Pasiunea pentru citit m-a urmărit întreaga viaţă. Cea mai mare bucurie azi a fost că am comandat o carte, pe care mi-o doream de mult. Ca de obicei, am comandat şi câteva cărţi şi pentru copii. Totuşi, cea găsită pentru mine mă bucură cu deosebire, „Maria Montessori – Her Life and Work„, de E. M. Standing! Era şi la reducere! Acum abia aştept să sosească!

Cartea este şi a fost importantă pentru cei din familia mea, încă de când eram mică. Pasiunea pentru citit am moştenit-o de la mama şi tata, care citeau cu aviditate. Tata, o enciclopedie ambulantă, avea mereu câteva cărţi pe măsuţa lângă care stătea. Îmi povestea adesea cum din primele salarii îşi cumpăra cărţi, pe care le citea apoi noaptea. Printre amintirile foarte dragi mie sunt cele în care seara, la culcare, stăteam lângă mama în pat şi citeam. Mă liniştesc de câte ori îmi aduc aminte de acele clipe minunate.

Am fost extrem de impresionată când am văzut cărţile cumpărate (şi citite) de fratele meu, pe când era la facultate. A citit, de pildă, toate cărţile lui Hemingway, în italiană! Pe sora mea o admir pentru foarte multe motive. De pildă, oricât de mult ar lucra sau obosită ar fi, îşi impune ca seara să citească măcar câteva pagini. Adoră cărţile, la fel ca mine. Lucian râdea într-o zi, spunându-mi că dacă vrea să mă găsească, e suficient să îmi caute Kindle-ul.

Cel mai mult mă bucur când îl aud pe Tudor cerându-ne să-i citim. În diferite momente ale zilei şi aproape întotdeauna seara, merge la mama, de exemplu, şi îi spune: „citim, buni, citim”. Are cărţile lui preferate, cu care e în stare să petreacă peste o jumătate de oră. Uneori se trezeşte dimineaţa, pe la şase şi jumătate, înainte ca Lucian să plece la serviciu, pentru a-l ruga să citească împreună o carte, timp de cinci minute. Este modul lui preferat de a-şi începe ziua alături de tatăl său.

Maria Montessori recomanda ca pentru copiii sub şase ani lecturile să reflecte realitatea, adică să nu aibă personaje fantastice, cai zburători, vrăjitoare şi alte fantezii gândite de adulţi. Explicaţia e aceea că până au capacitatea de abstractizare, care se formează în jurul vârstei de şase ani, copiii sunt dornici să descopere lumea reală şi e rolul nostru să le mijlocim această cunoaştere. Am înţeles şi respectat această idee şi toate cărţile pe care le au copiii sunt selectate după acest criteriu. O listă foarte bună cu cărţi care respectă principiile Montessori am găsit la The Montessori Notebook. Nouă ne-a fost tare utilă.

Când a primit în dar „Punguţa cu doi bani”, Tudor a vrut să i-o citim. Şi a început Lucian să îi citească cu voce tare, până când am auzit că începe să schimbe povestea. Moşul nu mai bătea cocoşul, baba nu îşi mai ameninţa găina, boierul nu voia neapărat să ucidă cocoşul… La final, a zis, râzând, că pe vremea noastră parcă nu era aşa violentă povestea asta. Pentru că nici Tudor nu s-a arătat foarte interesat de ea, am pus-o deoparte. Când va avea vârsta potrivită pentru basme şi poveşti nemuritoare, o vom citi din nou.

Uneori Tudor alege aceeaşi carte, timp de câteva zile, săptămâni sau chiar luni. Oricât de greu ne-ar fi să citim sau să privim aceleaşi ilustraţii, copiii au doar de câştigat din asta.  Reluând aceeaşi carte, îşi îmbogăţesc vocabularul, stăpânind mai bine cuvintele, se obişnuiesc cu cadenţa vorbirii noastre, dobândesc fluenţă în citire, înţeleg povestea în profunzime şi îşi dezvoltă încrederea în ei înşişi, precum şi plăcerea de a citi.

Cărţile preferate sunt, fără îndoială, cele din seria Wimmelbuch (Hoinari prin anotimpuri), de Rotraut Susanne Berner, pe care Tudor le citeşte neîntrerupt de când a împlinit un an. Am cumpărat seria pe rând, în limba germană, cu formatul midi, adică suficient de mici cât să încapă lejer în mâinile copiilor şi suficient de mari cât să se observe toate detaliile minunate din orăşelul prezentat acolo. Mama şi Tudor cunosc numele fiecărui personaj, ştiu exact în ce anotimp apare şoricelul care se ascunde de pisică şi când îl prinde poliţia pe hoţul din cabinetul dentistului.

În timp ce ascultam un Concert pentru două viori de Bach, Tudor a fugit la bibliotecă, a luat Winter-Wimmelbuch şi a venit să mi-o arate pe Yvonne, care se pregătea şi ea să susţină un concert la vioară. În altă zi, în timp ce ne jucam „bicicleta”, mi-a spus să pedalăm ca Alfonsina Strada, apoi să facem avionul ca „Miaela”, adică Amelia Earhart. Vieţile ambelor femei sunt prezentate în minunata carte Poveşti de seară pentru fete rebele, de Elena Favilli şi Francesca Cavallo, din care citim adeseori.

Cărţile nu trebuie amestecate cu jucăriile, pentru că e important să îi învăţăm pe copii de la început să le mânuiască cu grijă şi să le întoarcă paginile cu atenţie, nu să le manipuleze în toate felurile, ca pe jucării. Când Tudor avea un an şi câteva luni, Lucian i-a făcut un raft, la înălţimea lui, pe care să putem aşeza cărţile cu coperta înspre copil. Era mai uşor aşa să le vadă şi să le recunoască. După câteva luni, a mai fost nevoie de încă un raft.

Lăsam la îndemână, de fiecare dată, între şase şi opt cărţi. De curând, am aranjat toate cărţile pentru copii pe un raft din bibliotecă, unde stau doar cu cotorul la vedere. Tudor reuşeşte acum să le găsească şi să le recunoască fără probleme, chiar şi aşa. Şi am observat că le pune înapoi chiar la locul din care le-a luat. Rafturile din cameră le folosim acum pentru câteva cărţi pe care să le citim cu Tereza.

Astăzi, am observat-o cu bucurie pe Tereza cum nu a mai dus cartea la gură, ci a studiat-o, a întors-o pe toate părţile, a deschis-o (o carte copertată), a întors paginile şi a pus intrigată degetul pe zonele cu diferite texturi. Citea dintr-o carte cu pui de animale de la fermă, din seria „Touch and Feel„. De când a început să se ridice în picioare, merge adeseori lângă patul unde citesc bunica şi nepotul şi se uită interesată la ei. Astăzi am văzut şi o parte din ce a învăţat în acest timp.

Copiii fac ceea ce fac şi părinţii lor. Pasiunea pentru citit poate fi moştenită de la părinţi. Dacă vrem ca ei să citească, atunci trebuie să citim noi, zi de zi, alături de ei. Lectura este cu atât mai plăcută, cu cât e împărtăşită! Iar bogăţia limbajului astfel dobândit nu poate fi egalată de o simplă discuţie, oricât de elevată ar fi ea.

(Photo by Kimberly Farmer on Unsplash)