Azi e duminică

Azi, imediat după micul dejun, am ieşit afară cu copiii. În timp ce Tereza dormea liniştită în cărucior, sub magnolie, Tudor inspecta atelierul. A ieşit de acolo cu hârleţul lui şi s-a îndreptat spre zona cu lalele. Tatăl lui a luat şi el hârleţul cel mare şi a început să-i arate cum se foloseşte. Din ce am observat noi, cel mai greu pentru adult e să nu vorbească în timp ce demonstrează, să îşi încetinească mişcările şi să-şi înfrâneze dorinţa de a-l corecta, după ce copilul a început să lucreze. După cum am văzut, pentru Tudor, la fel ca pentru orice copil, e mult mai important procesul, decât rezultatul. A lucrat concentrat, apoi mi-a căutat privirea. Atâta mulţumire şi bucurie avea pe chip!

I-am privit de la distanţă, cu un zâmbet larg pe buze. Asistam la momente pe care, probabil, Tudor le va aprecia toată viaţa, la care se va putea întoarce cu încântare: „Tata m-a învăţat să lucrez în grădină!”

Înainte de a lua hârleţul, Lucian a avut o ezitare – „azi e duminică”, mi-a spus. Dar apoi ne-am gândit că pentru învăţare nu există un timp anume, ci e binevenită oricând. Urmaţi-vă copiii şi priviţi-i cum cresc sub ochii voştri!

(Photo by Annie Spratt on Unsplash)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *