Ambii copii au început învăţarea la oliţă, urmând recomandările Montessori, în jurul vârstei de un an. Cu aproape două luni în urmă, Tereza a refuzat să mai poarte scutece în timpul zilei. Când încercam să îi dau scutecul, protesta vehement şi îmi spunea: „Aşa! Aşa!”. Am lăsat-o atunci dezbrăcată, atât în casă, cât şi prin curte. După câteva săptămâni, când a avut trei nopţi consecutive în care s-a trezit uscată, am renunţat de tot la scutece. De atunci, a trecut aproape o lună şi doar două au fost nopţile în care am schimbat aşternutul.
În jurul vârstei de optsprezece luni, copiii intră într-o perioadă senzitivă în care îşi pot controla mai uşor sistemul nervos, care e acum mai dezvoltat şi mai integrat. La vârsta aceasta, majoritatea copiilor au atât abilitatea fizică, cât şi interesul de a-şi controla vezica urinară şi intestinul gros. (Susan Tracy, Toileting the Montessori Way)
Tudor a fost fără scutece cu puţin înainte de a împlini douăzeci şi trei de luni. Tereza mai repede decât el cu două luni. Ceea ce învăţ în fiecare zi de când s-a născut ea este că fiecare copil e diferit. Fiecare are ritmul propriu de dezvoltare şi de învăţare. Datorită Montessori, am învăţat care sunt principalele perioade senzitive din viaţa copiilor. Astfel, nu ne-a rămas decât să pregătim mediul în aşa fel încât să îi ajutăm cât mai mult. Şi, desigur, să creăm rutine şi ritualuri, pentru a şti la ce şi când să se aştepte.
După experienţa cu ambii copii, am găsit câteva elemente interesante în ceea ce priveşte învăţarea la oliţă. Ca în alte aspecte ale vieţii copilului, cu cât le acordăm mai multă independenţă, cu atât învaţă mai cu interes şi mai repede.
Tereza a progresat de la a sta pe oliţă, la a o urca noi pe vasul de toaletă, pentru a trage apa. Apoi a deschis singură robinetul şi a luat săpunul. Când a început să verse singură oliţa la toaletă, eu am învăţat că pot şterge uşor câteva picături de pe gresie. Şi, cu cât a exersat mai mult, cu atât mai repede nu am mai avut nimic de şters. Când ea a vrut să urce singură să tragă apa, eu am învăţat să mai fac un pas în spate. Dacă ţinem mereu uşa de la baie închisă, nelăsând copilul să intre, spaţiul acela devine pentru el teritoriu interzis. Aşa că am lăsat liber accesul la baie, fiind noi mai atenţi de câte ori intra acolo.
Cu primul pas făcut copilul atinge un nivel de experienţă superior. Observându-l în acest timp, vedem că el tinde mereu să-şi lărgească independenţa. El vrea să acţioneze pe cont propriu, să care obiecte, să se îmbrace şi să se dezbrace singur, iar acest lucru nu se datorează vreunei sugestii din partea noastră. Impulsurile lui sunt aşa de energice, încât reacţia noastră obişnuită este de a le stopa. Dar făcând asta, noi nu oprim, în realitate, copilul, ci natura însăşi, deoarece voinţa copilului este în acord cu cea a naturii căreia îi respectă legile, una câte una. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)
Joaca cu apă este metoda preferată a copiilor de relaxare. În plus, îi ajută foarte mult la dezvoltarea concentrării. Deşi ne-a crescut puţin consumul de apă în lunile de învăţare, am ales să îi lăsăm, pe fiecare la timpul lui, să exerseze în voie. Pentru Tereza, de exemplu, asta înseamnă că uneori deschide robinetul, umple oliţa, închide robinetul, goleşte apa în bideu, deschide din nou robinetul, uneori şi de zece ori. Noi am considerat că este tot parte a procesului de învăţare la oliţă. La fel ca în alte privinţe, cu cât exersează mai des şi mai mult, cu atât deprinderea e mai accelerată.
Fiind şi perioadă de interes pentru transferul lichidelor, am încercat să îi oferim cât mai multe astfel de ocazii. Pe lângă turnatul apei din carafă în pahar şi înapoi, are în vană, la baia de seară, diverse recipiente. Iar afară are la dispoziţie stropitori, găleţi şi sticluţe pe care le foloseşte asiduu.
Încă înainte de a rămâne fără scutec, i-am arătat Terezei unde sunt prosoapele cu care să şteargă eventualele pete din casă. A avut nevoie să le folosească doar în primele două-trei zile, pentru că apoi a mers direct la baie. Ne-a ajutat foarte mult şi faptul că, de prin luna aprilie începând, a stat mai mult dezbrăcată pe-afară. Imediat după naştere, înainte chiar şi de a mânca, bebeluşilor li se pune scutec. Aşa că e binevenită o perioadă de tranziţie, în care să nu simtă presiunea vreunui elastic în jurul taliei, când schimbă scutecele cu chiloţii. Cred că acesta e unul din motivele pentru care învăţarea la oliţă e mai rapidă şi uşoară în perioada verii.
Tudor a renunţat la scutece cu câteva luni înainte de a se naşte Tereza. După ce am venit cu ea acasă, în primele săptămâni, am schimbat uneori şi de două ori pe noapte aşternutul. Din fericire, cumpărasem din timp protecţii pentru pat, care ne-au uşurat mult munca. Regresiile sunt normale şi pentru învăţarea la oliţă, mai ales în perioadele stresante, cu schimbări mari. Dar cu cât suntem mai blânzi în abordare, cu atât ele trec mai uşor şi mai repede.
Pentru că, în ultima vreme, Tudor a vrut să folosească toaleta adulţilor, am cumpărat un reductor şi un taburet înalt, pe care să-i stea picioarele bine sprijinite. Bineînţeles, i-am explicat de ce e bine ca genunchii să îi fie mai sus decât bazinul şi tălpile aşezate pe scaun. Tereza a încercat şi ea să se urce de câteva ori, dar probabil a fost prea complicat, aşa că a revenit la oliţă.
Timp de vreo două zile, am observat că Tereza a folosit oliţa doar pentru pipi. De la Jamie Glowacki reţinusem că în situaţia aceasta putem să ajustăm alimentaţia copiilor. Ea recomandă să le oferim mai multe grăsimi, mai ales avocado sau lapte de cocos. Pentru că nu le aveam la îndemână, noi am pus smântâna mai aproape şi i-am oferit mai multe fructe. Din fericire, rezultatele au fost rapide, aşa că nu a fost nevoie şi de alte măsuri.
Conform Montessori, perioada senzitivă pentru începerea învăţării la oliţă este între douăsprezece şi optsprezece luni, iar pentru renunţarea la scutece, între optsprezece şi treizeci şi şase de luni. Jamie Glowacki lucrează cu părinţii şi copiii, pentru a trece cu bine peste acest pas. La rândul ei, ea a observat, din mii de cazuri, că fereastra de oportunitate pentru învăţarea la oliţă este între 20 şi 30 de luni. Explicaţia ar fi că e o perioadă cu puţine achiziţii mentale, în care opoziţia copilului încă nu şi-a făcut apariţia.
La fel ca în alte arii de dezvoltare, depăşirea perioadei senzitive nu înseamnă imposibilitatea învăţării acelei deprinderi. Diferenţa este doar că, în afara perioadei senzitive, învăţarea se face cu efort şi poate dura ceva mai mult timp.
De îndată ce s-a ajuns la independenţă, adultul care continuă să ajute devine un obstacol. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)
Citiți aici articolul despre începerea învățării la oliță.
Citiți aici despre scutecele textile și avantajele folosirii lor, așa cum le-am găsit noi.
2 thoughts on “Învăţarea la oliţă – episodul final”