Plânsul copiilor şi disconfortul părinţilor

În loc să te simţi vinovat pentru sentimentele care se nasc pe măsură ce avansezi pe drumul creşterii unui copil, ţi se cere să îmbrăţişezi nebuniile parentajului, să beneficiezi de pe urma modului în care te deschide un copil – sau, mai bine spus, te rupe, îţi sfâşie vechea identitate şi o înlocuieşte cu propria-ţi expansiune. (Shefali Tsabary, Părintele conştient)

Să nu mai faci prostii de-astea!

Atâta timp cât adultul nu va deveni conştient de eroarea sa neintenţionată şi nu o va corija, educaţia va fi pentru el o mare de probleme insolubile. Iar copiii lui, devenind la rândul lor adulţi, vor fi victime ale aceloraşi greşeli, care se transmit din generaţie în generaţie. (Maria Montessori, Copilul în familie)

Stilul parental – când ceilalţi vă critică alegerea

Zilele trecute, am citit pe nerăsuflate un articol de-al dr. Laura Markham. Era explicaţia pe care o căutam în ultima perioadă pentru stilul ales de noi, spusă atât de clar şi frumos! Am rugat-o să mă lase să public aici traducerea articolului. Îi mulţumesc, încă o dată, pentru toată înţelepciunea!