Copiii reuşesc să mă uimească aproape în fiecare zi. Ieri, pe când îi tăiam unghiile Terezei, Tudor şi-a luat forfecuţa lui de unghii şi mi-a spus că el şi le taie singur. S-a aşezat pe pat, lângă noi, şi a început lucrul. După ce a terminat, mi-a arătat încântat ce făcuse. Mai avea nevoie de uşoare retuşuri, dar reuşise să îşi taie singur unghiile de la mâini şi picioare.

I-am arătat cum se lucrează cu foarfeca la câteva luni după ce a împlinit doi ani. Din nou, prezentarea de la Voilà Montessori este cea după care m-am ghidat. Am căutat o foarfecă mică, cu vârfuri uşor rotunjite, care să taie bine. L-am atenţionat, la fel cum am făcut prima dată când i-am dat un cuţit sau curăţătorul de legume, că lamele taie şi trebuie lucrat cu atenţie. În Montessori, ustensilele oferite copiilor sunt reale, nu de jucărie, pentru că şi munca lor este cu scop clar definit. Foarfeca trebuie să taie, îndeplinindu-şi scopul pentru care a fost creată. Altfel, copilul va fi frustrat, va crede că nu ştie să lucreze cu ea sau va căuta un alt obiect cu care să imite activităţile adultului. E important să înveţe de la început pentru ce şi cum se foloseşte fiecare obiect şi care îi sunt riscurile asociate.

I-am pus pe tavă foarfeca şi câteva fâşii de carton colorat, subţiri cât să poată fi tăiate dintr-o singură mişcare de foarfecă. I-am pregătit o cutie mică, de metal, în care să strângă bucăţile, pe care să le folosim apoi într-o activitate de lipit. La început, a exersat cum să deschidă şi să închidă foarfeca. Apoi, a reuşit să prindă cu ea cartonul pe care i-l pregătisem pe tăviţă, dar nu a putut tăia. A avut nevoie de alte încercări, înainte să reuşească. După mai multe săptămâni, când s-a descurcat bine cu fâşiile de carton, am trasat pe ele linii drepte. Au urmat diferite modele cu linii ondulate, pentru a creşte complexitatea activităţii şi a-şi îmbunătăţi astfel abilitatea nou dobândită.

În curte, Tudor e încântat să taie frunze cu foarfeca de viţă, deşi e cam mare pentru el. În casă, totuşi, cea mai mare plăcere este să taie diverse ambalaje cu foarfeca lui. Când vine curierul cu vreo livrare, aproape întotdeauna mă aşteaptă în hol, cu foarfeca pregătită, să desfacă el pachetul. La început, i-am cerut să o ducă doar pe tavă. Apoi l-am învăţat să meargă ţinând foarfeca cu mânerul în sus, în pumn. Astfel, nu se răneşte pe el sau pe cei din jur. Şi, până ieri, deşi a mai încercat, nu a reuşit să folosească bine forfecuţa pentru unghii.

La fel ca paharul şi carafa cu apă, periuţa şi pasta de dinţi sau săpunul, tava cu foarfeca este aşezată mereu la îndemâna lui. A devenit una dintre cele mai importante ustensile, pe care o foloseşte aproape zilnic şi care îi oferă şi mai multă independenţă.

Tudor are trei ani. Ştie să pună masa, să mănânce singur, să îşi toarne apă din carafă. Spală, curăţă şi taie legume sau fructe. Îşi unge felia de pâine cu unt, foloseşte singur toaleta, se spală pe corp şi pe dinţi. Se îmbracă şi se încalţă fără ajutor, îşi suflă singur nasul. De acum, poate să îşi taie singur şi unghiile.

Încă din primii ani de viaţă, copiii vor să exerseze abilităţi care să îi facă independenţi. Dacă îi ajutaţi să înveţe să facă singuri anumite lucruri, de la îmbrăcat la spălat, turnat băuturi şi pregătit gustări, le veţi deschide calea către independenţă. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)