Oamenii ciudaţi şi siguranţa copiilor

Ieri am avut parte de o experienţă extrem de neplăcută, pe care sper să nu o repetăm prea curând. Aflaţi la plimbare în alt oraş, alături de o prietenă, am fost acostaţi de un tânăr. Evenimentul, discutat apoi îndelung de Tudor, ne-a dat ocazia să vorbim despre oamenii ciudaţi cu care avem uneori de-a face. Am ales să-i numim astfel pe cei de care ar trebui să se ferească copiii, fie ei cunoscuţi sau străini.

Ne-am plimbat pe ploaie, într-o zonă preponderent pietonală, la ora amiezii. Apropiindu-ne de tunelul care ducea la parcare, un individ ne-a întrebat dacă avem să îi dăm ceva bani. În ciuda vremii noroase, purta ochelari negri, era julit pe faţă şi părea sub influenţa a altceva decât alcool. I-am spus că nu avem şi ne-am continuat drumul, fiind singuri în zonă atunci. Tudor era de mână cu prietena noastră, iar Tereza se plimba pe lângă mine. Când am văzut că se învârte în jurul nostru, vorbind şi cerându-ne bani, am luat-o pe Tereza în braţe şi am crescut uşor ritmul. A venit în spatele nostru, continuând să ne vorbească, în timp ce noi încercam să rămânem calme. Din fericire, s-a oprit şi a pornit în direcţia opusă. Bineînţeles, am evitat ieşirea prin tunel, făcând un ocol destul de mare, până la următoarea ieşire din semi-labirintul în care ne aflam.

După ce am ajuns la maşină, Tudor a început să pună întrebări. De ce arăta aşa omul acela, de ce avea răni pe faţă, de ce a venit după noi, de ce sunt unii oameni astfel. A fost destul de greu să îi răspund la toate întrebările şi, odată ajunşi acasă, m-am bucurat de cina alături de Lucian şi de răspunsurile pe care mă ajuta şi el să i le dau.

Povestirea unei experienţe poate ajuta un copil să se elibereze de aspectele derutante şi neliniştitoare ale unui eveniment neplăcut. (Daniel Siegel, Mary Hartzell, Parentaj sensibil şi inteligent)

Am ajuns astfel să discutăm despre oamenii ciudaţi, despre cei care ne fac să ne simţim inconfortabil. Studiile recente arată că majoritatea agresiunilor sexuale asupra minorilor sunt făcute de persoane cunoscute lor. De aceea, în limba engleză copiii sunt învăţaţi să se ferească de „tricky people” (oameni ciudaţi/înşelători), în loc de a li se mai vorbi despre „stranger danger” (persoane necunoscute periculoase). Un copil de patru ani poate considera că un străin care se apropie de el şi se prezintă îi e deja cunoscut.

Alături de Lucian, i-am spus lui Tudor că orice persoană care îi cere să ascundă ceva de părinţi este ciudată. L-am învăţat de mic, repetându-i des, că poate să discute despre absolut orice şi oricând cu mine şi Lucian. I-am mai spus că orice persoană, fie adult, fie copil, care îi cere să păstreze un secret, e ciudată. Am evitat, desigur, la rândul nostru, să îi vorbim despre secrete, discutând, cel mult, despre surprize. La fel, am ales conştient să folosim denumirea corectă a tuturor părţilor anatomice. În felul acesta, orice deviere de la aceşti termeni ne va atrage imediat atenţia.

A fi sociabil înseamnă a comunica cu cei din jur. Deşi fratele meu râdea uneori, spunând că sunt inabordabila care citeşte toată călătoria cu trenul, cred că e plăcut să intrăm în vorbă cu străini. De aceea, m-aş simţi inconfortabil să îl învăţăm pe Tudor să se ferească de persoanele necunoscute. Văzându-l cât de uşor intră în vorbă cu alţii, ar avea chiar de pierdut dintr-un astfel de comportament antisocial. În plus, dacă s-ar pierde, chiar am vrea să abordeze o persoană necunoscută, de preferat o mamă cu copii, pentru a-l ajuta.

De aceea, explicaţia cu oamenii ciudaţi este mai potrivită pentru noi. Şi, deşi ieri cel mai plăcut moment a fost pentru Tudor întoarcerea acasă, sigur vom trece uşor peste incident. Dar acesta a fost doar începutul discuţiilor noastre despre siguranţă. Vom continua să povestim cu el, vom mai găsi şi alte cazuri în care să definim ce înseamnă ciudăţenia. Pentru moment, cred că a fost suficient. La sfârşitul cinei, concluzionând discuţia noastră, i-a spus foarte serios lui Lucian: „O să mă feresc de oamenii ciudaţi. Şi de tigri! Şi ei sunt periculoşi, că ne pot mânca.” Din păcate, va întâlni de-a lungul vieţii mai mulţi oameni ciudaţi decât tigri, dar e bine să fii pregătit.

Într-un fel, părintele este scribul care consemnează experienţele copilului şi le reflectă astfel încât copilul  poate să dea un sens celor trăite. Tocmai prin aceste reflecţii venite din partea părintelui învaţă un copil pentru prima oară cum să înţeleagă lumea. Dialogurile reflexive favorizează apariţia tendinţei spre coerenţă prin faptul că ajută la înţelegerea proceselor interioare care stau la baza comportamentelor exterioare. (Daniel Siegel, Mary Hartzell, Parentaj sensibil şi inteligent)

(Photo by Rick L on Unsplash)

One thought on “Oamenii ciudaţi şi siguranţa copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *