Să nu mai faci prostii de-astea!

Atâta timp cât adultul nu va deveni conştient de eroarea sa neintenţionată şi nu o va corija, educaţia va fi pentru el o mare de probleme insolubile. Iar copiii lui, devenind la rândul lor adulţi, vor fi victime ale aceloraşi greşeli, care se transmit din generaţie în generaţie. (Maria Montessori, Copilul în familie)

Stilul parental – când ceilalţi vă critică alegerea

Zilele trecute, am citit pe nerăsuflate un articol de-al dr. Laura Markham. Era explicaţia pe care o căutam în ultima perioadă pentru stilul ales de noi, spusă atât de clar şi frumos! Am rugat-o să mă lase să public aici traducerea articolului. Îi mulţumesc, încă o dată, pentru toată înţelepciunea!

Copiii, părinţii şi emoţiile

O cultură a compasiunii în casele noastre promovează atitudinea potrivit căreia a fi părtaş la emoţiile, sentimentele şi suferinţa celorlalţi este ceva demn de preţuire. A fi empatic extinde rezonanţa emoţională într-un domeniu mai conceptual, unde limbajul poate fi utilizat pentru a aprofunda dialogul şi a promova înţelegerea. Când membrii familiei se înţeleg şi se repectă unii pe alţii este mult mai probabil să acţioneze în moduri care dovedesc grijă pentru ceilalţi. (Daniel Siegel, Mary Hartzell, Parentaj sensibil şi inteligent)

Ciocolată! Bomboane! Îngheţată!

Fireşte, nu toate dorinţele sunt nevoi. Dar când satisfacem nevoile mai profunde ale copilului, de a fi văzut, apreciat şi conectat, va fi mai fericit şi mai cooperant, astfel încât îi vom putea gestiona dezamăgirea că spunem „nu” unor dorinţe trecătoare despre care ei cred că i-ar face fericiţi. Aceste dorinţe nu sunt, de fapt, nevoi, ci strategii de a-şi împlini nevoile. Atenţia din partea părintelui i-ar putea împlini nevoia de dulce mult mai bine decât o bomboană. (Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)