Pe când Tudor avea câteva săptămâni, Lucian mi-a spus că a auzit de o doamnă din România care face scutece textile. L-am privit strâmb atunci şi i-am zis că doar nu o să ne întoarcem la spălat scutece. Apoi am început să citesc despre Montessori, despre recomandările specialiştilor şi, în cele din urmă, şi despre scutece. Trecusem cu Tudor printr-o perioadă destul de urâtă de iritaţie produsă de scutec, schimbasem vreo trei tipuri şi producători. Până la urmă, pe când el avea unsprezece luni şi începusem să ne interesăm de perioada optimă pentru independenţa faţă de scutece, am făcut marele pas spre cele textile.

Perioada senzitivă pentru începerea învăţării la oliţă este între douăsprezece şi optsprezece luni, iar pentru renunţarea la scutece, între optsprezece şi treizeci şi şase de luni.

Mielinizarea neuronilor necesară pentru a pregăti corpul să aibă control asupra intestinelor şi vezicii urinare se finalizează la vârsta de aproximativ douăsprezece luni. Copilul este acum capabil să simtă impulsul de a-şi controla funcţiile corporale. Cu toate acestea, trebuie să înveţe să exercite acest control. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

Mi-a fost destul de greu să aleg dintre multele opţiuni – scutec cu buzunar, scutec all-in-one, all-in-two, prefolded. Am ales, în cele din urmă, să cumpăr câte unul din fiecare şi apoi să vedem care ne place mai mult. După ce am stabilit că scutecul cu buzunar e preferatul nostru, am încercat mai multe mărci din acest tip. Acum, după luni întregi de folosire, Baba+Boo rămân scutecele mele preferate. Se usucă foarte uşor, pot folosi unul sau două inserturi, le pot face mici sau mari, au modele tare plăcute şi capsele nu au cedat, deşi sunt folosite deja de al doilea copil.

Tudor a renunţat la scutece mai întâi pe timpul zilei, din luna iunie începând, pe când avea aproape doi ani. La începutul lui iulie, l-am întrebat dacă să îi mai punem scutec şi pe timpul nopţii sau vrea să doarmă fără el şi să ne trezim când trebuie să meargă la baie. A ales să doarmă fără scutec şi de atunci le-am pus deoparte, pentru Tereza. Am fost pregătiţi mental pentru nopţi de schimbat aşternutul (uneori şi de două ori), dar nu am dat înapoi şi l-am susţinut cu încredere şi înţelegere. Cel mai des a udat patul după naşterea Terezei, probabil din cauza emoţiilor care îl copleşeau. Dar a trecut repede şi peste perioada aceasta şi acum sunt excepţionale cazurile în care nu ajunge la oliţă (o dată la câteva luni).

Pentru noi, avantajele scutecelor textile sunt multiple.

• În primul rând, copilul simte mult mai uşor când se udă sau se murdăreşte. Astfel, asociază ceea ce se întâmplă în corpul lui cu rezultatul final. Acest lucru este important pentru a şti când să meargă înspre oliţă, mai ales în perioada de renunţare la scutec. Dezavantajul ar fi că uneori miros mai puternic, când sunt ude sau murdare. Totuşi, acest lucru ne ajută în a schimba copilul mai repede. În cartea Educaţia Montessori în primii ani de viaţă se menţionează chiar că scutecele de unică folosinţă duc umezeala departe de corpul copilului, astfel încât acesta nu îşi mai dă seama când se udă.

De fapt, [scutecele de unică folosință] devin chiar confortabile pentru copil după urinare, deoarece are loc o reacţie chimică în interiorul scutecului care creează un „efect de saună” sau o senzaţie de căldură lângă corpul copilului. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

• Un alt avantaj pentru noi îl reprezintă lipsa chimicalelor. Scutecele sunt din material şi le spălăm cu detergent blând, pentru bebeluşi.
• Bineînţeles, folosirea scutecelor textile protejează mediul. Astfel, aruncăm mai puţine deşeuri nereciclabile şi se folosesc mai puţine resurse pentru producerea scutecelor.
• Şi, nu în ultimul rând, scutecele textile sunt mult mai ieftine. Scutecele cumpărate pentru Tudor le poartă acum Tereza. Le vom putea folosi, cred, până nu va mai avea nevoie de ele.

Pentru Tereza folosim încă scutece de unică folosinţă în deplasări şi noaptea. Mai avem doar câteva şi apoi vom trece complet la scutece textile. Deja nu mai stă liniştită pe spate când trebuie să îi punem scutecele de unică folosinţă. Pe cele textile i le dăm aşa cum ar îmbrăca o pereche de chiloţi, stând în fund sau în picioare.

Când prietenii din America au venit în vizită, fetiţa lor, puţin mai mare ca Tudor, încă nu împlinise doi ani. Ne-au spus că şi ei folosesc acasă doar scutece textile. Ceea ce mi s-a părut interesant, însă, a fost serviciul de spălare a scutecelor la care apelau. O dată pe săptămână, o firmă specializată le prelua scutecele murdare şi le aducea curate scutecele din săptămâna precedentă. La noi nu ştiu să existe încă un astfel de serviciu. Noi le spălăm la maşină, o dată la trei sau patru zile. Folosim un ciclu suplimentar de clătire, înainte şi după spălare, uscându-le apoi la soare sau pe un uscător lângă calorifer. Soarele înălbeşte şi dezinfectează şi în câteva ore scutecele sunt uscate. Iarna, folosim uscătorul de rufe pentru inserturi. Exteriorul scutecului îl întindem pe suportul agăţat de calorifer, unde se usucă în câteva ore.

Pentru ca un bebeluş să conştientizeze senzaţia de ud şi uscat, este de asemenea esenţial să poarte scutece confecţionate dintr-un material natural, cum ar fi bumbacul. Din nefericire, adulţii aleg în mod constant scutece de unică folosinţă mai degrabă decât pe cele de bumbac, deoarece sunt rapide şi convenabile. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

(Photo by Picsea on Unsplash)

Citiți aici articolul despre începerea învățării la oliță.

Citiți aici articolul despre episodul final al învățării la oliță.