Pas cu pas spre înălţimi

Una dintre cărţile pe care Tudor le alege uneori din bibliotecă e Pas cu pas spre înălţimi. Am văzut-o prima dată la un târg de carte şi mi s-a părut interesantă. Am rămas cu gândul la ea şi după câteva luni am cumpărat-o dintr-o librărie online.

Cartea nu este una care se răsfoieşte, ci ea se desfăşoară, e o carte-acordeon, cu imagini pe ambele părţi. Când am deschis-o prima dată cu Tudor, ne-am aşezat pe podea, să avem suficient spaţiu.

Aflându-ne pe o stradă dintr-un oraş, ridicăm privirea spre cer şi începem să ne înălţăm tot mai sus. Vedem la început indicatoare de circulaţie, spălători de geamuri, un paratrăsnet pe un zgârie-nori, un heliport. Aflăm că suntem încă în troposferă, cea mai joasă parte a atmosferei.

La intrarea în stratosferă, dincolo bariera de zece kilometri, vedem un avion şi aflăm că nu mai este suficient oxigen pentru ca oamenii să respire. Aflăm şi despre importanţa stratului de ozon şi continuăm să urcăm, spre mezosferă, adică la mai mult de cincizeci de kilometri deasupra Pământului.

Lui Tudor i-a plăcut să urmărească lansarea navei spaţiale Dragon şi aceasta a fost una dintre cărţile citite în acele zile. Aflaţi deja în spaţiu, vedem traseul Staţiei Spaţiale Internaţionale şi călătorim chiar mai departe de ea.

Trecem de Lună, de celelalte planete şi ieşim chiar în afara Sistemului Solar. Simbolic, acesta este şi momentul în care întoarcem cartea, pentru a citi fiecare pagină pe verso. După ce aflăm că toate stelele văzute pe cerul nopţii sunt parte din Calea Lactee, începem coborârea spre Pământ.

Ne ferim de centura de asteroizi şi aflăm noi informaţii despre meteoroizii descoperiţi în Pietrele sunt vii. Trecem printr-un nor cumulonimbus şi aflăm că vremea de pe planetă e influenţată de curenţii de aer.

Pagină Pas cu pas spre înălţimi

Studiem vulturii-hoitari, păsările care pot zbura cel mai sus, avântându-se pe cerul de deasupra Africii. Zburăm apoi în rând cu gâştele indiene şi aflăm de ce lebedele zboară în V.

Dincolo de descrierea altor tipuri de nori, coborâm pe lângă nişte păianjeni, ridicaţi în aer de paraşuta făcută din firele lor de mătase. Reveniţi la cinci kilometri deasupra Pământului, vedem nişte berze albe migratoare. Trei kilometri mai jos, aflăm că ploaia şi zăpada care ajung până la noi provin din norii stratus.

Privirea cuprinde deja baloanele cu aer cald, muflonii de pe pantele montane, planoare şi păsări de pradă. Trecem de liziera unei păduri de conifere şi auzim bâzâitul insectelor căutate seara de liliecii maro. Aproape ca la încheierea unei meditaţii ghidate, ne regăsim în liniştea naturii, cu spatele pe pământul gol.

Este plăcut să simţi pământul cald sub tălpi şi să auzi păsările cântând şi insectele bâzâind peste tot în jur. Este incredibil să te gândeşti că deasupra ta există un univers întreg! (Charlotte Guillain, Yuval Zommer, Pas cu pas spre înălţimi)

Final Pas cu pas spre înălţimi

Astronomia începe să fie studiată în grădiniţele Montessori prin discuţii şi explorări despre Sistemul Solar sau straturile atmosferei. Studiul acesta este aprofundat apoi în clasele primare, ca parte a educaţiei cosmice gândite de Maria Montessori.

Pas cu pas spre înălţimi mi se pare ideală pentru a acompania aceste explorări. Chiar şi felul în care este structurată, prin deschiderea de tip acordeon a paginilor, oferă o vizualizare concretă a atmosferei şi spaţiului cosmic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *