Învăţ Montessori

Pe când eram în gimnaziu, am cerut în timpul unui prânz să am și eu în farfurie aceeași porție de cartofi prăjiți ca a fratelui meu. Mi s-a spus atunci că el are nevoie de mai multe calorii decât mine, dar eu nu voiam decât să avem porții egale. Am fost învățați amândoi că trebuie să împărțim frățește, adică fiecare să primească la fel.

E o idee cu care m-am împăcat destul de greu, nereușind să tai mereu în bucăți egale. Din fericire, fratele meu a învățat la timp că, dacă eu împart, el e primul care alege.

Mi-am amintit de curând acest episod, urmărind o interacțiune între Tudor și Tereza. Înainte ca eu să intervin, pentru a le explica cum să procedeze, s-au descurcat singuri. Au împărțit, desigur, dar nicidecum pe jumătate. Cu toate acestea, amândoi erau extrem de încântați.

Când i-am povestit lui Lucian ce s-a întâmplat, ne-am dat seama că a împărți mereu la fel nu înseamnă că e și corect. Și că, din nou, copiii ne-au învățat o lecție prețioasă de viață. Să împărțim frățește înseamnă, de fapt, să ținem cont de nevoile fiecăruia, nu să facem părți egale pentru fiecare. Iar această idee e valabilă pentru orice, nu doar pentru lucruri.

Atunci mi-am dat seama cât era de inutil să încerci să-i tratezi la fel pe toți. Copiilor nu li se părea niciodată îndeajuns, iar eu, ca mamă, nu le puteam oferi niciodată îndeajuns. (Adele Faber, Elaine Mazlish, Rivalitatea dintre fraţi)

Când am început să le cumpărăm copiilor jucării, una dintre discuțiile pe care le-am avut a fost despre dubluri. E o idee pe care o întâlnesc des, când părinții simt nevoia să ia aceeași jucărie fiecărui copil. Mai ales când ei sunt de vârste apropiate, așa ceva pare de la sine înțeles. Desigur, dorința părinților are mai mult de-a face cu propriul disconfort față de plânsul copiilor, decât cu nevoile reale ale copiilor.

Pentru noi, introducerea uneia dintre regulile Montessori a fost extrem de eficientă în acest sens. Le-am spus copiilor de la început să aștepte sau să întrebe dacă se pot juca împreună, atunci când o jucărie pe care și-o doresc e la celălalt frate. E o regulă care ne-a ajutat de cele mai multe ori, fiind importantă și pentru dezvoltarea voinței copiilor.

Unul dintre cele mai sfâșietoare momente din viața mea de mamă a fost când a trebuit să fiu internată în spital cu Tereza, pe când avea cinci luni. L-am lăsat atunci pe Tudor acasă, dar am făcut-o cu inima strânsă. Pentru Tereza situația era serioasă, fiind foarte mică, dar și Tudor avea temperatură foarte mare.

Despărțirea noastră din acea seară a avut urmări profunde. Uneori, deși au trecut mai bine de doi ani, ele încă se lasă observate. Dar, la fel cum atunci am fost alături de Tereza, așa sunt acum alături de Tudor, de câte ori are nevoie. Viața însăși ne învață că a împărți frățește nu înseamnă nicidecum pe jumătate. Să împărțim frățește înseamnă să răspundem pe măsura nevoilor și la momentul potrivit pentru fiecare copil.

Să fii iubit la fel înseamnă, într-un fel, să fii iubit mai puţin. Să fii iubit ca nimeni altul, pentru că eşti o persoană deosebită, înseamnă să fii iubit atât cât ai nevoie. (Adele Faber, Elaine Mazlish, Rivalitatea dintre fraţi)

(Photo by Sophie Elvis on Unsplash)