Cartea femeilor care merită mai mult

Nu suntem cine credem că suntem. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

În primăvara aceasta, când am citit A Radical Awakening, mi-am spus că va trece destul de mult timp până să o văd tradusă și la noi. Învățăturile scrise de Dr. Shefali sunt provocatoare pentru mulți. De aceea, văzând acum Cartea femeilor care merită mai mult, inspiratul titlu al traducerii românești a cărții, m-am umplut de speranță. Și, desigur, m-am grăbit să cumpăr mai multe copii, fiind un cadou extrem de potrivit, mai ales pentru femei!

Pentru mine, înscrierea la Institutul de coaching al Dr. Shefali a însemnat începutul unei profunde transformări. În căutarea unui cadru de a lucra cu părinții am dat, de fapt, peste lecțiile despre cum să mă redescopăr pe mine. În spațiul sigur creat de colegele mele, am îndrăznit să sap adânc și să mă împrietenesc cu toate fețele ego-ului meu. Și am început să lupt cu condiționările nesfârșite, pe care continui să le descopăr aproape zilnic.

Condiționarea noastră este la fel de profundă și omniprezentă cum este oceanul pentru pești. Nici măcar nu știm că suntem condiționate. Suntem profund îndoctrinate, încă din primele zile ale vieții, așa că e firesc să credem că așa funcționează lumea. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

Cartea este uneori destul de greu de citit, pentru că ne provoacă adânc înrădăcinatele convingeri. Vorbind despre supunerea pe care am acceptat-o în fața patriarhatului, ne atrage atenția la rolul pe care noi îl jucăm în această opresiune. Or, acceptarea și asumarea co-creației noastre pot fi destul de dureroase. Suntem învățați de mici să căutăm mereu un vinovat, fiind astfel mai ușor să fugim de propriile trăiri.

Viața noastră e un șir lung de cauze și efecte, în care noi am jucat de fiecare dată un rol. Când începem să privim viața astfel, asumarea responsabilității devine eliberatoare. În loc să rămânem eterne victime, ajungem să fim deschiși alegerilor. Puterea noastră adevărată constă tocmai în aceasta: eu sunt cea care alege. Decizia este doar la mine, la cea mai importantă persoană din viața mea.

Nu există compasiune pentru ceilalți fără compasiune pentru sine. Toată compasiunea pentru ceilalți începe și se termină cu cea pentru noi. Dacă nu ne iubim pe noi, cum am putea spera să-i iubim pe ceilalți? (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

În discuțiile despre ego, îmi place să folosesc metafora păpușilor rusești prezentată de Dr. Shefali. În copilărie, din nevoia de a rămâne atașați de cei care ne îngrijeau, am ales să renunțăm la autenticitate. Ne-am acoperit astfel cu măști din ce în ce mai multe, ne-am ornat cu costume tot mai sofisticate, ascunzând adânc în interior esența ființei noastre.

Trezirea femeii din noi presupune eliberarea de sub condiționările culturale sau familiale, dar și îndepărtarea de aceste fețe ale ego-ului. Este o descoperire fascinantă a Reginei pe care o purtăm în noi, care știe că adevărata bogăție vine din interior. Regina își alege curtenii cu grijă, rămânând mereu fidelă propriului sine autentic.

Odată ce înțelegem că am trăit o idee a cine suntem, și nu adevărul a ceea ce suntem, începem să desprindem toate straturile care nu se potrivesc cu eul nostru autentic. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

În timpul cursului cu Dr. Shefali mă așteptam să primesc o serie de metode despre cum să facem în diferite situații cu copiii noștri. Lecția cea mai importantă pe care am primit-o, însă, a fost învățarea conceptului de a fi. Atunci când reușim să apărem autentic în fața copiilor, nu mai avem nevoie de nicio metodă de coerciție. Parentingul conștient tocmai pe asta se bazează, pe conectare mai presus de orice.

Menținerea controlului specific parentingului tradițional are nevoie, cu siguranță, de pași și tehnici de urmat. În schimb, conectarea profundă cu copilul nostru nu mai are nevoie de astfel de subterfugii. Văzând fiecare interacțiune drept o lecție de viață, părintele conștient știe să îndrepte oglinda spre propria vindecare, eliberându-și copilul de povara responsabilității. Reacțiile avute la comportamentul copilului nu mai sunt despre el, ci devin raze de lumină în înneguratul hățiș interior al părintelui.

În munca mea cu părinții apare des întrebarea: „Dar cum să fac cu copilul?”. De fapt, când explorăm fricile și nevoile neîndeplinite din spatele acestei căutări, ajungem la puternica dorință de a fi. Atât a noastră, cât și a copilului nostru. Din această stare de conștientizare și prezență începe cu adevărat vindecarea. Iar răspunsul, care a fost mereu în interiorul nostru, se relevă de la sine.

Dacă nu ne vindecăm propriile răni din copilărie, ne vom proiecta „golurile” interioare asupra copiilor noștri. […] Maternitatea devine mai puțin despre fericirea și succesul copiilor noștri și mai mult despre vindecarea noastră interioară. Trecem dincolo de rolul mamei și eliminăm egoul cu care vine acesta la pachet și, în schimb, pășim în ceva mai profund – esența noastră maternă. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

Cartea femeilor care merită mai mult ne provoacă să analizăm matricea în care trăim și să îndrăznim să ieșim din ea. Expunând o parte din minciunile cu care am fost crescuți, învățăm să trecem dincolo de instituțiile care ne imobilizează. Viziunea clasică asupra dragostei, a căsniciei și divorțului, a sexualității, maternității sau frumuseții sunt câteva forme ale condiționărilor culturale. Cumințenia, această obligație pe care o primim atât de devreme, este la rândul ei o instituție care ne deformează.

Ignorându-ne esența, cultura ne obligă să intrăm în carcase predefinite, încă de mici. Neavând altă soluție, învățăm să ne contorsionăm și să ne remodelăm conform cerințelor externe. În timp, uităm cine suntem cu adevărat și ne mulțumim să trăim în sufocarea dată de exigențele mediului nostru. Precum peștii, devenim inconștienți de apa în care înotăm, singura lume pe care o cunoaștem.

Din fericire, cărți precum A Radical Awakening devin semnalul de alarmă al propriei treziri. Cu franchețea care o caracterizează, Dr. Shefali ne oferă suficiente impulsuri spre conștientizare. Mie mi-au plăcut în mod deosebit întrebările care provoacă la răspunsuri numai bune de notat în propriul jurnal. Scriind, ne reconectăm cu noi, vindecând răni pe care nici nu știam că le avem.

Cea mai profundă schimbare pe care sper să ți-o permiți este să te conectezi diferit la tine însăți. Să te bazezi pe tine și să ai încredere în propria voce. Să te vezi pentru ființa extraordinară care ești și să te pui pe tine pe primul loc. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

Cartea femeilor care merită mai mult ne aruncă în necunoscut, oferindu-ne un fir de care să ne agățăm în timpul propriei treziri. Este ghidul spre trecerea într-o lume nouă, a cărei realitate ne poate părea cam singuratică, dar în care avem larghețea necesară mult-așteptatei și meritatei regăsiri a sinelui nostru autentic.

Când recunoaștem că tot ceea ce știm este că totul se schimbă și, prin urmare, nu putem ști nimic, ajungem într-un spațiu de evoluție spirituală superioară. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

Lasă un răspuns