Ieri am deschis televizorul în timpul zilei şi ne-am uitat la el împreună cu copiii. Acest lucru se întâmplă doar de două ori pe an: la parada de 1 Decembrie şi la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. După ce s-a născut Tudor, am închis televizorul în timp ce el era treaz. La calculator lucrăm foarte rar în prezenţa copiilor, doar în cazuri de forţă majoră. Singura care stă în timpul zilei la calculator este mama, dar şi ea închide adesea monitorul, dacă sunt copiii în zonă. Telefoanele le păstrăm într-un loc fix din casă, în hol, adesea pe modul silenţios.

Când merge la bunica, Tudor îi spune: „Ambuni, închizi televizorul! Hai să ne jucăm!”. Ieri, după ce a stat puţin şi s-a uitat la paradă, i-a spus lui Lucian: „Hai să ieşim afară, la aer curat!”. În ultima vreme, am citit mai multe articole despre efectul ecranelor asupra copiilor. Unul dintre cele mai complete, ca părinte, mi s-a părut cel al dr. Laura Markham. Dezavantajele privitului la televizor şi ale folosirii calculatoarelor, tabletelor sau telefoanelor sunt atât de numeroase, încât astfel de articole sunt uneori greu de citit.

Pe o scală de la bomboane la cocaină, [ecranele] sunt mai aproape de cocaină.

Am crezut că putem controla [revoluţia tehnologică]. Dar este dincolo de puterea noastră de control. Acest lucru merge direct la centrele de plăcere ale creierului în curs de dezvoltare. Este dincolo de capacitatea noastră de înţelegere, ca părinţi. (Chris Anderson, citat în articolul A Dark Consensus About Screens and Kids Begins to Emerge in Silicon Valley)

Când noi am luat decizia de a renunţa la ecrane, nu ştiam despre ultimele cercetări în domeniu. Înţeleseserăm doar că nu le fac bine copiilor şi am hotărât, de comun acord, să îi ferim de ele. În primele săptămâni după ce am închis televizorul, am observat că eram şi noi mai liniştiţi. Nevoia de a fi mereu la curent cu ce se întâmplă am compensat-o prin ascultarea radioului, în bucătărie. În rest, am învăţat să ne bucurăm de joaca alături de copii şi de timpul petrecut împreună.

Primele atenţionări despre cât de nocive sunt ecranele în viaţa copiilor le-am auzit când Tudor era mic. Am înţeles atunci că derularea rapidă a cadrelor pe ecran îi face pe copii să se aştepte ca lucrurile să se întâmple la fel şi în lumea reală. Dar deficitul de atenţie şi detaşarea de realitate sunt doar câteva dintre problemele care pot apărea. O demonstraţie interesantă a efectului suprastimulării copiilor mici am găsit în prezentarea TEDx a lui Dimitri Christakis (mi s-a părut sfâşietor exemplul de substimulare – tomografia mai veche a unui copil dintr-un orfelinat din România).

Unii părinţi din Silicon Valley au ajuns în ultima vreme să elimine tehnologia din casele lor. Am citit chiar despre bone care semnează contracte de renunţare la folosirea telefoanelor în timpul serviciului. Se discută tot mai des despre decalajul digital între copiii bogaţi şi cei săraci. Urmând exemplul lui Bill Gates, Tim Cook sau Steve Jobs, tot mai mulţi părinţi limitează drastic accesul copiilor la dispozitive. Am regăsit vocea lui Chris Anderson, tatăl a cinci copii şi directorul unei companii de drone, în mai multe articole. Mi s-a părut că oferă cea mai concisă descriere, în acest sens.

Diviziunea digitală era legată de accesul la tehnologie, iar acum, când toată lumea are acces, noua diviziune digitală este despre limitarea accesului la tehnologie. (Chris Anderson)

Ştiu că, în viitor, vom avea de stabilit noi reguli ale familiei pentru folosirea tehnologiei. Dar timp de câţiva ani, încă, preferăm să rămânem la o paradă şi-un concert. Mai avem aşa de multe de explorat pe-afară şi atât de multe jocuri de jucat împreună!

(Photo by Kelly Sikkema on Unsplash)