Ni se întâmplă uneori, mai ales când copiii sunt obosiţi sau vor să ne atragă atenţia, să începem să îi corectăm verbal, când fac ceva nepotrivit. Dacă Tereza încearcă, de exemplu, să se urce pe masă, începem să îi rostim numele, mai întâi încet, apoi tot mai tare, până când ajungem să îi spunem pe un ton aproape răstit: „Tereza, dă-te jos!”. Şi totuşi, aproape întotdeauna, singura metodă care funcţionează este „Arată-i, nu-i spune!”. Cu alte cuvinte, mergem aproape de ea, o dăm jos şi îi spunem blând: „La masă mâncăm sau lucrăm. Nu te pot lăsa să te urci pe masă.”

Unul dintre cele mai utile sfaturi pe care le-am primit de la Simone Davies a fost tocmai acesta: „Arată-i, nu-i spune!”. Cu alte cuvinte, când vrem să corectăm comportamentul unui copil, cea mai eficientă metodă este de a merge lângă el, pentru a-i arăta ceea ce aşteptăm să facă. Inspirată de un sfat acordat fotografilor, de a se apropia personal de ceea ce fotografiază, în loc de a se baza doar pe obiectiv, Simone a aplicat această metodă cu copiii. Şi a observat că reuşeşte să le obţină cooperarea mult mai uşor.

În loc să îi spui: „Pune-l în coşul de gunoi!”. Ridică-te. Du-te la coşul de gunoi. Arată înspre el. Şi spune-i blând: „Pune-l în coşul de gunoi.” Mai multă muncă acum, mai mult succes în viitor. (Simone Davies)

Am găsit cu atât mai util sfatul lui Simone, cu cât am văzut uneori cât de greu le e copiilor să se oprească din ceea ce fac şi să se uite la noi. În plus, am învăţat că e important să nu le întrerupem concentrarea. Desigur, dacă ei sau cei din jur sunt în pericol, e necesar să intervenim de îndată. Dar, adesea, doar comoditatea noastră ne împiedică să îi îndrumăm blând spre ce au de făcut. E mai uşor să rămânem aşezaţi în fotoliu şi să dăm sfaturi de la distanţă. Dar cât de obositor trebuie să fie pentru copil!

O idee oarecum asemănătoare am întâlnit şi la dr. Laura Markham. Sfatul din capitolul Îndrăzneşte să NU disciplinezi! este despre evitarea luptelor pentru putere cu copiii între 18 şi 36 de luni. Exemplul oferit, cel al unei fetiţe care, dorind să exploreze, arunca apa din vană, mi-a atras atenţia. Exact la fel se întâmpla în zilele acelea în baia noastră. Am citit împreună cu Lucian soluţia propusă şi a funcţionat. Şi am aplicat-o apoi şi în alte situaţii, cu succes.

Apropie-ţi faţa de a ei, cu căldură, aşază mâna pe mâna cu care stropeşte şi spune: „Olivia, apa trebuie să rămână în cadă. Poţi să stropeşti mai uşor, aşa?” Învârte apa cu mâna ei. Poate va începe să învârtă în loc să stropească. Sau poate că nu şi, atunci, e momentul să o mai avertizezi o dată cu blândeţe, după care să o scoţi din cadă. Dacă oferi prea multe avertismente înainte să le pui în aplicare, copilul va învăţa că nu trebuie să îţi acorde atenţie până la al treilea sau al patrulea avertisment. În schimb, spune-i cu blândeţe: „Dacă nu te poţi opri din stropit, o să te scot din cadă chiar acum.” (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

La cursurile Montessori, educatoarele învaţă să coboare la nivelul copilului, pentru a-l privi în ochi. Este o tehnică activă de ascultare prin care îi arată, astfel, atât respect, cât şi atenţie. Probabil cea mai sugestivă poză în acest sens este cea a întâlnirii preşedintelui Obama cu moştenitorul tronului britanic. Pe atunci în vârstă de doi ani, prinţul George îşi începuse deja educaţia la o grădiniţă Montessori.

Una dintre cele mai obişnuite întrebări pe care le aud de la părinţi este: „Cum îmi conving copilul să mă asculte?” […] Desigur, părinţii care îmi adresează această întrebare nu se referă cu adevărat la ascultare. Se întreabă cum să îşi convingă copiii să facă ce spun ei. Secretul? Conectare înainte de corectare. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

Paradoxal, modul cel mai uşor de a-i face pe copii să fie atenţi la noi nu presupune să ne folosim vocea. De cele mai multe ori, e suficient să fim prezenţi alături de ei, atât fizic, cât şi emoţional.

Vorbeşte doar după ce ai obţinut atenţia copilului. Lasă-te la nivelul copilului şi atinge-l uşor. Priveşte-l în ochi. Aşteaptă până ce te priveşte. Abia atunci poţi începe să vorbeşti. Dacă, dintr-un motiv oarecare, nu poţi face asta – de exemplu, când eşti în maşină -, îi poţi atrage atenţia întrebând: „Pot să îţi spun ceva?” (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

[Photo by Shelby Deeter on Unsplash]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *