Categorie: Îngrijirea mediului înconjurător

  • Ordine şi curăţenie

    Ordine şi curăţenie

    Decembrie este luna curăţeniei în Japonia. A face curăţenie înseamnă a îndepărta mizeria care se depune în mod natural, confruntându-te, deci, cu natura. În schimb, a face ordine presupune a găsi un loc pentru fiecare lucru şi a pune fiecare lucru la locul său, confruntându-te, aşadar, cu tine însuţi. Distincţia aceasta am citit-o de curând în cartea Bucuria ordinii, scrisă de Marie Kondo.

    La cursul lui Simone ne-a fost recomandată prima carte a deja celebrei consultante, Magia ordinii. A fost una dintre cele mai bune cărţi practice pe care le-am citit vreodată, care m-a făcut să îndrăgesc abordarea minimalistă. Până acum, am aplicat sfaturile ei doar când a venit vorba despre copii. Dar planul meu este să profit de luna decembrie pentru a face ordine în întreaga casă.

    Esenţa depozitării eficiente este aceasta: stabileşte un loc pentru absolut fiecare lucru pe care îl ai. (Marie Kondo, Magia ordinii)

    Mergând mână în mână cu principiile Montessori, mi-a fost uşor să mă las ghidată de metoda KonMari. Rafturile din camera copiilor ne ajută să definim locul pentru fiecare activitate, în dulap păstrăm doar un număr potrivit de haine pe care să le poarte cu plăcere, iar în bibliotecă avem grijă să fie doar cărţile de interes şi câteva noutăţi, pentru captarea atenţiei.

    Un loc pentru fiecare lucru şi fiecare lucru la locul său este un principiu Montessori de bază. Între doi şi patru ani, copiii sunt în perioada senzitivă pentru ordine. Dacă îi ajutăm de la început, creându-le mediul potrivit, fără a-i copleşi cu prea multe lucruri, vor reuşi să păstreze singuri ordinea destul de devreme.

    În acea perioadă senzitivă care este crucială pentru sădirea ideii de ordine, lumea lor trebuie să fie bine organizată. Dacă sunt învăţaţi unde trebuie să stea lucrurile şi cum să le pună la locul lor în mod corect, după ce le-au folosit, copiii învaţă cum să fie ordonaţi şi continuă să manifeste această grijă tot restul vieţii. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

    În Montessori, jucăriile copiilor nu sunt păstrate la un loc, într-o cutie mare. Pentru fiecare activitate de sine stătătoare există un loc anume şi un mod de aranjare. Cel mai mult îmi place să păstrez lucrurile copiilor în coşuri, pe tăvi sau farfurii de lemn. De când s-a născut Tudor, am ajuns să avem o colecţie frumoasă. Am cumpărat, reciclat sau primit de la rude tot felul de astfel de recipiente.

    O jucărie completă în sine, cum ar fi cutia permanenţei sau bancul de cuie, o pun direct aşa pe raft. Dar dacă e compusă din două sau mai multe piese, le aranjez într-un coşuleţ sau pe o tavă. Aşa fac, de exemplu, cu piesele de puzzle sau cele pentru construit. E mai uşor şi pentru copii să le ia de pe raft, să le ducă la masă sau pe covor, apoi să le pună la locul lor. Pentru mine, e şi un mod simplu de a şti mereu dacă toate activităţile sunt complete. În plus, aşa văd mai uşor care sunt preferinţele copiilor, rotindu-le pe cele care nu prezintă interes în acea perioadă.

    Dacă veţi crea un spaţiu agreabil, dar ordonat pentru copiii voştri şi le veţi permite să lucreze şi să se joace liberi, veţi vedea că încrederea şi sentimentul lor de independenţă vor înflori. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

    De mai bine de doi ani, cea mai ordonată cameră din casa noastră este cea a copiilor. Având un loc pentru fiecare lucru, e uşor să îl punem la locul lui, odată folosit. Am observat că inclusiv curăţenia e mai uşor de păstrat atunci când lucrurile sunt păstrate în ordine. În acest caz, mai puţin înseamnă, într-adevăr, mai mult!

    Frumuseţea mediilor Montessori este dată de modul aerisit în care sunt aranjate. Culorile deschise folosite contribuie şi ele la aspectul de calm. Mediul Montessori nu este unul încărcat, ci conţine doar materialele necesare. E un spaţiu care invită la concentrare şi independenţă.

    […] nu numai intervenţia adulţilor trebuie să aibă limite, dar şi obiectele şi, în general, tot mediul trebuie să fie strict determinate. Pot exista, aşadar, deficienţe sau exuberanţe legate de obiecte, la fel de nocive pentru dezvoltarea normală a copilului: fie că lipsa acestora produce o stagnare, fie că excesul lor duce la confuzie şi dispersarea energiilor. (Maria Montessori, Copilul în familie)

    A avea ordine în mediul din jurul nostru reprezintă un ajutor suplimentar pentru a ne structura gândirea. Mulţi dintre noi avem obiceiul de a ne „agăţa” de lucruri, în loc să ne înfruntăm emoţiile. A face ordine înseamnă în primul rând a renunţa la ceea ce nu ne este de folos şi nu ne aduce bucurie. Pentru mine, aceasta este marea lecţie primită de la Marie Kondo. Iar acum abia aştept să o pun în practică şi pentru noi!

    Întrebarea privind ce vrei să deţii este de fapt o întrebare privind modul în care vrei să trăieşti. Ataşamentul faţă de trecut şi frica de viitor guvernează nu numai felul în care îţi selectezi obiectele pe care le ai, ci reprezintă şi criteriile în funcţie de care faci alegeri în ceea ce priveşte fiecare asptect al vieţii tale, inclusiv relaţiile cu oamenii şi slujba ta. (Maria Montessori, Copilul în familie)

    (Photo by Sara Torda on Unsplash)

  • Jucării reparate

    Jucării reparate

    Sunt multe jucării reparate la noi în casă. Prima dintre ele a fost un căţel de împins, din lemn, cu roţi. I l-am luat lui Tudor când a început să umble cu antemergătorul şi s-a descompus la prima plimbare prin parc. Deşi nu i-am mai găsit lăbuţa pierdută atunci, nu am renunţat la el. Când i-au căzut prima dată roţile, Lucian le-a lipit, sub atenta supraveghere a lui Tudor. A făcut la fel şi a doua oară, apoi le-a prins cu şuruburi. În timp, a făcut la fel cu lăbuţa rămasă, cu nasul şi urechile câinelui. Până la urmă, a ajuns să fie mai mult şuruburi şi lipici decât lemn. Şi, totuşi, Tudor era mai încântat de el decât de alte jucării pentru mers.

    Am citit pentru prima dată despre importanţa reparării jucăriilor în cartea lui Tim Seldin. Am recitit fragmentul împreună cu Lucian şi am înţeles ce avem de făcut. De la acel prim căţel, au fost multe alte jucării reparate. Când a fost posibil, Lucian şi-a adus uneltele şi materialele pe masa din bucătărie. Alteori, a lucrat singur sau însoţit la el în atelier. De fiecare dată, însă, le-a explicat copiilor ce a făcut sau a folosit. Am primit apoi şi eu toate explicaţiile necesare, din partea lui Tudor, mai ales.

    Obişnuiţi-vă copilul să aibă grijă de jucăriile şi de lucrurile lui. În loc să-l pedepsiţi că strică un lucru sau să-i cumpăraţi, pur şi simplu, alt lucru în loc, mai bine acordaţi-vă timp să-i arătaţi cum se folosesc corect anumite obiecte. Când o jucărie, un joc sau altceva se strică, verificaţi dacă nu poate fi reparat, apoi faceţi din acest proces o lecţie în sine. Încurajaţi-vă copilul să vă ajute să reparaţi lucrurile şi învăţaţi-l cum să facă singur reparaţii simple. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

    Acum, de câte ori se strică ceva, Tudor e primul care observă. De fiecare dată, îmi spune serios: „Când vine tata de la serviciu, repară el jucăria. Îl ajut şi eu.” În ultima vreme, lucrează mult împreună amândoi. Bineînţeles, când nu se mai poate remedia nicicum jucăria, le explicăm şi îi lăsăm să o arunce singuri la gunoi. Pentru noi, cea mai mare surpriză a fost în urmă cu câteva luni, când Tudor şi-a montat singur trotineta nou cumpărată. A fost nevoie, desigur, să îi strângă Lucian şuruburile la final, dar el şi-a dat singur seama cum să o asambleze. Cred că a învăţat cel mai mult despre cum să facă asta lucrând cu atâtea jucării reparate.

    Dincolo de partea practică a acestei activităţi, relaţia care se creează între părinte şi copil este extrem de importantă. Noi am crescut mult alături de bunici, locuind aproape de ei. Îmi amintesc mereu cu drag de momentele în care lucram alături de bunicul meu, ajutându-l la legat cărţi sau alte mici reparaţii. Fiind paralizat pe partea stângă, dar extrem de activ, se bucura când primea o mână de ajutor din partea noastră. A construit cu fratele meu un coteţ pentru găini, au reparat uşi, scaune sau lămpi. Pe lângă mândria şi satisfacţia de a vedea ceva ieşit din propriile mâini, munca împărtăşită şi relaţia creată lucrând umăr la umăr sunt atât de preţioase!

    Tatăl care îşi oferă iubirea, timpul şi răbdarea, lucrând împreună cu copilul, îl învaţă nu doar cum să facă lucrurile, ci oferă un model de comportament şi identitate. Astfel de modele stau la baza unei adaptări pozitive în societate. În orice situaţie a vieţii, acasă sau în afara ei, copilul va trebui întotdeauna să poată colabora cu alte ființe umane. Or, tocmai prin activităţile făcute alături de părinţi învaţă copiii despre bucuria colaborării, care înseamnă a lucra împreună pentru un scop comun. (Silvana Quattrocchi Montanaro, Understanding the Human Being)

    (Photo by Heike Mintel on Unsplash)

  • O zi fără plastic de unică folosinţă

    O zi fără plastic de unică folosinţă

    Vă puteţi închipui cum ar arăta o zi fără plastic de unică folosinţă? Pentru mine, e o imagine greu de creat! De când am citit Alătură-te provocării „Fără plastic!” m-am gândit la asta foarte des. Într-o ţară în care nu facem nici măcar sortarea deşeurilor în mod generalizat, o astfel de idee e de-a dreptul ficţiune. Şi totuşi, aş răspunde cu drag provocării, mai ales după ce am citit cartea.

    Călătoria alături de Nick şi prietenii lui are loc de ziua lui de naştere. Iar pentru picnicul aniversar care are loc pe o insulă, provocarea lansată invitaţilor este de a petrece o zi fără plastic de unică folosinţă. Aflăm că aproape jumătate din poluarea produsă de plastic este cauzată de cel folosit o singură dată şi apoi aruncat. Cartea abundă în explicaţii despre plastic şi posibilităţi de înlocuire a lui. Potrivită pentru copiii de peste şase ani, ar putea fi interesantă şi pentru preşcolari. Citind-o, mi-am dat seama că este un subiect care merită discutat intens cu cei mici.

    Plasticul are nevoie de sute de ani pentru a se descompune. Când am hotărât să folosim scutecele textile, protejarea mediului înconjurător a fost unul dintre motivele determinante. Ştiaţi că e nevoie de patru sute cincizeci de ani pentru eliminarea unui scutec de unică folosinţă din mediu? Iar alte tipuri de plastic au nevoie chiar de o mie de ani! Din păcate, o cantitate foarte mare de plastic ajunge în oceane, fiind înghiţit de animalele marine sau de păsări. Iar curăţarea apelor de particulele de plastic încă este o provocare! Deloc surprinzător, cartea conţine una dintre cele mai provocatoare propoziţii citite în ultima vreme!

    Fiecare bucată de plastic fabricată vreodată există încă şi în ziua de azi! (Scot Ritchie, Join the No-Plastic Challenge! A First Book of Reducing Waste)

    Din fericire, cercetătorii găsesc noi modalităţi de a crea produse care nu au în componenţă plastic dăunător. Chiar şi aşa, rata de producere a deşeurilor din plastic a crescut alarmant în ultimele decenii. Iar poluarea apelor ne afectează, în cele din urmă, pe toţi. Microplasticele care se regăsesc în oceane ajung la fiecare dintre noi, prin lanţul trofic.

    O carte bună este, pentru mine, cea la care mă gândesc încă şi după ce am terminat-o. Cartea aceasta, în plus, m-a făcut să mă documentez mai mult. Ştiam deja de modificările din legislaţia europeană, dar acum le-am studiat mai atent. De pildă, pe lângă pungi, noile reglementări interzic toate produsele din plastic de unică folosință pentru care există deja materiale alternative.

    Printre aceste produse se numără bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele și bețele pentru baloane. Deputații europeni au adăugat în listă produsele fabricate din materiale oxo-degradabile și recipiente pentru alimente și băuturi fabricate din polistiren. (Sursa: Parlamentul European)

    Îi învăţăm pe copii să fie schimbarea pe care vor să o vadă în lume. Tocmai de aceea, după ce am terminat de citit cartea, am încercat să fac lucrurile puţin diferit. Am reînvăţat că alimentele se păstrează în frigider şi dacă vasul e acoperit cu capac, nu cu folie transparentă. Am continuat să iau cu noi plase textile sau sticle de apă refolosibile. Şi am evitat, acum mult mai conştient, materialele de plastic de unică folosinţă. Nu am reuşit încă complet, dar primul pas e întotdeauna cel mai greu, nu?

    În cartea Factfulness, Hans Rosling considera schimbările climatice ca fiind una dintre cele mai serioase ameninţări actuale şi viitoare la adresa omenirii. Dar tot acolo, atrăgea atenţia asupra generalizărilor. O menţiune care aici mi se pare la fel de importantă  precum este şi reciclarea deşeurilor.

    Chemofobia, frica de substanțe artificiale, este dată  de generalizarea câtorva exemple puternice, dar excepționale, de substanțe nocive. Unii oameni ajung să se sperie de toate „substanțele chimice”. Dar amintiți-vă că totul este făcut din substanțe chimice, atât toate lucrurile „naturale”, cât și toate produsele industriale. (Hans Rosling, Factfulness)

    Cărţile precum Alătură-te provocării „Fără plastic”! merită incluse pe rafturile bibliotecii fiecărui copil. Iar discuţiile despre reciclare, sortare selectivă, protejarea planetei ar trebui să înceapă în familie şi să continue amănunţit în fiecare instituţie de învăţământ. Putem crea o lume mai bună doar cu ajutorul copiilor, adică al adulţilor de mâine.

    Copilul este atât o speranţă, cât şi o promisiune pentru omenire. (Maria Montessori, Educaţie şi pace)

    Coperta Join the No-Plastic Challenge!
    Coperta Join the No-Plastic Challenge!

    (Photo by Brian Yurasits on Unsplash)

     

  • Cârligele de rufe

    Cârligele de rufe

    Azi-dimineaţă, Tudor a încărcat maşina de spălat cu hainele din coşul de rufe. De cele mai multe ori, după ce pun detergentul, el este cel care îi şi dă drumul. Şi, în ultima vreme, nu o mai descarcă doar singur, ci învăţând-o şi pe Tereza. Adesea, face toate gesturile acestea fără a-i spune cineva, ci din proprie iniţiativă. Bineînţeles, sunt şi momente când, întrebându-l dacă vrea să se ocupe el de haine, îmi spune că nu are chef.

    Desigur, scopul nostru nu este să ne transformăm copilul într-un mic sclav. Trebuie să luaţi în considerare că uneori va fi nerăbdător să ajute, iar alteori va fi prins într-o altă activitate. Ceea ce îl va impulsiona să vă ajute va fi nevoia lui de atenţie şi de aprobare. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

    Săptămâna trecută, pe când întindeam hainele pe sfoara din curte, Tudor m-a rugat să îi dau şi lui câteva. Pentru că sforile noastre sunt prea sus, Lucian i-a improvizat una la înălţimea lui. În grădiniţele Montessori, suportul pentru rufe este asemănător cu cel clasic. Dar noi am ales să punem două şuruburi în spatele uneia dintre băncile din curte şi să legăm o sfoară de ele. Este suficient de lungă încât să poată înşira toate şosetele spălate într-o tură. Este la înălţimea lor, aşa că şi Tereza se poate juca cu cârligele la ea.

    După prânz, Tudor abia a aşteptat să iasă din nou afară, pentru a strânge rufele. Mai întâi, a verificat dacă sunt uscate. A luat apoi coşul de pe masă, punându-şi-l aproape, întrucât îi era prea greu să pună hainele aşa sus. A luat cu grijă fiecare şosetă, a pus-o în coş, apoi a prins cârligul la loc pe sfoară. Bineînţeles, după ce a venit Lucian acasă, i-a povestit cu încântare ce a făcut şi cum m-a ajutat.

    Mişcarea necesară pentru a închide şi deschide corect cârligele de rufe este foarte bună pentru întărirea muşchilor mici ai mâinii. Iar punerea cârligului pe sfoară presupune o bună coordonare mână-ochi şi dezvoltarea prinderii de tip pensetă, utilă pentru scris. E nevoie de mult exerciţiu pentru a reuşi acest lucru, ceea ce ajută la dezvoltarea concentrării. În plus, întinderea rufelor este o muncă ce presupune un scop concret, spre încântarea copiilor. În timp, sunt sigură că o să le şi aranjeze frumos, înainte de a le prinde în cârlig. Sau va aşeza şosetele pe perechi, pentru a fi mai uşor de pus în dulap, după aceea.

    Dacă gestionaţi corect lucrurile, fără să-l cicăliţi, să-l îmboldiţi, să-l criticaţi şi să refaceţi în urma copilului pentru că nu vi se pare perfect, atunci acesta va fi încântat să vă ajute să aveţi grijă de gospodărie. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

    Când Tudor era mai mic, inspirându-mă din cartea 100 de activităţi stimulatoare Montessori, i-am pus zece cârlige într-un coş şi i-am arătat cum să le agaţe de marginea pereţilor lui. Când am terminat, le-am pus la loc înăuntru şi i-am predat lui coşul. Tereza şi-a făcut singură o activitate asemănătoare, folosind cutia cu cârligele din curte. Pentru ea, deocamdată, este mai mult o activitate de transfer, scoţând şi punând cârligele la loc în coş. În timp, va fi tot mai interesată să le agaţe de marginile cutiei. Şi apoi, desigur, va cere să agaţe şi ea rufe pe sfoara de pe spatele băncii.

    Activitate cu cârligele de rufe

    Nu putem progresa observându-i pe alţii, ci numai prin eforturile proprii. (Maria Montessori, Copilul în familie)

  • Ghiocei în vază

    Ghiocei în vază

    De câteva săptămâni, periodic, Tudor culege ghiocei din curte şi îi aduce în casă. De fiecare dată simt aşa o bucurie când îl văd intrând cu buchetul în mână! L-am învăţat cum să le rupă codiţa, să fie suficient de lungă şi cum să culeagă doar câţiva, pentru a nu îi rupe pe toţi. Văd că aproape mereu culege câte un bucheţel şi pentru străbunica. În ultimele dăţi, a avut o plăcere deosebită şi în a-i aranja în vază. Am găsit una micuţă, potrivită pentru gingaşii ghiocei şi o pâlnie pe măsură. Apă are mereu în carafa de băut, aşa că reuşeşte să facă singur toate operaţiile.

    Pentru că Tudor nu merge la grădiniţă, am studiat intens programa Montessori pentru trei-şase ani. Ştiu care sunt activităţile specifice şi ordinea în care ar trebui introduse. Totuşi, în privinţa câtorva dintre ele, am avut ezitări în a i le prezenta. Am simţit că nu îi pot pregăti mediul suficient de bine sau că nu i le pot lăsa încă la îndemână, fiind Tereza prea mică. Am căutat, aşadar, alte soluţii sau am preferat să le amân. Dar Tudor mi-a demonstrat că, dacă vrem, putem găsi rezolvare pentru orice.

    Copilul trebuie să aibă posibilitatea să folosească tot ceea ce îi este necesar în casă, trebuie să poată executa toate muncile zilnice ale casei: să măture, să şteargă praful, să se spele, să se îmbrace etc. (Maria Montessori, Copilul în familie)

    Două dintre exerciţiile de Viaţă Practică întâlnite în grădiniţele Montessori sunt spălatul mesei şi aranjatul florilor în vază. Pentru spălatul mesei, operaţiunea este destul de complexă şi implică un şorţ, prosop, lighean, săpun, burete, cârpă uscată, găleată cu apă. Un film de prezentare a acestei activităţi de bază puteţi găsi aici. Un video frumos despre aranjarea florilor puteţi vedea la Voilà Montessori. Spre surprinderea mea, cam la vârsta la care le sunt prezentate copiilor în grădiniţă, Tudor a cerut singur să le facă. Din nou am primit confirmarea faptului că activităţile Montessori au fost introduse după studiul îndelungat al copiilor, datorită interesului manifestat de ei.

    Când Tudor a fost pregătit pentru ştersul mesei, a găsit singur rezolvarea. Urmărindu-ne zilnic pe noi, a început dintr-odată să fie foarte interesat de asta. A luat cârpa pentru şters masa, a udat-o şi stors-o la chiuvetă. Apoi a şters temeinic masa, de la stânga la dreapta, de sus în jos, cum ne-a văzut pe noi. Nu a folosit săpun sau perie, pentru că nici noi nu folosim. La sfârşit, a şters totul cu o cârpă uscată şi le-a întins la uscat pe calorifer, cum ne-a văzut pe noi că facem.

    Prima dată l-am urmărit uimită, văzând cât de bine a repetat mişcările pe care observase că le facem noi. Spontaneitatea lui continuă să mă surprindă aproape în fiecare zi! De curând, într-o zi în care nu am reuşit să ştergem la timp masa, pe când m-am întors în bucătărie, era deja curată. Când l-am întrebat pe Lucian dacă a şters-o el, Tudor ne-a anunţat că el făcuse asta. „Era murdară, am spălat-o eu. Să ieşim acum afară!”.

    Mobilele le oferă copiilor ocazia de a lucra, iar copiilor le place să aibă grijă de ele. În felul acesta învaţă să fie atenţi, şterg petele şi se obişnuiesc, cu timpul, să fie răspunzători pentru curăţenie în mediul care îi înconjoară. (Maria Montessori, Copilul în familie)

    Aproape la fel s-a întâmplat cu aranjatul florilor. Cei trei ghiocei aduşi de afară i-a pus pe masă, i-am arătat care e vaza potrivită pentru ei, şi-a căutat pâlnia mică, a luat carafa cu apă şi i-a aranjat. La sfârşit, a pus încântat vaza cu ghiocei pe bufet. Ţin minte că prietenii noştri americani s-au amuzat copios când băiatul lor a învăţat să aranjeze florile în vază. Era la o grădiniţă Montessori şi ultimul pas pe care îl fac acolo este să aşeze vaza pe un mileu. „Doar când am lucrat în România am mai văzut folosite mileuri!”, a exclamat mama lui, cu melancolie.

    Frumuseţea invită la activitate şi la muncă. […] Există o relaţie matematică între frumuseţea mediului şi activitatea copilului. (Maria Montessori, Copilul în familie)

    Abia aştept acum să apară şi celelalte flori! Cel puţin până la toamnă, vor fi suficiente momente de exersat şi rafinat toate mişcările! În plus, o să avem frumuseţe şi bucurie în casă! Iar lecţiile de biologie vor avea multe subiecte concrete de la care să pornim!

    Pe lângă ajutorul dat în dobândirea independenței, educarea mișcării și dezvoltarea gândirii precise [a minţii matematice], un alt scop important al rutinelor de Viață Practică este dezvoltarea concentrării. [În plus,] dr. Montessori a văzut un rol important al Vieții Practice în refacerea energiei copilului. Ea susţinea că ne restabilim energia nu făcând lucruri noi, ci prezervând ceea ce există deja în mediul înconjurător şi îngrijindu-l. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

    [Photo by Aaron Burden on Unsplash]

  • De la stânga la dreapta, de sus în jos

    De la stânga la dreapta, de sus în jos

    Cam de când a împlinit un an, Tereza şterge masa din bucătărie şi scaunul pe care mănâncă. După luni întregi în care a observat cum făceam, într-o zi a luat prosopelul şi a început să lucreze. I l-am lăsat de atunci la îndemână şi acum face asta de câteva ori pe zi. De fiecare dată, cu concentrare, dar şi cu multă fericire pe chip. Şi imită cu atenţie gesturile pe care le-am făcut eu, mişcând mâna de la stânga la dreapta.

    Una dintre activităţile pe care Tudor le face cel mai des este spălatul oglinzilor. Pentru că geamurile sunt prea sus pentru el, l-am învăţat să cureţe oglinzile, în schimb. Uneori trece de la dulapul din cameră la oglinda de la bara Montessori, alteori spală doar una dintre ele. Mişcările sunt de sus în jos, de la stânga la dreapta.

    Ceea ce e important la aceste mişcări, din perspectivă Montessori, nu este atât de mult ca masa să fie curată, ci copilul să fie angajat într-o activitate utilă, folosindu-şi mâinile în serviciul minţii. (Angelline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

    În pedagogia Montessori, mişcările acestea sunt fundaţia pentru pregătirea scrisului şi cititului. Aceeaşi ordine o folosim pentru a înşira cardurile pe covoraş sau în aşezarea activităţilor pe raft. Aranjarea începe din stânga sus şi apoi creşte, în funcţie de dificultatea şi complexitatea fiecărei activităţi, până în dreapta jos.

    Bineînţeles, mai sunt câţiva ani până când Tereza va începe să scrie, apoi să citească. Dar toate exerciţiile pe care le face până atunci au rolul de a pregăti acest mare salt al dezvoltării. Întărirea muşchilor mici ai mâinii, coordonarea mână-ochi, prinderea de tip pensetă, educarea concentrării şi a atenţiei, mişcările de la stânga la dreapta şi de sus în jos şi alte activităţi asemănătoare sunt fundaţia pentru deprinderea scrisului şi cititului. (În pedagogia Montessori, copiii învaţă mai întâi să scrie, apoi să citească. Perioada senzitivă pentru scris este între trei ani şi jumătate şi patru ani şi jumătate, iar cea pentru citit între patru ani şi jumătate şi cinci ani şi jumătate.)

    Întrucât materialele selectate pentru un anumit scop, cum ar fi prepararea hranei, sunt înşiruite pe o tavă în ordinea lor de utilizare, de la stânga la dreapta şi de sus în jos, copilul încorporează mental această ordine precisă care devine o parte a inteligenţei lui funcţionale. Recunoaştem această ordine mentală specifică drept necesară pentru a citi şi scrie eficient, de exemplu. Prin urmare, în aceste cicluri de activitate cu materiale practice, copiii se pregătesc în mod indirect pentru scrierea ulterioară. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

    [Photo by Susana Coutinho on Unsplash]

  • Când afară plouă, plouă

    Când afară plouă, plouă

    Astăzi plouă tare afară. Înainte să am copii, nu aş fi ieşit din casă pe aşa vreme, decât în caz de extremă urgenţă. Dar am învăţat, de când s-a născut Tudor, că nu există vreme urâtă, ci doar îmbrăcăminte nepotrivită. Cu atât mai mult de când am început să citesc despre Montessori, natura a devenit mediul ideal pentru explorare şi învăţare.

    După o noapte mai agitată, Tudor a fost de dimineaţă destul de obosit. A cerut tot mereu să se odihnească, a vrut să îi dau lapte, a cerut în braţe, dar nu a reuşit să adoarmă. Aşa că Lucian l-a scos afară, în ciuda ploii torenţiale. (Aţi văzut filmul despre viaţa Mariei Montessori?) Echipat cu cizmele de cauciuc şi cu haina de ploaie, a sărit fericit în bălţile din curte. Apoi şi-a luat camionul şi i-a umplut remorca de apă. S-a dat cu tricicleta (ne-am bucurat că a urcat din nou în şa), a adunat nişte iarbă din canalele de scurgere, s-a jucat cu un balon.

    Nefiind nici Tereza prea liniştită în casă, am luat-o în marsupiu, am deschis umbrela şi am ieşit afară, cu băieţii. Lucian m-a învăţat să iubesc ploaia şi mă bucur că putem transfera interesul acesta şi copiilor noştri.

    Joaca sau plimbarea în natură are multe beneficii pentru copii, dar şi pentru adulţi. Chiar dacă plouă, bate vântul, e frig sau ninge, noi ieşim afară cel puţin o oră pe zi.

    • Pe noi ne umple de energie, oricât de nedormiţi am fi. Reuşeşte să ne aducă zâmbetul pe buze, în timp ce respirăm aer curat şi ne întărim imunitatea.
    • Statul afară creşte creativitatea şi îmbunătăţeşte concentrarea, pe lângă aportul de vitamina D pe care ni-l aduc razele solare.
    • Profităm de ieşitul în natură pentru a-l încuraja pe Tudor să îşi dezvolte cât mai mult motricitatea grosieră. Ne bucurăm când se caţără, sare, aleargă, se dă cu tricicleta sau cu cartul.
    • Natura ne ajută să ne ascuţim simţurile şi îi îndemnăm adesea pe copii să asculte ciripitul păsărelelor sau vântul bătând prin frunze. De fapt, nu e de mirare că Bate vântul frunzele e unul din cântecele noastre preferate. Ne place să simţim mirosul de iarbă proaspăt tăiată, adesea chiar de către Lucian şi Tudor. Şi ce încântare e când plouă sau ninge şi picăturile de ploaie sau fulgii cad direct pe faţa copiilor!
    • Pentru la iarnă am pregătit deja trunchiul de copac pe care băieţii vor monta adăpostul păsărelelor, unde să le pună copiii de mâncare. Învaţă astfel să fie responsabili şi să protejeze păsările.
    • Tudor are propria tavă cu răsaduri şi locul lui special pentru unelte de grădinărit. Le foloseşte adesea pentru a-şi ajuta tatăl, bunica şi străbunica să lucreze în grădină. Şi toate verdeţurile, fructele şi legumele îngrijite de el sunt atât de gustoase! Lecţiile de botanică primite astfel sunt atât de plăcute!
    • Dormitul afară sau somnul profund după statul afară este foarte important pentru dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor.
    • Noi nu am avut niciodată probleme cu pofta de mâncare a copiilor, dar astăzi chiar am crezut că nu o să ne ajungă mâncarea, aşa de bine au mâncat la prânz. Şi asta nu doar datorită faptului că de azi-dimineaţă începând mănâncă amândoi la masa joasă din bucătărie, ci şi datorită aerului curat şi mişcării făcute afară.

    Pentru idei despre cum să descoperim natura şi activităţi de făcut afară cu copiii, am folosit mai ales cartea aceasta. Potrivită pentru copiii de peste trei ani, am adaptat câteva propuneri din carte încă de când Tudor avea doi ani.

    Lăsaţi copiii liberi, încurajaţi-i; lăsaţi-i să alerge pe afară când plouă, să se descalţe când găsesc băltoace cu apă, şi când iarba de pe pajişte e umedă de rouă, lăsaţi-i să o calce cu picioarele goale; să se odihnească liniştiţi când un pom îi invită să se culce la umbra lui; să strige şi să râdă când soarele îi deşteaptă dimineaţa, aşa cum deşteaptă orice făptură vie care îşi împarte ziua între veghe şi somn. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    (Photo by Rhendi Rukmana on Unsplash)

  • Azi e duminică

    Azi e duminică

    Azi, imediat după micul dejun, am ieşit afară cu copiii. În timp ce Tereza dormea liniştită în cărucior, sub magnolie, Tudor inspecta atelierul. A ieşit de acolo cu hârleţul lui şi s-a îndreptat spre zona cu lalele. Tatăl lui a luat şi el hârleţul cel mare şi a început să-i arate cum se foloseşte. Din ce am observat noi, cel mai greu pentru adult e să nu vorbească în timp ce demonstrează, să îşi încetinească mişcările şi să-şi înfrâneze dorinţa de a-l corecta, după ce copilul a început să lucreze. După cum am văzut, pentru Tudor, la fel ca pentru orice copil, e mult mai important procesul, decât rezultatul. A lucrat concentrat, apoi mi-a căutat privirea. Atâta mulţumire şi bucurie avea pe chip!

    I-am privit de la distanţă, cu un zâmbet larg pe buze. Asistam la momente pe care, probabil, Tudor le va aprecia toată viaţa, la care se va putea întoarce cu încântare: „Tata m-a învăţat să lucrez în grădină!”

    Înainte de a lua hârleţul, Lucian a avut o ezitare – „azi e duminică”, mi-a spus. Dar apoi ne-am gândit că pentru învăţare nu există un timp anume, ci e binevenită oricând. Urmaţi-vă copiii şi priviţi-i cum cresc sub ochii voştri!

    (Photo by Annie Spratt on Unsplash)