Categorie: Experienţe senzoriale

  • Perioada senzitivă pentru matematică

    Perioada senzitivă pentru matematică

    Perioada senzitivă pentru matematică este între patru și șase ani. Este perioada ideală pentru a continua munca începută cu materialele senzoriale și ordinea și precizia activităților de viață practică. Interesul copilului pentru numere, calcule, cantități sau forme geometrice este acum la cote maxime. El va putea astfel să absoarbă totul fără efort, atâta timp cât îi e hrănit acest interes.

    Perioada senzitivă pentru matematică este susținută în Montessori de o serie de materiale create special pentru dezvoltarea interesului copiilor. Acasă, însă, e destul de greu de reprodus mediul unei școli și nici nu e recomandat. Dintre toate materialele, noi am ales doar câteva, pe care le-am considerat esențiale. În rest, folosim ceea ce avem la îndemână prin casă, pentru a explora diferite concepte matematice.

    Săptămâna aceasta, copiii și-au început una din zile studiind jocul de rummy. Le spusesem de ceva timp că o să începem să învățăm cum se joacă rummy și Scrabble. Pentru început, le-am arătat cum se formează o suită. Interesat, Tudor m-a ajutat să o completăm cu piesele potrivite în dreapta și în stânga. Când a înțeles, a format și el propriile suite.

    Tereza a început să așeze piesele de rummy pe tablă, aleatoriu. După ce a văzut ce lucrăm noi, și-a golit tabla și a început să caute doar anumite piese dintre toate cele răsfirate cu fața în sus pe masă. Și a început să formeze două șiruri de numere de la 1 la 13, folosind culoarea galbenă și cea neagră. Uneori, trebuia să se oprească și să reia numărarea de la 1, pentru a vedea ce piesă are de luat. Alteori, trecea de la număratul în română la cel în engleză sau germană. A lucrat intens, până a terminat și ne-a arătat victorioasă tabla de rummy. După care a răsturnat-o și a început să lucreze doar cu piesele roșii.

    Dr. Montessori a susținut că unele interese personale vin din interior, fac parte din dezvoltarea biologică și răspund unei nevoi specifice pe care copilul o are în acel moment. Aceste nevoi par să aibă un curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că toți copiii le ating și le rezolvă la anumite vârste. Ea a numit perioadele în care copiii trec prin astfel de nevoi „perioade senzitive” […]. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

    Perioada senzitivă pentru matematică - rummy și matematica

    La un moment dat, în timp ce eu eram cu Tudor, Tereza ne-a întrebat cât fac 7 cu 7. Tocmai pusese piesele respective pe tablă. Pe când eu îmi pregăteam degetele, să o invit să calculăm, Tudor i-a dat răspunsul corect. Am făcut și noi calculul, folosindu-ne degetele. Între timp, l-am invitat pe Tudor să ne spună cât fac 7*3. El a luat mărgelele aurii, a format trei șiruri de câte 7 și le-a numărat. S-a mai jucat apoi formând șiruri diferite, calculându-le și pe acelea.

    Tereza a continuat să înșiruie piese pe tablă de cel puțin șase ori, cu diferite culori. Între timp, Tudor a ales să ne jucăm cu niște pachete de cărți cumpărate recent. Pe carduri erau notate informații despre mașini de lux, respectiv dinozauri sau rase de câini. După ce împărțeam între noi fiecare pachet, alegeam un termen din cele înscrise pe cărți și comparam pe rând fiecare carte. Cea mai mare valoare era câștigătoare. A fost un prilej excelent de a compara numere compuse din sute sau mii. În plus, în lumea dinozaurilor, am învățat să transformăm miile de kilograme în tone.

    Când am aflat despre Bugatti Chiron, care are 1.500 de cai putere, am făcut comparația cu mașina noastră. Pentru a înțelege cât de mult e „de 16 ori mai mult”, Tereza ne-a adus bara numerică de 1 și a alăturat-o celor de 10 și 6, suprapuse. Comparația vizuală a fost atât de puternică!

    Într-o altă dimineață, pe când lucram în bucătărie, Tudor m-a întrebat ce muzică ascult. I-am spus că e Celia Cruz, cea despre care citisem noi în cartea Povești de seară pentru fete rebele. I-a plăcut muzica și a mers să citească din nou povestea Celiei. Și, pentru că în ultima vreme îi place să știe vârsta oamenilor, m-a întrebat câți ani a trăit. Cântăreața se născuse în anul 1925 și a murit în 2003. Ca răspuns, am luat mărgelele aurii și am rupt o foaie de hârtie, să scriem pe ea calculul. (Și mi-am notat, mental, să pun alături de mărgele și foi potrivite pentru exercițiile noastre.)

    Perioada senzitivă pentru matematică - Celia Cruz

    A fost un calcul interesant, pentru că ne-am împrumutat de la „vecini” și am transformat o mie în 10 sute și o sută în 10 zeci, pentru a avea de unde să facem scăderea. Când am terminat, Tudor a răsfoit din nou cartea și a vrut să aflăm vârsta Femeii De Pe Calea Puiului De Bizon. Așadar, am notat și acel exercițiu. O altă provocare, în care Tudor mi-a zâmbit încântat, spunându-mi că zero e nimic, deci rămâne cu 9 unități la rezultat. La sfârșit, a vrut să scrie numele fiecărei femei lângă exercițiul potrivit.

    Perioada senzitivă pentru matematică - Femeia De Pe Calea Puiului De Bizon

    Tereza, la rândul ei, a lucrat bucuroasă cu mărgelele colorate, numărând repetat de la 1 la 10, pentru fiecare triunghi. La cel de al patrulea s-a oprit, spunând că vrea să îl lase mic, doar până la 3.

    Perioada senzitivă pentru matematică - mărgelele colorate

    Copilul, în primele stadii ale dezvoltării sale, trasează un fel de urzeală compusă din triumfurile pe care le-a repurtat asupra mediului material înconjurător. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    Pe drumul spre parc, copiii au numărat în tandem până la 20, în germană, în timp ce își conduceau veseli trotinetele. Săptămâna viitoare, îi voi pregăti Terezei tabla de 100, poate folosind la început doar primele 30 sau 40 de piese, pentru a nu o copleși. Iar jocul de memorie cu cifre e o altă posibilitate pentru stimularea interesului pentru matematică.

    Aflată evident în perioada senzitivă pentru matematică, observ că Tereza e pasionată nu doar de numărat, ci și de calcule, cifre sau de tipare. De exemplu, doar ea vrea să așeze piesele pentru jocul de memorie cu mașini, după un model bine definit pentru ea. „Le-am aranjat ca o pisică”, „am scris cifra patru, cu jetoane”, „acum am făcut o casă”.

    Atunci când numerele au o semnificație, când materialele folosite invită la explorare, când încurajăm curiozitatea și spontaneitatea, învățarea e joacă. De-a lungul zilei alături de copii avem atâtea momente potrivite pentru explorare și învățare!

    Interesul determină în mod important dobândirea de cunoștințe de către copiii mici. Ei sunt mai predispuși să observe și să-și amintească elemente care îi interesează în mod deosebit, ceea ce conduce la acumularea continuă de cunoștințe despre acele subiecte de interes. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

  • Tabla de 100

    Tabla de 100

    În urmă cu câteva săptămâni, pe când ne pregăteam de culcare, Tudor a început să numere pe degete. După ce a terminat cu cele zece ale lui, le-a luat și pe ale mele și a continuat până la 20. Apoi a continuat cu degetele lui și a ținut-o tot așa, până a ajuns la o sută. Făcând asta câteva seri la rând, mi-am dat seama că e momentul excelent pentru a-i prezenta tabla de 100.

    Pentru că nu aveam încă materialul cumpărat sau pregătit, am început să caut soluții. Tabla de 100 e un chenar împărțit în pătrate, câte 10 pe verticală, respectiv pe orizontală. Pe fiecare pătrat se așază o piesă, având scris pe ea un număr. Numerele sunt de la 1 la 100, adică tot atâtea câte pătrățele sunt. La fel ca majoritatea materialelor Montessori, și tabla de 100 are o metodă de control al erorii pentru copil, adică o foaie separată, cu numerele trecute pe ea.

    Cel mai convenabil mi s-a părut să printez tabla de 100 și apoi să o laminez. Am făcut la fel și cu foaia de control. Ca piese, am profitat de faptul că Lidl tocmai avea în ofertă niște cuburi din ienupăr de Virginia, pentru protejarea hainelor din dulap. Fiind lemn netratat, nevopsit, simplu, am ales să cupărăm câteva seturi cu aceste cuburi. Am scris pe fiecare numerele de la 1 la 100, cu carioca permanentă.

    Pentru consecvență, m-am gândit că ar trebui să aibă formă de paralelipiped dreptunghic, dar Lucian mi-a spus că nu le-ar putea tăia egal. Cuburile din setul mărgelelor aurii reprezintă mia, de aceea aș fi vrut să păstrăm paralelipipedul dreptunghic pentru reprezentarea sutei. Până la urmă, am hotărât să continuăm așa, având grijă să facem legătura pentru Tudor cu pătratul de sută. Și poate că între timp ne va veni și vreo idee pentru tăierea lor.

    Mare iubitor de puzzle-uri, Tudor a fost încântat să aducă coșulețul cu piese și cele două table laminate. Am ales să folosesc foaie albă, deși fondul original Montessori e albastru, pentru contrastul mai bun cu maroul cuburilor noastre. Tabla numerelor de la 1 la 100 ajută copilul la trecerea de la recunoașterea numerelor la înțelegerea modului în care ele aparțin unei secvențe.

    Prima dată, Tudor a avut răbdare să caute primele 30 de numere și să le așeze la locul lor. Am vrut să le așezăm mai întâi în grupuri de câte zece, în funcție de prima cifră, dar el a preferat să lucreze cu toate la un loc. Am observat că începând cu cel de al doilea șir a avut momente când s-a corectat pe loc, observând numerele de pe șirul anterior. Nu a folosit foaia de control, dar ea e indicat a fi urmărită, mai ales pentru primele completări.

    Tabla de 100 se completează de la stânga la dreapta, de sus în jos. Acest lucru ajută și în învățarea scrierii și citirii. După ce copilul s-a obișnuit cu completarea numerelor de la 1 la 100, piesele se pot schimba de la 0 la 99. În acest fel, întreaga secvență de aranjare a numerelor se schimbă, zecile fiind acum aranjate sub 0, pe prima coloană. Iar fiecare rând, începând cu al doilea, va avea astfel numerele începând cu aceeași cifră.

    Din nou, la fel ca alte materiale, și tabla de 100 poate fi folosită îndelung. Ea fixează număratul consecutiv, concretizând conceptul pentru copil, prin manipularea pieselor. O extensie poate fi număratul pe sărite, din doi în doi, sau din cinci în cinci, și așa mai departe.

    Printarea unei table cu doar câteva numere aleatorii, poate fi un exercițiu interesant, de căutare și așezare a numerelor pe tabla de 100. La fel, crearea unor modele sub formă de romb sau diferite pătrate sau spirale pot duce interesul copilului înspre fascinanta lume a tiparelor.

    De exemplu, trasând o diagonală înspre stânga jos, pornind de la 8, observăm că, adunate, cifrele care formează numerele respective dau opt. 8, 17, 26, 35, 44, 53, 62, 71. Desigur, exercițiul e valabil pentru orice diagonală înspre stânga, pornind de la numerele din primul rând. Trasând diagonala spre dreapta până înaintea ultimei coloane, a zecilor, obținem un rezultat asemănător. Scăzând cifra unităților din cea a zecilor, vom obține același număr ca pe prima linie. 3, 14, 25, 36, 47, 58, 69.

    Numărul de exerciții care poate fi făcut cu tabla de 100 e nenumărat. Jucându-se cu piesele, copilul poate învăța să iubească relația dintre numere și să descopere legături interesante. Păstrând aceeași formă, culoare și textură pentru fiecare piesă, atenția lui va fi atrasă doar de numere. Se va putea concentra astfel asupra conceptului astfel izolat, fără a fi distras de alte elemente.

    A număra până la 100 și a efectua exercițiile conexe, care asociază calculul simplu cu studiul rațional al primelor numere, ni se par lucruri importante, în special pentru că din ele rezultă elementele aritmeticii raționale; în felul acesta, numerația nu se mai întemeniază pe memorie și pe repetiția mnemonică. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

  • Calendarul de pe perete

    Calendarul de pe perete

    Calendarul de pe perete este unul dintre cele mai bune materiale didactice din casa noastră, din ultimii ani. Văzându-l în fiecare dimineață pe Lucian cum mută cursorul calendarului, Tudor a început să fie atent la ce face. Astfel, la fel cum a învățat când e ora patru, care însemna întoarcerea tatălui lui de la serviciu, a învățat și care sunt zilele nelucrătoare.

    După un timp, am discutat despre fiecare dintre zilele săptămânii. Și când a început să învețe cifrele, am discutat despre dată. Încet-încet, când rupeam paginile calendarului, îi povesteam lui Tudor, acum și Terezei, despre lunile anului. Am folosit mereu un calendar care arată atât luna curentă, cât și pe cea anterioară și cea următoare.

    Calendarul de pe perete ne-a fost util și pentru a povesti despre ieri, azi, mâine sau alaltăieri și răspoimâine. Și l-am folosit mereu pentru a nota planurile fiecăruia dintre noi sau ale întregii familii. Am făcut asta și pentru zilele aniversare, astfel că, ieri dimineață, Tudor ne anunța bucuros că duminică, în 10 ianuarie, va fi ziua unchiului său. Nimerise ziua, dar se grăbise puțin cu luna.

    Printre cadourile de luna aceasta, Tudor a primit și un calendar, în care poate schimba singur lunile, ziua sau data. Noul lui ritual de dimineață include acum și alergarea la calendarul de pe perete, pentru a actualiza informațiile.

    Timpul este un concept destul de abstract chiar și pentru adulți. De aceea, cu cât îl putem face mai concret pentru copii, cu atât le e mai ușor să înțeleagă despre ce e vorba. La fel ca în cazul altor concepte abstracte, materializarea lor este soluția pentru a îi ajuta pe copii să le înțeleagă. Cu cât îi putem ajuta să manipuleze materialele respective, cu atât le va fi mai ușor.

    Tereza a început de câteva luni să fie și ea interesată de calendarul de pe perete. Una dintre discuțiile aproape zilnice dintre frați era legată de luna în care ne aflam. Pentru că le-am pus și lor în cameră un calendar cu imagini diferite în fiecare lună, Tereza voia să arate permanent luna în care se născuse ea. Tudor nu era de acord cu schimbarea paginii și a durat până au reușit să găsească o soluție agreată de amândoi.

    Exercițiile pentru învățarea timpului sunt numeroase. Calendarul de pe perete, în care trebuie să schimbăm zilnic ziua și data, e un bun început. Tudor e acum preocupat de ore și minute, dar și de perioada când eram noi mici. Îi place să socotească câți ani mai trebuie să treacă până împlinește el un număr de ani, apoi să afle câți ani va avea Tereza atunci. Și ne întreabă mereu cum va fi când va avea el patruzeci, o sută sau șase mii de ani. Da, timpul e, într-adevăr, un concept abstract și relativ!

    La bază, metoda Montessori este o structură destul de simplă. Urmează copilul. Pregătește mediul. De la simplu la complex. De la concret spre abstract. Logic, simplu, nesofisticat. Este nevoie de cunoașterea complexului pentru a ști cum să-l simplifici. Este nevoie de cunoașterea abstractului pentru a identifica concretul. (Catherine McTamaney, The Tao of Montessori: Reflections on Compassionate Teaching)

    (Photo by Waldemar Brandt on Unsplash)

  • Citirea primelor cuvinte

    Citirea primelor cuvinte

    Tudor a început să citească de câteva săptămâni bune. Când l-am văzut interesat de recunoașterea literelor din cărți, am pregătit lecția introductivă despre citirea primelor cuvinte. După o zi, am reluat-o, mergând de fiecare dată în ritmul lui.

    Dacă scrisul, așa cum a fost prezentat, este un fapt în care predomină mecanismele psihomotorii, cititul, dimpotrivă, implică intervenția unei activități pur intelectuale. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Am pregătit într-un coșuleț șase obiecte mici, atractive. Am căutat ca numele fiecăruia să fie scurt, de cel mult patru litere. Am găsit un inel, un leu, un cal, un pion, un ban și un cub. Am pregătit pentru mine șase bucățele de hârtie, pe care urma să scriu numele fiecărui obiect. După ce le-am denumit pe fiecare împreună cu Tudor, le-am așezat pe covoraș, de sus în jos. Am început apoi să scriu cuvintele aleatoriu, oprindu-mă după fiecare literă, pentru ca Tudor să o poată recunoaște și pronunța.

    Primul început este, deci, așa cum am arătat, nomenclatura, adică citirea unor nume de obiecte cunoscute și, pe cât se poate, prezente. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    După ce am terminat de scris, am citit împreună din nou fiecare literă. Apoi i-am zis să le citim mai repede și tot mai repede. În cele din urmă, am pronunțat împreună numele scris pe bilețel și l-am așezat alături de obiectul corespunzător. Și am făcut la fel pentru fiecare în parte.

    Fiindu-i relativ ușor să citească cuvintele, i-am arătat în aceeași zi și biletele pretipărite cu denumirea fiecărui obiect. După ce le-a citit pronunțând tot mai repede literele, a așezat fiecare bilet lângă cel corespunzător scris de mână. După câteva astfel de exerciții, bilețelele scrise de mână pot fi eliminate și rămân doar cele tipărite.

    Eu nu consider că un copil dă dovadă că citește atunci când verifică un cuvânt pe care l-a scris, […] pentru că copilul cunoaște mai dinainte cuvântul, pe care l-a pronunțat în gând de mai multe ori atunci când l-a scris.

    Eu numesc citire interpretarea unei idei pe temeiul semnelor grafice. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Următorul pas pentru a învăța citirea primelor cuvinte este corelarea între imagine și text. Am folosit câteva carduri pe care erau desenate obiecte a căror denumire e formată din câteva litere. După ce le-am așezat în ordine, de sus în jos, Tudor a citit cardurile tipărite și le-a așezat alături de imaginea potrivită.

    Ultimul exercițiu din această serie este prezentarea unor carduri care să conțină doar cuvinte, fără obiecte sau imagini asociate. Cuvintele scrise pot să conțină două, trei, patru sau cinci litere, ele fiind prezentate progresiv copilului. Pentru Tudor a fost deosebit de interesant să numere câte litere au cuvintele pe care ajungea să le citească. Iar când a ajuns la cele de cinci litere a fost mai mult decât entuziasmat, poate și pentru că erau cele mai greu de citit.

    E important ca aceste prime cuvinte folosite să fie fonetice. Cu alte cuvinte, fiecărei litere să îi corespundă un singur sunet. În unele manuale Montessori, culoarea folosită pentru exercițiile de acest tip este roz. Atât coșulețul în care sunt păstrate obiectele mici, cât și cardurile cu imagini sau cuvinte tipărite au un indicator sau chenar roz.

    Pentru că în limba română există doar câteva grupuri de litere, codurile folosite în citire sunt două. Pe lângă setul roz, care conține cuvinte cu transcriere fonetică unu la unu, mai există setul albastru.

    Exercițiile prezentate pentru culoarea albastră sunt aceleași cu cele de mai sus, cu diferența că denumirea unuia dintre obiectele prezentate are și un grup de litere. Când copilul ajunge la cuvântul respectiv, va citi literele unul după altul. Dacă îi arătăm un cerb, de exemplu, când vom scrie el va citi „c”, „e”, „r”, „b”, care pronunțate repede se aud „cherb”. În acel moment, îi explicăm că „c” urmat de „e” se citește „ce”.

    Fiind deja mai antrenat în citire, dacă e pregătit, poate face exercițiul cu asocierea imaginilor și a cuvintelor scrise în aceeași zi. Putem chiar să îi prezentăm un al doilea grup de litere, dacă e încă odihnit și interesat.

    Când a început să citească primele cuvinte, Tudor a fost interesat de tot ce îi ieșea în cale. Ne întreba, când nu reușea să descifreze singur, ce scrie pe fiecare etichetă sau semn stradal. Și a început să citească singur cuvinte din cărțile preferate, înainte de somnul de prânz sau seară. Nu întreaga carte, ci doar cuvinte!

    Cartea se adresează limbajului logic, nu mecanismului limbajului; și pentru ca ea să poată fi înțeleasă de copil, trebuie ca limbajul logic să se fi stabilit la el. Între a ști să citești cuvintele și sensul unei cărți poate exista aceeași depărtare ca aceea dintre a ști să pronunți un cuvânt și a ști să pronunți un discurs. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Pentru a-i da și mai multe ocazii de citire, am început să scriu litere pe tabla albă de lângă masa din bucătărie, pe care le citește când mănâncă. Observ când o literă e mai greu de asociat pentru el și scriu cuvinte care încep doar cu litera respectivă. Tot acolo, într-o parte, scriem și lista de cumpărături sau cu lucruri de făcut, pe care o citește cu același interes.

    În această perioadă, Tudor scrie și citește zilnic. Uneori folosește alfabetul mobil, alteori scrie cu carioca pe balon. De curând, compune și propoziții, pe care ne pune apoi să le citim, pentru a vedea dacă înțelegem. Și chiar dacă uneori lipsește câte o literă, facem tot posibilul să îi arătăm că ne poate comunica și astfel. Scopul nu este de a scrie perfect, ci de a-i menține viu interesul pentru fascinantul univers al lecturii, care începe cu citirea primelor cuvinte.

    Dacă scrisul îl ajută pe copil să-și corecteze sau, mai bine, să-și dirijeze și să-și perfecționeze mecanismul limbajului articulat, cititul ajută dezvoltarea ideilor, pe care o asociază cu dezvoltarea limbajului. În sfârșit, scrisul ajută limbajul fiziologic, iar cititul, limbajul social. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)


    Puteți citi seria despre învățarea scrisului conform abordării Montessori începând de aici.

  • Alfabetul mobil Montessori

    Alfabetul mobil Montessori

    În primele grădinițe Montessori, materialele folosite pentru învăţarea scrisului erau literele rugoase, alfabetul mobil şi inserturile geometrice. Între timp, au fost adăugate și alte materiale pe rafturile din zona de limbaj, alături de ele.

    După ce Tudor a început să fie interesat de scris, mi s-a părut mai potrivit să îi comand materiale mai apropiate de cele originale. Am înlocuit literele rugoase folosite inițial, care aveau și alte elemente desenate pe ele, cu unele care aveau lipită doar litera șmirgheluită. Și m-am bucurat să găsesc un set din alfabetul mobil Montessori creat special pentru folosit acasă.

    Setul nostru are câte trei bucăți din fiecare consoană și câte cinci pentru fiecare vocală. Pentru început, cât timp copiii scriu doar cuvinte sau propoziții scurte, acestea sunt suficiente. Când vor ajunge să folosească alfabetul mobil Montessori pentru a scrie fraze, vor putea folosi o variantă asemănătoare alfabetarului pe care mi-l amintesc din propria copilărie.

    La fel ca literele rugoase, și vocalele și consoanele din alfabetul mobil Montessori sunt colorate diferit. Importantă este păstrarea aceluiași cod de culori de la un material la altul, pentru continuitate. Cu alte cuvinte, dacă literele rugoase au vocalele colorate în roșu, și alfabetul mobil le va avea colorate la fel.

    După ce au învățat cea mai mare parte a literelor rugoase, copiii pot începe să folosească alfabetul mobil pentru a scrie cuvinte. Recomandările sunt de a-i prezenta copilului acest material după ce poate descompune cuvintele în sunetele corespunzătoare.

    La început, a crea cuvinte este mult mai fascinant decât a le citi; este mai „ușor” decât a le scrie, pentru că scrisul cere intrarea în acțiune a unor mecanisme, care încă nu sunt fixate. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Maria Montessori a analizat mecanismul scrisului și a înțeles nevoia diferențierii între învățarea și reproducerea semnului grafic și abilitatea mâinii de a-l trasa. Pe de o parte, copilul învață literele, ca mod de a transcrie sunetele. Pe de altă parte, mâna lui nu e încă suficient dezvoltată pentru a avea cursivitate în scriere. Ca urmare, ea a introdus alfabetul mobil, prin care copilul poate manipula literele individual și compune, astfel, cuvinte.

    Avem de-a face cu un studiu autentic: un exercițiu pur al inteligenței, care s-a eliberat de mecanisme, s-a desprins de interesul pe care îl prezintă necesitatea de a executa actul scrisului. De aceea, energia intelectuală stimulată de un nou interes se poate exprima neobosită printr-un efort surprinzător. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    La fel ca în cazul altor activități, copiii nu sunt corectați dacă nu scriu corect un cuvânt. Scopul exercițiilor cu alfabetul mobil e de a stârni interesul pentru compunerea cuvintelor, nu scrierea ortografică. Unul dintre primele cuvinte pe care Tudor le-a compus a fost numele lui, apoi cel al Terezei. Și chiar dacă l-a modificat ușor la început, l-am lăsat așa. Totuși, l-am auzit apoi repetând intens sunetele care compuneau numele surorii lui.

    Am folosit alfabetul mobil fie pentru a scrie eu cuvinte dictate de Tudor, fie pentru a compune el singur cuvintele. De fiecare dată, am lăsat să decurgă totul în ritmul lui, oprind activitatea când nu a mai fost interesat.

    Exercițiile care pot fi făcute cu ajutorul alfabetului mobil Montessori sunt nenumărate. Copiii pot scrie denumirile unor obiecte mici sau imagini care le sunt prezentate. Pot compune propriile cuvinte sau unele dictate. Când sunt pregătiți, pot scrie propoziții scurte, apoi fraze sau chiar scurte povestiri.

    Copiilor nu li se cere să citească ceea ce au scris, pentru că e posibil ca acest act să fie încă prea abstract pentru ei. Rolul acestor exerciții e de a răspunde unei perioade senzitive a copilului, când interesul pentru limbaj este cel mai ridicat.

    Copiii care formau cuvinte în felul acesta nu știau nici să scrie, nici să citească. Ei nu se interesau defel de cuvântul scris. Acționau sau mai bine-zis reacționau la un stimul care, în loc de a provoca un reflex interior, producea un răspuns ce corespundea unei sensibilități creatoare. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • Cubul trinomial

    Cubul trinomial

    Matematica este unul dintre cele mai fascinante subiecte regăsite în programa Montessori. Materialele senzoriale create pentru a introduce concepte abstracte sunt mici bijuterii educaționale. Iar cubul trinomial nu face excepție de la această normă a abstracțiunilor materializate.

    Grădinițele Montessori au o multitudine de materiale senzoriale pregătite special pentru copii. Pentru învățarea acasă, însă, nu este deloc practic sau economic să le avem pe toate. Unele materiale pot fi ușor făcute în casă, unele pot fi înlocuite cu ceea ce avem la îndemână și de altele ne putem lipsi.

    În lista materialelor de dorit a le avea în casă, Aubrey a trecut și cubul trinomial. Explicația a fost că celălalt cub al seriei, cel binomial, este cuprins practic în cel trinomial. Am văzut astfel de cuburi create din hârtie origami, dar pentru mine ar fi fost mult prea complicat de făcut. L-am cumpărat așadar, în formatul clasic, din lemn.

    Cubul trinomial este o reprezentare concretă a formulei algebrice (a+b+c)³, folosită pentru aflarea volumului unui cub. Fiecare termen al formulei descompuse este reprezentat de cuburi și prisme având culori și forme diferite.

    Aceste materiale pot părea mici miracole pentru aceia dintre noi care au urmat cursurile tradiționale de matematică, introducând numere în formule, adesea fără a înțelege ce reprezintă ele de fapt. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

    a³ este un cub roșu mare, b³ e reprezentat de un cub albastru mediu, iar c³ de unul galben, mai mic. Prismele sunt combinații de negru și culorile celor trei termeni. Ca reprezentare a tuturor termenilor, abc, prismele sunt doar negre. Toate aceste cuburi și prisme sunt grupate într-un puzzle tridimensional. Pe capacul cutiei este desenat pătratul trinomului, putând fi folosit astfel și ca ajutor pentru refacerea cubului. Două dintre laturile cutiei se deschid, pentru a permite montarea lui ușoară.

    Am ezitat destul de mult înainte să cumpăr cubul, deși acum nu aș mai sta pe gânduri. Pasionat de puzzle-uri, a fost interesant să îl văd la început pe Tudor lucrând cu această versiune tridimensională, deși încă nu o stăpânește suficient. Probabil că ar fi fost de ajutor dacă îl învățam mai întâi să monteze piesele formulei binomiale.

    Gradul ridicat de similitudine între materialele Montessori ar putea facilita învățarea copiilor, făcând informațiile vechi mai ușor accesibile și transferabile atunci când învață informații noi. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

    Cubul trinomial este un material cu care se lucrează și în clasele primare. Când lucrează cu formula descompusă pentru aflarea volumului unui cub, copiii folosesc cuburile și prismele pentru observarea ei practică. Magia Montessori îi va fi familiarizat deja concret cu problema, înainte chiar de a le fi introdusă noțiunea abstractă.

    Întreg învățământul aritmeticii și al principiilor de algebră – practicat sub forma citirii unor cartonașe care servesc la memorarea lor și folosind și alte materiale – duce la rezultate care ar putea să pară din basme, dar care dovedesc că învățământul aritmeticii ar trebui să fie complet transformat, plecând de la pregătirea senzorială a minții, bazată pe cunoașterea concretă. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    La fel ca celelalte materiale senzoriale Montessori, și cubul trinomial are încorporat controlul erorii. Dacă nu este montat corect, cubul nu este format, iar cutia nu poate fi închisă. Observat atent, cubul are toate laturile identic colorate, la fel ca fețele fiecărui strat. Desenul format de aceste grupuri de nouă piese este același cu cel de pe capacul cutiei. Este, așadar, și o introducere indirectă în lumea tiparelor.

    Cubul trinomial poate fi folosit și alături de alte materiale senzoriale. L-am văzut ca parte din Turnul Roz, împreună cu piesele cubului binomial. Maria Montessori recomanda crearea unei povești în jurul acestor piese, pentru a-i ajuta pe copii să integreze mai bine conceptul.

    Aceste mici obiecte colorate sunt fermecătoare. E vorba, înainte de toate, să le regrupăm după culoarea lor; apoi să le așezăm în mod diferit, inventând un fel de istorioară, în care trei cuburi sunt, de exemplu, trei regi. Fiecare dintre ei are o suită identică cu cele ale celorlalți doi regi; soldații din gardă sunt colorați în negru. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Uneori, când discutăm despre aceste abstracțiuni materializate, Lucian îmi spune râzând că odată cu copiii vom reînvăța și noi matematica. De fapt, am aceeași impresie văzând latura practică a aproape fiecărui material Montessori.

    Trebuie să avem în vedere nu numai că această metodă este activă, că ea obligă mâna să fie în continuă mișcare, manevrând obiecte, și că supune simțurile unui antrenament foarte energic, ci trebuie să ne gândim și la aptitudinile speciale ale gândirii infantile pentru matematică. Lăsând materialul, copiii ajung foarte ușor să dorească să consemneze în scris operația, făcând astfel o muncă mintală abstractă și dobândind o tendință naturală și spontană de a face calcule mintale. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

  • Cu toţii au văzut o pisică

    Cu toţii au văzut o pisică

    De curând, le-am comandat copiilor câteva cărţi de la bibliotecă. Fiind amândoi pasionaţi de pisici, titlul acestei cărţi mi-a sărit în ochi. Cu toţii au văzut o pisică e o carte apărută în 2016, scrisă de Brendan Wenzel. Mie mi se pare o carte potrivită pentru a discuta despre pictură, perspectiva fiind subiectul principal.

    Plecată la plimbare, o pisică cu mustăţi, urechi şi gheare, e văzută de un copil şi de diverse animale. Deşi are text puţin şi imagini simple, cartea nu e uşor de înţeles de către copii. Pisica îşi schimbă mărimea, forma sau culoarea, în funcţie de cel care o zăreşte. Pasărea din cer o vede mică, puricele nu poate vedea decât o parte din ea, iar şoarecele e îngrozit de dinţii şi ghearele ei.

    Terezei îi place enumerarea de la final, dar şi clopoţelul de la gâtul pisicii, care îşi schimbă mereu dimensiunea. Cu toţii au văzut o pisică ne poate ajuta să discutăm despre culori şi tehnici de pictură. Pointilismul cu care e reprezentată când e văzută de albină, alb-negrul în care o vede sconcsul sau culorile vii din ochii şarpelui.

    Discuţiile pe marginea cărţii pot fi şi despre diferitele animale şi mediile în care trăiesc. Când pisicile din curtea noastră au prins şi mâncat un porumbel, am crezut că e ceva marcant pentru copii. Fuseserăm plecaţi şi la întoarcere am găsit o pată de sânge şi penele porumbelului pe pământ. Dar Tudor a privit totul liniştit şi a spus: „Le-a fost tare foame!”. Pisica e alergată de vulpe şi câine, dar îngrozeşte şoarecele şi un peşte şi hrăneşte un purice. Câte subiecte interesante!

    Copiii învaţă de mici clasificarea în funcţie de cele trei elemente: pământ, aer şi apă. Sortarea animalelor în funcţie de mediul în care trăiesc este una dintre extensiile acestei activităţi. Toate creaturile care apar în această carte pot fi folosite pentru o astfel de clasificare.

    O carte aparent simplă, dar suficient de complexă cât să putem discuta cu copiii despre artă, geografie, limbaj, zoologie sau emoţii. Cu toţii au văzut o pisică se înscrie perfect în seria cărţilor pentru copii preferate de noi.

  • Tabla pentru scris

    Tabla pentru scris

    Progresia în învăţarea scrierii este de la trasarea literelor rugoase înspre tava cu nisip, apoi la tabla pentru scris şi, în final, scrierea pe hârtie. Desigur, foarte multe dintre activităţile învăţate în primii ani de viaţă sunt gândite special pentru pregătirea mâinii pentru scris.

    Copiii noştri ne văd tot mai puţin scriind pe hârtie. De aceea, am încercat adesea să facem listele pentru cumpărături împreună cu ei. În plus, am cumpărat o hârtie autocolantă specială, pe care se poate scrie cu carioca, pe care am pus-o în bucătărie. Scriem pe ea diverse mesaje, meniul zilei, lucruri pe care le avem de făcut în perioada următoare. Din fericire, datorită cursurilor pe care le-am făcut în ultima vreme, m-au văzut mereu notând în caiete, jurnale sau carneţele.

    Şevaletul pe care l-am cumpărat pentru pictură are şi o parte neagră, pentru scris cu creta. Tabla aceasta are avantajul de a întări umărul şi braţul copilului. Pentru rolul ei în dezvoltarea abilităţilor de pre-scriere şi scriere, folosirea unei suprafaţe verticale e deosebit de importantă şi nu trebuie eliminată. Totuşi, şevaletul mi s-a părut a fi prea greoi de folosit mereu, aşa că am căutat şi o alternativă.

    Am cumpărat un placaj cât o foaie A4 şi l-am vopsit cu vopsea specială pentru tabla de scris. Am ales culoarea neagră, deşi vopselele erau de multe alte culori.

    Copiii sunt tare încântaţi de tabla cea mică şi o folosesc des. Le place mult şi să ude buretele în bideul din baie, pentru a şterge tabla pentru scris. Le-am pus şi câteva bucăţi de cretă şcolară alături, pe care o înlocuiesc când e nevoie.

    La început, copiii sunt învăţaţi să ţină lângă ei litera rugoasă şi să scrie pe tabla neliniată. Îi urmăresc cu degetele conturul, rostindu-i sunetul, apoi o desenează pe tablă. Pentru că mi s-a părut că literele rugoase pe care noi le avem nu sunt potrivite, i-am desenat lui Tudor câte o literă sau două pe tabla pentru scris. El le urmărea conturul şi le scria singur apoi. Pentru Tereza, neavând suficient timp să le fac singură, am comandat literele clasice Montessori. Acestea nu au nimic altceva desenat pe ele, spre deosebire de cele pe care le avem noi acum.

    Fiind mai mică şi uşor de purtat, tabla pentru scris e folosită mereu, inclusiv pentru desenat. Intenţia mea e de a lua şi vopsea albă pentru tablă şi a vopsi un al doilea placaj, cu linii pe o parte, respectiv pătrăţele pe cealaltă. Va semăna astfel mai mult cu o tablă găsită în grădiniţele Montessori, sprijinindu-i mai bine pe copii în scrierea literelor şi a cifrelor. După tabla pentru scris neliniată, progresia se face spre tabla cu pătrăţele, apoi spre cea cu linii.

    Scrierea cu creta formează mâna pentru scris, întărind muşchii mici ai mâinii. În plus, forma literei e întipărită în memoria motorie, deci senzorială, a copilului. Greşelile făcute pe tabla pentru scris sunt uşor de corectat, ştergerea cu buretele fiind chiar interesantă pentru copii. Creta colorată poate fi un mod de menţinere a interesului pentru această activitate.

    Spre deosebire de alte activităţi, cele de scriere sunt mai atent urmărite de către educatoare, la început. Modul în care copilul îşi însuseşte trasarea literelor în această perioadă este important pentru dobândirea corectă a obiceiurilor de scriere.

    Pentru a ţine instrumentul cu care se scrie este necesară nu numai acţiunea celor trei degete care îl prind, ci şi colaborarea mâinii, care trebuie să treacă uşor peste suprafaţa plană pe care se scrie. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • Tava cu nisip, griş sau mălai

    Tava cu nisip, griş sau mălai

    Pentru învăţarea scrisului şi a cititului conform metodei Montessori, materialele esenţiale de avut sunt literele rugoase, alfabetul mobil şi inserturile geometrice. Pe lângă aceste materiale tradiţionale, am observat că tava cu nisip este un mod excelent de a exersa scrierea literelor.

    Am amânat destul de mult introducerea acestei tăvi pentru că nu am găsit în casă nimic potrivit. Nu voiam să cumpăr una făcută special, ci să folosesc ce aveam la îndemână. Din păcate, mă blocasem asupra formei pătrate sau dreptunghiulare, aşa cum văzusem în poze. Tăvile de servit pe care le avem noi sunt rotunde şi de aceea nici nu le luasem în considerare. Din fericire, m-am trezit la timp şi mi-am dat seama că le pot folosi cu succes.

    De multe ori, ne sabotăm imaginaţia din cauza imaginilor găsite pe internet sau în cărţi. De aceea mi se pare atât de important să înţelegem ideea din spatele folosirii fiecărui material sau a fiecărei activităţi, pentru a putea improviza cu ceea ce avem la îndemână. Montessori este, pentru multă lume, sinonim cu costuri foarte ridicate. Noi am descoperit, la îndemnul lui Aubrey, mai ales, că aceasta e doar o falsă impresie. Eu văd Montessori mai mult ca un stil de viaţă, un mod de a sprijini şi îndruma blând copilul în descoperirea lumii, şi nu doar ca o metodă pedagogică.

    Revenind la tava cu nisip, am ales să folosesc, aşadar, o tavă rotundă, în care am pus iniţial griş. Tudor a lucrat cu pasiune, trasând la început, în mod repetat, litera t. Cea mai dificilă parte a fost depozitarea tăvii, întrucât şi Tereza era extrem de interesată de ea. Am ales să o folosim aşadar doar în bucătărie, de unde puteam mătura mai uşor grişul de pe jos.

    Când am reumplut tava, am folosit mălai, care s-a dovedit a fi şi mai interesant. Culoarea lui contrasta mai bine cu tava, desenele se vedeau mai clar. În plus, cred că şi textura îi era mai interesantă. Am văzut că un alt material de folosit ar putea fi sarea. Pentru un contrast bun, cred că am putea chiar colora grişul sau sarea cu vopsea alimentară, deşi încă nu am încercat această variantă.

    Experienţa senzorială este cea mai importantă când vine vorba de scrisul în această perioadă. Trasarea literelor rugoase cu două degete şi pronunţarea simultană a sunetului corespunzător sunt esenţiale. Scrierea cu degetul în nisip eliberează copilul de povara ţinerii unui instrument de scris în mână. Trasarea în tava cu nisip întipăreşte suplimentar în mintea copilului conturul literelor şi cifrelor rugoase.

    Oamenii care susţin că copiii nu trebuie învăţaţi să scrie până la vârsta de şase sau şapte ani nu-şi dau seama că există acest aspect pur senzorial al limbajului. Se gândesc la asta mai degrabă în ceea ce privește scrierea și citirea cuvintelor sau propozițiilor întregi, sau chiar a ideilor pe care acestea le reprezintă. (E. M. Standing, Maria Montessori. Her Life and Work)

    Uneori, trecând pe lângă tava cu nisip, Tudor se opreşte să scrie câte o literă, după care merge mai departe. Alteori, lucrează cu ea şi câte o jumătate de oră. În ultima vreme îi place să traseze cifra şase, după care întoarce tava şi spune: „Acum e nouă!”.

    Desigur, tava cu nisip e folosită în multe activităţi pentru copiii mici. Cu două recipiente puse în ea, transferul materialului îi poate ţine fascinaţi mult timp. O activitate non-Montessori pe care o văd des sunt cutiile senzoriale, în care copiii au diferite figurine sau materiale mici pentru explorat sau recreat diferite scene.

    Spre deosebire de acele activităţi, însă, scrierea în tava cu nisip e bine să fie supravegheată mai atent. Felul în care copilul trasează literele acum se imprimă pentru viitor. Fără a-l corecta direct, îndrumarea este necesară pentru o corectă însuşire a sensului scrierii literelor.

    O continuare interesantă a acestei activităţi este scrierea în tava cu nisip cu ajutorul unui instrument. O dată ce copilul trasează cu uşurinţă suficient de multe litere, poate încerca să folosească un beţigaş sau coada unei pensule pentru a scrie în nisip. Se face astfel o legătură frumoasă între conturarea literei şi manevrarea unui instrument de scris.

    [Desenarea pe nisip] fixează în mintea [copilului] mişcarea pe care trebuie să o facă muşchii mâinii pentru a contura litera respectivă şi îl ajută în eventuala tranziţie către scrisul de mână. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • În picioarele goale

    În picioarele goale

    Una dintre marile bucurii ale încălzirii vremii de afară este posibilitatea de a umbla desculţi. Încă de la primele raze mai puternice, copiii au renunţat rapid la papuci şi au alergat prin curte în picioarele goale. În luna februarie, când încă nu era cald mult timp, au făcut asta pentru cel mult jumătate de oră. Acum, însă, pot sta desculţi ore întregi.

    Când Tudor era mic şi îl încurajam să umble cu tălpile goale, ceilalţi adulţi se îngrijorau. Auzeam mereu că va răci, că se răneşte, că se murdăreşte, toate motivele posibile. Pentru că aflasem cât e de important mersul în picioarele goale, am rămas însă imperturbabilă în faţa anxietăţii lor.

    Tălpile goale îi permit [copilului mic] să aibă multe experienţe tactile noi: să simtă cât de pufos e solul moale sub picioare, să simtă răcoarea pământului şi a ierbii, textura covorului, netezimea podelei de lemn, impactul greutăţii pe măsură ce copilul creşte. Aceste informaţii despre lume stimulează dezvoltarea mentală a copilului, aşa cum o fac senzaţiile de temperatură, textură şi greutate dobândite prin intermediul mâinilor. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

    De curând, am zărit-o pe Tereza călcând cu plăcere pe nisip, apoi pe pământul din grădină. M-am descălţat şi eu, povestind cu ea despre cât de fin e nisipul. Dar am primit atât de multe alte informaţii! În primul rând, senzaţia de rece şi umezeală a nisipului proaspăt scos dintr-un sac. Apoi, căldura trotuarului, rugozitatea pământului şi instabilitatea dată de câteva gropi săpate de copii.

    Dincolo de bogăţia de impresii senzoriale culese, această libertate de mişcare este importantă şi pentru dezvoltarea piciorului şi a mersului. În plus, aduce un important beneficiu pentru mintea copilului.

    Dintr-un clip video despre funcţiile executive ale creierului, am aflat că mersul în picioarele goale timp de şaisprezece minute pe zi ar îmbunătăţi memoria pe termen scurt. Aceasta, alături de flexibilitatea mentală şi auto-reglare, este o componentă cheie a aşa-numitului centru de control al creierului.

    Neîngrădit de încălţări, piciorul se dezvoltă optim. Ca urmare, atunci când au posibilitatea de a umbla desculţi, copiii, dar şi adulţii, dobândesc o postură mai bună. La fel ca la mersul pe linie, se îmbunătăţeşte echilibrul şi coordonarea mişcărilor.

    Ni s-a întâmplat adeseori să le recomandăm copiilor să se descalţe, pentru a avea aderenţă mai bună când se caţără pe triunghiul Pikler. În primii ani, le-am cumpărat papuci de casă din piele, foarte subţiri. Dar ambii au preferat să umble în picioarele goale, acceptând cel mult şosete. În iarna aceasta, i-am imitat şi noi şi am renunţat la papucii de casă, purtând şosete de lână.

    Alergatul desculţă după o furtună de vară este una dintre cele mai plăcute amintiri din copilăria mea. Am repetat des experienţa alături de copii, fie în ploaie, fie în bălţile lăsate de furtunul cu apă. Şi vom profita din plin de lunile următoare, pentru a crea noi şi noi amintiri.

    Afară este, cu adevărat, cea mai bună încăpere a casei. (Heather Shumaker, It’s OK Not to Share and Other Renegade Rules for Raising Competent and Compassionate Kids)