Etichetă: Figurine Schleich

  • Ferma animalelor şi figurinele Schleich

    Ferma animalelor şi figurinele Schleich

    Copiii sunt pasionaţi de animale. Pe lângă cărţile despre viaţa la fermă, figurinele cu animale sunt o constantă în joaca lor. Astfel, ultima activitate adăugată pe raft este ferma animalelor. Am pus alături un coş cu figurinele cu animale domestice şi câteva unelte adecvate.

    Profitând de concediu, Lucian a putut lucra la asamblarea materialelor şi a fermei în sine. Desigur, a lucrat cu asistenţă, astfel încât şi Tudor a avut propriul lui proiect. Ceea ce a lipit el a semănat tare bine cu un coteţ, aşa că l-am adăugat pe planşa cu hambarul şi cuşca câinelui.

    Coteţul găinilor sau garajul temporar
    Coteţul găinilor sau garajul temporar

    Pe când testam aranjarea tuturor obiectelor, ne-am dat seama că raţa şi gâsca s-ar bucura de un lac, aşa că am tăiat o bucată de carton albastru şi pentru asta. La sugestia lui Lucian, am lipit şi nişte bucăţi mici de albastru deschis, ca nişte reflexii solare.

    Cuşca câinelui - Ferma animalelor şi figurinele Schleich
    Cuşca câinelui

    Aveam deja cumpărat un carton gros, special pentru proiectul acesta. Fiind gri, am lipit pe el o bucată de carton verde. Am hotărât apoi să facem şi nişte drumuri, cu maro închis şi deschis. Uneori, ferma animalelor folosită în mediile Montessori are şi garduri, pentru fiecare dintre animale. Noi am ales să lăsăm deocamdată spaţiul nedelimitat astfel, dar putem adăuga mai târziu câteva crenguţe lipite între ele, pe care copiii să le aşeze unde vor ei.

    Când a fost timpul să îi cumpărăm lui Tudor figurine, am citit despre diferitele modele disponibile. Pentru că cele mai multe recomandări Montessori se îndreptau înspre cele Schleich, le-am luat pe acelea. Mintea absorbantă a copilului preia fiecare informaţie, de aceea păstrarea proporţiilor şi a detaliilor în cazul figurinelor este destul de importantă. Am observat că şi greutatea lor diferă, o altă caracteristică importantă.

    De curând, le-am cumpărat copiilor şi figurine cu animale sălbatice, de la Lidl. Am ales varianta mai puţin costisitoare, preferând să cumpărăm astfel mai multe, chiar dacă atenţia pentru detalii nu este aceeaşi.

    O altă recomandare în grupurile Montessori sunt figurinele TOOB. Avantajul acestora este că sunt grupate pe categorii, făcând astfel mult mai uşoară pregătirea anumitor activităţi. În plus, au şi alte tipuri de figurine. Pe lista dorinţelor mele sunt cele despre sistemul solar sau despre ciclul vieţii la fasole.

    Copiii au fost încântaţi să se joace cu ferma animalelor. Tudor a adus şi tractorul sau chiar o maşină. Ocazional, cocoşul şi găina au fost urcate pe acoperişul coteţului transformat temporar în garaj.

    Ferma animalelor este folosită ca activitate de îmbogăţire a limbajului, dar mai ales pentru primele lecţii de gramatică. Aflaţi în perioada senzitivă pentru limbaj, copiii sunt interesaţi de originea cuvintelor şi funcţiile lor. De aceea, Maria Montessori a pregătit materiale pentru primele experienţe gramaticale ale copiilor.

    În dobândirea vorbirii, de exemplu, am văzut cum copilul, în prima perioadă, trece printr-o serie de faze ordonate precis ca şi acelea din cartea de gramatică. Pe rând, el enunţă sunete separate, silabe, substantive, verbe, adjective, adverbe, prepoziţii, conjuncţii şi restul. Prin urmare, ştim că-l putem ajuta în a doua perioadă urmând aceeaşi succesiune. Da, îl vom învăţa gramatica de la început! (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    La fel ca în cazul matematicii, de exemplu, toate experienţele copiilor sunt mai întâi senzoriale. Părţile de vorbire cu care lucrează cei care deprind cititul în grădiniţele Montessori sunt substantivul, articolul, adjectivul, conjuncţia, prepoziţia, verbul, adverbul şi pronumele. Dar nu denumirea lor este importantă în aceste lecţii, ci funcţia şi locul fiecăreia în propoziţii.

    Fiecare parte de vorbire are propriul simbol, cu care copiii lucrează. Inclusiv prezentarea acestor simboluri are o poveste atractivă pentru ei. Voi reveni la ele pe măsură ce o să le descopere şi Tudor. Experienţele începute în grădiniţă sunt aprofundate apoi în anii şcolii primare, făcându-se treptat trecerea de la concret la abstract.

    Care este baza vorbirii cu sens? Nu este gramatica? Oricând vorbim, noi (şi copiii) vorbim gramatical. Dacă, la patru ani, vârsta la care copilul îşi perfecţionează mecanismul limbajului şi îşi îmbogăţeşte vocabularul, îi dăm puţin ajutor gramatical, atunci îi oferim condiţii favorabile pentru realizarea muncii sale. Învăţându-l gramatică, îl ajutăm să stăpânească perfect limba vorbită pe care o absoarbe. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    Pregătirea pentru aceste activităţi dedicate de obicei copiilor în jur de cinci ani este unul din motivele pentru care le-am prezentat ferma animalelor. Interesul preşcolarilor pentru ceea ce se întâmplă în lumea reală este un altul.

    Ferma este un exemplu de activitate deschisă, care respectă regula 90/10 pentru jucării. Copilul este cel care are rolul principal când vine vorba despre interacţiunile de pe planşa de lucru. De aceea am şi preferat să o gândim cât mai simplă, lăsând loc imaginaţiei să se ocupe de toate detaliile.

    Se limitează orizontul mintal al copilului la ceea ce vede? Nu. El are un tip de minte care merge dincolo de concret. El are marea putere a imaginaţiei. Imaginarea, sau surprinderea unor lucruri absente fizic, depinde de o abilitate mentală specială, de ordin înalt. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

  • Jocul sunetelor

    Jocul sunetelor

    Una dintre cele mai de succes activităţi făcute în ultima vreme este Jocul sunetelor. L-am văzut pentru prima dată în curricula pentru limbaj de la biblioteca online Montessori. Acolo jocul era unul cumpărat, care conţinea o casetă sau cd cu multe sunete din viaţa de zi cu zi şi planşe cu imaginile corespunzătoare. Copiii ascultau cd-ul şi aşezau un jeton pe imaginea al cărei sunet tocmai l-au auzit. Fiecare copil avea alt set de imagini, deci nu exista posibilitatea de a se imita.

    Mie mi s-a părut un joc destul de uşor de aranjat cu obiectele sau cardurile din casă, aşa că nu l-am cumpărat. Când am făcut prima dată jocul sunetelor, am ales câteva dintre figurinele noastre cu animale domestice şi am avut fişierele audio pregătite în telefon. Am observat că, dacă trebuie să caut prea mult după sunete, îşi îndreaptă şi copiii atenţia asupra telefonului, pierzându-şi astfel concentrarea.

    Atât Tudor, cât şi Tereza, au fost extrem de încântaţi de jocul nostru. Am aşezat figurinele în partea stângă a covoraşului de activităţi şi ei le mutau pe rând în partea dreaptă. Când s-au terminat, Tudor şi-a adus imediat o maşinuţă de pompieri şi motocicleta, cerându-mi să ne mai jucăm.

    Altă dată, ne-am jucat cu figurinele cu animale sălbatice. De data aceasta, sunetele au fost mai greu de distins, chiar şi pentru noi, adulţii. Dar dificultatea nu e aşa de mare încât Tudor să renunţe uşor, deci repetarea e binevenită.

    Pentru sunetele din viaţa de zi cu zi, sunt uşor de folosit cardurile de vocabular pe care le avem deja. În lipsa lor, cred că şi nişte imagini decupate din reviste ar fi la fel de bune. Zece sunete de auzit pentru fiecare copil mi se pare un număr potrivit, suficient cât să îşi păstreze concentrarea.

    Mai ales de când am făcut jocul acesta, am profitat de plimbările noastre pentru a asculta diversele zgomote ale oraşului. La fel, când suntem acasă şi e linişte, ne atragem reciproc atenţia asupra sunetelor aparte care se aud. Uneori, copiii reuşesc mai repede decât mine să distingă dacă a trecut pe stradă un camion sau un tractor.

    Jocul sunetelor mi se pare cu atât mai interesant cu cât poate fi jucat oricând şi oriunde. Variaţiunile pe acestă temă pot fi nenumărate. La grădiniţă ne jucam cu copiii cântecelul „Deschide urechea bine”, prin care erau puşi să ghicească cine i-a strigat pe nume. Mama li-l mai cântă uneori, cu versuri uşor modificate. Ascultarea sunetului păsărilor cred că ar fi o altă provocare, potrivită pentru vârste mai mari. Abia aştept să explorăm cât mai multe variante ale acestui joc!

    Discriminarea auditivă este important să fie dezvoltată la copiii mici, fiind esenţială pentru învăţarea scrisului şi cititului. Indiferent de vârsta la care copilul începe alfabetizarea, la fel ca în cazul identificării sunetelor care compun cuvintele, educarea timpurie a auzului aduce doar beneficii. Iar exerciţiul de potrivire a imaginii cu sunetul corespunzător este o pregătire suplimentară pentru identificarea literei corespunzătoare sunetului.

    Abilitățile de discriminare senzorială sunt ceva la care nu avem tendința să ne gândim prea mult până nu le pierdem. […] Dar capacitățile senzoriale fin ajustate sunt critice și se poate susține că, cu cât simțurile sunt mai rafinate (până la un punct), cu atât nivelul funcționării umane este mai ridicat. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

    (Photo by Jelleke Vanooteghem on Unsplash)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • Beagle sau câine?

    Beagle sau câine?

    Am luat de curând o carte pentru copii, asemănătoare cu cele din seria Wimmelbuch, preferatele noastre. Cartea A Day at an Airport prezintă desfăşurarea unei zile pe un aeroport, surprinzând din acelaşi unghi diferite momente semnificative. Tudor o citeşte cu mare plăcere, urmărind plecarea echipei de baschet, sosirea unei aeronave prezidenţiale sau a unei vedete rock. Pentru că au început să i se desprindă uşor paginile, nefiind prea bine legată, o mânuieşte cu multă grijă. Atenţia cu care îi întoarce paginile de hârtie demonstrează încă o dată că fragilitatea materialului are, în sine, valoare educaţională.

    Astăzi, discutând despre coborârea preşedintelui din avion, Tudor îi spune bunicii că şi la noi a fost preşedintele, de curând (de fapt, cu peste două luni în urmă). Mama, surprinsă, îl întreabă: „Care preşedinte?”, iar răspunsul vine prompt: „Ioanis”. Mintea absorbantă în plină acțiune!

    Tot astăzi, unul dintre newsletter-urile Montessori primite periodic avea ca temă lecţia în trei timpi pentru dezvoltarea simţurilor. De la naştere şi până la patru ani şi jumătate, copiii se află într-o perioadă senzitivă pentru rafinarea simţurilor. Constatarea era că, după ce copiii îşi însuşesc noţiunile de bază, părinţii, mulţumiţi, renunţă la a-i învăţa mai în profunzime. De exemplu, pentru adult e suficient dacă copilul recunoaşte cercul, pătratul sau triunghiul. Recomandarea călduroasă era de a oferi şi mai multe noţiuni. De exemplu, cuvinte precum oval, elipsă, cvadrifoliu (roza cu patru ramuri – da, am căutat în dicţionar!), triunghi curbiliniu (figura determinată de trei arce de cerc – da, tot din dicţionar!), dreptunghi, trapezoid, romb, patrulater, pentagon, hexagon, heptagon, octogon, eneagon, decagon.

    Discuţia dintre Tudor şi mama şi informaţia din email mi-au adus aminte de un text al Mariei Montessori.

    Educatoarele care m-au ajutat în primele stadii ale activităţii mele, nu aveau studii superioare. Ele scriau numeroase cuvinte pe care să le citescă copiii, fiecare cuvânt pe câte un cartonaş separat. Dar, nu după mult timp, au venit să îmi spună că epuizaseră toate cuvintele referitoare la îmbrăcăminte, la lucrurile din casă, de pe stradă, la numele copacilor ş.a.m.d. Iar copiii doreau mai multe. Aşa că am început să aleg cuvinte folosite în ciclurile de învăţământ ulterioare; de exemplu, numele figurilor geometrice pe care le manipulează copiii când utilizează materialele de dezvoltare senzorială: poligoane, trapeze, triunghiuri de diferite tipuri, etc.

    Copiii le-au învăţat pe toate! Aşa că am scris numele instrumentelor ştiinţifice: termometrul, barometrul, etc.,  apoi am trecut la termeni botanici: sepală, petală, stamină, pistil, etc. Şi pe acestea le-au învăţat cu entuziasm şi încă mai cereau. Când îi scoteau pe copii la plimbare, aceste educatoare îşi stăpâneau cu greu sentimentul de ruşine că li se dezvăluie ignoranţa, când copiii le învăţau numele fiecărui tip de automobil! (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    Mintea absorbantă a fost prima carte a Mariei Montessori pe care am citit-o, pe când Tudor avea câteva luni. Le-am lecturat pasajul şi lui Lucian şi mamei şi de atunci am încercat să folosim cu Tudor un limbaj bogat. Facem acelaşi lucru şi cu Tereza, desigur. Important nu este să îi copleşim cu explicaţii lungi, pe care nu sunt în stare să le urmărească. Folosirea cuvintelor corecte, atunci când e cazul, este suficientă. Acesta este unul dintre motivele pentru care noi numim corect anatomic toate părţile corpului, spre dezaprobarea mamei.

    Cei mai mulţi copii dezvoltă un interes aparte fie pentru câini, fie pentru cai. La Tudor au fost câinii, aşa că i-am luat figurine Schleich cu mai multe rase canine. Îi spuneam de fiecare dată rasa, nu doar denumirea generică: „Husky”, „Labrador”, „Ciobănesc german”. Am fost surprinşi când ne-a arătat un câine în parc şi a zis: „Uite husky!”. Era la aşa distanţă, încât a trebuit să aşteptăm până s-a apropiat de noi, să confirmăm că îi recunoscuse rasa.

    Pe când Tudor încă nu vorbea bine, i-a arătat unei cunoştinţe un câine dintr-o curte alăturată şi i-a spus: „Beagle”. Doamna l-a compătimit uşor că încă vorbeşte pe limba lui. Pe noi, a încercat să ne liniştească, spunându-ne că sigur va pronunţa curând şi „câine”.

    Perioada senzitivă pentru limbaj e de la naştere şi până la împlinirea vârstei de şase ani, adică în prima etapă de dezvoltare umană. În jurul vârstei de patru ani şi jumătate un copil poate învăţa două sute cincizeci de cuvinte noi pe săptămână!

    La această vârstă setea de cuvinte a copilului este de nestâmpărat, iar capacitatea de a le învăţa este inepuizabilă. Dar acest lucru nu este valabil şi pentru perioada următoare. În această perioadă se nasc alte facultăţi noi, iar copilul învaţă cuvinte noi cu mult mai mare dificultate. Am observat că acei copii care învăţaseră aceste cuvinte într-o perioadă timpurie a vieţii, le reţinuseră şi puteau să le folosească fluent când au mers în sistemul şcolar obişnuit, la opt sau nouă ani, dar şi în anii următori. Dar rezultatele erau mult mai slabe la copiii de opt ani sau mai mari, cărora li se predau aceleaşi cuvinte pentru prima dată. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)