Primul lucru esenţial pentru dezvoltarea copilului este concentrarea. Ea stă la temelia caracterului şi comportamentului social. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

Tereza are acum şase luni şi jumătate. Azi a petrecut cam douăzeci şi cinci de minute jucându-se cu o minge de cauciuc, mare cât pumnul ei. S-a târât pe covor după ea, a strâns-o în mână, a dus-o la gură, a muşcat din ea, apoi a început să îi dea drumul să cadă pe parchet, privind-o cum sare. A repetat gestul acesta de câteva ori, până când mingea a ajuns lângă perete, sub două scaune suprapuse. Şi aici a început o muncă de Sisif!

Mai întâi, a încercat să întindă mâna sub scaunul mic, dar nu a ajuns până la minge. Scaunul mai mare o incomoda. A început să îl studieze, şi-a ridicat capul cât de mult a putut şi, din întâmplare, a început să îl mişte. A mişcat apoi scaunul mai mic de dedesubt. La un moment dat s-a întors înspre noi, ne-a privit, a zâmbit, s-a reîntors la muncă. După aproape douăsprezece minute a reuşit să scoată scaunul mai mic. Şi, împreună cu el, a tras şi mingea, cu care s-a jucat din nou timp de câteva minute. După aceea s-a uitat din nou spre mine şi mi-a cerut să o iau în braţe.

Nu am întrerupt-o deloc în timp ce lucra, nu am sărit să îi scot mingea de sub scaun, nu am vorbit între noi. Am privit fascinată, m-am simţit ca şi cum mă uitam la o finală de snooker. M-au impresionat concentrarea de care a dat dovadă şi tenacitatea ei. Nu am lăudat-o când a scos mingea, i-am spus doar la final că a avut serios de lucru, scoţând mingea de sub scaune. Mi-a zâmbit, încântată.

Aşadar, indiferent ce activitate a inteligenţei vom observa la copil, chiar dacă ni se va părea absurdă sau contrarie dorinţelor noastre (cu condiţia, fireşte, să nu-i fie dăunătoare), nu trebuie să intervenim, deoarece copilul trebuie să-şi completeze ciclul propriei activităţi. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

(Photo by Janko Ferlič on Unsplash)