Numărând binecuvântări

De câteva săptămâni, Tereza se urcă pe scăunelul de lângă dulapul din camera lor şi porneşte casetofonul. Şi de câte ori e o melodie frumoasă, se mişcă în dreapta-stânga, fericită. Dansează, cu alte cuvinte. Toată luna, printre cd-urile cu muzică clasică, Tudor a ascultat şi câteva cu colinde. Unul dintre cele mai ascultate este al lui Rosemary Clooney. Ei se bucură de cântecul cu Renul Rudolph, dar colinda care m-a impresionat în ultima vreme este Count Your Blessings. E despre cum ar trebui să numărăm binecuvântări, nu oi, de câte ori grijile ne împiedică să adormim. Să numărăm capetele cârlionţate ale copiilor care dorm în pătuţuri, spre a adormi, la rândul nostru, fericiţi.

Aseară, în liniştea sufletească a Ajunului Crăciunului, înainte de a adormi, am scris în jurnalul mental al recunoştinţei. Am fost recunoscătoare pentru familia noastră frumoasă, pentru copiii care îmi dormeau liniştiţi alături. Pentru bunica mea, alături de care am ascultat din nou colindele cântate de familia minunată care ne vizitează an de an. Am fost recunoscătoare pentru toţi cei dragi, pe care îi avem mai aproape sau mai departe. Şi pentru plimbările pe care le facem împreună, care devin adesea cele mai plăcute momente ale zilei. Am mai fost recunoscătoare pentru cei care au inventat maşina de făcut pâine şi maşina de spălat vase sau pe cea de haine, cu uscător, care îmi dăduseră timpul suplimentar de odihnă.

La Susan Stiffelman am citit despre sindromul scai-teflon, născocit de neuropsihologul Rick Hanson. Acesta pune pe seama nevoii de supravieţuire faptul că suntem programaţi să ne reamintim mult mai intens amintirile negative decât pe cele pozitive. Şi că e nevoie de puţină muncă, pentru a schimba acest tipar. În doar douăzeci de secunde, putem să ne „agăţăm” de noi orice amintire pozitivă.

Prin urmare, experienţele negative se lipesc de noi precum scaiul, depozitându-se în conştiinţa noastră, acolo unde le revedem iar şi iar… şi iar, de cele mai multe ori în timp ce încercăm să adormim. […] Din fericire, putem schimba tiparul gândirii negative.

Cu cât păstrăm mai mult timp în conştiinţa noastră un moment pozitiv, cu atât mai mulţi neuroni se vor activa şi se vor interconecta, creând în creierul nostru un climat primitor pentru fericire. Prin urmare, dacă dorim ca experienţele noastre pozitive să se prindă de noi (în loc să alunece pe învelişul nostru din teflon), trebuie să ne concentrăm asupra lor cel puţin douăzeci de secunde. (Susan Stiffelman, Parenting conştient)

Sărbătorile cu binecuvântări le asociez întotdeauna cu liniştea, cu familia şi prietenii, cu rummy, kniffel sau alte jocuri jucate împreună. Jurnalul recunoştinţei mele, de sărbători, e plin de colinde ascultate în surdină, de luminiţe sclipind în brad şi multe, cât mai multe râsete. Astăzi, sunt recunoscătoare pentru Lucian, care e afară cu copiii, în timp ce eu scriu. Pentru că îi plimbă în roabă, în lipsa zăpezii sau a unei caleşti, făcându-i să zâmbească fericiţi. Pentru Tudor, care o încălzeşte şi protejează pe Tereza, adormită în braţele lui de aerul rece şi legănatul roabei. Pentru mama, care a gătit regeşte pentru noi toţi, aşa cum face de atât de mulţi ani. Şi pentru toţi cei dragi nouă, al căror suflet ne e mereu aproape, oricât de departe s-ar afla ei, fizic.

Sărbători cu cât mai multe binecuvântări!

[Photo by Rodion Kutsaev on Unsplash]

One thought on “Numărând binecuvântări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *