Ai grijă!, O să cazi!, Să nu te tai!

În ultima vreme, de câte ori ne vede umblând cu vreun cuţit, Tereza ne avertizează: „Ai grijă! Să nu te tai!”. Este la fel de îngrijorată atunci când urcăm pe o scară sau umblăm cu vreun obiect mai greu în mână. „Să nu cazi! Să nu îl scapi! Ai grijă!” Am auzit-o atât de des spunând aceste propoziţii în ultimele săptămâni, încât am început să mă îngrijorez.

Când Tudor era mai mic, am învăţat să înlocuim profeticul „o să …” cu mai blândul „s-ar putea să …”. Le-am citit atunci şi lui Lucian şi mamei explicaţiile şi am înţeles de ce e bine să reformulăm, atunci când simţim neapărat nevoia să îi atragem în vreun fel atenţia copilului. Desigur, ideal ar fi ca, atunci când e concentrat asupra vreunei acţiuni, să nu îi distragem deloc atenţia. Dar, pentru că nu reuşim întotdeauna să ne oprim impulsurile, am agreat că acel „s-ar putea să …” ar fi varianta mai bună.

Reacţiile Terezei ne arată însă cât de ridicat e nivelul anxietăţii în jurul ei. Cuvintele sunt atât de puternice! Felul în care le vorbim copiilor, cuvintele pe care alegem să le folosim şi tonul cu care le rostim se imprimă adânc, modelându-le personalitatea. De curând, am stabilit cu Lucian că e important să intervenim în discuţiile adulţilor cu copiii, atunci când simţim că i-ar putea afecta. În ultimii ani, am învăţat direct despre puterea cuvintelor. De aproape doi ani, avem de luptat cu fricile induse lui Tudor de un repetat „Mi-e frică să nu mă muşte câinele!”. Chiar dacă la început i-a fost spus în joacă, mic fiind, pe când împingea un câine de lemn, acum este o temere cât se poate de serioasă, cu care avem multe bătăi de cap.

„Ai grijă!” este una dintre frazele goale pe care le spunem copiilor noștri. Ea adaugă anxietate generală, fără a oferi vreun ajutor specific. Prea multe avertismente de „Fii atent!” şi „Ai grijă!” îi poate determina pe unii copii să evite riscurile și să nu mai încerce lucruri noi. În loc de „Fii atent!”, mai bine nu spuneţi nimic sau oferiţi informații, cum ar fi: „Ești aproape de margine” – „Uită-te în jos, la picioare” – „E cineva în spatele tău” sau puneţi o întrebare simplă: „Te simți în siguranță?”. (Heather Shumaker, It’s OK Not to Share and Other Renegade Rules for Raising Competent and Compassionate Kids)

Vorbind despre greutăţile în atingerea măiestriei, dr. Laura Markham atrăgea atenţia că anxietatea părinţilor este cel mai mare obstacol. Crezând că le facem un bine, le transmitem copiilor indirect mesajul că nu avem încredere în ei şi nu îi simţim suficient de capabili. În scurt timp, vor ajunge să nu se mai creadă în stare, ştirbindu-le astfel şi încrederea în sine. În schimb, am putea să ne concentrăm asupra noastră şi să înţelegem de unde vin propriile temeri. Atunci când nu sunt în pericol imediat ei sau cei din jur, îi putem lăsa pe copii să descopere de ce sunt în stare.

Dacă un copil vă depășește toleranța în privinţa siguranței, spuneţi-i: „Este sarcina mea să am grijă de tine” și opriţi-l. Stabiliţi dinainte dacă veți lăsa copilul să ia propriile decizii când vine vorba de siguranță. Întrebați-vă: „Situația este suficient de sigură? Sunt dispus să îl las să rişte o cădere uşoară sau un genunchi julit?” Uneori, răspunsul este un „Nu” cert (de exemplu, un zid de căţărare înalt de zece metri cu beton dedesubt). În general, țineți-vă în frâu nevoia de a proteja copilul. Întrebaţi-vă: „Ce-ar putea păţi?” Lăsaţi-l să-și asume câteva riscuri și julituri. (Heather Shumaker, It’s OK Not to Share and Other Renegade Rules for Raising Competent and Compassionate Kids)

Copiii au nevoie şi de riscuri, când vine vorba de învăţare. Corpul lor se schimbă mereu şi e important să descopere singuri unde le sunt limitele. Dacă sărim de fiecare dată în ajutorul lor, înseamnă să îi facem dependenţi de noi. Independenţa presupune să îi ajutăm să se descurce singuri, fără a face nimic în plus pentru ei, decât ceea ce e strict necesar. Din păcate, este o lecţie pe care, ca adulţi, trebuie să ne-o reamintim mereu.

Nu salvaţi copiii. Nu-i coborâţi din copac. E tipic pentru copii să se caţere dincolo de abilitatea lor de a se descurca, cerându-vă apoi ajutorul, dar nu încurajaţi acest obicei. […] Aceasta e o lecţie timpurie despre asumarea adecvată a riscurilor. Mergeţi să le staţi alături dacă s-au blocat. Liniştiţi-i şi îndrumaţi-i cu vocea blândă. […] Metoda aceasta promovează conştientizarea corporală şi îi ajută pe copii să înveţe propriile limite şi să devină parteneri ai propriei siguranţe. (Heather Shumaker, It’s OK Not to Share and Other Renegade Rules for Raising Competent and Compassionate Kids)

A ne face griji este modul minţii noastre de a ne proteja. Dar în felul acesta, ne programăm în mod negativ subconştinentul, care crede ceea ce îi spunem. Gândurile pline de griji ne dau sentimente de teamă şi stres, care ne împiedică să fim părinţii liniştiţi de care copiii noştri au nevoie. Din păcate, le comunicăm trăirile noastre, astfel încât lor le e tot mai greu să exploreze în voie, simţindu-ne anxietatea.

Dr. Laura Markham recomandă să ne înfrângem dorinţa de a reacţiona cu ajutorul câtorva paşi simpli. Conştientizând momentul când începem să ne facem griji este primul pas. Ne putem linişti apoi, rostind o frază de încurajare pe post de mantră. Imaginându-ne cum totul se termină cu bine ne ajută să ne reprogramăm subconştientul. Acţionând apoi pentru a ne asigura că imaginea mentală devine realitate încheie întreg procesul. Repetând paşii de fiecare dată când devenim anxioşi, ne putem transforma reacţiile şi ne putem bucura alături de cei mici de aventura copilăriei.

Când îi spunem copilului „Ai grijă!”, nu transmitem mesajul că ne pasă, deşi asta este ceea ce simţim, ci mesajul că lumea este un loc nesigur şi că nu avem încredere în copilul nostru că se va descurca în ea. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

Dacă simţim că trebuie totuşi să spunem ceva, cel mai bine ar fi să reformulăm. Mi-au plăcut sugestiile din lista aceasta, care îi ajută pe copii să conştientizeze riscurile. În plus, sunt moduri utile de a-i ajuta să îşi rezolve singuri problemele. „Foloseşte ambele mâini!”, „Te simţi în siguranţă pe piatra aceea?”, „Ai observat ce alunecoasă e iarba?” sau „Cum o să cobori din copac?” sunt câteva variante. Noi folosim deja, în discuţiile cu copiii, şi multe dintre variantele propuse aici.

Acel „Las’ că trece!” cu care ne liniştea Tudor acum mai bine de un an i-l vom transmite şi Terezei. I-am învăţat deja că genunchii juliţi înseamnă copilărie fericită. Rămâne să ne convingem mai temeinic şi noi, adulţii, că riscurile cu măsură sunt importante pentru o dezvoltare sănătoasă.

(Photo by Jeremiah Lawrence on Unsplash)

One thought on “Ai grijă!, O să cazi!, Să nu te tai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *