Între trei şi şase ani, copiii din grădiniţele Montessori exersează mersul pe linie. Desenată pe jos, linia este, de obicei, elipsoidală. Mersul pe linie este unul dintre primele exerciţii de viaţă practică. La fel ca multe dintre activităţile Montessori, şi aceasta a fost creată pe baza observării copiilor. Exemplul dat de E. M. Standing pentru a demonstra capacitatea extraordinară a Mariei Montessori de a găsi legi ascunse în situaţii aparent nesemnificative şi de a aplica principii universale celor mai mici detalii practice este tocmai acest exerciţiu.
Ea a observat, la fel ca toată lumea, că celor mici le place să meargă de-a lungul unei linii pe trotuar. Dar doar ea a văzut în această caracteristică semnificaţia sa psihologică. Şi-a dat seama că e legată de dificultatea mai mare pe care o au copiii, spre deosebire de adulţi, în a-şi păstra echilibrul, din cauza capului lor proporţional mai mare. Aşa că, urmând natura, ca întotdeauna, a inventat aceste „exerciţii de echilibru” care sunt o parte fermecătoare a rutinei zilnice din fiecare grădiniţă Montessori. (E. M. Standing, Maria Montessori. Her Life and Work)
Lui Tudor am încercat să îi arăt mersul pe linie cu puţin înainte de a împlini trei ani. Nu a fost foarte interesat, aşa că am renunţat atunci şi am căutat mai multe informaţii despre aceste exerciţii. Şi am înţeles, ceva mai târziu, că nu găsisem un punct de interes pentru activitate. Cu alte cuvinte, pentru a-i stârni să repete şi astfel să stăpânească ceea ce le arătăm, e important să găsim scânteia care îi atrage pe copii înspre activitatea respectivă. La început, în cazul mersului pe linie, punctul de interes este în demonstrarea felului în care punem călcâiul lipit de vârful celuilalt picior, la fel ca acrobatul care merge pe sfoară. Imediat ce am mers aşa, încet, cu multă concentrare, Tudor a început să mă imite. A devenit, astfel, una dintre activităţile pe care le face zilnic.
În grădiniţele Montessori, linia este permanent vizibilă, desenată direct pe podea. Acasă, noi am pus mai întâi un fular nefolosit pe jos, pentru a fi ceva mai lat decât piciorul lui Tudor. După ce a mers suficient de bine pe el, fără să se grăbească sau să calce pe lângă, am trecut la râu. Pe lângă plăcerea de a forma singur râul, în forme diverse, Tudor e foarte interesat de păstrarea echilibrului. Încă nu reuşeşte de fiecare dată să meargă fără să pună piciorul jos, dar perseverează. Dacă nu am fi primit râul acesta, am fi făcut noi o bârnă, dintr-o placă înălţată uşor de la podea.
Echilibrul corect e dificil pentru copil din două motive: mai întâi, pentru că sistemul său muscular nu e încă perfect coordonat; şi apoi, pentru că greutatea capului şi a corpului, proporţional cu picioarele, e mult mai grea decât a adultului. În dobândirea unei ţinute graţioase, un bun echilibru e primul lucru spre care să ţintim; odată dobândit, restul va veni de la sine. (E. M. Standing, Maria Montessori. Her Life and Work)
Variaţiunile mersului pe linie sunt numeroase, apărând astfel şi noi puncte de interes pentru activitate. Copilul poate duce în mână un steag, un clopoţel, un pahar plin de apă. Sau poate purta o carte sau un coş pe cap. După un timp, poate merge pe ritm, dacă îi punem muzică în fundal, aşa cum recomandă Maria Montessori. Motivul pentru care mersul pe linie este parte a exerciţiilor de viaţă practică este şi acesta. În activităţile zilnice, copilul trebuie să ducă diverse tăvi sau recipiente, fără să verse din ele. În grădiniţele Montessori, copiii pun singuri masa şi duc vasele cu mâncare pe mese. Fără un bun echilibru şi exerciţiu în a merge drept, supa din boluri ar fi, probabil, vărsată.
Văzând că îi face o plăcere deosebită, pe Tudor îl rugăm adesea să ne aducă un pahar de apă sau o cană cu cafea. În ultima vreme, când carafa lui şi a Terezei e goală, ia cana-filtru de apă şi o duce până la masa mică, unde îşi reumple carafa. La început temători, mai ales când filtrul de doi litri era plin, ne-am dat curând seama cât e de important pentru Tudor să facă asta singur. Ce îmbinare frumoasă între nevoia de efort maxim, plăcerea de a face singur şi bucuria de a-i ajuta pe ceilalţi! Ce exerciţiu bun pentru echilibru, coordonare musculară şi concentrare!
Când au învățat în acest fel să-și stăpânească echilibrul, copiii au adus actul mersului pe jos la un standard remarcabil de perfecțiune și au dobândit, pe lângă siguranță și calm în mersul lor natural, o ţinută neobișnuit de grațioasă a trupului. (Maria Montessori, Dr. Montessori’s Own Handbook)
[Photo by Erik Witsoe on Unsplash]
4 thoughts on “Mersul pe linie”