Triunghiul Pikler

Înainte ca Tudor să împlinească un an şi jumătate, am vrut să îi cumpăr triunghiul Pikler. Îl văzusem menţionat adesea în articole şi mi s-a părut o activitate interesantă de făcut în casă. Termenul de livrare era de aproape cinci luni, însă, aşa că am renunţat. Dar gândul mi-a rămas la el, mai ales când am început să o văd pe Tereza căţărându-se pe orice masă şi scaun îi ieşeau în cale.

Aşadar, după doi ani, le-am comandat copiilor triunghiul Pikler. Îl au deja de câteva luni bune şi îl folosesc aproape zilnic. Deşi i-am învăţat pe copii că ieşim afară pe orice vreme, tot nu putem petrece atâtea ore ca într-o zi senină. Triunghiul Pikler este, în acele zile, cu atât mai mult folosit.

Săptămâna aceasta, instruită atent de Tudor, Tereza a învăţat să treacă de pe o parte pe alta a triunghiului. Este atât de încântată de noua mişcare învăţată, încât atunci când suntem în casă face asta aproape continuu. La început, stăteam lângă ea, fără să o ating, pregătită să o prind. După ce am văzut cât de atent se mişcă, am păstrat o distanţă ceva mai mare. Am observat adesea că cei mici, dacă nu se simt siguri pe ei, renunţă la a face mişcarea iniţială. Observ asta la Tereza chiar şi atunci când coboară scările. Dacă nu e sigură pe ea, le coboară în şezut sau ne cere să îi dăm mâna.

Copiii au nevoie de multe ocazii pentru mişcare. Graţia despre care vorbea Maria Montessori o pot dobândi doar exersând. În ultimele decenii, teama pentru siguranţa copiilor i-a determinat pe părinţi să creeze locuri de joacă cât mai sigure posibil. Dar pentru o dezvoltare completă, copiii au nevoie şi de riscuri.

Heather Shumaker este autoarea cărţii It’s OK to Go Up the Slide. Ea citează cercetări care demonstrează că urcatul invers pe tobogan este, de fapt, modul copiilor de a căuta riscuri şi provocări în parcurile atât de sigure ale zilelor noastre. Dar copiii devin mai siguri tocmai când îşi folosesc corpul pentru a dobândi experienţă. Riscul se experimentează, nu se învaţă de la altcineva.

Corpul copilului se schimbă în mod constant, aşadar copiii sunt dornici să experimenteze noul model și să vadă ce poate face. Atunci când își folosesc trupurile și își testează propriile limite, copiii devin conştienţi de corpul lor și de acele limite. De asemenea, câștigă dexteritate, echilibru și putere. Acordându-le copiilor şansa de a-şi asuma riscuri îi facem parteneri ai propriei lor siguranțe. (Heather Shumaker, It’s OK to Go Up the Slide)

Ieri dimineaţă, Tudor fixase rampa de la triunghiul Pikler pe cea mai înaltă treaptă a acestuia. Spre uimirea mea, Tereza a început să o urce. După ce a ajuns în vârf, s-a întors cu faţa, pentru a o coborî, ca pe tobogan. Spre finalul rampei, s-a ridicat chiar în picioare şi a coborât aşa. A repetat exerciţiul acesta, cu bucurie, de nenumărate ori. Aflată în plină perioadă a efortului maxim, triunghiul Pikler îi oferă ocazii bune pentru a consuma cât mai multă energie. În plus, pentru copiii mici, nevoia de mişcare şi de ordine sunt la fel de importante precum cea de aer sau de mâncare.

Mişcarea corectă este o abilitate înnăscută nu numai a animalelor, ci și a oamenilor, inclusiv a orăşenilor. Dacă oferim suficient spațiu și posibilități pentru mișcare liberă, atunci copiii se vor mișca la fel de bine precum animalele: cu îndemânare, uşor, cu siguranţă şi naturaleţe. (Emmi Pikler, Peaceful Babies, Contented Mothers)

Despre dr. Emmi Pikler, pediatra maghiară care a gândit acest triunghi, am auzit pentru prima dată la Janet Lansbury. Dr. Pikler milita pentru a-i lăsa pe copii să se mişte liber. Eleva ei, Magda Gerber, i-a preluat ideile şi a dezvoltat în SUA organizaţia RIE (Resources for Infants Educarers), a cărei activă promotoare este Janet Lansbury. Datorită ei, ne-am oprit din a-l mai ajuta pe Tudor să stea în fund, când era mic. Tot datorită articolelor sale, pe Tereza am lăsat-o să descopere singură toate mişcările, inclusiv întoarcerea de pe o parte pe alta, statul în fund, ridicatul şi mersul în picioare.

Învăţând, în timpul dezvoltării motorii, să se întoarcă pe burtă, să se răsucească, să se târâie, să stea în fund şi să meargă, [copilul] nu învaţă doar aceste mișcări, ci și cum să înveţe. Învață să facă ceva de unul singur, să fie interesat să încerce, să experimenteze. Învață să învingă dificultățile. Ajunge să cunoască bucuria și satisfacția date de acest succes, ca rezultat al răbdării și perseverenţei sale. (Emmi Pikler, Peaceful Babies, Contented Mothers)

Pentru Tudor, triunghiul Pikler devine şi cort de odihnă sau visare. Când se satură de căţărat, ia o pătură şi o aşază peste triunghi. Ajutat apoi de Tereza, duce şi nişte perne înăuntru, împreună cu vreo maşină sau vreun animal de pluş. Când vor, mă aşez şi eu alături de cortul lor, pentru spus poveşti sau citit dintr-o carte.

Pentru individ nu este important să se poată mişca oriunde şi în orice sens, ci să dobândească un deplin control asupra organelor lui motrice. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

9 thoughts on “Triunghiul Pikler

Lasă un răspuns