Dă-i posibilitatea de a prelua responsabilitatea pentru cât mai multe din activităţile sale. […] Copiii care se simt mai independenţi şi mai responsabili de sine vor simţi mai puţin nevoia de a se revolta şi obiecta. Ca să nu mai spunem că îşi vor asuma responsabilităţi de timpuriu. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)
Etichetă: Fericire
Joaca liberă cu nişte pături
Chiar nu e o exagerare să spunem că joaca liberă devine tot mai mult o activitate pe cale de dispariţie pentru mulţi copii din ziua de azi. (Dr. Daniel Siegel, Dr. Tina Payne-Bryson, The Yes Brain)
Ordine şi curăţenie
Esenţa depozitării eficiente este aceasta: stabileşte un loc pentru absolut fiecare lucru pe care îl ai. (Marie Kondo, Magia ordinii)
Cu stângu-n dreptul
Cine nu știe că a învăța un copil să se hrănească, să se spele și să se îmbrace singur este o muncă mult mai obositoare și mai dificilă, care necesită o răbdare infinit mai mare, decât să-l hrăneşti, să-l speli şi să-l îmbraci de unul singur? Dar prima este opera unui educator; cea din urmă este munca ușoară și inferioară a unui servitor. (Maria Montessori, The Montessori Method)
Scrabble şi alte jocuri de societate
Toate jocurile de societate le oferă jucătorilor o cale spre auto-îmbunătăţire, atâta timp cât sunt deschişi lecţiilor tablei de joc. (Joan Moriarity, Jonathan Kay, Your Move)
O aniversare Montessori
Unele familii preferă să alcătuiască o capsulă a timpului, plină cu obiecte care să-i ajute pe copii să privească înapoi în timp şi să-şi aducă aminte de anul care a trecut. Această capsulă poate include fotografii, un DVD cu o filmare, o scrisoare de la mami şi tati şi, eventual, unele obiecte confecţionate sau adunate de copil, pe care acesta ar vrea să le adauge. Cutia ar trebui ţinută undeva unde să se poată uita prin ea oricând doreşte. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)
Noul meu serviciu
Copilul este atât o speranţă, cât şi o promisiune pentru omenire. (Maria Montessori, Educaţie şi pace)
Stilul parental – când ceilalţi vă critică alegerea
Zilele trecute, am citit pe nerăsuflate un articol de-al dr. Laura Markham. Era explicaţia pe care o căutam în ultima perioadă pentru stilul ales de noi, spusă atât de clar şi frumos! Am rugat-o să mă lase să public aici traducerea articolului. Îi mulţumesc, încă o dată, pentru toată înţelepciunea!
Vocea interioară a copilului
Unul dintre cele mai mari efecte pe care pedeapsa le are asupra noastră este că devine vocea interioară pe care o purtăm cu noi. Ce voce a voastră vreţi să poarte copiii cu ei în viaţă? Când dau de greu, vreţi să aibă o voce interioară care le spune: „E greu, dar te descurci! Sunt cu tine, sunt alături de tine, îmi pasă de tine!”? Sau când au un eşec, vreţi să gândească: „Asta a fost tare greu, nu a mers cum trebuie, dar am încredere în tine şi te iubesc!”? Sau vreţi să aibă o voce interioară care să spună: „Sunt un prost! Sunt un idiot! Ce e în neregulă cu mine?!”? Sau o voce interioară care să spună: „Ce proastă-i persoana aia! Ce ticălos e omul ăla! Renunţ!”? (Dr. Lawrence Cohen)
Numărând binecuvântări
Cu cât păstrăm mai mult timp în conştiinţa noastră un moment pozitiv, cu atât mai mulţi neuroni se vor activa şi se vor interconecta, creând în creierul nostru un climat primitor pentru fericire. Prin urmare, dacă dorim ca experienţele noastre pozitive să se prindă de noi (în loc să alunece pe învelişul nostru din teflon), trebuie să ne concentrăm asupra lor cel puţin douăzeci de secunde. (Susan Stiffelman, Parenting conştient)
