Una dintre activităţile preferate ale Terezei în această perioadă este încheiatul nasturilor. Când a început să exerseze pe nasturii de la o haină de-a mamei, i-am pus la dispoziţie exerciţiul pregătit pentru Tudor, când era mai mic. Lui îi cumpărasem rama Montessori pentru închis fermoarul, când era mai mic. Tot din seria ramelor Montessori, îi făcusem rama pentru legat funde. În plus, i-am pus mereu în coşul de închis-deschis câte un portofel sau o borsetă mică, cu fermoar. Pentru încheiatul capselor, a avut mereu la dispoziţie scutecele textile, pe vremea când el sau Tereza le-au folosit. Cu mult exerciţiu, a stăpânit destul de devreme toate mişcările, spre marea-i bucurie.
Pentru încheiatul nasturilor, în loc să îi fac o ramă aparte, am văzut o propunere interesantă şi uşor de făcut. Nu ţin minte exact de unde am preluat ideea, dar am regăsit-o adesea drept „şarpele cu nasturi„. Am ales o panglică colorată, dar cred că se poate face şi dintr-un şiret sau alt material. La un capăt am cusut un nasture ceva mai mare, adică mai uşor de manevrat. În partea cealaltă, am pus un petic de material, pentru a ţine în loc bucăţile trecute prin nasture.
Pentru o variantă mai complicată pe care i-o voi face Terezei, voi pune câte un nasture mic la fiecare capăt. În felul acesta, bucăţile de material nu pot cădea. În plus, copilul va fi obligat să le treacă doar prin nasture, pentru a le înşira pe aţă. Voi face modificarea aceasta după ce am văzut-o pe Tereza de câteva ori înşiruind bucăţile prin capătul opus.
Pentru materialul de trecut prin nasturi, am folosit pâsla. Aveam o cârpă pentru curăţat, din care am tăiat pătrate mici. Le-am crestat apoi suficient cât să intre nasturele prin ele, dar cu ceva efort din partea copilului. La fel ca în cazul altor materiale, am ales să le pun la dispoziţie câte zece bucăţi, ca pregătire şi pentru sistemul zecimal. În plus, de câte ori verific materialele de pe raft, văzând dacă e totul complet, îmi e uşor să ţin minte câte bucăţi ar trebui să fie. Dar se pot pune şi mai multe de atât, cât să acopere întreg şarpele. Exerciţiul ar fi astfel poate mai complex, solicitând şi mai mult răbdarea copilului. Pe de altă parte, am văzut că, atunci când e foarte odihnită, Tereza alege să repete de mai multe ori exerciţiul.
Bineînţeles, încheiatul nasturilor poate fi exersat chiar mai simplu de atât, pe o haină cu nasturi mari, la început. Aşezată direct pe podea sau pe spătarul unui scaun, pentru a avea ţinută şi a fi uşor de încheiat, copilul poate exersa acolo în voie. Uneori, variantele simple pot fi şi cele mai de succes. Exerciţiile acestea de viaţă practică sunt deosebit de utile pentru a-i oferi copilului independenţa necesară în a se îmbrăca singur. Un alt avantaj al lor este şi acela de a-i da încredere în sine şi a-i satisface nevoia de competenţă, atât de importantă la orice vârstă!
Încurajaţi copilul să încerce îmbrăcatul sub alte forme, înainte de a începe să se îmbrace pe el. […]
Evitaţi hainele cu mulţi nasturi sau cu fermoare, până în momentul când copilul devine pregătit să se bucure de această provocare. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)