Învăţ Montessori

Etichetă: Follow the child

Perioada senzitivă pentru matematică

Perioada senzitivă pentru matematică este între patru și șase ani. Este perioada ideală pentru a continua munca începută cu materialele senzoriale și ordinea și precizia activităților de viață practică. Interesul copilului pentru numere, calcule, cantități sau forme geometrice este acum la cote maxime. El va putea astfel să absoarbă totul fără efort, atâta timp cât îi e hrănit acest interes.

Perioada senzitivă pentru matematică este susținută în Montessori de o serie de materiale create special pentru dezvoltarea interesului copiilor. Acasă, însă, e destul de greu de reprodus mediul unei școli și nici nu e recomandat. Dintre toate materialele, noi am ales doar câteva, pe care le-am considerat esențiale. În rest, folosim ceea ce avem la îndemână prin casă, pentru a explora diferite concepte matematice.

Săptămâna aceasta, copiii și-au început una din zile studiind jocul de rummy. Le spusesem de ceva timp că o să începem să învățăm cum se joacă rummy și Scrabble. Pentru început, le-am arătat cum se formează o suită. Interesat, Tudor m-a ajutat să o completăm cu piesele potrivite în dreapta și în stânga. Când a înțeles, a format și el propriile suite.

Tereza a început să așeze piesele de rummy pe tablă, aleatoriu. După ce a văzut ce lucrăm noi, și-a golit tabla și a început să caute doar anumite piese dintre toate cele răsfirate cu fața în sus pe masă. Și a început să formeze două șiruri de numere de la 1 la 13, folosind culoarea galbenă și cea neagră. Uneori, trebuia să se oprească și să reia numărarea de la 1, pentru a vedea ce piesă are de luat. Alteori, trecea de la număratul în română la cel în engleză sau germană. A lucrat intens, până a terminat și ne-a arătat victorioasă tabla de rummy. După care a răsturnat-o și a început să lucreze doar cu piesele roșii.

Dr. Montessori a susținut că unele interese personale vin din interior, fac parte din dezvoltarea biologică și răspund unei nevoi specifice pe care copilul o are în acel moment. Aceste nevoi par să aibă un curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că toți copiii le ating și le rezolvă la anumite vârste. Ea a numit perioadele în care copiii trec prin astfel de nevoi „perioade senzitive” […]. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

La un moment dat, în timp ce eu eram cu Tudor, Tereza ne-a întrebat cât fac 7 cu 7. Tocmai pusese piesele respective pe tablă. Pe când eu îmi pregăteam degetele, să o invit să calculăm, Tudor i-a dat răspunsul corect. Am făcut și noi calculul, folosindu-ne degetele. Între timp, l-am invitat pe Tudor să ne spună cât fac 7*3. El a luat mărgelele aurii, a format trei șiruri de câte 7 și le-a numărat. S-a mai jucat apoi formând șiruri diferite, calculându-le și pe acelea.

Tereza a continuat să înșiruie piese pe tablă de cel puțin șase ori, cu diferite culori. Între timp, Tudor a ales să ne jucăm cu niște pachete de cărți cumpărate recent. Pe carduri erau notate informații despre mașini de lux, respectiv dinozauri sau rase de câini. După ce împărțeam între noi fiecare pachet, alegeam un termen din cele înscrise pe cărți și comparam pe rând fiecare carte. Cea mai mare valoare era câștigătoare. A fost un prilej excelent de a compara numere compuse din sute sau mii. În plus, în lumea dinozaurilor, am învățat să transformăm miile de kilograme în tone.

Când am aflat despre Bugatti Chiron, care are 1.500 de cai putere, am făcut comparația cu mașina noastră. Pentru a înțelege cât de mult e „de 16 ori mai mult”, Tereza ne-a adus bara numerică de 1 și a alăturat-o celor de 10 și 6, suprapuse. Comparația vizuală a fost atât de puternică!

Într-o altă dimineață, pe când lucram în bucătărie, Tudor m-a întrebat ce muzică ascult. I-am spus că e Celia Cruz, cea despre care citisem noi în cartea Povești de seară pentru fete rebele. I-a plăcut muzica și a mers să citească din nou povestea Celiei. Și, pentru că în ultima vreme îi place să știe vârsta oamenilor, m-a întrebat câți ani a trăit. Cântăreața se născuse în anul 1925 și a murit în 2003. Ca răspuns, am luat mărgelele aurii și am rupt o foaie de hârtie, să scriem pe ea calculul. (Și mi-am notat, mental, să pun alături de mărgele și foi potrivite pentru exercițiile noastre.)

A fost un calcul interesant, pentru că ne-am împrumutat de la „vecini” și am transformat o mie în 10 sute și o sută în 10 zeci, pentru a avea de unde să facem scăderea. Când am terminat, Tudor a răsfoit din nou cartea și a vrut să aflăm vârsta Femeii De Pe Calea Puiului De Bizon. Așadar, am notat și acel exercițiu. O altă provocare, în care Tudor mi-a zâmbit încântat, spunându-mi că zero e nimic, deci rămâne cu 9 unități la rezultat. La sfârșit, a vrut să scrie numele fiecărei femei lângă exercițiul potrivit.

Tereza, la rândul ei, a lucrat bucuroasă cu mărgelele colorate, numărând repetat de la 1 la 10, pentru fiecare triunghi. La cel de al patrulea s-a oprit, spunând că vrea să îl lase mic, doar până la 3.

Copilul, în primele stadii ale dezvoltării sale, trasează un fel de urzeală compusă din triumfurile pe care le-a repurtat asupra mediului material înconjurător. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

Pe drumul spre parc, copiii au numărat în tandem până la 20, în germană, în timp ce își conduceau veseli trotinetele. Săptămâna viitoare, îi voi pregăti Terezei tabla de 100, poate folosind la început doar primele 30 sau 40 de piese, pentru a nu o copleși. Iar jocul de memorie cu cifre e o altă posibilitate pentru stimularea interesului pentru matematică.

Aflată evident în perioada senzitivă pentru matematică, observ că Tereza e pasionată nu doar de numărat, ci și de calcule, cifre sau de tipare. De exemplu, doar ea vrea să așeze piesele pentru jocul de memorie cu mașini, după un model bine definit pentru ea. „Le-am aranjat ca o pisică”, „am scris cifra patru, cu jetoane”, „acum am făcut o casă”.

Atunci când numerele au o semnificație, când materialele folosite invită la explorare, când încurajăm curiozitatea și spontaneitatea, învățarea e joacă. De-a lungul zilei alături de copii avem atâtea momente potrivite pentru explorare și învățare!

Interesul determină în mod important dobândirea de cunoștințe de către copiii mici. Ei sunt mai predispuși să observe și să-și amintească elemente care îi interesează în mod deosebit, ceea ce conduce la acumularea continuă de cunoștințe despre acele subiecte de interes. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

18 iunie 2022
Viața practică la patru ani

Viața practică în lumea Montessori se referă la activitatea care are drept scop îngrijirea personală, a casei sau a mediului înconjurător. Copiii mici sunt deosebit de atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor și doresc să ia parte la viața de zi cu zi. La început, activitățile de viață practică e important să fie prezentate cât mai simplu, în pași mici, dar cât mai atractiv. În timp, copiii se vor bucura să preia sarcini tot mai complexe.

Maria Montessori spunea că exercițiile legate de viața practică sunt primele care captează atenția copilului intrat în mediul Montessori. Odată trezit interesul și dezvoltată concentrarea, se introduc exercițiile senzoriale, apoi de limbaj, matematică sau din alte arii de dezvoltare.

La Tereza, vârsta de patru ani înseamnă menținerea interesului pentru exercițiile legate de viața practică. Și, văzând că se descurcă atât de bine în anumite privințe, ne e greu uneori să ne amintim că, pentru copii, procesul este mai important decât rezultatul. Și că, uneori, oricât de bine am ști să facem anumite lucruri, tot avem momente când vrem să le facă alții în locul nostru sau să primim ajutor.

Pasiunea Terezei în această perioadă este să facă aluat. Vrea să facă asta în fiecare zi, mulțumindu-se rareori cu plastilina, din care nu poate gusta la sfârșit. Nevoia de ordine, puternică la această vârstă, o determină să aleagă mereu același aluat, făcând de prea puține ori abateri de la el. Făină, apă, ulei, puțină scorțișoară, eventual și drojdie, este suficient pentru a face câteva figurine pe care le mănâncă sau oferă altora cu plăcere.

Poate deja să toarne apă din carafa mare, de un litru, chiar și atunci când e plină. În cazul în care îi curg câțiva stropi pe lângă, știe să ia cârpa și să șteargă, de cele mai multe ori. În zilele în care alege să pună masa, o face cu multă atenție. Într-o seară, vrând să facă picnic în sufragerie, și-a pregătit încântată cina. A întins pătura de picnic pe jos, la fel ca Liv și Émy, din cartea care îi place în această perioadă. Și-a turnat laptele în carafă, și-a ales cana preferată și farfurioare pentru fiecare. A cerut pâine cu unt și telemea, lângă care a pus niște ardei roșu. Desigur, furculița pentru legume a fost ideală și pentru mâncat chifteaua pe care și-a adus-o cu grijă din bucătărie.

Urmând exemplul lui Tudor, își sparge singură oul pentru ou ochi, pe care îl mănâncă apoi cu mare plăcere. Curățatul și tăiatul legumelor pentru mâncat crude sau gătit este, în continuare, una dintre activitățile preferate ale ambilor copii. Și, în ultima vreme, cumpărăm ceva mai des detergent de vase. Terezei îi place să își spele farfuria și tacâmurile temeinic.

Bideul din baie strălucește de curățenie, pentru că îl spală aproape zilnic, cu burete și săpun. La fel de interesantă i se pare și ștergerea oglinzii de la dulapul din camera noastră. Îi place să folosească pulverizatorul cu apă și să șteargă apoi cu două rânduri de cârpe, până când rămâne totul uscat. În aceeași categorie intră și măturatul, fiind tot mai pricepută în mânuirea concomitentă a măturii și fărașului.

Atunci când au mediul pregătit, copiilor le plac foarte mult aceste sarcini casnice. Iar dacă țin neapărat să facă ceva, dar nu au materialul la dispoziție, lucrează atât de bine în echipă, pentru a-și găsi cele necesare! Creativitatea de care dau dovadă ne surprinde, adesea.

Tudor a avut o perioadă când a fost extrem de interesat de făcut funde. I-am pregătit atunci și materialul Montessori care să îl ajute. Tereza a învățat între timp să facă nodul, dar fundele încă nu îi reușesc. În schimb, își încheie nasturii, fermoarul, prinde capsele și carabina de la poșetă sau echipamentul de cățărare. Reușește să se îmbrace singură, deși sunt zile sau momente în care preferă să fie asistată. Urmărindu-mă pe mine, dar și citind din Kiki și Jax, împăturește hainele cu plăcere, punându-le uneori singură în dulap.

În luna decembrie, copiii s-au întors din grădină cu un mănunchi de ceapă verde. O găsiseră sub stratul de iarbă pe care îl cosiseră cu câteva săptămâni mai devreme. Au fost atât de fericiți să mănânce din ceapa aceea! Activitățile de grădinărit sunt și ele parte din viața practică. Iar Tereza lucrează cu bucurie în grădină, în rând cu Tudor. Le face plăcere să ne amintească cum și-au ajutat bunica să planteze arpagicul. Și cum l-au udat apoi, înainte să se bucure de ceapa bună din care mușcă de parcă ar fi măr.

Ucenică vrednică a lui Tudor, reușește să mânuiască destul de bine șurubelnița sau mașina de găurit. Una dintre glumele lor, auzite de la persoane îngrijorate că ar putea păți ceva, este: „Fetițele nu lucrează cu ciocanul!”. Din fericire, plăcerea de a face trece dincolo de astfel de convingeri, pe care și noi le punem la colț. „Să nu lași pe nimeni să-ți spună de ce ești sau nu în stare” este una dintre replicile pe care Lucian i le dă mereu Terezei.

Sunt zile în care simt că nu putem ține ritmul cu modul în care deprind ei lucrurile. Sunt atât de dornici să facă singuri, încât e nevoie uneori să ne reamintim cât de mult au crescut. Și, cu cât sunt mai implicați, cu atât progresează mai repede. Important este să învățăm noi, la timp, cum să facem un pas în spate și să le lăsăm calea liberă.

Adultul care nu înţelege că un copil trebuie să îşi folosească mâinile şi care nu recunoaşte în asta prima manifestare a instinctului de a munci, poate fi un obstacol pentru dezvoltarea copilului. —Maria Montessori (Catherine McTamaney, The Tao of Montessori: Reflections on Compassionate Teaching)

8 februarie 2022
Controlul procesului de învățare

Unul dintre cele mai interesante concepte Montessori este pentru mine cel referitor la controlul procesului de învățare. Maria Montessori a creat materialele sale în așa fel încât copilul să nu aibă nevoie de ajutor din exterior pentru a se corecta. Astfel, nu e întrerupt tot mereu, își menține curiozitatea și atenția ridicate și explorează singur, învățând ceea ce are nevoie.

Pentru cei obișnuiți cu metodele tradiționale, acest concept poate părea destul de neobișnuit. Suntem învățați să testăm mereu copiii, uneori chiar fără ca ei să-și dea seama, pentru a-i putea noi evalua. Uneori mă surprind gândindu-mă că poate nu ar trebui să îi las lui Tudor la îndemână și cardurile de control. Mă gândesc că s-ar putea uita la ele înainte de a-și termina lucrul. Apoi zâmbesc, dându-mi seama că vreau să preiau controlul învățării lui.

A avea la îndemână rezultatele corecte e un semn de responsabilitate, dar și de autonomie. Fiecare dintre noi este stăpânul propriei cunoașteri. Ne amăgim uneori, gândindu-ne că noi singuri îi putem face pe copii să învețe sau să le placă anumite materii. De fapt, dacă nu atingem o coardă din interiorul lor, dacă ceea ce studiază nu le trezește motivația internă, procesul de învățare este unul extern copilului. Da, poate reține informațiile pentru a obține recompensele oferite sau pentru a evita pedepsele aplicate, dar nu o va face condus de lumina din interiorul lui.

Nevoia umană de a ști îi permite copilului să-și dezvolte complet trupul și creierul și să devină o ființă umană a timpului și a locului în care s-a născut. (Paula Polk Lillard, Educația Montessori)

Îmi plac materialele care pot fi folosite de-a lungul mai multor ani. Jocul românesc Animale din continente se încadrează perfect în această categorie. Sunt deja câțiva ani de când Tudor folosește cardurile cu animale, de fiecare dată adâncindu-și învățarea. În ultima vreme, a început să le asocieze cu hărțile primite în pachet. În plus, îi place să își exerseze cititul deslușind denumirile animalelor sau locul unde trăiesc.

Săptămâna aceasta, când a lucrat cu cardurile, am avut acea tresărire referitoare la controlul pocesului de învățare. Și mi-am dat seama că de fapt învățarea lui are loc prin acest proces de repetare și autocontrol. Va folosi harta, care funcționează precum un card de control, până când nu va mai avea nevoie de ea.

Aceste tendințe ale comportamentului uman descrise de Montessori – explorare, orientare, ordine, imaginație, manipulare, repetare, precizie, controlul erorilor, perfecționare și comunicare – sunt prezente pe tot parcursul vieții […]. (Paula Polk Lillard, Educația Montessori)

De ce ar trebui să învețe copiii totul repede și fără greșeală? Doar din dorința noastră de competiție, din nevoia noastră de a fi mai mult, de a demonstra mereu că suntem buni? De ce ne e atât de greu să ne abținem din a-i include pe copii în numeroasele noastre categorii? De ce îi forțăm mereu să ne urmeze standardele, ba chiar să fie cu un pas înaintea lor? Și facem asta cu ei încă din primele zile de viață! Le cerem să doarmă bine, să nu plângă prea mult, să stea repede în fund, să umble sau să vorbească.

De fapt, cu toții ne naștem cu dorința aceasta nestăvilită de învățare, cu nevoia de a ști mereu mai mult și de a face mai bine. Dar atunci când suntem forțați să facem asta, când cineva intervine mereu și ne arată că așa cum suntem acum nu e de ajuns, începem să ne pierdem interesul. Învățarea ajunge să fie condusă din exterior, dirijată de un sistem de recompense bine pus la punct.

Am mai scris despre acest subiect și probabil voi continua să o fac. Controlul procesului de învățare este un concept cheie al educației Montessori. E un mod inedit de a privi copilul și dezvoltarea lui. E felul în care devenim cu adevărat îndrumătorii copiilor, nu păpușarii lor. Reușim asta atunci când reușim să ne retragem, să observăm de ce anume au nevoie de la noi și să le pregătim mediul propice pentru a se dezvolta. E cel mai simplu mod de a le transmite în fiecare clipă că avem încredere în ei, că îi iubim și că sunt suficient de buni exact așa cum sunt.

Adulții muncesc ca să schimbe mediul; copiii folosesc mediul pentru a se schimba pe ei înșiși. (Paula Polk Lillard, Educația Montessori)

(Photo by JESHOOTS.COM on Unsplash)

4 aprilie 2021
Citirea primelor cuvinte

Tudor a început să citească de câteva săptămâni bune. Când l-am văzut interesat de recunoașterea literelor din cărți, am pregătit lecția introductivă despre citirea primelor cuvinte. După o zi, am reluat-o, mergând de fiecare dată în ritmul lui.

Dacă scrisul, așa cum a fost prezentat, este un fapt în care predomină mecanismele psihomotorii, cititul, dimpotrivă, implică intervenția unei activități pur intelectuale. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Am pregătit într-un coșuleț șase obiecte mici, atractive. Am căutat ca numele fiecăruia să fie scurt, de cel mult patru litere. Am găsit un inel, un leu, un cal, un pion, un ban și un cub. Am pregătit pentru mine șase bucățele de hârtie, pe care urma să scriu numele fiecărui obiect. După ce le-am denumit pe fiecare împreună cu Tudor, le-am așezat pe covoraș, de sus în jos. Am început apoi să scriu cuvintele aleatoriu, oprindu-mă după fiecare literă, pentru ca Tudor să o poată recunoaște și pronunța.

Primul început este, deci, așa cum am arătat, nomenclatura, adică citirea unor nume de obiecte cunoscute și, pe cât se poate, prezente. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

După ce am terminat de scris, am citit împreună din nou fiecare literă. Apoi i-am zis să le citim mai repede și tot mai repede. În cele din urmă, am pronunțat împreună numele scris pe bilețel și l-am așezat alături de obiectul corespunzător. Și am făcut la fel pentru fiecare în parte.

Fiindu-i relativ ușor să citească cuvintele, i-am arătat în aceeași zi și biletele pretipărite cu denumirea fiecărui obiect. După ce le-a citit pronunțând tot mai repede literele, a așezat fiecare bilet lângă cel corespunzător scris de mână. După câteva astfel de exerciții, bilețelele scrise de mână pot fi eliminate și rămân doar cele tipărite.

Eu nu consider că un copil dă dovadă că citește atunci când verifică un cuvânt pe care l-a scris, […] pentru că copilul cunoaște mai dinainte cuvântul, pe care l-a pronunțat în gând de mai multe ori atunci când l-a scris.
Eu numesc citire interpretarea unei idei pe temeiul semnelor grafice. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Următorul pas pentru a învăța citirea primelor cuvinte este corelarea între imagine și text. Am folosit câteva carduri pe care erau desenate obiecte a căror denumire e formată din câteva litere. După ce le-am așezat în ordine, de sus în jos, Tudor a citit cardurile tipărite și le-a așezat alături de imaginea potrivită.

Ultimul exercițiu din această serie este prezentarea unor carduri care să conțină doar cuvinte, fără obiecte sau imagini asociate. Cuvintele scrise pot să conțină două, trei, patru sau cinci litere, ele fiind prezentate progresiv copilului. Pentru Tudor a fost deosebit de interesant să numere câte litere au cuvintele pe care ajungea să le citească. Iar când a ajuns la cele de cinci litere a fost mai mult decât entuziasmat, poate și pentru că erau cele mai greu de citit.

E important ca aceste prime cuvinte folosite să fie fonetice. Cu alte cuvinte, fiecărei litere să îi corespundă un singur sunet. În unele manuale Montessori, culoarea folosită pentru exercițiile de acest tip este roz. Atât coșulețul în care sunt păstrate obiectele mici, cât și cardurile cu imagini sau cuvinte tipărite au un indicator sau chenar roz.

Pentru că în limba română există doar câteva grupuri de litere, codurile folosite în citire sunt două. Pe lângă setul roz, care conține cuvinte cu transcriere fonetică unu la unu, mai există setul albastru.

Exercițiile prezentate pentru culoarea albastră sunt aceleași cu cele de mai sus, cu diferența că denumirea unuia dintre obiectele prezentate are și un grup de litere. Când copilul ajunge la cuvântul respectiv, va citi literele unul după altul. Dacă îi arătăm un cerb, de exemplu, când vom scrie el va citi „c”, „e”, „r”, „b”, care pronunțate repede se aud „cherb”. În acel moment, îi explicăm că „c” urmat de „e” se citește „ce”.

Fiind deja mai antrenat în citire, dacă e pregătit, poate face exercițiul cu asocierea imaginilor și a cuvintelor scrise în aceeași zi. Putem chiar să îi prezentăm un al doilea grup de litere, dacă e încă odihnit și interesat.

Când a început să citească primele cuvinte, Tudor a fost interesat de tot ce îi ieșea în cale. Ne întreba, când nu reușea să descifreze singur, ce scrie pe fiecare etichetă sau semn stradal. Și a început să citească singur cuvinte din cărțile preferate, înainte de somnul de prânz sau seară. Nu întreaga carte, ci doar cuvinte!

Cartea se adresează limbajului logic, nu mecanismului limbajului; și pentru ca ea să poată fi înțeleasă de copil, trebuie ca limbajul logic să se fi stabilit la el. Între a ști să citești cuvintele și sensul unei cărți poate exista aceeași depărtare ca aceea dintre a ști să pronunți un cuvânt și a ști să pronunți un discurs. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Pentru a-i da și mai multe ocazii de citire, am început să scriu litere pe tabla albă de lângă masa din bucătărie, pe care le citește când mănâncă. Observ când o literă e mai greu de asociat pentru el și scriu cuvinte care încep doar cu litera respectivă. Tot acolo, într-o parte, scriem și lista de cumpărături sau cu lucruri de făcut, pe care o citește cu același interes.

În această perioadă, Tudor scrie și citește zilnic. Uneori folosește alfabetul mobil, alteori scrie cu carioca pe balon. De curând, compune și propoziții, pe care ne pune apoi să le citim, pentru a vedea dacă înțelegem. Și chiar dacă uneori lipsește câte o literă, facem tot posibilul să îi arătăm că ne poate comunica și astfel. Scopul nu este de a scrie perfect, ci de a-i menține viu interesul pentru fascinantul univers al lecturii, care începe cu citirea primelor cuvinte.

Dacă scrisul îl ajută pe copil să-și corecteze sau, mai bine, să-și dirijeze și să-și perfecționeze mecanismul limbajului articulat, cititul ajută dezvoltarea ideilor, pe care o asociază cu dezvoltarea limbajului. În sfârșit, scrisul ajută limbajul fiziologic, iar cititul, limbajul social. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Puteți citi seria despre învățarea scrisului conform abordării Montessori începând de aici.

17 decembrie 2020
Alfabetul mobil Montessori
În primele grădinițe Montessori, materialele folosite pentru învăţarea scrisului erau literele rugoase, alfabetul mobil şi inserturile geometrice. Între timp, au fost adăugate și alte materiale pe rafturile din zona de limbaj, alături de ele.

După ce Tudor a început să fie interesat de scris, mi s-a părut mai potrivit să îi comand materiale mai apropiate de cele originale. Am înlocuit literele rugoase folosite inițial, care aveau și alte elemente desenate pe ele, cu unele care aveau lipită doar litera șmirgheluită. Și m-am bucurat să găsesc un set din alfabetul mobil Montessori creat special pentru folosit acasă.

Setul nostru are câte trei bucăți din fiecare consoană și câte cinci pentru fiecare vocală. Pentru început, cât timp copiii scriu doar cuvinte sau propoziții scurte, acestea sunt suficiente. Când vor ajunge să folosească alfabetul mobil Montessori pentru a scrie fraze, vor putea folosi o variantă asemănătoare alfabetarului pe care mi-l amintesc din propria copilărie.

La fel ca literele rugoase, și vocalele și consoanele din alfabetul mobil Montessori sunt colorate diferit. Importantă este păstrarea aceluiași cod de culori de la un material la altul, pentru continuitate. Cu alte cuvinte, dacă literele rugoase au vocalele colorate în roșu, și alfabetul mobil le va avea colorate la fel.

După ce au învățat cea mai mare parte a literelor rugoase, copiii pot începe să folosească alfabetul mobil pentru a scrie cuvinte. Recomandările sunt de a-i prezenta copilului acest material după ce poate descompune cuvintele în sunetele corespunzătoare.

La început, a crea cuvinte este mult mai fascinant decât a le citi; este mai „ușor” decât a le scrie, pentru că scrisul cere intrarea în acțiune a unor mecanisme, care încă nu sunt fixate. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Maria Montessori a analizat mecanismul scrisului și a înțeles nevoia diferențierii între învățarea și reproducerea semnului grafic și abilitatea mâinii de a-l trasa. Pe de o parte, copilul învață literele, ca mod de a transcrie sunetele. Pe de altă parte, mâna lui nu e încă suficient dezvoltată pentru a avea cursivitate în scriere. Ca urmare, ea a introdus alfabetul mobil, prin care copilul poate manipula literele individual și compune, astfel, cuvinte.

Avem de-a face cu un studiu autentic: un exercițiu pur al inteligenței, care s-a eliberat de mecanisme, s-a desprins de interesul pe care îl prezintă necesitatea de a executa actul scrisului. De aceea, energia intelectuală stimulată de un nou interes se poate exprima neobosită printr-un efort surprinzător. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

La fel ca în cazul altor activități, copiii nu sunt corectați dacă nu scriu corect un cuvânt. Scopul exercițiilor cu alfabetul mobil e de a stârni interesul pentru compunerea cuvintelor, nu scrierea ortografică. Unul dintre primele cuvinte pe care Tudor le-a compus a fost numele lui, apoi cel al Terezei. Și chiar dacă l-a modificat ușor la început, l-am lăsat așa. Totuși, l-am auzit apoi repetând intens sunetele care compuneau numele surorii lui.

Am folosit alfabetul mobil fie pentru a scrie eu cuvinte dictate de Tudor, fie pentru a compune el singur cuvintele. De fiecare dată, am lăsat să decurgă totul în ritmul lui, oprind activitatea când nu a mai fost interesat.

Exercițiile care pot fi făcute cu ajutorul alfabetului mobil Montessori sunt nenumărate. Copiii pot scrie denumirile unor obiecte mici sau imagini care le sunt prezentate. Pot compune propriile cuvinte sau unele dictate. Când sunt pregătiți, pot scrie propoziții scurte, apoi fraze sau chiar scurte povestiri.

Copiilor nu li se cere să citească ceea ce au scris, pentru că e posibil ca acest act să fie încă prea abstract pentru ei. Rolul acestor exerciții e de a răspunde unei perioade senzitive a copilului, când interesul pentru limbaj este cel mai ridicat.

Copiii care formau cuvinte în felul acesta nu știau nici să scrie, nici să citească. Ei nu se interesau defel de cuvântul scris. Acționau sau mai bine-zis reacționau la un stimul care, în loc de a provoca un reflex interior, producea un răspuns ce corespundea unei sensibilități creatoare. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:
8 noiembrie 2020
Împăturind haine

În ultima vreme, Tudor e preocupat de făcutul patului şi pusul pijamalelor în dulap. Ne-a văzut aproape zilnic împăturind haine sau pături. În plus, dimineaţa, după câte o rundă de Hopa-Mitică în patul bunicii, a ajutat-o şi pe ea să îşi facă patul.

I-am arătat lui Tudor lecţia Montessori pentru împăturit haine acum vreo doi ani. Am ales un material galben, pe care am trasat linii cu cretă de croitorie. Am folosit patru bucăţi de pânză, pe care am trasat o linie mediană, respectiv două, şi una, respectiv două linii, pe diagonală. După ce i-am arătat materialul, nu a lucrat de foarte multe ori cu el. L-am găsit, în schimb, împăturind haine, urmând paşii din lecţie.

Când copilul dumneavoastră împătureşte rufe mici, cum ar fi şervete, arătaţi-i cum să le potrivească la colţuri. Exactitatea şi ordinea presupuse de împăturitul atent reprezintă o atracţie specială pentru copiii foarte mici. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

După câteva săptămâni, pe când aşteptam să ni se aducă masa la un restaurant, a luat şerveţelul şi a început să îl împăture. „Acum e pătrat! L-am desfăcut iar în dreptunghi! Uite un triunghi acum!” Ţin minte întâmplarea pentru că am rămas uimită de transferul informaţiei dintr-o lecţie care mi se păruse că nu îi atrăsese prea mult atenţia.

Am observat că îi face plăcere să o înveţe acum pe Tereza, folosind păturile lor mai mici. Am văzut că ea a început să îl imite şi în împăturirea pijamalelor. Aştept încă cu mult interes momentul în care vor face asta cu toate hainele. Cred că voi avea atunci mult timp liber, pe care mi-l petrec acum strângând hainele de prin casă.

La fel ca alte exerciţii de viaţă practică, nu facem nici din acestea o corvoadă. De multe ori, mă întrerupe când încep eu să fac patul. Alteori, îl întreb dacă vrea să strângă el şi îmi spune că va face data viitoare.

Tendinţa noastră, ca adulţi, este să îl ţinem pe copil „ocupat”, astfel încât noi să putem fi liberi pentru propriile ocupaţii. Însă este necesar să acceptăm că micuţul trebuie să facă aceste activităţi practice alături de noi, ca o formă de colaborare. Nu suntem liberi să facem alte lucruri, dar, întrucât satisfacem nevoile copilului nostru aflat în curs de autoformare, zilele încep să se scurgă mai lin şi mai plăcut pentru amândoi. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

Observându-i interesul pentru împăturit, tehnica origami mi se pare o activitate interesantă pentru Tudor. Am cumpărat deja hârtia potrivită şi urmează să îi arăt câteva modele. Între timp, Lucian le face bărci din hârtie pentru baia de seară. La rândul ei, mama gândeşte cele mai mari şi năstruşnice coifuri, spre amuzamentul nepoţilor.

(Photo by Katrin Hauf on Unsplash)

21 mai 2020
Observarea copilului

Un concept cheie al educaţiei Montessori este cel al individualităţii. Fiecare copil este unic şi are propriul ritm de dezvoltare. De aceea Maria Montessori insista să ne lăsăm ghidaţi de copil. Observarea copilului este punctul de plecare al acestei filosofii. Când urmăm copilul, îi descoperim interesele şi apoi îi pregătim sau modificăm mediul în conformitate cu cele observate.

Am întâlnit adesea părinţi care cer recomandări de activităţi în funcţie de vârsta copilului. Într-adevăr, perioadele senzitive, descoperite de Maria Montessori, ne pot oferi un cadru, dar cel care ne spune cu adevărat ce are de învăţat în fiecare moment este copilul. Iar observarea copilului este esenţială în acest scop. Activităţile e ideal să fie alese în funcţie de interesul, şi nu doar de vârsta copilului.

Simone Davies este cea care mi se pare că explică cel mai simplu ce presupune observarea copilului. Recomandarea ei este de a-l urmări ca şi cum am fi o cameră video. Adică să înregistrăm mişcările copilului fără a le interpreta. După ce vom lua notiţe în acest fel de câteva ori, tiparul intereselor sale va începe să fie evident.

E ca şi cum aţi fi oameni de ştiinţă în acel moment. Imaginaţi-vă că nu v-aţi mai întâlnit niciodată cu copilul vostru, fiţi curioşi, şi notaţi obiectiv tot ceea ce vedeţi. (Simone Davies, Everything you need to know about Montessori observation and why it’s helpful)

Observarea copilului presupune să nu intervenim deloc în ceea ce face, sub nicio formă. Atunci când observăm, să încercăm să fim invizibili. În acest fel, ne asigurăm că ei lucrează liber, fără a lua în considerare prezenţa noastră. Maria Montessori definea observarea copilului drept exerciţiu de imobilitate conştientă, dirijată de voinţă, care presupune multă practică. De aceea, orice curs Montessori include şi un număr semnificativ de ore de observare în medii pregătite.

Dacă dorim să observăm copilul, atunci trebuie doar să îl observăm. Când vedem că lucrează cu mult efort şi dificultate, şi vedem că îi ia mai mult timp decât ne-ar lua nouă, şi observăm în continuare. Aceasta este observarea. Când este o dificultate care ne e perfect vizibilă, dar pe care copilul nu o vede, şi îl lăsăm în pace. Aceasta este observarea. (Maria Montessori, London Training Course, 1921)

Îi observ adesea pe copii, cu multă curiozitate. Uneori, rămân surprinsă de puterile lor. Este un mod excelent de a-i ajuta să îşi dezvolte concentrarea. Şi neintervenind atunci când dau de greu, le facem chiar un bine. Le transmitem că avem încredere în ei şi le dăm posibilitatea de a-şi dezvolta rezilienţa. În plus, le dăm ocazia să îşi descopere singuri propriile greşeli şi să înveţe din ele, un alt principiu de bază al Mariei Montessori.

Vom descoperi cum, cu efort, copilul reuşeşte în cele din urmă, deşi i-a luat mult timp şi nu i-a fost uşor. Descoperă în sfârşit greşeala pe care nu a observat-o iniţial. Dacă am fi intervenit, nu am fi putut observa toate acestea. Şi e evident că l-am fi lipsit de ocazia de a-şi îndeplini munca prin propriile puteri. (Maria Montessori, London Training Course, 1921)

Mi s-a întâmplat uneori să le pregătesc copiilor pe loc activităţile. Când am observat că sunt preocupaţi în acel moment de ceva anume, dacă am putut, i-am ajutat. Am făcut asta adesea cu lecţiile de viaţă practică, cum ar fi curăţatul morcovilor sau spălatul geamurilor. Pentru că nu avem mult spaţiu la dispoziţie, nu le pot pune la îndemână foarte multe activităţi. Aşa că, uneori, ne adaptăm. După ce le-am prezentat o activitate nouă, pentru care nu avem loc pe raft, le arăt de unde îşi pot lua materialele data viitoare când vor mai vrea să lucreze.

Una dintre cele mai bune observatoare pe care le cunosc este mama. Reuşeşte deseori să stea nemişcată alături de copii, observându-le mişcările, numărându-le repetiţiile, surprinzându-le interesele. Le-am pregătit activităţi copiilor pe baza informaţiilor astfel primite de la ea. Şi de cele mai multe ori, au fost bine primite de ei. Desigur, se întâmplă şi ca unele să nu le stârnească deloc interesul, fiind nevoită să le retrag de pe raft.

Una dintre primele întrebări pe care le-am adresat la The Montessori Show a fost referitoare tocmai la o astfel de observaţie. Tudor avea atunci vreo paisprezece luni şi petrecea mult timp încercând să vâre un şiret în nişte papuci. Nu ştiam cum anume să îl ajut mai departe şi ce înseamnă acest interes. I-am pregătit apoi unele dintre activităţile propuse, pe care le-a făcut cu plăcere.

E o recomandare pe care le-o fac şi altor părinţi. Când nu ştiţi ce înseamnă gesturile copilului, citiţi sau apelaţi la cei care sunt instruiţi Montessori. Am fost mereu surprinsă de promptitudinea şi generozitatea cu care m-au îndrumat. Evident, amabilitatea şi bunele maniere nu sunt doar lecţii pe care le ţin în clasă!

Maria Montessori prefera să lucreze cu educatoare care nu aveau experienţă în domeniu. Ea observase că stilul tradiţional presupunea prea multă intruziune din partea adultului. De altfel, catedra atât de prezentă în şcoli este inexistentă în mediile Montessori. Adultul nu este mai presus de elev, ci doar un ghid al acestuia. El pregăteşte mediul potrivit şi intervine cât mai puţin posibil şi doar atât de mult cât e necesar. Şi, în fiecare zi, îşi dedică o parte a timpului observării copilului.

Un scurt şi umil exerciţiu de control poate să dezvolte o mare putere a meditaţiei, o meditaţie despre neînţelegerea care există azi între copil şi adult. Adultul vrea să ajute copilul, dar e, în schimb, o piedică în calea acestuia. Acţionează din iubire, dar din greşeală îi face rău celui iubit. Astfel începem să avem o primă viziune a acestei eliberări a sufletului copilului. Această eliberare poate fi atinsă doar de adultul dispus să plătească preţul de a se abţine să se mai substituie pe sine în locul copilului.

Una dintre provocările zilelor noastre este de a sta nemişcaţi. Obişnuiţi să facem mereu şi uităm să fim, pur şi simplu. Eu găsesc că observarea copilului este un exerciţiu excelent şi pentru noi. Ne oferă ocazia de a ne opri, de a fi cu totul prezenţi, de a ne vedea cu adevărat copiii. Ce cadou frumos pe care ni-l putem face nouă şi copiilor noştri!

Suntem pioşi când stăm nemişcaţi, când nu încercăm să schimbăm, să influenţăm, să modificăm sau să îmbunătăţim orice altă fiinţă umană din jurul nostru, şi când, în nemişcarea noastră, acceptăm. (Catherine McTamaney, The Tao of Montessori: Reflections on Compassionate Teaching)

(Photo by Biljana Martinic on Unsplash)

15 martie 2020
Literele rugoase Montessori
Literele rugoase, şmirgheluite sau din glaspapir sunt, alături de inserturile geometrice şi alfabetul mobil, materialele obligatorii în învăţarea scrisului şi cititului conform metodei Montessori.

Tudor se află în plină perioadă senzitivă pentru scris şi citit, căutând cu pasiune toate semnele cunoscute în cărţi sau pe afişe. În ultima vreme, a găsit chiar şi în natură similitudini cu litere sau cifre deja cunoscute. În plus, am observat că îi place să formeze semnele folosind sfoară sau crenguţe. Şi exersează zilnic în tăviţa cu griş pe care i-am pus-o la dispoziţie.

[…] Ce altceva este scrierea alfabetică dacă nu o corelaţie între un sunet şi un semn? Limba ca atare este limbajul vorbit; limba scrisă nu este nimic altceva decât transcrierea ei literală. Progresul scrierii alfabetice porneşte din acest punct de contact de la care cele două limbaje pot să evolueze în paralel. La început unul, limbajul scris, se desprinde din celălalt, picătură cu picătură, şi va forma după aceea un curent distinct, cuvinte şi fraze. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

În urmă cu aproape un an, când i-am arătat primele litere rugoase, Tudor nu a fost prea interesat de ele. Am aşteptat, punându-le sau luându-le de pe raft la diferite intervale. Apoi a venit şi ziua când a început să fie extrem de atent la ele. S-ar putea ca interesul acesta să-i fi fost stârnit de cifrele rugoase pe care i le confecţionasem eu. Am folosit pentru ele o hârtie ceva mai abrazivă decât rugozitatea literelor cumpărate.

Mă pregătisem să îi fac şi literele din acelaşi material, când am observat că se descurcă şi cu cele avute deja. Deşi m-a deranjat imaginea ataşată fiecăreia şi litera de tipar adăugată, am hotărât să le las aşa. Pentru Tereza voi încerca totuşi să îmi găsesc timp să îi fac literele rugoase Montessori tradiţionale.

Maria Montessori a creat aceste litere cu gândul la senzitivitatea ridicată a simţului tactil la copiii de această vârstă. După trei ani, copiii îşi rafinează simţurile, pe care până atunci le-au dezvoltat. Copiii sunt ajutaţi de exerciţiile din mediul Montessori, care îi încurajează să pipăie şi clasifice materiale cu rugozităţi diferite. Experienţele senzoriale bogate din primii ani ai vieţii sunt esenţiale. Dacă acelaşi material i-ar fi prezentat unui copil de şase ani, interesul lui ar fi minim. Perioada senzitivă pentru rafinarea simţului tactil se încheie deja la această vârstă.

Înainte de efectuarea oricăror exerciţii tactile, Maria Montessori recomanda spălarea mâinilor, pentru creşterea senzitivităţii acestui simţ. Acest ritual continuă să fie păstrat în multe dintre grădiniţele care urmează acest sistem.

Dar învăţarea scrisului folosind literele rugoase Montessori nu este doar o experienţă tactilă. Copiii pronunţă sunetul aferent literei, în timp ce o trasează cu degetul. În plus, vocalele şi consoanele sunt diferit colorate, pentru a face astfel o primă diferenţiere între ele. Am întâlnit litere rugoase în care consoanele sunt roşii, iar vocalele albastre. Eu le-am preferat pe cele în care albastrul predomină, doar cele câteva vocale fiind roşii. O explicaţie care mi-a plăcut e că roşul e folosit pentru atragerea atenţiei, deci ar trebui folosit mai rar, pentru a nu obosi ochiul. Dar oricare ar fi alegerea, ea trebuie să fie păstrată pentru toate materialele folosite. Consecvenţa este mai importantă decât conformitatea, în acest caz.

Prezentarea literelor se face folosind lecţia în trei paşi. De fiecare dată, sunt prezentate maximum trei litere, existând şi o secvenţă recomandată de introducere a lor. Aceasta ar începe cu c, m, a şi t, continuând apoi cu s, r, i şi p. Al treilea set ar fi b, f, o şi g, apoi h, j, u şi l. Ultimele două seturi sunt d, w, e şi n, respectiv k, q, v, x, y şi z.

Din experienţa cu Tudor, am observat că interesul lui a fost maxim când i-am arătat litera t. Am mai întâlnit şi alte exemple în care prima literă învăţată de copil a fost iniţiala numelui său. De aceea, chiar dacă ea nu s-ar afla în primul set, aş încerca să i-o arăt de la început sau cât mai devreme.

În multe grădiniţe Montessori literele folosite sunt cele cursive sau unele cât mai apropiate de acestea, ca stil. Explicaţia ar fi că mâna copilului este înclinată spre trasarea liniilor curbe. Tipul literelor rugoase folosite este important şi în prezentarea liniilor de trasat în interiorul inserturilor geometrice. Unele studii arată că acei copii care învaţă mai întâi literele cursive, nu au nicio problemă în a le recunoaşte şi pe cele de tipar. Contrariul este arareori valabil, însă. Am citit şi că învăţarea literelor cursive i-ar ajuta pe copii să nu confunde unele litere care tipărite ar fi foarte similare, precum b şi d.

O menţiune pe care o consider importantă este că fiecare copil e unic. Frumuseţea Montessori rezidă tocmai din recunoaşterea şi încurajarea acestui fapt. Atunci când recomandarea este „în jurul vârstei de patru ani”, asta poate însemna oricând după trei ani şi chiar până la cinci ani. Interesul copilului este întotdeauna semnalul pentru învăţare. Şi cu cât facem activităţile mai distractive, cu atât mai bine.

Literele rugoase Montessori pot fi învăţate cu ajutorul jocurilor. După ce a trasat cu mâna conturul lor, ultimii doi paşi ai lecţiei în trei timpi pot fi făcuţi în joacă. Putem pune literele cu faţa în jos şi să le întoarcem pe rând, după ce facem „cioc-cioc” deasupra fiecăreia. Putem să le ascundem pe rând, într-o versiune a jocului „Ghiceşte ce lipseşte„. Sau să le arătăm câteva obiecte care încep cu litera respectivă şi ei să le potrivească pentru fiecare în parte. Numărul jocurilor este, practic, nelimitat. Desigur, la fel ca în cazul altor activităţi, nu vom corecta copilul atunci când greşeşte, ci îl vom ghida blând spre răspunsul aşteptat.

Folosind literele rugoase Montessori, copiii pot învăţa alfabetul în doar câteva luni. Dar scopul nu este acela de a-i învăţa să citească, ci de a-i obişnui cu un nou limbaj, acela al scrisului. Citirea va veni abia mai târziu, într-o altă „explozie” de învăţare, după cum frumos o numea Maria Montessori.

Scrisul se dezvoltă la copilul mic cu o uşurinţă şi cu o spontaneitate asemănătoare dezvoltării limbajului vorbit, care este tot o traducere motorie a unor sunete auzite. În schimb, cititul face parte din cultura intelectuală abstractă, care constă în interpretarea unor idei exprimate în simboluri grafice, şi ea se dobândeşte abia mai târziu. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:
5 martie 2020
E corpul tău şi alegerea ta

Probabil cele mai multe discuţii pe care le avem cu alţi adulţi din cauza copiilor sunt date de felul în care se îmbracă. Sau, mai bine zis, în care nu se îmbracă. Încă de când erau mici, noi i-am învăţat şi le-am repetat mereu: „E corpul tău şi alegerea ta.” Am auzit ideea aceasta pentru prima dată la un specialist în parenting şi am reîntâlnit-o apoi în diverse cărţi. Fiind în acord complet cu ideea Montessori de respect faţă de copil, noi am adoptat-o imediat.

Respect înseamnă că, atunci când putem ceda controlul, o facem. Când copilul mic se chinuie să se îmbrace, suntem disponibili, îl încurajăm, facem sugestii sau îl asistăm, dacă ne cere, dar nu îl întrerupem pentru a prelua noi. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

Când vine vorba de responsabilitatea personală, se întâmplă uşor să intrăm pe teritoriul celuilalt. Mai ales când copiii sunt mici, ni se pare că e normal ca noi să luăm decizii în locul lor. Şi totuşi, atunci când le oferim alegeri încă de la început, când învăţăm să încetinim şi să ne adaptăm la ritmul lor, gradul de responsabilitate de care ei dau dovadă este extrem de ridicat.

Există trei domenii ale vieţii lor de care copiii trebuie să fie responsabili:
-simţurile, de exemplu, ce are gust bun şi ce nu, ce miroase frumos şi ce miroase urât, ce este rece, fierbinte, ş.a.m.d.
-sentimentele, de exemplu, fericire, iubire, prietenie, furie, frustrare, tristeţe, durere, dorinţă, ş.a.m.d., şi în relaţie cu ce şi cu cine
-nevoile, de exemplu, foame, sete, somn, apropiere, distanţă
(Jesper Juul, Copilul tău competent)

De câteva luni, deja, Tereza se îmbracă şi încalţă singură. Mai ales dacă este odihnită şi îi oferim suficient timp, nu ne permite deloc să o ajutăm. Asta înseamnă că inclusiv alegerea hainelor îi aparţine în totalitate. Bineînţeles, nu i-am lăsat la îndemână tricouri sau pantaloni scurţi, ci haine potrivite anotimpului.

Am procedat la fel şi cu Tudor, de când era mic. Şi s-a întâmplat de câteva ori să se întoarcă acasă pentru a-şi lua o bluză sau o haină în plus. Alteori, când ni s-a părut că ar fi nevoie, am luat noi nişte mănuşi sau un pulover. Şi, dacă cumva ni le-a cerut, ne-am abţinut, desigur, la a-i spune că am avut dreptate. Dacă am fi făcut astfel, îi puneam la îndoială judecata şi reduceam şansele ca data viitoare să ni le mai ceară. În cei peste doi ani de când se îmbracă singur, au fost doar vreo două ocazii în care l-am rugat să se schimbe.

Adulţii din preajmă au reacţii diverse, oscilând de la comportament hiperprotector la unul aproape agresiv faţă de noi, părinţii. La răspunsul uneori prompt al Terezei: „E corpul meu, alegerea mea”, vedem câte o sprânceană arcuindu-se. Alteori, mirarea e urmată de zâmbete.

La fel ca în alte situaţii, atunci când le oferim copiilor independenţă, îi învăţăm să îşi asume responsabilitatea. Altfel, ajungem în situaţia în care tot noi, ca adulţi, vom hotărî că sunt „suficient de mari” să se descurce singuri. Dar atunci s-ar putea să avem surprize. Copiii fie nu vor şti ce au de făcut, fie nu se vor simţi competenţi şi ne vor refuza.

Dă-i posibilitatea de a prelua responsabilitatea pentru cât mai multe din activităţile sale. […] Copiii care se simt mai independenţi şi mai responsabili de sine vor simţi mai puţin nevoia de a se revolta şi obiecta. Ca să nu mai spunem că îşi vor asuma responsabilităţi de timpuriu. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

Copiii sunt destul de rar răciţi. Uneori, noi suntem mult mai gros îmbrăcaţi. Desigur, nici nu suntem la fel de activi ca ei. „E corpul tău şi alegerea ta” este o frază pe care nu o folosim doar când vine vorba de haine. Ea e valabilă şi pentru păr, îmbăiat, folosirea toaletei. De fapt, cam pentru toate domeniile conturate de Jesper Juul. În toate aceste situaţii, le suntem alături, îi îndrumăm şi le oferim alegeri. Pe măsură ce vor creşte, rolul nostru va fi tot mai redus. Dar sămânţa acestei responsabilităţi şi independenţe e important să o sădim cât mai devreme.

(Photo by Kevin Gent on Unsplash)

16 februarie 2020
Inserturile geometrice Montessori
Inserturile geometrice sunt în număr de zece, desigur, deloc întâmplător. Copiii Montessori sunt deja familiarizaţi cu ele, de la exerciţiile cu formele geometrice. Pentru că nu le-am făcut cu Tudor atunci, îi ofer limbajul corect de câte ori lucrează cu fiecare în parte. Ştia deja despre cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi şi oval. Acum mai învaţă şi cvadrifoliu, triunghi curbiliniu, trapez, pentagon şi elipsă.

Recomandarea Montessori este de a avea toate formele la vedere, ca parte a atractivităţii materialului. Iniţial, pentru că nu aveam suficient spaţiu, am ales să îi prezint doar câte două sau trei deodată, schimbându-le periodic. Totuşi, l-am rugat pe Lucian să facă două stative, ca nişte tăviţe de rummy, pe care le pot pune deodată pe raft. Aşezându-le unul în spatele celuilalt, acum este loc suficient pentru a expune toate inserturile geometrice deodată.

Am aşezat lângă ele o tăviţă cu foi de hârtie, pe care le-am tăiat înainte. Ca parte a exerciţiului cu inserturile geometrice este şi potrivirea formelor deasupra hârtiei, fără a lăsa vreo margine a acesteia vizibilă. De aceea, dimensiunea hârtiei este de 13,8*13,8 cm, identică cu cea a cadrului inserturilor.

În plus, copiii îşi aleg creioanele colorate cu care să lucreze, aşezându-le pe un suport anume. I-am arătat lui Lucian o poză şi i-a fost destul de uşor să le facă unul. Bineînţeles, în lipsa suportului, creioanele pot fi aşezate direct pe masă, ori într-un coşuleţ.

La început, i-am demonstrat lui Tudor cum să traseze interiorul şablonului, abia apoi conturând şi insertul propriu-zis. Mişcarea mâinii în jurul insertului este mai dificilă, am observat că la început preferă să lucreze doar cu şabloanele. De curând, a venit să îmi arate, fericit, ce triunghi curbiliniu a trasat. Dintre toate formele, până acum, acesta i-a stârnit cel mai mult interesul.

Adesea, în timp ce ei lucrează altceva în cameră, mă aşez la măsuţă şi lucrez şi eu cu inserturile geometrice. Într-o clasă Montessori, unde sunt mulţi copii, acest lucru nu ar fi necesar. Dar acasă, neavând alte modele de urmat, am ascultat sfatul lui Aubrey şi am ales eu diverse materiale cu care să lucrez. După scurt timp sau chiar a doua zi, am observat cum copiii sunt interesaţi să lucreze exact cu materialele folosite de mine.

În mediul tradiţional Montessori, literele cursive sunt cele care se învaţă mai întâi. Dr. Montessori a observat că mişcarea naturală a mâinii copiilor este de a trasa linii curbe, de aceea a preferat să înceapă cu ele. Argumentele sunt mai multe pentru învăţarea mai întâi a literelor cursive, dar o să le scriu mai în amănunt în postarea referitoară la literele rugoase.

În ceea ce priveşte inserturile geometrice, tipul literelor pe care le învaţă copiii este important pentru felul liniilor pe care le trasează în interiorul formelor. Dacă învaţă literele cursive, atunci mişcarea este una neîntreruptă, cu linii uşor curbate când se ating laturile formei. Dacă sunt învăţate literele de tipar, atunci îmbinările sunt ascuţite, uşor paralele. Mâna şi ochiul copilului sunt deja formate pentru scris şi citit, prin exerciţii concrete şi prin aşezarea materialelor de la stânga la dreapta şi de sus în jos.

Tudor este acum în stadiul în care trasează conturul şablonului şi al inserturilor şi face linii în interiorul formei. Pe măsură ce va progresa, liniile vor fi tot mai mult în contur, fără a-i spune cineva să facă astfel. Controlul erorii este în acest caz disconfortul vizual de a depăşi marginile. În timp, pe măsură ce stăpâneşte mişcările, desenarea în interiorul formei va veni de la sine.

Trasarea acestor linii este similară exerciţiilor pregătitoare din anul în care copiii învaţă să scrie la şcoală. Diferenţa este că, în loc să facă rânduri întregi de bastonaşe, fără a vedea o finalitate utilă, copilul desenează de bună voie formele, bucurându-se de frumuseţea micii lucrări de artă astfel rezultate. Ei exersează în felul acesta mult mai mult, fără a resimţi vreun efort.

Dacă am număra semnele trasate de un copil pentru colorarea figurilor şi le-am transforma în semne grafice de scriere, s-ar umple zeci de caiete! De aceea, siguranţa cu care sunt trasate semnele în scrisul micuţilor noştri a fost asemănată cu aceea la care se ajunge în clasa a treia elementară, în şcolile obişnuite. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

O recomandare primită urmărind videourile de la The Montessory Library a fost de a avea mereu creioanele ascuţite şi suficiente foi la îndemâna copilului. Frumuseţea materialului şi a prezentării lui este parte a modului de a atrage copilul spre lucru. În mod tradiţional, creioanele sunt aşezate în cutii, fiecare culoare având suportul propriu. Am mai văzut şi un stativ unitar, în care era marcat locul fiecărei culori. Când Tudor era mai mic, Lucian i-a făcut un astfel de suport din lemnul tăiat al unui prun din curte. A fost foarte util, inclusiv pentru a-l învăţa pe Tudor să menţină ordinea printre creioane. De aceea, urmează să-i facă unul asemănător şi pentru creioanele folosite la inserturile geometrice.

După ce a învăţat să traseze bine formele, copilul poate lucra la crearea unor mici opere de artă. Poate suprapune mai multe inserturi, poate aşeza acelaşi insert în unghiuri diferite, poate folosi culori diferite. Am asemănat mereu lucrările astfel rezultate cu nişte mandale. Am fost surprinsă aflând că, de fapt, ele sunt recomandate pentru copiii de peste cinci ani. Acesta este un mod suplimentar de a-şi dezvolta abilităţile dobândite folosind inserturile geometrice Montessori. Ele reprezintă şi o modalitate simplă de a studia simetria, într-un mod relaxant.

Pentru alternarea exerciţiilor, se utilizează şi contururile desenate, […] care reprezintă combinaţii de diverse figuri geometrice şi decorative, precum şi de flori şi peisaje. Desenele de felul acesta perfecţionează mişcările, pentru că impun limitarea semnelor de diferite imagini şi dau copilului o îndemânare şi o siguranţă tot mai mare în mânuire. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Tudor îşi adună încântat toate desenele făcute folosind inserturile geometrice. A trebuit să îi găsesc un loc în care să le păstreze, fiind deja atât de multe. La sfatul unei formatoare Montessori, venită în vizită la noi, am început să îi scriu numele şi data pe fiecare pagină. În felul acesta, îl familiarizez suplimentar cu literele şi cifrele şi cu scrierea lor. Când scriu, rostesc fiecare sunet al literei, făcând astfel legătura şi cu jocurile cu sunete. Încântarea de pe chipul lui, când îşi vede numele trecut pe foaie, este o recompensă suplimentară. Unii educatori Montessori recomandă chiar înrămarea unor desene, întărind astfel interesul pentru artă. A face asta înseamnă, desigur, şi a creşte frumos stima de sine a copilului, care îşi va vedea munca etalată la loc de cinste.

Chiar şi atunci când copiii ştiu să scrie, eu aplic în continuare aceste exerciţii, care se desfăşoară în progresie nelimitată, pentru că desenele pot fi în toate cazurile diversificate şi adaptate unui grad mai înalt de complexitate, iar copiii, făcând în esenţă mereu acelaşi exerciţiu, văd cum se formează o galerie de tablouri diferite, tot mai perfecte, care stârneşte mândria fiecăruia dintre ei. Aceasta deoarece eu nu numai că stimulez dorinţa de a scrie, dar şi perfecţionez scrisul, apelând la aceleaşi exerciţii, pe care le numesc pregătitoare. În cazul de faţă, spre exemplu, ţinerea condeiului va deveni mereu mai sigură, nu prin exerciţii repetate de scriere, ci prin exerciţii de colorare a desenelor. În felul acesta, copiii mei îşi perfecţionează scrisul, fără să scrie. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Fiind încă destul de cald, ieşim în continuare câteva ore pe zi afară. Astfel, Tudor lucrează cu inserturile geometrice cel mai mult seara. De câteva săptămâni, acesta este unul dintre momentele mele preferate de peste zi. Ne adunăm toţi patru în camera copiilor, imediat după cină şi baia de seară. Uneori ascultăm în surdină colinde, alteori stăm de poveşti între noi. Când nu lucrăm, ne jucăm sau citim împreună, fiecare îşi alege câte ceva de făcut. Cel puţin o dată pe seară, Tudor preferă inserturile geometrice, pe care le conturează din ce în ce mai sigur.

Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:
15 decembrie 2019