Abia am aşteptat să stea Tereza bine în fund, pentru a-i prezenta oul şi cana. Când Tudor era de vârsta ei, nu aflasem încă despre acest prim puzzle pentru copiii de opt-nouă luni. După ce am aflat că sunt însărcinată, primul material pe care l-am cumpărat pentru Tereza a fost un ou de lemn şi o cană, tot din lemn, pe care să aşeze oul.
Maria Montessori spunea că mâinile sunt instrumentele inteligenţei umane, iar joaca este pentru copil munca acestuia. Copilul învaţă mereu, încă înainte de a se naşte. Rolul adultului este de a observa cu atenţie interesele copilului, spre a-i pune la dispoziţie materialele potrivite, care să-l ajute să se dezvolte. Şi cu cât acestea sunt mai simple şi făcute din materiale naturale, cu atât creşte concentrarea copilului în a le manipula.
Putem afirma astfel: inteligenţa copilului se poate dezvolta până la un anumit nivel fără ajutorul mâinilor sale. Dar, dacă se dezvoltă cu ajutorul mâinilor, atunci nivelul pe care îl atinge este superior, iar caracterul copilului este mai puternic. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)
Oul şi cana îl ajută nu doar la îmbunătăţirea coordonării mână-ochi, ci şi la înţelegerea felului în care se potrivesc lucrurile. Putem spune că această îmbinare a două piese este, de fapt, primul puzzle pe care îl are copilul de completat.
O prezentare frumoasă a introducerii oului şi cănii am găsit-o la Voilà Montessori. Terezei i-a fost mai uşor uneori să ţină cana în mână, ceea ce e la fel de bine, o ajută să îşi coordoneze ambele mâini. După mai multe încercări, a reuşit să pună oul în cană, fără să-l lase din mână, l-a scos din nou, l-a potrivit iar. La fel ca atunci când foloseşte cutia permanenţei obiectului, îi place să repete mişcarea de mai multe ori.
Când s-a descurcat bine cu îmbinarea aceasta, am căutat să cresc provocarea. Am potrivit unul din paharele din setul de stivuit şi un egg shaker din tăviţa cu instrumente muzicale. Dificultatea aici este de a scoate oul din pahar. Copilul mic abia acum învaţă să îşi mişte încheietura mâinii. El încă îşi mişcă mâna cu tot antebraţul, aşa că mişcarea aceasta, de a scoate oul din pahar, este destul de grea. Fie trebuie să răstoarne paharul, fie trebuie să prindă oul cu trei sau patru degete şi să îl scoată afară. Am observat că, la început, ambele mişcări au fost o provocare pentru Tereza. A trecut de la a răsturna paharul cu totul, la a scoate doar oul din pahar, ţinându-l strâns între degete.
După ce a reuşit uşor aceste două îmbinări, următorul pas a fost să introducă un cub într-o cutie. Neavând cumpărat setul, am ales cubul de 4cm din Turnul roz şi o cutie de cercei, care se potriveau împreună. Provocarea mai mare este de a potrivi laturile cubului în cele ale cutiei. Spre deosebire de coşul cu comori, toate aceste activităţi i le-am lăsat la îndemână, pe raft. În cazul cubului, verific mereu cutia, să nu se uzeze cartonul, pentru că Tereza, specific vârstei, încă duce lucrurile la gură.
Cred că, în cazul cubului, am introdus prea târziu activitatea. Tereza a reuşit foarte uşor să-l pună în cutie. În cazul în care reuşeşte să potrivească toate piesele din prima încercare, materialul nu mai este la fel de interesant. Copilul nu va lucra la fel de mult cu el (sau chiar deloc). Dacă, în schimb, materialul e prea problematic, încercările îl vor frustra şi nu va mai fi interesat de el. În acest caz, ar trebui îndepărtat şi reintrodus după câteva săptămâni. Tocmai de aceea, observarea copilului este cheia. Materialul trebuie să reprezinte o provocare pentru el, dar nu într-atât, încât să îl frustreze.
Pe la vârsta de opt sau nouă luni, copilul poate pune un ou de lemn într-o cană şi un cub de lemn într-o cutie. Ţinând recipientul într-o mână şi oul de lemn în cealaltă, el va pune şi va scoate oul din cană. Odată ce copilul mânuieşte bine oul şi cana, puteţi introduce cubul şi cutia. Aeastă activitate este mai dificilă pentru copil, deoarece este necesar să alinieze colţurile cutiei cu cele ale cubului pentru ca acesta să poată fi introdus în cutie. […] Ambele activităţi îmbunătăţesc coordonarea ochi-mână şi îi oferă copilului şansa ca cele două mâini să lucreze împreună. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)
One thought on “Oul şi cana”