În timp ce scriam azi la calculator, mama stătea cu copiii. La un moment dat, Tereza s-a lovit la cap, tot explorând prin cameră. Tudor a fugit în bucătărie, i-a dus repede o lingură, să o pună pe zona unde s-a lovit, apoi a venit să ia un pahar cu apă şi o linguriţă, să îi dea să bea şi puţină apă. (Când plânge tare, i-am spus adeseori că s-ar putea ca apa să îl liniştească.) După ce i-a dus Terezei şi apa, s-a întors în bucătărie, a deschis maşina de spălat vase, a pus linguriţa şi paharul în ea, a închis uşa maşinii şi s-a întors la joacă. Are doi ani şi opt luni. A făcut toate aceste gesturi fără ca cineva să îi spună ceva, să îl roage să le facă. Ne-a dovedit din nou că, dacă mediul e pregătit, copilul poate fi independent.

Prima dată când a făcut un gest atât de clar de independență a fost înainte de a împlini doi ani, când s-a trezit într-o noapte, s-a dus singur în bucătărie, a aprins lumina mică și și-a turnat un pahar de apă. După ce l-a băut, a stins lumina, s-a întors în pat și a adormit la loc. L-am urmărit atunci de la distanță, nu l-am întrerupt, nu am început să îl întreb ce vrea să facă. Am stat și am observat.

Independența are nevoie de multă rutină şi de exerciţiu nestingherit. Și de un mediu pregătit, desigur.

La Urania Cremene am auzit pentru prima dată de teoria autodeterminării, dezvoltată de Edward Deci şi Richard Ryan. Conform cercetărilor, toţi ne naştem cu trei nevoi psihologice de bază: nevoia de conectare, de competenţă şi de control/autonomie. Cred că rezultatele deosebite ale aplicării metodelor Montessori sunt date tocmai din satisfacerea acestor trei nevoi psihologice de bază, încă de la naştere.

Dezvoltarea ia forma unui impuls către o independenţă din ce în ce mai mare. E ca o săgeată eliberată din arc care zboară drept înainte, iute şi sigură. Câştigarea independenţei de către copil începe din momentul intrării în lume. Pe măsură ce se dezvoltă, el se perfecţionează şi depăşeşte fiecare obstacol ce-i stă în cale. În interiorul lui acţionează o forţă vitală care-i călăuzeşte eforturile spre scopul lor. […] Această forţă vitală a creşterii stimulează copilul să săvârşească multe acţiuni şi, dacă i se permite să se dezvolte normal, fără a fi împiedicat, ea se arată sub forma a ceea ce numim „bucuria vieţii”. Copilul e mereu entuziast, mereu fericit. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

4 gânduri despre “Independenţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *