Învăţ Montessori

Ascultând podcastul lui Aubrey, mi-a plăcut în mod deosebit partea despre muncă. Pentru ea, nu înseamnă doar serviciul de unde ne câştigăm banii, ci mai mult decât atât. Sarcinile casnice sau timpul dedicat dezvoltării personale sunt tot muncă, de exemplu. Iar pentru copii, mai ales, e important să ne vadă lucrând cu plăcere. Uneori, prea grăbiţi să terminăm totul pentru a ne putea ocupa de ei, simt că uităm asta. Cum să le cerem apoi să ne ajute, dacă lăsăm impresia că sarcinile acestea sunt o corvoadă? Cum să ne aşteptăm să lucreze cu plăcere, dacă noi pufăim indignaţi de câte ori avem ceva de făcut?

Acum câteva săptămâni, pe când citeam ultima carte a uneia dintre autoarele mele preferate, m-a amuzat o scenă în care o fetiţă a umplut bucătăria de ulei. Am aflat atunci că, pe lângă sare sau bicarbonat, aşternutul pentru pisici absoarbe foarte bine uleiul de pe jos. În urmă cu câteva zile, pe când copiii pictau şi eu mă grăbeam să termin de pregătit ciorba, am scăpat sticla de ulei din mână. Întrucât noi nu avem pisici decât în vizită, adorabile obiecte de studiu din curţile vecinilor, eu am folosit sarea. M-am enervat la început, până când Tudor mi-a spus un simplu „Linişteşte-te!”. M-am oprit o clipă, mirată, apoi, amintindu-mi de scena respectivă, am reuşit chiar să zâmbesc.

Exemplul pe care îl dăm prin propriul comportament este mult mai puternic decât orice le spunem noi. Copiii absorb orice văd că facem noi, în  special când sunt foarte mici, şi încep să vorbească şi să se poarte exact ca noi. Noi suntem modelele lor. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

Vineri, la amiază, pe când Tereza dormea, Tudor s-a oferit să mă ajute la tăiat cartofii pentru tocăniţă. Primul impuls a fost să îi spun să mă lase să lucrez, fiind grăbită să termin prânzul. Dar m-am oprit la timp şi i-am pus dogul, cuţitul şi un cartof în faţă. A lucrat atent, tăind vreo patru cartofi, ajutându-mă peste aşteptările mele. M-am felicitat mental că nu l-am respins, apoi i-am mulţumit pentru tot ajutorul. I-am spus că astfel am terminat mai repede, iar el a plecat încântat la joacă.

Când am fost în vizită la vărul copiilor, am ieşit cu toţii la plimbare. Pe lângă plăcerea de a vedea pregătirile pentru defilarea de 1 Decembrie, copiii au fost atraşi de construcţia unui pasaj subteran. A doua zi, în curte, au lucrat de zor, făcând din nisip şi cărămizi propriul pasaj. Copiii sunt dornici să ne imite, mai ales când vine vorba de sarcinile zilnice.

Din fericire, în zilele noastre există atâtea maşinării care ne fac viaţa mai uşoară! Totuşi, mi se întâmplă uneori să nu îmi găsesc prea uşor motivaţia pentru anumite sarcini. Şi atunci îmi caut recompense pentru când termin lucrul. Curăţatul băii, de pildă, nu e una din marile mele plăceri. Dar dacă îmi las timp la final pentru o baie relaxantă sau lucrez ascultând un interviu interesant, parcă am altă energie.

Alteori, prefer să fac schimb cu Lucian. Îl rog pe el să întindă rufele, în timp ce eu strâng masa. Iar când îl văd pe el prea nemulţumit de vreo sarcină, dacă pot, mă ofer să o preiau eu. Desigur, sunt şi momente când amân câte ceva, preferând să citesc o carte sau să mă joc cu copiii. Sunt seri în care mă simt atât de obosită, încât după ce adorm ei mai am energie doar pentru a mă pregăti eu însămi de culcare. În fond, rufele pot fi aşezate în sertare şi a doua zi. Copiii vor fi fericiţi să mă ajute, plimbând hainele dintr-o cameră în cealaltă!

Dacă vă gândiţi la sarcinile domestice ca la nişte activităţi de familie la care copiii sunt bineveniţi chiar şi când sunt foarte mici, puteţi să le inoculaţi un sentiment de mândrie care îi va ajuta să menţină curăţenia în casă şi în grădină. Nu trebuie să vă gândiţi niciodată la treaba din casă ca la o corvoadă, ci ca la o activitate care cultivă grija faţă de ordine şi sentimentul lucrului bine făcut. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

Munca este strâns legată de măiestrie. Fie că vorbim despre serviciu, sarcini casnice sau dezvoltarea personală, vom avea succes când ne simţim capabili. Dr. Laura Markham abordează îndelung tema măiestriei, când vine vorba de creşterea copiilor. Cei care se simt în stare să facă singuri lucruri pe măsura puterilor lor, au o stimă de sine crescută. Iar părinţii au un rol esenţial în cultivarea măiestriei copiilor.

Unele valori – dragostea de învăţare, ascultarea instinctelor, efortul susţinut, perseverenţa, curiozitatea şi spiritul ludic – contribuie în mod direct la dezvoltarea măiestriei. Copiii învaţă aceste valori observând ceea ce facem şi trăgând concluzii cu privire la ce considerăm noi a fi important în viaţă. Indiferent de ceea ce ne învăţăm copilul în mod conştient, acesta va înţelege şi îşi va forma principiile în funcţie de cum ne vede procedând. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

Una dintre neînţelegerile referitoare la mediul Montessori este ideea conform căreia copiii sunt lăsaţi să facă ce vor. Departe de a fi adevărată, ea este tocmai opusul gândirii montessoriene. Copiii sunt lăsaţi să îşi aleagă activităţile, din rândul celor care le-au fost prezentate. Dar unor copii normalizaţi nu li se va spune să facă desen, apoi matematică, apoi geografie. Ei vor fi lăsaţi să îşi găsească singuri activităţile, în funcţie de interesul lor de moment. Nu e de mirare, atunci, că ei vor creşte responsabili, pasionaţi, cu drag de muncă. Copil Montessori ajuns adult, Aubrey este încă un exemplu că acest lucru este posibil.

Copiii îşi decoperă pasiunile prin explorare autodirecţionată, care le-ar putea părea adulţilor o pierdere de vreme. Pasiunile copilului se vor schimba în timp, dar trataţi-le mereu cu respect. Ele sunt munca lui. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

(Photo by Paweł Czerwiński on Unsplash)