De aproape două săptămâni, copiii sunt extrem de agitaţi. Bineînţeles, trăirile lor sunt transferate de la noi. Au fost zile în care s-au necăjit între ei, mai mult decât de obicei. Zile în care ne-am pierdut fiecare cumpătul, pe rând sau deodată, atât adulţii, cât şi copiii. Bucuria de a-l avea pe Lucian lucrând de acasă şi pe mama în permanenţă cu noi e umbrită de momente din acestea. Agitaţia crescută o observăm în hârjoneala mai accentuată între fraţi, în somnul scurt şi întrerupt, în agăţarea repetată de noi.
Copiii sunt mult mai conectaţi la propriul corp decât adulţii. Când sunt copleşiţi emoţional, corpul trebuie să se descarce de toată acea energie. Acesta este unul dintre motivele pentru care au mult mai multă energie decât noi. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)
Copiii, adesea şi adulţii, nu ştiu să îşi verbalizeze emoţiile. De aceea, mijlocul lor de comunicare este comportamentul. Iar dacă noi nu înţelegem asta, şi în loc să ne conectăm cu ei, îi corectăm, emoţiile lor nu au cum să dispară. Sunt mai multe modalităţi de conectare cu copiii. O metodă de succes pe care noi o folosim zilele acestea este hârjoneala sau joaca fizică, gălăgioasă şi spontană cu copilul.
Nu există nimic pe lume care să apropie mai mult un părinte de copilul lui, care să-i unească mai mult prin dragoste şi afecţiune decât jocul. (Anthony T. DeBenedet, Lawrence J. Cohen, Arta hârjonelii)
Când îi vedem agitaţi, încercăm pe cât posibil să transformăm momentele respective în joacă. Alergăm după ei, încercând să-i prindem, ne tăvălim pe pat sau pe jos, în lupte de putere pe care adesea le pierdem. Astăzi, am făcut o caravană de cămile, fiecare dintre noi cărând în spate câte un copil, atâta timp cât ne-au ţinut genunchii. Sau îi prindem într-o pătură, pe rând sau deodată, şi îi dăm în hamac.
Bineînţeles, scopul tuturor acestor interacţiuni este acela de a-i face să râdă. Pentru noi, avantajul este şi mişcarea solicitantă pe care astfel de exerciţii o presupun. Iar descărcarea emoţională are loc şi de partea noastră, zâmbetul cu care încheiem aceste momente stând mărturie în acest sens.
După ce au parte de o partidă de hârjoneală de bună calitate, copiii sunt fericiţi, mulţumiţi şi se simt mult mai apropiaţi de părinţi. Pot fi şi mult mai cooperanţi, mai ascultători! (Anthony T. DeBenedet, Lawrence J. Cohen, Arta hârjonelii)
Încă de când copiii erau mici, am citit că nu e bine să îi gâdilim. Mi s-a părut ciudat, la început, dar am citit apoi mai multe despre asta şi am înţeles mai bine. Din nou, dr. Laura Markham mi-a oferit cea mai clară explicaţie, pe care le-am citit-o şi lui Lucian şi mamei. Hârjoneala nu presupune, aşadar, gâdilirea copilului, ci joaca fizică, liberă, cu el.
Când îi gâdilim, copiii nu deţin controlul. Râd, într-adevăr, dar cercetările demonstrează că partea creierului activată în aceste momente este cea legată de un răspuns fiziologic. Or, în jocul care presupune o eliberare mentală, emoţională şi fiziologică este activată o parte a creierului cu totul diferită. Presupunerea făcută de dr. Laura este că această din urmă parte e cea activată de hârjoneala cu copiii. Răspunsul, aşadar, nu este unul reflex, ci unul care vine şi dintr-o conectare emoţională cu părintele.
Râsul este o reacţie involuntară şi râsul copilului când îl gâdilaţi nu înseamnă neapărat că îi place. Încercaţi să vă faceţi copilul să râdă cu un gâdilat mimat, prefaceţi-vă că-l gâdilaţi fără să-l atingeţi, doar apropiindu-vă cât mai mult posibil de el. (Anthony T. DeBenedet, Lawrence J. Cohen, Arta hârjonelii)
Hârjoneala nu este singurul mod de a ne conecta cu copiii. Dar mi se pare că în aceste momente de tensiune crescută este unul dintre cele mai eficiente, care merită repetat zilnic. Desigur, întrucât presupune mult efort fizic, hârjoneala nu e recomandată seara, înainte de somnul de prânz sau imediat după masă.
Una dintre cărţile pline de idei şi explicaţii despre acest mod de conectare este Arta hârjonelii. O găsesc a fi o carte de ţinut aproape şi răsfoit atunci când avem nevoie de inspiraţie. Alte jocuri am mai găsit şi în cărţile dr. Laura Markham, mai ales cea despre fraţi. Unele jocuri din cartea ei s-au dovedit a fi de succes pentru noi.
Arta hârjonelii este arta jocului fizic, interactiv, de contact. Când nivelul energiei copilului atinge cote maxime, când nu mai are stare şi debordează de exuberanţă… e limpede, e gata de joacă! (Anthony T. DeBenedet, Lawrence J. Cohen, Arta hârjonelii)
(Photo by Allen Taylor on Unsplash)
3 thoughts on “Hârjoneala cu copiii”