De curând, le-am cumpărat copiilor câteva cărţi noi, pornind de la dorinţa lui Tudor de a citi Cartea junglei. Cu această ocazie, am descoperit o nouă serie de autor, urmând recomandările de pe câteva grupuri Montessori. Pietrele sunt vii este cartea care m-a încântat cel mai mult dintre toate.

Cărţile scrise de Dianna Hutts Aston prezintă câte un subiect interesant pentru copii, folosind un limbaj simplu, dar specific. În cartea aceasta, prima care mi-a atras atenţia a fost pagina de deschidere, pe care sunt o mulţime de pietre. Nefiind pasionată de bijuterii şi pietre preţioase, imaginea aceasta îmi vine în ajutor. Altfel, mi-ar fi fost greu să le spun copiilor denumirile folosite uneori şi pentru culori.

Pietrele sunt vii… bolborosesc ca o oală cu supă în adâncurile pământului… lichide… topite… clocotite. (Dianna Hutts Aston, Pietrele sunt vii)

Lecţiile de zoologie din grădiniţele Montessori încep cu clasificarea lumii înconjurătoare. La început, se face distincţia între ce este viu şi ceea ce nu este. Când am făcut cu Tudor această activitate, i-am pus printre obiecte şi o piatră. Sunt curioasă cum va înţelege acum de ce titlul acestei cărţi este Pietrele sunt vii.

Prezentarea reţetei pentru obţinerea lapislazuli mi s-a părut extrem de interesantă. Cartea este recomandată pentru copii între patru şi zece ani. Pentru cei care ştiu deja să citească, ar fi un mod potrivit de a căuta informaţii şi despre alte pietre, pornind de la ideea acestor „ingrediente”.

Lapislazuli – Se amestecă minereul numit lapislazuli cu un praf de sodalit şi cu un vârf de cuţit de calcit şi pirită. Se lasă la copt în măruntaiele pământului până se obţine un albastru strălucitor. (Dianna Hutts Aston, Pietrele sunt vii)

Ilustraţiile Sylviei Long însoţesc textul atrăgător despre pietrele care sunt cosmice, străvechi, imense sau minuscule, dar şi folositoare. Copiii descoperă astfel meteoroizii, cometele şi asteroizii şi văd fragmente de roci vechi de miliarde de ani. M-a surprins imaginea vidrei care sparge pe piatra de pe piept o cochilie de scoică, în timp ce pluteşte pe spate.

Ciclul litogenetic este poetic reprezentat în încheierea cărţii, tocmai prin concluzia de final. Transformările pietrelor, prin diversele procese de eroziune, spălare şi transformare în magmă, susţin ideea autoarelor, că pietrele sunt vii.

Copiii [între trei şi şase ani] ne cer mereu să le explicăm diverse lucruri. Toţi ştim cât de curioşi sunt şi ne simţim bombardaţi cu întrebări. Dar, dacă nu privim aceasta ca pe un chin, ci ca pe o expresie a unei minţi care tânjeşte după cunoaştere, atunci aceste întrebări ne-ar ilumina. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)