De câte ori urmează să ieşim afară, Tudor aleargă să se îmbrace. De multe ori, el e deja în curte, pe când noi abia ne încălţăm. Uneori, alege din dulapul Terezei şi hainele ei. Alteori, ocupată să o aranjez pe ea, îmi găsesc hainele pregătite pe pat. „M-am gândit să mergi azi cu bluza asta, ce zici?”, mă întreabă.

Tudor a avut de mic acces la dulapul cu hainele lui. L-am încurajat mereu să-şi aleagă îmbrăcămintea dorită. Am început prin a-i da de ales dintre două bluze sau două perechi de pantaloni, apoi i-am spus ce anume ar trebui să ia din sertar (maiou, chiloţi, pantaloni, bluză). I-am explicat care sunt hainele de casă, de oraş sau cele pentru noapte. În cele din urmă, a fost suficient să îi spunem cum e vremea. „E destul de frig afară azi, ne îmbrăcăm mai gros”. „S-a încălzit acum, dar bate vântul, n-ar strica să avem şi o geacă cu noi.”

Urmând sfaturile Uraniei Cremene, l-am lăsat să aleagă singur cât de gros se îmbracă. I-am spus mereu: „e corpul tău, e alegerea ta”. Noi i-am pregătit doar soluţii rezonabile, adică nu am lăsat sandalele ca opţiune, când afară era iarnă. Acum, dacă îi e cald, îşi dă singur geaca sau căciula jos. Când îi e rece, vine să îşi mai ia o haină sau ne cere să intrăm în casă. Dacă bunica insistă să se îmbrace mai gros, îi răspunde prompt: „corpul meu şi alegerea mea”.

Aş dori să dau tuturor mamelor un sfat cât se poate de simplu: „Lăsaţi-i pe copiii voştri de trei sau patru ani să se spele şi să se îmbrace singuri, lăsaţi-i să mănânce singuri, aşa cum le este lor mai comod!” (Maria Montessori, Copilul în familie)

Când am rearanjat camera copiilor în acord cu principiile Montessori, le-am făcut totul pe măsură, inclusiv dulapul.

Copilul nu are un mediu potrivit pentru el deoarece trăieşte în lumea adulţilor. Această disproporţie are anumite consecinţe caracteristice pentru viaţa copilului de astăzi. Se pare că, din cauza diferenţei de dimensiune dintre copil şi obiectele care îl înconjoară, acesta nu ştie cum să stabilească nicio relaţie între el şi obiecte şi că, în consecinţă, nu-şi poate realiza dezvoltarea firească. […]

Iată, aşadar, care sunt principiile fundamentale: mobilele trebuie să fie uşoare şi aşezate în aşa fel încât copilul să le poată transporta uşor; tablourile trebuie aşezate la o înălţime care să-i permită copilului să le observe cu uşurinţă. (Maria Montessori, Copilul în familie)

Am comandat o bară pentru umeraşe, Lucian a cumpărat scândurile, le-a tăiat după măsuri şi a făcut dulapul de haine. Pentru că s-a născut Tereza, am hotărât să îl folosim mai întâi pentru scutece şi câteva haine de-ale ei, iar lui Tudor i-am lăsat sertarele cu care se obişnuise. În timp, după ce nu mai e nevoie de scutece, o să folosim acest dulap pentru hainele amândurora. Până atunci, îi lăsăm Terezei la îndemână câte două-trei obiecte din principalele articole vestimentare. Fac la fel ca atunci când învaţă să toarne apa în pahar: pun în carafă doar atâta apă cât sunt dispusă să şterg. Am lăsat deocamdată în dulap doar atâtea haine cât sunt dispusă să rearanjez după câte un „raid” de-al ei. În plus, prea multe alegeri pot fi copleşitoare pentru cei mici.

În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, ca şi în cazul altor numeroase lucruri pentru copiii mici, mai puţin înseamnă mai mult. Dacă vă rezumaţi la cantitatea necesară, nu numai că faceţi ca obiectivul de independenţă al copilului dumneavoastră să fie realizabil pentru el, ci vă simplificaţi şi dumneavoastră viaţa. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)