[Lui Caillou] nu îi intră piciorul în papuc. Începe să fie foarte frustrat. Tata îi spune: „Știu că e foarte greu. Nu te grăbi. Cu răbdarea treci marea.” Și îi zâmbește încurajator lui Caillou.
Caillou încearcă din nou. În cele din urmă, piciorul îi alunecă în papuc. E foarte mândru de el. „Te-ai descurcat bine, Caillou! Ai reușit de data asta.”, îi spune tatăl lui. (Christine L’Heureux, Caillou: Pot să fac singur!)
Dă-i posibilitatea de a prelua responsabilitatea pentru cât mai multe din activităţile sale. […] Copiii care se simt mai independenţi şi mai responsabili de sine vor simţi mai puţin nevoia de a se revolta şi obiecta. Ca să nu mai spunem că îşi vor asuma responsabilităţi de timpuriu. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)
Încurajaţi copilul să încerce îmbrăcatul sub alte forme, înainte de a începe să se îmbrace pe el. […]
Evitaţi hainele cu mulţi nasturi sau cu fermoare, până în momentul când copilul devine pregătit să se bucure de această provocare. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)
Cine nu știe că a învăța un copil să se hrănească, să se spele și să se îmbrace singur este o muncă mult mai obositoare și mai dificilă, care necesită o răbdare infinit mai mare, decât să-l hrăneşti, să-l speli şi să-l îmbraci de unul singur? Dar prima este opera unui educator; cea din urmă este munca ușoară și inferioară a unui servitor. (Maria Montessori, The Montessori Method)
În jurul vârstei de optsprezece luni, copiii intră într-o perioadă senzitivă în care îşi pot controla mai uşor sistemul nervos, care e acum mai dezvoltat şi mai integrat. La vârsta aceasta, majoritatea copiilor au atât abilitatea fizică, cât şi interesul de a-şi controla vezica urinară şi intestinul gros. (Susan Tracy, Toileting the Montessori Way)
Adultul care nu înţelege că un copil trebuie să îşi folosească mâinile şi care nu recunoaşte în asta prima manifestare a instinctului de a munci, poate fi un obstacol pentru dezvoltarea copilului. —Maria Montessori (Catherine McTamaney, The Tao of Montessori: Reflections on Compassionate Teaching)
Copiii învaţă să folosească toaleta când sunt pregătiţi, nu atunci când îşi găsesc părinţii timp să-i înveţe. […] Acest lucru variază de la un copil la altul. […] Dar, la fel ca în cazul altor aspecte legate de copii, dacă înţelegem cum evoluează lucrurile, putem pregăti mediul şi putem juca un rol încurajator în acest proces. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar. Metoda Montessori)
Aş dori să dau tuturor mamelor un sfat cât se poate de simplu: „Lăsaţi-i pe copiii voştri de trei sau patru ani să se spele şi să se îmbrace singuri, lăsaţi-i să mănânce singuri, aşa cum le este lor mai comod!” (Maria Montessori, Copilul în familie)
În loc să servească în mod direct unui obiectiv important, ramele de îmbrăcat contribuie indirect la acesta, prin faptul că îi învață pe copii să folosească elementele de fixare a îmbrăcămintei. Rațiunea Montessori pentru acest lucru este că lucrul la îmbrăcămintea proprie poate fi frustrant într-o măsură care poate împiedica învățarea. Ramele de îmbrăcat oferă o alternativă de învăţare a acestor abilităţi, mai puțin frustrantă, decât folosirea propriilor haine. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)
Spune-mi şi o să uit; învaţă-mă şi s-ar putea să-mi amintesc; implică-mă şi o să învăţ. (Benjamin Franklin)
