Învăţ Montessori

Etichetă: Cărți de parenting

Cărți esențiale de parenting, la orice vârstă

În urmă cu patru ani, primul articol pe care îl scriam pe blog era, deloc surprinzător, despre cărți. Erau acolo cărțile începutului meu, ca părinte, cele care mă ajutaseră să îmi văd copilul cu alți ochi. Trecusem în primul rând cărțile Montessori, pe care le consider în continuare baza, mai ales pentru primii ani ai vieții. Între timp, am alcătuit și o listă scurtă de cărți esențiale de parenting, pentru a putea crește copii de orice vârstă.

Fără ezitare, încep lista cu Familia conștientă, cartea scrisă de Dr. Shefali, și foarte bine tradusă în limba română. Cartea ne duce în profunzimea sufletelor noastre, ne conectează cu trecutul și ne ajută să înțelegem prezentul. Dincolo de textul plin de exemple și conștientizări, mi-au plăcut în mod deosebit poemele de la sfârșitul fiecărui capitol. Familia conștientă ne oferă o atât de necesară schimbare de perspectivă! Ne învață să înlocuim lentilele cu care vedem copiii și să le oferim îndrumarea plină de iubire de care au nevoie.

Atunci când înțelegem conștient ce înseamnă să ne tratăm copiii la fel cum ne place să fim tratați – ca ființe umane independente, care merită să fie crescute cu demnitate -, vom schimba toate modelele tradiționale de disciplină și vom găsi noi modalități de a-i crește, care sunt mult mai educative, mai inteligente, mai creative și mai eficiente în comparație cu oricare dintre metodele vechi, bazate pe amenințări și pedepse. (Dr. Shefali Tsabary, Familia conștientă)

Cum să ne păstrăm copiii aproape este cartea scrisă de Dr. Gordon Neufeld și Dr. Gabor Maté. Mergând împotriva multor idei actuale, cei doi autori își bazează toate explicațiile și recomandările pe știința atașamentului. Din această ancorare, înțelegem de ce, într-o cultură lipsită de atașamente parentale, copiii girează atât de mult unii spre alții. Din păcate, în absența îndrumării mature, cei de aceeași vârstă nu au cum să crească emoțional. Intrăm astfel într-un cerc vicios, pe care societatea și a ei educație bazată pe separare nu are cum să îl rezolve. O carte profundă, care are inclusă și o parte despre ecrane, o lectură de bază pentru orice părinte.

Îndepărtarea unui copil de părinții săi nu reprezintă un defect de caracter, lipsă de politețe sau probleme de comportament. Ea este rezultatul instinctelor de atașament direcționate greșit. (Dr. Gordon Neufeld, Dr. Gabor Maté, Cum să ne păstrăm copiii aproape)

Brain-Body Parenting este apărută în luna martie a acestui an. Dr. Mona Delahooke, psiholog cu experiență, ne propune prin intermediul cărții o perspectivă complet diferită de curentul actual. Ca părinți, presiunea societății este de a corecta comportamentul copiilor, printr-o abordare numită de sus în jos. Cu alte cuvinte, le cerem copiilor să-și folosească mintea, pentru a-și controla corpul.

Dr. Delahooke ne explică și apoi învață de ce tocmai opusul este natural și sănătos. Abordarea de jos în sus presupune înțelegerea mesajelor transmise prin intermediul corpului, pentru dezvoltarea mentală, emoțională și fizică optimă. Comportamentul copiilor nu apare din senin. Citind Brain-Body Parenting descoperim cum putem restabili siguranța în corpul copiilor noștri, rezolvând astfel din interior orice manifestări care ne-ar îngrijora.

Pentru a ne ajuta copiii să înflorească, ajunge să planificăm mai puțin, să ne relaxăm mai mult și să înțelegem că nu e nevoie să lucrăm din greu la a fi părinți. Uneori e mai bine să ne îndreptăm atenția înspre corpurile și mințile copiilor noștri – și ale noastre – și să savurăm apoi cu intenție momentele de bucurie și confort care apar spontan, prilejuite de starea de bine din corpurile noastre atent îngrijite. (Dr. Mona Delahooke, Brain-Body Parenting)

Ceea ce au în comun toate cele trei cărți esențiale de parenting de mai sus este lipsa de sfaturi concrete despre cum să ne creștem copiii. Suntem asaltați de cărți care ne spun cum să facem lucrurile, fără a ține cont de noi sau de copiii noștri. Obișnuiți să tratăm totul pe bază de rețete, am uitat să facem lucrurile intuitiv. Or, copiii nu au nevoie de roboți alături, ci de părinți profund conectați cu ei.

Sunt mulți autori de parenting care merită urmăriți. Am scris adesea despre Dr. Laura Markham sau Dr. Daniel Siegel, despre Alfie Kohn și Dr. Lawrence Cohen. Îmi plac în mod deosebit și Philippa Perry, William Stixrud și Ned Johnson, Stuart Shanker sau Ross Green. I-aș include pe toți într-o listă extensivă de cărți esențiale de parenting, alături de alți câțiva autori.

Cu toții invită la o schimbare de perspectivă, la o raportare diferită față de copil. La fel a făcut și Maria Montessori, în urmă cu mai bine de un secol. Sper doar ca numărul tot mai mare de autori care propun noi abordări să și aibă efecte, cât mai curând.

După cum spune Dr. Gordon Neufeld, e esențial să înțelegem și să le arătăm copiilor noștri că noi suntem cel mai bun răspuns al lor. Orice s-ar întâmpla, să le dăm voie să fie în prezența noastră, iar noi să le fim cu totul alături. Iar asta nu o putem obține prin control, prin amenințări sau pedepse. Conectarea este întotdeauna răspunsul și cheia rezolvării oricărui obstacol, și singura care ne ajută să înflorim, adulți și copii, deopotrivă.

(Photo by Tamas Pap on Unsplash)

3 aprilie 2022
„Căsuța” și „Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul”

Căsuța este una dintre cărțile recomandate adesea în listele Montessori pentru copii. Cu toate acestea, de fiecare dată când i-am citit descrierea, mi s-a părut nepotrivită pentru noi. Din fericire, am văzut-o disponibilă în biblioteca noastră preferată și am împrumutat-o plină de curiozitate.

Căsuța este o carte deosebit de frumoasă, nu doar datorită ilustrațiilor sau textului, ci, în primul rând, datorită mesajului ei. Citind-o, călătorim în timp, învățăm despre anotimpuri sau fazele lunii, despre industrializare sau apartenență. Deși potrivită pentru copiii mai mici, Tudor a cerut să o citim adesea și, uneori, i-o citea el Terezei.

Îmi plac foarte mult cărțile care invită la discuții despre numeroase subiecte. Căsuța este una dintre ele. Imobilă, ea este martoră la tot ceea ce se întâmplă în juru-i: creșterea copiilor, transformările din jocul și din joaca lor, alternarea zi-noapte și schimbarea anotimpurilor. Șareta cu care mergeau copiii la școală e înlocuită de mașinile care apar pe drumurile nou construite. În cele din urmă, orașul din apropiere se extinde atât de mult, încât căsuța e înconjurată de blocuri înalte, iar tramvaiele și metroul îi perturbă liniștea. Tihna și bogăția de culori a naturii sunt înlocuite de graba și cenușiul vieții citadine.

Când, eliberată din strâmtoarea orașului, căsuța este relocată pe noi dealuri înverzite, armonia cu natura e regăsită. O carte atât de frumoasă, cu un mesaj plin de căldură, potrivită pentru copiii de grădiniță!

Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul este cartea pe care colega mea Iris mi-a recomandat-o de câteva luni. Am așteptat cu nerăbdare reducerile din noiembrie pentru a o cumpăra. Este o carte pe care o recomand din tot sufletul, atât pentru adulți, cât și pentru copiii de peste cinci-șase ani.

Deși are text puțin, paginile cărții merită citite în tihnă, cu multă răbdare și aplecare. Fiecare întrebare și dialog sunt pline de semnificații bogate. Prietenia surprinzătoare dintre un băiat, o cârtiță, o vulpe și un cal este surprinsă cu înțelepciune și gingășie.

-Ce vrei să fii când vei fi mare?

-Bun, răspunse băiatul.

(Charlie Mackesy, The Boy, the Mole, the Fox and the Horse)

Cartea, tradusă de curând și în limba română, poate fi deschisă și citită la orice pagină. Veți găsi în interiorul coperților ei toate emoțiile umane. Citind-o cu Tudor, ne-am amuzat de cârtița mereu în căutare de tort, ne-am speriat de băiatul căzut în apă și am fost ușurați de ajutorul primit din partea calului. Citind-o singură, am rămas ceva mai mult timp la pagina despre curajul de a ne ridica și de a continua sau la cea care vorbește despre iluzia perfecțiunii. M-am regăsit pe rând în fiecare dintre cele patru personaje, care pot fi atât prieteni din viața noastră, cât și părți din noi.

Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul este cartea de ținut pe noptieră, pentru a fi răsfoită des. Întocmai precum Căsuța, e cartea tuturor anotimpurilor, atât din noi, cât și din afara noastră. Tocmai de aceea e atât de potrivită pentru orice vârstă, fiecare putând găsi în ea exact ceea ce caută și are nevoie în acel moment.

-Am înțeles de ce suntem aici, a șoptit băiatul.

-Pentru tort? întrebă cârtița.

-Pentru a iubi, spuse băiatul.

-Și pentru a fi iubiți, spuse calul.

(Charlie Mackesy, The Boy, the Mole, the Fox and the Horse)

5 decembrie 2021
Cartea femeilor care merită mai mult

Nu suntem cine credem că suntem. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

În primăvara aceasta, când am citit A Radical Awakening, mi-am spus că va trece destul de mult timp până să o văd tradusă și la noi. Învățăturile scrise de Dr. Shefali sunt provocatoare pentru mulți. De aceea, văzând acum Cartea femeilor care merită mai mult, inspiratul titlu al traducerii românești a cărții, m-am umplut de speranță. Și, desigur, m-am grăbit să cumpăr mai multe copii, fiind un cadou extrem de potrivit, mai ales pentru femei!

Pentru mine, înscrierea la Institutul de coaching al Dr. Shefali a însemnat începutul unei profunde transformări. În căutarea unui cadru de a lucra cu părinții am dat, de fapt, peste lecțiile despre cum să mă redescopăr pe mine. În spațiul sigur creat de colegele mele, am îndrăznit să sap adânc și să mă împrietenesc cu toate fețele ego-ului meu. Și am început să lupt cu condiționările nesfârșite, pe care continui să le descopăr aproape zilnic.

Condiționarea noastră este la fel de profundă și omniprezentă cum este oceanul pentru pești. Nici măcar nu știm că suntem condiționate. Suntem profund îndoctrinate, încă din primele zile ale vieții, așa că e firesc să credem că așa funcționează lumea. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

Cartea este uneori destul de greu de citit, pentru că ne provoacă adânc înrădăcinatele convingeri. Vorbind despre supunerea pe care am acceptat-o în fața patriarhatului, ne atrage atenția la rolul pe care noi îl jucăm în această opresiune. Or, acceptarea și asumarea co-creației noastre pot fi destul de dureroase. Suntem învățați de mici să căutăm mereu un vinovat, fiind astfel mai ușor să fugim de propriile trăiri.

Viața noastră e un șir lung de cauze și efecte, în care noi am jucat de fiecare dată un rol. Când începem să privim viața astfel, asumarea responsabilității devine eliberatoare. În loc să rămânem eterne victime, ajungem să fim deschiși alegerilor. Puterea noastră adevărată constă tocmai în aceasta: eu sunt cea care alege. Decizia este doar la mine, la cea mai importantă persoană din viața mea.

Nu există compasiune pentru ceilalți fără compasiune pentru sine. Toată compasiunea pentru ceilalți începe și se termină cu cea pentru noi. Dacă nu ne iubim pe noi, cum am putea spera să-i iubim pe ceilalți? (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

În discuțiile despre ego, îmi place să folosesc metafora păpușilor rusești prezentată de Dr. Shefali. În copilărie, din nevoia de a rămâne atașați de cei care ne îngrijeau, am ales să renunțăm la autenticitate. Ne-am acoperit astfel cu măști din ce în ce mai multe, ne-am ornat cu costume tot mai sofisticate, ascunzând adânc în interior esența ființei noastre.

Trezirea femeii din noi presupune eliberarea de sub condiționările culturale sau familiale, dar și îndepărtarea de aceste fețe ale ego-ului. Este o descoperire fascinantă a Reginei pe care o purtăm în noi, care știe că adevărata bogăție vine din interior. Regina își alege curtenii cu grijă, rămânând mereu fidelă propriului sine autentic.

Odată ce înțelegem că am trăit o idee a cine suntem, și nu adevărul a ceea ce suntem, începem să desprindem toate straturile care nu se potrivesc cu eul nostru autentic. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

În timpul cursului cu Dr. Shefali mă așteptam să primesc o serie de metode despre cum să facem în diferite situații cu copiii noștri. Lecția cea mai importantă pe care am primit-o, însă, a fost învățarea conceptului de a fi. Atunci când reușim să apărem autentic în fața copiilor, nu mai avem nevoie de nicio metodă de coerciție. Parentingul conștient tocmai pe asta se bazează, pe conectare mai presus de orice.

Menținerea controlului specific parentingului tradițional are nevoie, cu siguranță, de pași și tehnici de urmat. În schimb, conectarea profundă cu copilul nostru nu mai are nevoie de astfel de subterfugii. Văzând fiecare interacțiune drept o lecție de viață, părintele conștient știe să îndrepte oglinda spre propria vindecare, eliberându-și copilul de povara responsabilității. Reacțiile avute la comportamentul copilului nu mai sunt despre el, ci devin raze de lumină în înneguratul hățiș interior al părintelui.

În munca mea cu părinții apare des întrebarea: „Dar cum să fac cu copilul?”. De fapt, când explorăm fricile și nevoile neîndeplinite din spatele acestei căutări, ajungem la puternica dorință de a fi. Atât a noastră, cât și a copilului nostru. Din această stare de conștientizare și prezență începe cu adevărat vindecarea. Iar răspunsul, care a fost mereu în interiorul nostru, se relevă de la sine.

Dacă nu ne vindecăm propriile răni din copilărie, ne vom proiecta „golurile” interioare asupra copiilor noștri. […] Maternitatea devine mai puțin despre fericirea și succesul copiilor noștri și mai mult despre vindecarea noastră interioară. Trecem dincolo de rolul mamei și eliminăm egoul cu care vine acesta la pachet și, în schimb, pășim în ceva mai profund – esența noastră maternă. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

Cartea femeilor care merită mai mult ne provoacă să analizăm matricea în care trăim și să îndrăznim să ieșim din ea. Expunând o parte din minciunile cu care am fost crescuți, învățăm să trecem dincolo de instituțiile care ne imobilizează. Viziunea clasică asupra dragostei, a căsniciei și divorțului, a sexualității, maternității sau frumuseții sunt câteva forme ale condiționărilor culturale. Cumințenia, această obligație pe care o primim atât de devreme, este la rândul ei o instituție care ne deformează.

Ignorându-ne esența, cultura ne obligă să intrăm în carcase predefinite, încă de mici. Neavând altă soluție, învățăm să ne contorsionăm și să ne remodelăm conform cerințelor externe. În timp, uităm cine suntem cu adevărat și ne mulțumim să trăim în sufocarea dată de exigențele mediului nostru. Precum peștii, devenim inconștienți de apa în care înotăm, singura lume pe care o cunoaștem.

Din fericire, cărți precum A Radical Awakening devin semnalul de alarmă al propriei treziri. Cu franchețea care o caracterizează, Dr. Shefali ne oferă suficiente impulsuri spre conștientizare. Mie mi-au plăcut în mod deosebit întrebările care provoacă la răspunsuri numai bune de notat în propriul jurnal. Scriind, ne reconectăm cu noi, vindecând răni pe care nici nu știam că le avem.

Cea mai profundă schimbare pe care sper să ți-o permiți este să te conectezi diferit la tine însăți. Să te bazezi pe tine și să ai încredere în propria voce. Să te vezi pentru ființa extraordinară care ești și să te pui pe tine pe primul loc. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

Cartea femeilor care merită mai mult ne aruncă în necunoscut, oferindu-ne un fir de care să ne agățăm în timpul propriei treziri. Este ghidul spre trecerea într-o lume nouă, a cărei realitate ne poate părea cam singuratică, dar în care avem larghețea necesară mult-așteptatei și meritatei regăsiri a sinelui nostru autentic.

Când recunoaștem că tot ceea ce știm este că totul se schimbă și, prin urmare, nu putem ști nimic, ajungem într-un spațiu de evoluție spirituală superioară. (Dr. Shefali, Cartea femeilor care merită mai mult)

21 octombrie 2021
Cărţi de parenting interesante – câteva propuneri

Poate deloc întâmplător, prima postare a acestui blog a fost o listă cu cărţile mele de început, ca părinte. De atunci au trecut aproape doi ani şi între timp am citit, desigur, şi alte cărţi de parenting şi nu numai. Despre unele am mai scris pe parcurs, din altele am împărtăşit doar nişte citate.

La început de an, e un moment prielnic pentru o nouă înşiruire. Nu le voi trece într-o ordine anume, pentru că nu reuşesc să le ierarhizez, nici măcar ca preferinţe. Faptul că sunt în această listă înseamnă totuşi că mi-au trezit cel puţin mici momente de aha.

Copilul tău competent, de Jesper Juul

Una dintre ultimele cărţi de parenting citite, am regăsit în ea fragmente de-a dreptul răvăşitoare. O carte care propune să vedem copiii cu alţi ochi, trecând peste prejudecăţile adânc înrădăcinate în noi, adulţii. O lectură la care voi reveni, cu siguranţă, întrucât mi se pare prea profundă pentru a o interioriza la prima vedere. O văd ca fiind un răspuns potrivit pentru toţi cei care mi-au spus, de-a lungul timpului, că şi ei „au crescut doi copii”.

Parenting conştient, de Susan Stiffelman

Sunt cărţi care pot fi citite fragmentat. Aceasta este una dintre ele. Mi se întâmplă să revin doar la câte un capitol din cartea lui Susan Stiffelman, sau chiar la un paragraf. O văd uneori ca pe o invitaţie la meditaţie, apreciind în ea şi descrierea experienţelor personale ale autoarei.

Reţete de jocuri, de Lawrence S. Cohen

Am ales să citesc cartea aceasta după ascultarea conferinţei dr. Larry Cohen. Mi-a plăcut stilul deschis al prezentării şi m-a atras umorul cu care a vorbit despre lucruri extrem de serioase. M-am bucurat să văd că şi scrisul îi este asemănător. Îmi e uşor câteodată să mă regăsesc, chiar, într-unul din cele două turnuri despre care vorbeşte în carte. Nu doar copiii pot fi prizonieri ai neputinţei sau izolării. Iar jocurile propuse pentru diverse situaţii ne-au ajutat de multe ori.

Părintele conştient, de Shefali Tsabary

Am cumpărat cartea aceasta după ce am citit o recomandare a Oanei Moraru. Mi s-a părut a fi o îmbinare perfectă între ceea ce ştiam din filosofia Montessori şi cercetările actuale. Dr. Shefali a devenit unul dintre experţii în parenting pe care îi urmăresc constant. Autenticitatea relaţiei pe care o stabilesc cu copiii merită disconfortul resimţit urmându-i sfaturile. Nu copiii sunt cei care au nevoie de schimbare, ci noi, adulţii.

Parenting necondiţionat, de Alfie Kohn

Cărţile lui Alfie Kohn ar trebui aşezate la temelia parentingului actual. Deşi sunt destul de dificil de citit, fiind înţesate cu studii, tocmai acest fapt le conferă greutate. Alături de Pedepsiţi prin recompense, cărţile lui m-au pus pe gânduri şi m-au făcut să analizez cu seriozitate tot ceea ce fusesem învăţată. Ce înseamnă cu adevărat să iubeşti necondiţionat? De ce simţim nevoia să evaluăm copiii, când nu le aduce niciun beneficiu, ba dimpotrivă? Cum să îi apreciem pentru ceea ce fac, într-un mod cu adevărat constructiv?

Parentaj sensibil şi inteligent, de Daniel Siegel şi Mary Hartzell

Din această nouă listă de cărţi de parenting nu putea lipsi cel puţin una scrisă de Daniel Siegel. Aceasta ne ajută să înţelegem impactul propriilor experienţe din copilărie asupra felului în care ne comportăm cu copiii noştri. Fiecare capitol se încheie cu o prezentare a ultimelor cercetări din domeniu, Ce spune ştiinţa.

The Yes Brain, de Daniel Siegel şi Tina Payne-Bryson

Creierul afirmativ, cum a fost tradusă această carte, este despre a creşte copii receptivi, nu reactivi. Felul în care relaţionăm cu cei mici are un rol important în dezvoltarea creierului lor şi a modului în care văd ei lumea. O carte pe care aş recomanda-o multor adulţi din jurul meu! I-ar ajuta, în primul rând, să îşi înţeleagă mai bine propriile reacţii!

Copilul invizibil, de Gáspár György

Printre atâţia autori străini, mi-a făcut plăcere să citesc o transpunere a actualelor curente în societatea românească. Deşi considerată greoaie de unii dintre prietenii mei, eu am apreciat această carte. Desigur, pledoaria pentru lectură din ultimul capitol mi-a mers direct la suflet.

Quiet. Puterea introvertiţilor într-o lume asurzitoare, de Susan Cain

Deşi nu e o carte propriu-zisă de parenting, cred că e important a fi citită de părinţi şi de cei care lucrează cu copiii. Un studiu exhaustiv despre introversiune, în care m-am regăsit adesea. Fiecare dintre noi este, trăieşte sau lucrează cu persoane introvertite. Această carte ne ajută să ne înţelegem şi să colaborăm mai bine.

O continuare interesantă a ei, Puterea tăcută. Forţa secretă a introvertiţilor este scrisă special pentru a-i inspira pe tineri. E potrivită pentru adolescenţi, dar nu numai.

It’s OK Not to Share, de Heather Shumaker

Copiii au nevoie de cât mai multă joacă liberă. Atâta timp cât nu se rănesc pe ei sau pe cei din jur şi nu distrug lucruri, ar trebui să li se permită să se joace liber. Regulile din această carte sunt diferite de ceea ce mulţi părinţi consideră că e bine sau se cuvine să facă sau să ştie copiii lor. O invitaţie să renunţăm la lentilele pe care le purtăm ca adulţi şi să privim cu alţi ochi copilăria. Continuarea acestei cărţi, It’s OK to Go Up the Slide, e scrisă în aceeaşi notă.

La sfârşitul caietului meu de notiţe am de obicei o listă cu cărţi de parenting pe care vreau să le citesc în viitor. Pe unele o să le împrumut de la bibliotecă, pe altele o să le cumpăr, în format fizic sau electronic. Câţiva autori noi spre care îmi voi îndrepta atenţia sunt Ross Greene, John Gottman, Michael Thompson sau Steve Biddulph. Şi, bineînţeles, voi continua să citesc alte cărţi scrise de Daniel Siegel, Shefali Tsabary sau alţi autori deja preferaţi de mine.

Mulţi adulţi acţionează în feluri pe care le cred pline de iubire şi de grijă, dar care de fapt nu sunt astfel. Alţii intenţionează să acţioneze afectuos, dar intenţia în sine nu este suficientă. În trecut, când familia era o structură autocratică de putere, părinţii puteau să înăbuşe mai uşor competenţa copiilor. Din fericire, acest lucru a devenit mult mai dificil. Nu doar că adolescenţii şi copiii au devenit mult mai siguri pe ei, dar şi părinţii au devenit mai flexibili, iar societatea în ansamblu este mai înclinată să ia în serios starea de bine a copilului. (Jesper Juul, Copilul tău competent)

(Photo by wu yi on Unsplash)

8 ianuarie 2020
Copilul Montessori, de la unu la trei ani

Anul trecut, când m-a întrebat Lucian ce mi-ar plăcea să primesc de ziua mea, primul răspuns a fost: The Montessori Toddler. Simone Davies lansase cu câteva luni în urmă prima ei carte, pe care în română aş traduce-o: Copilul Montessori, de la unu la trei ani*. Până la urmă, am hotărât să primesc un cadou mai potrivit pentru întreaga familie, dar gândul mi-a rămas la cartea aceasta. Cu atât mai mult, cu cât fiecare recenzie pe care o citeam, o situa în topul lucrărilor Montessori.

Pe când Tudor avea vreo paisprezece luni, le-am cerut pentru prima dată un sfat lui Simone şi Jeanne-Marie, în The Montessori Show. Tudor era de pe atunci pasionat de şireturi şi petrecea uneori şi câte o jumătate de oră, încercând să vâre şiretul în găurile unui pantof de-al lui. Nu ştiam cum îl pot ajuta şi ce înseamnă interesul acesta al lui, aşa că le-am cerut părerea.

Iar Simone mi-a spus despre coordonarea mână-ochi şi despre activităţile de înşiruit. Dacă aş fi avut atunci Copilul Montessori, aş fi găsit uşor răspunsul în carte. Înşiruitul este una dintre activităţile de coordonare mână-ochi pe care Simone le recomandă a fi permanent pe raftul copilului mic. În plus, în carte sunt prezentate mai multe variante ale activităţii, de la simplu la complex.

Am reuşit până la urmă să citesc The Montessori Toddler şi mi-a plăcut nespus. Dacă ar fi acum să recomand o singură carte despre cum să îţi creşti copilul în stil Montessori, aceasta ar fi. Cartea înglobează informaţii importante atât despre metoda şi stilul de viaţă Montessori, cât şi despre disciplina pozitivă sau comunicarea non-violentă. Cred că o carte bună este cea care îţi deschide apetitul pentru şi mai multă lectură. Copilul Montessori filtrează informaţii din cărţi precum Parenting necondiţionat, Cum să le vorbeşti copiilor sau Rivalitatea dintre fraţi. Ajunge astfel să fie nu doar o carte despre Montessori, ci şi despre parenting, în general. În plus, este plină de informaţii practice despre activităţi pentru copilul mic.

Pentru mine, informaţii aparte au fost cele legate de bilingvismul copiilor. Ştiam doar despre metoda Un părinte, o limbă (One Parent, One Language), pe care noi nu reuşeam să o urmăm întocmai. Din cartea Copilul Montessori, de la unu la trei ani* am învăţat şi despre metoda domeniilor de utilizare. Pe scurt, metoda propune ca familia să stabilească momentele în care va folosi o anumită limbă.

La noi, Lucian vorbeşte în germană cu copiii mai ales la cină, apoi la baie şi la lectura de seară. Eu vorbesc cu ei în engleză când citim şi discutăm despre ce se întâmplă în cărţile noastre preferate. În rest, folosim limba română, deocamdată. Pe măsură ce vor creşte, în funcţie de limba în care vom alege să studieze, putem creşte folosirea respectivei limbi. Simone recomandă ca până la treizeci la sută din timpul petrecut cu copiii să fie vorbit în limba aleasă. Acest lucru ar trebui să le permită studiul în limba respectivă.

Unii părinți sunt îngrijorați că al lor copil va avea o întârziere a limbajului dacă este crescut bilingv. Când copilul dobândește mai mult de o limbă, cercetările arată că nu ar trebui să aibă nicio întârziere în învățare. Spre comparație, un copil de un an şi jumătate, care vorbeşte o singură limbă, ar putea spune zece cuvinte. Copilul bilingv ar putea spune cinci cuvinte într-o limbă şi cinci în cealaltă. Deci ar putea părea că nivelul limbajului lor este mai redus, deşi, la rândul lor, pronunţă în total zece cuvinte. (Simone Davies, The Montessori Toddler)

Persoana cu care aş vrea cel mai mult să stau de vorbă este Maria Montessori. În lipsa ei, Simone Davies este una dintre specialistele pe care le urmăresc cu nesaţ. Iar cartea The Montessori Toddler este una dintre cele pe care le voi reciti, cu siguranţă. Bogată în informaţii, cu aspecte practice şi casete de lucru individual la finalul fiecărui capitol, mă va ţine ocupată încă mult timp de acum încolo.

Nu primim niciun loc de muncă remunerat fără o pregătire profesională; şi ne aşteptăm ca profesorii copilului nostru să îşi continue dezvoltarea profesională. Deci, ca părinte, putem continua şi noi să învăţăm. (Prin citirea acestei cărţi, deja cultivaţi o mentalitate de învăţare despre creşterea copilului dumneavoastră.) (Simone Davies, The Montessori Toddler)

*A fost tradusă în română la editura Litera, cu titlul: Educaţia Montessori pentru copii mici

17 martie 2019
Cărţile mele de început, ca părinte

Cititul este una dintre pasiunile mele. De când am devenit mamă, am mai mult timp să citesc, mai ales când alăptez şi copiii adorm (Kindle Paperwhite să trăiască!). Am descoperit cărţile despre cum să îţi educi copiii, despre cum să vorbeşti cu ei, despre cum să ai grijă de ei, atât din punct de vedere fizic, cât, mai ales, din punct de vedere spiritual.

Când fiul meu avea trei luni, o prietenă mi-a povestit despre Maria Montessori şi despre cum i-a ajutat pe copii „să facă singuri”. După vizita ei, am început să citesc despre Montessori. Şi m-am îndrăgostit. Ceea ce a descoperit despre copii, felul în care a dezvăluit taina copilăriei, mi-a schimbat complet percepţia despre fiul meu. Şi felul în care l-am crescut atât pe el, cât şi pe sora lui. De atunci, învăţ despre Montessori în fiecare zi. E fascinant cum, după mai bine de 100 de ani, descoperirile ei continuă să fie confirmate de cercetările în domeniu.

Mai jos sunt cărţile cu care poate începe orice părinte interesat de Montessori şi de creşterea frumoasă a copiilor. Pe măsură ce o să descopăr cărţi noi, o să scriu și alte articole despre ele.

Mintea absorbantă a Mariei Montessori este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit vreodată. Cred că ar trebui citită de toţi cei care vor să înţeleagă cum se formează Omul.

Am citit The Montessori Toddler de Simone Davies şi mi-a plăcut nespus. Dacă ar fi acum să recomand o singură carte despre cum să îţi creşti copilul în stil Montessori, aceasta ar fi. Cartea înglobează informaţii importante atât despre metoda şi stilul de viaţă Montessori, cât şi despre disciplina pozitivă sau comunicarea non-violentă. Cred că o carte bună este cea care îţi deschide apetitul pentru şi mai multă lectură. Copilul Montessori filtrează informaţii din cărţi precum Parenting necondiţionat, Cum să le vorbeşti copiilor sau Rivalitatea dintre fraţi. Ajunge astfel să fie nu doar o carte despre Montessori, ci şi despre parenting, în general. În plus, este plină de informaţii practice despre activităţi pentru copilul mic.

Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi. Cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă, de dr. Laura Markham este cartea către care mă îndrept mereu şi mereu, oricând simt că avem nevoie de sfaturi suplimentare. Foarte bine structurată, are idei atât pentru pregătirea înainte de naşterea celui de al doilea copil, cât şi după. Cartea abundă în sfaturi practice pentru rezolvarea problemelor care ar putea apărea în noua structură a familiei. Sunt foarte bune recomandările de jocuri care pot fi făcute cu cei mici, pentru a-şi depăşi diverse anxietăţi. Cartea este o foarte bună îmbinare a teoriei cu practica, pentru a crea o relaţie cât mai bună între fraţi.

Pentru o şi mai bună înţelegere a copilului şi îmbunătăţirea relaţiei cu acesta, o lectură importantă este cartea Părinţi liniştiţi, copii fericiţi. Cum să înlocuim ţipetele cu conectarea, scrisă tot de dr. Laura Markham.

Cum să le vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte şi cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească de Adele Faber şi Elaine Mazlish este una dintre cele mai practice cărţi pe care le-am citit. M-am reîntors des la ea, m-a ajutat în discuţiile cu copiii mei, şi în îmbunătăţirea comunicării cu adulţii. Am citit de curând şi Rivalitatea dintre fraţi, care merită citită de toţi cei care au mai mult de un copil.

Cum să creşti un copil extraordinar de Tim Seldin – o carte scrisă simplu, dar frumos, despre ce înseamnă Montessori, plină de fotografii sugestive.

Montessori from the Start: The Child at Home, from Birth to Age Three de Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jessen a fost tradusă de curând şi în limba română (Educaţia Montessori în primii ani de viaţă. De la naştere până la 3 ani). O carte în care se explică mai detaliat cum se poate aplica educaţia Montessori acasă. Pentru cei care doresc să aprofundeze conceptul, această carte este lectură obligatorie.

The Whole-Brain Child de Dan Siegel şi Tina Payne-Bryson sau Creierul copilului tău, cum a fost tradusă în româneşte, e o bijuterie! De altfel, toate cărţile lui Dan Siegel sunt! Le recomand celor care vor să înveţe ce se întâmplă în creierul copiilor noştri. Cărţile lui sunt bogate în tehnici de aplicat în lucrul cu copiii.

Cartea The Wonder Weeks: How to Stimulate Your Baby’s Mental Development and Help Him Turn His 10 Predictable, Great, Fussy Phases Into Magical Leaps Forward de Frans X. Plooij şi Hetty van de Rijt a făcut ca totul să fie mult mai uşor! Am înţeles de ce sunt anumite zile sau săptămâni mai lungi şi grele. Am învăţat la ce să ne aşteptăm şi ce să facem în acele perioade. Deși nu sunt de acord cu toate recomandările din carte, merită citită în timp, la apropierea fiecărui salt, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă!

Mă bucur mereu când descopăr cărți valoroase de citit. Aveți vreo sugestie? M-aș bucura să îmi scrieți!

(Photo by Kimberly Farmer on Unsplash)

Continuarea acestui articol o puteţi citi aici: Cărţi de parenting interesante.

1 aprilie 2018