Prevenţie, vulnerabilitate şi recunoştinţă

Sunt câteva tipuri de cancer care pot fi transmise genetic. Din păcate, în familia mea, bunicii din ambele părţi au suferit de unul din ele. Pentru noi, asta înseamnă începerea controalelor de prevenţie mai devreme decât restul lumii.

Acum două luni, organismul mi-a transmis câteva semnale pe care am ales să nu le ignor. Deşi încă nu împlinisem vârsta la care ar fi trebuit să merg la control, m-am programat la medic. Din fericire, am făcut cea mai bună alegere. Din păcate, moştenirea genetică e prezentă.

Înainte şi după controlul de prevenţie de săptămâna trecută, am avut câteva zile în care doar am rumegat gânduri. Cred că ele au fost şi mai mult amplificate de faptul că sunt părinte. Ştiam de la dr. Laura Markham că emoţiile sunt ca nişte mesaje primite prin poştă. Dacă alegem să le deschidem, ele se evaporă de la sine, pentru că au fost ascultate, primite. Dacă le ignorăm, ele rămân prezente în subconştientul nostru.

Am căutat, aşadar, un moment de linişte, în care am rezistat tentaţiei de a mă opune emoţiilor răvăşitoare. A fost neplăcut, dar am respirat profund, abdominal, şi le-am lăsat să îşi spună mesajul pe îndelete. La sfârşit, m-am bucurat simţindu-mă uşor mai liniştită. Şi am căutat apoi alte momente în care să pot repeta experienţa.

În urmă cu câteva săptămâni, am ales să fac recenzia unei cărţi despre anxietate, care va fi publicată anul viitor. Eram sigură că voi putea ajuta astfel o persoană dragă mie. Nu m-am gândit că voi ajunge să o citesc pentru cea mai importantă persoană din viaţa mea. În timp ce aştept rezultatul biopsiei, cartea aceasta m-a învăţat să îmi liniştesc mintea. Mi-a oferit tehnicile de aprofundare a sfaturilor primite de la dr. Laura. M-a convins că, atunci când vine vorba de anxietate, reacţiile contraintuitive sunt cele la care e de ajutor să apelăm.

În lumea în care am crescut, controlul de prevenţie nu a fost aşezat la loc de cinste. Mulţi adulţi din jurul meu au mers la doctor doar când a fost neapărată nevoie. Chiar şi acum, suntem înconjuraţi de atâtea reclame la medicamente, dar de insuficiente sfaturi de a consulta, mai întâi, un medic. Tratăm adesea efectul, fără a ne gândi să eliminăm şi cauza. Căutăm să luăm ceva pentru a ne face bine, dar prea rar ne întrebăm cum să ne schimbăm stilul de viaţă.

În ciuda luptei interioare, experienţa ultimelor săptămâni mi-a adus şi beneficii. Am învăţat să mă bucur mai mult de momentele petrecute alături de copii. Mi-am dat seama cît de important e rolul nostru, ca părinţi, în a le arăta ce înseamnă un stil de viaţă echilibrat. Discutasem şi înainte cu Lucian despre cum să le insuflăm dragostea pentru mişcare şi aer liber. Dar acum am conştientizat, cu atât mai mult, ce înseamnă exerciţiul fizic pentru sănătate.

Pentru mulţi, decembrie este luna cadourilor. Iar acestea pot veni sub mai multe forme. Mai ales pentru copiii mici, timpul părinţilor este cel mai preţios dar. Transformarea sărbătorilor în ritualuri de familie este, poate, cel mai peren cadou pe care li-l putem face. Le oferim astfel rădăcinile care îi vor ajuta să îşi întindă larg ramurile. Le oferim identitatea care îi va încuraja să exploreze cu inima deschisă lumea diversă în care trăim.

Cadoul meu din decembrie a fost această lecţie de viaţă. Un mesaj important de a mă bucura conştient de mine şi de cei dragi mie. De a învăţa din trecut, de a acţiona cu prevenţie şi a da mai departe un stil de viaţă echilibrat. De a găsi bucurie în momentele obişnuite ale vieţii.

Ne este menit nu doar să ajungem până la stele, ci şi să ne bucurăm de călătoria până la ele. (Susan Stiffelman, Parenting conştient)


Am ezitat destul de mult, gândindu-mă dacă să public sau nu această postare. Am scris-o, oricum, pentru rolul purificator al ţinerii acestui jurnal. (Blogul acesta s-a născut, de altfel, ca îndemn primit la cursul ţinut de dr. Laura, de a nota ce ni se întâmplă, ca mod de auto-reglare şi împlinire emoţională.) Mi-am amintit apoi de cărţile lui Brené Brown.

Vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune, iar nesiguranţa, riscul şi expunerea emoţională cu care ne confruntăm zi de zi sunt inevitabile. (Brené Brown, Curajul de a fi vulnerabil)

Cel mai mult mă atrage scrisul ei pentru că mă ajută să înţeleg că nu sunt singură în trăirile şi emoţiile mele. Brené Brown mă învaţă că perfecţiunea stă în calea unei vieţi trăite din toată inima, iar apartenenţa adevărată nu presupune să te schimbi, ci doar să fii cine eşti cu adevărat. Şi tot de la ea am învăţat că pot spune cu voce tare: „Mă simt vulnerabilă şi sunt atât de recunoscătoare pentru toţi cei dragi mie, pe care îi simt aproape, mai ales atunci când am mai mare nevoie de ei.”

(Photo by Debby Hudson on Unsplash)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *