În prima Casă a copiilor, cum a numit Maria Montessori grădiniţa deschisă în 1907, ea nu a planificat deloc să predea lecţii de citit sau scris. Când copiii de patru-cinci ani au rugat-o, s-a gândit doar că este prea devreme şi astfel de lecţii sunt predate la şcoală. Dar când şi mamele analfabete ale copiilor au rugat-o să îi înveţe, a cedat. Astfel, a făcut marea descoperire conform căreia copiii de patru sau cinci ani sunt fascinaţi de scris, apoi de citit. Profitând de informaţiile obţinute până atunci, experienţele oferite copiilor chiar şi pentru aceste activităţi au fost senzoriale.

Scrisul se dezvoltă la copilul mic cu o uşurinţă şi cu o spontaneitate asemănătoare dezvoltării limbajului vorbit, care este tot o traducere motorie a unor sunete auzite. În schimb, cititul face parte din cultura intelectuală abstractă, care constă în interpretarea unor idei exprimate în simboluri grafice, şi ea se dobândeşte abia mai târziu. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Încă înainte de a începe cursul pentru educarea acasă în stil Montessori, am cumpărat cartea cu activităţi pentru pregătirea scrierii şi citirii. Citisem textele Mariei Montessori despre cum a ajuns la această metodă şi am fost fascinată. În timpul practicii pedagogice din liceu preferam să predau română şi matematică şi eram destul de familiarizată cu metoda clasică. Am înţeles aşadar că stilul Montessori e complet diferit de cel tradiţional de predare.

În săptămânile acestea am simţit cel mai mult, pentru prima dată, cum se îmbină tot ceea ce Tudor a învăţat până acum. Exerciţiile de viaţă practică i-au dezvoltat concentrarea, muşchii mici ai mâinii şi coordonarea mână-ochi. Lucrul cu materialele senzoriale şi cu puzzle-urile cu buton au pregătit prinderea de tip pensetă, esenţială pentru ţinerea corectă a creionului. Jocul mut, cititul şi cântecele i-au sensibilizat auzul, ajutându-l să distingă sunetele de început ale cuvintelor. Pictura la şevalet sau lucrul cu plastilină i-au oferit flexibilitate în mişcarea încheieturii mâinii. Este impresionant să observ cum fiecare activitate pe care a făcut-o se îmbină perfect cu celelalte.

Limbajul este una dintre componentele de bază ale educaţiei. Pentru învăţarea scrisului şi a cititului conform metodei Montessori, materialele esenţiale de avut sunt literele rugoase, alfabetul mobil şi inserturile geometrice, inițial făcute din metal. Pe primele două le avem deja din kitul Descopăr literele Montessori. Inserturile geometrice am început să i le fac eu, din carton, urmând instrucţiunile de pe un site Montessori. Dar o să îi cumpărăm şi un set de plastic,  recomandat la cursul de Montessori Homeschooling pe care îl urmez acum.

Înainte de a trece la învăţarea literelor, copilul trebuie să stăpânească bine sunetele care compun cuvintele. Jocurile propuse, atât în cartea cu activităţi pentru scris-citit, cât şi la curs, sunt nenumărate. Cu Tudor le-am început după ce a împlinit trei ani, dar ele sunt recomandate chiar şi de la doi ani şi jumătate. Am ales mai întâi trei figurine, cu sunete de început diferite şi i le-am arătat pe rând, insistând asupra pronunţiei. „Vvv-viţel. Iii-iepure. Ppp-pisică.” Sunetele le-am pronunţat aşa cum se aud, nu cum sunt spuse în alfabet. Cu alte cuvinte, „viţel” începe cu „vî”, nu cu „ve”, „pisică” cu „pî”, nu cu „pe”, ş.a.m.d.

Am păstrat pronunţia aceasta tot timpul, pentru a-l ajuta să audă sunetele cât mai curat şi mai apropiat de emisia lor. Uneori am ținut palma în dreptul gurii, pentru a simți cum iese aerul în timpul pronunției. Tudor e tare încântat și de partea aceasta.

Întregul limbaj vorbit ajunge să aibă un omolog scris. Acesta este un şuvoi, o cascadă, dar este alcătuit din mici picături de sunet. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

Pe parcursul ultimelor luni am făcut zilnic jocuri cu sunete, alegând la început figurine sau obiecte pe care să le poată ţine în mână. Am trecut apoi la obiectele din jur, la numele noastre, la ce vedeam pe geamul maşinii. „Hai să căutăm ceva ce începe cu sunetul mmm.” „Văd în carte un animal al cărui nume începe cu aaa.” Jocurile acestea sunt acum preferatele lui Tudor. Pentru că deja identifică foarte corect sunetele de început, am trecut la sunetele de sfârşit ale cuvintelor. „Tudorrrr, se termină cu sunetul r. Terezaaa, se termină în a.” După ce se va descurca bine şi cu ele, vom trece la sunetul din interiorul cuvintelor.

S-a întâmplat uneori ca Tudor să spună un alt sunet: „Ffff, afară.” Conform sfaturilor Mariei Montessori, nu l-am corectat brusc, spunându-i: „Nu, nu e bine, nu începe cu f.” I-am spus, în schimb, pe un ton neutru, „Da, se aude f în interiorul cuvântului. Începe cu a şi apoi se aude f.” Dacă ar fi spus că începe cu c, de exemplu, i-aş fi spus eu: „Câine începe cu c – cccâine, iar afară începe cu a – aaafară.” Şi abordarea aceasta este diferită de sistemul tradiţional, în care am fost eu educată, de exemplu. Atenţia nu este îndreptată asupra greşelii, ci asupra învăţării. Copilul îşi menţine, astfel, motivaţia, plăcerea descoperirii, nu se teme să vorbească şi va reveni cu interes asupra informaţiilor.

Din fericire, limba română este una fonetică. Cele câteva grupuri de sunete din limba română se învaţă la sfârşit. Acestea sunt: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi. În limba engleză, în schimb, sunt mai multe cazuri particulare, care i se prezintă copilului după stăpânirea cuvintelor fonetice. Cu Tudor am ales să lucrăm deocamdată doar în limba română, când vine vorba de scris. În timp, vom trece şi la limba engleză, probabil după ce va stăpâni bine literele.

Indiferent de vârsta la care copilul învaţă să scrie, o educaţie fonetică timpurie aduce doar beneficii. Studii recente au demonstrat că, începută în perioada preşcolară, cunoaşterea fonemică îmbunătăţeşte decodificarea, ortografia şi înţelegerea textului citit. Educaţia fonetică este o abilitate fundamentală pentru scris şi citit.

Ce altceva este scrierea alfabetică dacă nu o corelaţie între un sunet şi un semn? Limba ca atare este limbajul vorbit; limba scrisă nu este nimic altceva decât transcrierea ei literală. Progresul scrierii alfabetice porneşte din acest punct de contact de la care cele două limbaje pot să evolueze în paralel. La început unul, limbajul scris, se desprinde din celălalt, picătură cu picătură, şi va forma după aceea un curent distinct, cuvinte şi fraze. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

Învăţarea scrisului în pedagogia Montessori presupune, pe scurt:

• stăpânirea sunetelor care compun cuvintele
• trasarea formelor geometrice şi completarea lor cu linii diverse
• urmărirea conturului literelor rugoase
• desenarea literelor într-o tavă cu nisip
• scrierea pe tablă
• folosirea alfabetului mobil pentru compunerea cuvintelor
• scrierea literelor pe hârtie.

Ar fi prea mult de scris într-un singur articol pentru a descrie activităţile pentru fiecare din punctele de mai sus. De aceea, voi continua să le prezint pe rând, în articole următoare.