Etichetă: Geografie

Sub pământ, sub ape
Când le-am cumpărat copiilor cartea Hărți am găsit încă una scrisă de aceiași autori, care mi s-a părut interesantă. Tudor nu a fost la început prea încântat de Sub pământ, sub ape, probabil pentru că era prea mic. După ce a împlinit cinci ani, a început să ne ceară să o citim tot mereu.

Cartea are două fețe, fiecare copertă fiind începutul pentru câte o parte a cărții. Îmbinarea între cele două părți, Sub pământ, respectiv Sub ape e făcută pe pagina din mijloc, când se ajunge la nucleul Pământului.

La aproximativ 2900 km sub suprafața Pământului începe nucleul, partea planetei noastre aflată la cea mai mare adâncime. Nucleul e alcătuit din metale – nichel și fier – și are două părți: nucleul extern și cel intern. (Aleksandra Mizielińska, Daniel Mizieliński, Sub pământ; Sub ape)

Plină de informații interesante, Sub pământ, sub ape e o carte cu care copiii vor crește timp de câțiva ani. Tudor e interesat acum de animale și vizuinele lor, răsfoind cu precădere acele pagini. E pentru el și o continuare interesantă a cărții Ce se întâmplă sub pământ?, cu informații mult mai detaliate.
Un alt subiect care i s-a părut interesant a fost cel al submarinelor, discutând îndelung cu Lucian despre diferitele modele prezentate în carte. Chiar și pentru noi a fost instructiv să vedem evoluția acestora, din 1620 încoace. Eu am urmărit cu plăcere, chiar ușor amuzament, și costumele de scafandru, apărute după anul 1700.

Sub pământ ne poartă până în cele mai adânci straturi ale Pământului, printre rădăcini, prin vizuini, peșteri, mine, conducte și canalizări, până la stații de metrou, tuneluri sau situri arheologice. Desigur, nu puteau lipsi paginile dedicate paleontologilor și fosilelor de dinozauri. Înainte de a ajunge la nucleul Pământului, aflăm despre plăcile tectonice, vulcani și structura internă a Pământului.

Sub ape explorăm viața din lacuri și oceane, recifele de corali, gropi abisale sau vietăți marine impresionante. Discutăm despre scufundători, submarine, epave și platforme petroliere, descoperind cum au putut ajunge cercetătorii pe fundul oceanelor.

Sub pământ, sub ape este o carte potrivită pentru copiii de la patru-cinci ani și până pe la nouă-zece ani. Ca părinte, am găsit-o bine structurată și am descoperit cu plăcere informații necunoscute până acum. Iar formatul reversibil găsesc că îi dă un farmec aparte, alături de ilustrațiile deosebite, care poartă amprenta autorilor.
17 octombrie 2020
Între cer şi mare

Una dintre cărţile care i-au plăcut recent lui Tudor se numeşte „Între cer şi mare”. Este o poveste gingaşă, despre un băieţel care se gândeşte la bunicul lui. Deşi are text puţin, cartea mi s-a părut mai potrivită pentru Tudor decât pentru Tereza. Am simţit că el poate face mai uşor apel la imaginaţie şi înţelege mai uşor elementele de fantezie din carte.

Când am împrumutat-o de la bibliotecă, alături de alte cărţi, Tudor a fost curios să o citim imediat. La prima lectură, l-au interesat mai ales corabia şi elementele marine desenate. Pe măsură ce a recitit-o, a început să observe şi alte detalii, care fac cartea cu atât mai interesantă.

Seara, când l-am anunţat că urmează să returnăm cărţile a doua zi şi l-am întrebat dacă vrea să recitească vreuna anume, a ales-o pe aceasta. Cartea cu Finn, aşa i-a rămas numele, după băieţelul care explorează ce se află între cer şi mare.

Finn trăia lângă mare şi marea trăia lângă el.
– O zi numai bună să ieşi în larg, i-ar fi spus bunicul lui. (Fraţii Fan, Între cer şi mare)

Pentru noi, cartea a fost una despre imaginaţie, visuri, viaţă marină. Alţii o recomandă ca fiind potrivită pentru o discuţie despre cei plecaţi de lângă noi. Într-adevăr, povestea scrisă de Fraţii Fan ar putea stârni multe discuţii interesante pe acest subiect.

Finn construieşte o corabie, aşa cum îi spusese bunicul lui că vor face. Mama băiatului pregăteşte găluştele preferate ale bunicului, aşa cum făcea de ziua lui. Iar Finn caută să ajungă acolo unde se întâlneşte cerul cu marea, pentru a-şi lua rămas bun.

Nu m-am gândit că-n largul mării e atâta singurătate, spuse Finn după o vreme. (Fraţii Fan, Între cer şi mare)

Cartea cu Finn, datorită ilustraţiilor care însoţesc armonios textul, este una dintre cele mai gingaşe pe care le-am citit în ultima vreme. Un vis frumos, de copil, o aventură interesantă, o imaginaţie deschisă tuturor posibilităţilor.

31 iulie 2020
Cu toţii au văzut o pisică

De curând, le-am comandat copiilor câteva cărţi de la bibliotecă. Fiind amândoi pasionaţi de pisici, titlul acestei cărţi mi-a sărit în ochi. Cu toţii au văzut o pisică e o carte apărută în 2016, scrisă de Brendan Wenzel. Mie mi se pare o carte potrivită pentru a discuta despre pictură, perspectiva fiind subiectul principal.

Plecată la plimbare, o pisică cu mustăţi, urechi şi gheare, e văzută de un copil şi de diverse animale. Deşi are text puţin şi imagini simple, cartea nu e uşor de înţeles de către copii. Pisica îşi schimbă mărimea, forma sau culoarea, în funcţie de cel care o zăreşte. Pasărea din cer o vede mică, puricele nu poate vedea decât o parte din ea, iar şoarecele e îngrozit de dinţii şi ghearele ei.

Terezei îi place enumerarea de la final, dar şi clopoţelul de la gâtul pisicii, care îşi schimbă mereu dimensiunea. Cu toţii au văzut o pisică ne poate ajuta să discutăm despre culori şi tehnici de pictură. Pointilismul cu care e reprezentată când e văzută de albină, alb-negrul în care o vede sconcsul sau culorile vii din ochii şarpelui.

Discuţiile pe marginea cărţii pot fi şi despre diferitele animale şi mediile în care trăiesc. Când pisicile din curtea noastră au prins şi mâncat un porumbel, am crezut că e ceva marcant pentru copii. Fuseserăm plecaţi şi la întoarcere am găsit o pată de sânge şi penele porumbelului pe pământ. Dar Tudor a privit totul liniştit şi a spus: „Le-a fost tare foame!”. Pisica e alergată de vulpe şi câine, dar îngrozeşte şoarecele şi un peşte şi hrăneşte un purice. Câte subiecte interesante!

Copiii învaţă de mici clasificarea în funcţie de cele trei elemente: pământ, aer şi apă. Sortarea animalelor în funcţie de mediul în care trăiesc este una dintre extensiile acestei activităţi. Toate creaturile care apar în această carte pot fi folosite pentru o astfel de clasificare.

O carte aparent simplă, dar suficient de complexă cât să putem discuta cu copiii despre artă, geografie, limbaj, zoologie sau emoţii. Cu toţii au văzut o pisică se înscrie perfect în seria cărţilor pentru copii preferate de noi.

2 iulie 2020
Pas cu pas spre înălţimi

Una dintre cărţile pe care Tudor le alege uneori din bibliotecă e Pas cu pas spre înălţimi. Am văzut-o prima dată la un târg de carte şi mi s-a părut interesantă. Am rămas cu gândul la ea şi după câteva luni am cumpărat-o dintr-o librărie online.

Cartea nu este una care se răsfoieşte, ci ea se desfăşoară, e o carte-acordeon, cu imagini pe ambele părţi. Când am deschis-o prima dată cu Tudor, ne-am aşezat pe podea, să avem suficient spaţiu.

Aflându-ne pe o stradă dintr-un oraş, ridicăm privirea spre cer şi începem să ne înălţăm tot mai sus. Vedem la început indicatoare de circulaţie, spălători de geamuri, un paratrăsnet pe un zgârie-nori, un heliport. Aflăm că suntem încă în troposferă, cea mai joasă parte a atmosferei.

La intrarea în stratosferă, dincolo bariera de zece kilometri, vedem un avion şi aflăm că nu mai este suficient oxigen pentru ca oamenii să respire. Aflăm şi despre importanţa stratului de ozon şi continuăm să urcăm, spre mezosferă, adică la mai mult de cincizeci de kilometri deasupra Pământului.

Lui Tudor i-a plăcut să urmărească lansarea navei spaţiale Dragon şi aceasta a fost una dintre cărţile citite în acele zile. Aflaţi deja în spaţiu, vedem traseul Staţiei Spaţiale Internaţionale şi călătorim chiar mai departe de ea.

Trecem de Lună, de celelalte planete şi ieşim chiar în afara Sistemului Solar. Simbolic, acesta este şi momentul în care întoarcem cartea, pentru a citi fiecare pagină pe verso. După ce aflăm că toate stelele văzute pe cerul nopţii sunt parte din Calea Lactee, începem coborârea spre Pământ.

Ne ferim de centura de asteroizi şi aflăm noi informaţii despre meteoroizii descoperiţi în Pietrele sunt vii. Trecem printr-un nor cumulonimbus şi aflăm că vremea de pe planetă e influenţată de curenţii de aer.

Studiem vulturii-hoitari, păsările care pot zbura cel mai sus, avântându-se pe cerul de deasupra Africii. Zburăm apoi în rând cu gâştele indiene şi aflăm de ce lebedele zboară în V.

Dincolo de descrierea altor tipuri de nori, coborâm pe lângă nişte păianjeni, ridicaţi în aer de paraşuta făcută din firele lor de mătase. Reveniţi la cinci kilometri deasupra Pământului, vedem nişte berze albe migratoare. Trei kilometri mai jos, aflăm că ploaia şi zăpada care ajung până la noi provin din norii stratus.

Privirea cuprinde deja baloanele cu aer cald, muflonii de pe pantele montane, planoare şi păsări de pradă. Trecem de liziera unei păduri de conifere şi auzim bâzâitul insectelor căutate seara de liliecii maro. Aproape ca la încheierea unei meditaţii ghidate, ne regăsim în liniştea naturii, cu spatele pe pământul gol.

Este plăcut să simţi pământul cald sub tălpi şi să auzi păsările cântând şi insectele bâzâind peste tot în jur. Este incredibil să te gândeşti că deasupra ta există un univers întreg! (Charlotte Guillain, Yuval Zommer, Pas cu pas spre înălţimi)

Astronomia începe să fie studiată în grădiniţele Montessori prin discuţii şi explorări despre Sistemul Solar sau straturile atmosferei. Studiul acesta este aprofundat apoi în clasele primare, ca parte a educaţiei cosmice gândite de Maria Montessori.

Pas cu pas spre înălţimi mi se pare ideală pentru a acompania aceste explorări. Chiar şi felul în care este structurată, prin deschiderea de tip acordeon a paginilor, oferă o vizualizare concretă a atmosferei şi spaţiului cosmic.

10 iunie 2020
Hărţi – călătorie prin ţările, mările şi culturile lumii

Hărţi este cartea pe care Tudor o studiază intens în ultima vreme. Pasionat de statele europene, a început cu ele, continuând apoi cu cele africane şi americane. Alături de atlasul ilustrat, cartea aceasta îl ajută să se plimbe prin toată lumea. Datorită ilustraţiilor deosebite, mie mi-a amintit de un atlas istoric pe care îl răsfoiam fascinată în copilărie.

Înainte să cumpăr cartea, am verificat care sunt ţările prezentate. Când a văzut-o prima dată, mama a fost surprinsă că lipsesc unele state. Şi i-am zis atunci că pentru un copil mai mare, care ştie să scrie şi să citească, această lipsă va putea fi transformată într-o activitate interesantă. Folosind modelul propus în carte, va putea să îşi creeze propriile hărţi.

Dincolo de paginile cu reprezentarea lumii şi a continentelor, fiecare pagină e dedicată câte unei ţări. Copiii descoperă steagul, capitala, limbile oficiale, numărul de locuitori şi suprafaţa fiecăreia. În plus, regăsim numele ţării respective în limba sau limbile oficiale şi prenumele mai des folosite pentru băieţi şi fete. Călătoria continuă cu explorarea florei şi faunei locale, dar şi cu prezentarea unor feluri de mâncare specifice. Personalităţile locului sunt desenate pe lângă conturul hărţii, alături de principalele atracţii turistice.

Tudor a studiat cu interes în primul rând ţările unde locuiesc prieteni sau rude de-ale noastre, dar şi pe cele din zona arctică. Atras fiind de zăpadă, a petrecut mult timp cercetând harta Islandei, a Finlandei sau pe cea a Suediei. Fiind multe informaţii pe pagină, sunt zile în care se opreşte asupra unei singure ţări, explorând fiecare detaliu.

Am observat că uneori face legătura între informaţiile din Hărţi şi cele din Marele atlas ilustrat pentru copii. Alteori, porneşte de la o discuţie de-a noastră şi începe să caute informaţii suplimentare. Aşa s-a întâmplat, de pildă, când am povestit despre avocado, tortillas şi Mexic.

Deşi o avem deja de ceva timp, explorarea noastră este abia la început. Simt nevoia să folosesc pluralul, pentru că învăţăm şi noi, în rând cu copiii. Unele informaţii sunt complet noi, iar pe altele le redescoperim împreună. Aceasta este o carte pe care o vom răsfoi încă mult timp de acum încolo. Mi se pare potrivită pentru copii începând de la trei-patru ani. E mai mult decât o carte de geografie, fiind utilă pentru explorarea culturii, în general.

Copilul ar trebui să iubească tot ceea ce învață, deoarece creșterea lui mentală și emoțională sunt legate. Orice i se prezintă să fie făcut frumos și clar, stârnindu-i imaginația. Odată ce această dragoste va fi aprinsă, toate problemele cu care se confruntă specialiştii în educaţie vor dispărea. (Maria Montessori, To Educate the Human Potential)

23 aprilie 2020
Pietrele sunt vii – Cărţi pentru copii

De curând, le-am cumpărat copiilor câteva cărţi noi, pornind de la dorinţa lui Tudor de a citi Cartea junglei. Cu această ocazie, am descoperit o nouă serie de autor, urmând recomandările de pe câteva grupuri Montessori. Pietrele sunt vii este cartea care m-a încântat cel mai mult dintre toate.

Cărţile scrise de Dianna Hutts Aston prezintă câte un subiect interesant pentru copii, folosind un limbaj simplu, dar specific. În cartea aceasta, prima care mi-a atras atenţia a fost pagina de deschidere, pe care sunt o mulţime de pietre. Nefiind pasionată de bijuterii şi pietre preţioase, imaginea aceasta îmi vine în ajutor. Altfel, mi-ar fi fost greu să le spun copiilor denumirile folosite uneori şi pentru culori.

Pietrele sunt vii… bolborosesc ca o oală cu supă în adâncurile pământului… lichide… topite… clocotite. (Dianna Hutts Aston, Pietrele sunt vii)

Lecţiile de zoologie din grădiniţele Montessori încep cu clasificarea lumii înconjurătoare. La început, se face distincţia între ce este viu şi ceea ce nu este. Când am făcut cu Tudor această activitate, i-am pus printre obiecte şi o piatră. Sunt curioasă cum va înţelege acum de ce titlul acestei cărţi este Pietrele sunt vii.

Prezentarea reţetei pentru obţinerea lapislazuli mi s-a părut extrem de interesantă. Cartea este recomandată pentru copii între patru şi zece ani. Pentru cei care ştiu deja să citească, ar fi un mod potrivit de a căuta informaţii şi despre alte pietre, pornind de la ideea acestor „ingrediente”.

Lapislazuli – Se amestecă minereul numit lapislazuli cu un praf de sodalit şi cu un vârf de cuţit de calcit şi pirită. Se lasă la copt în măruntaiele pământului până se obţine un albastru strălucitor. (Dianna Hutts Aston, Pietrele sunt vii)

Ilustraţiile Sylviei Long însoţesc textul atrăgător despre pietrele care sunt cosmice, străvechi, imense sau minuscule, dar şi folositoare. Copiii descoperă astfel meteoroizii, cometele şi asteroizii şi văd fragmente de roci vechi de miliarde de ani. M-a surprins imaginea vidrei care sparge pe piatra de pe piept o cochilie de scoică, în timp ce pluteşte pe spate.

Ciclul litogenetic este poetic reprezentat în încheierea cărţii, tocmai prin concluzia de final. Transformările pietrelor, prin diversele procese de eroziune, spălare şi transformare în magmă, susţin ideea autoarelor, că pietrele sunt vii.

Copiii [între trei şi şase ani] ne cer mereu să le explicăm diverse lucruri. Toţi ştim cât de curioşi sunt şi ne simţim bombardaţi cu întrebări. Dar, dacă nu privim aceasta ca pe un chin, ci ca pe o expresie a unei minţi care tânjeşte după cunoaştere, atunci aceste întrebări ne-ar ilumina. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

15 aprilie 2020
Pământ şi apă

Lecţiile Montessori despre pământ şi apă, prin diversele formaţiuni reprezentate, sunt pentru mine printre cele mai interesante. Am regăsit prezentarea lecţiilor atât în cartea lui Ève Hermann, cât şi pe site-ul cu programa Montessori pentru grădiniţă.

Pentru a realiza formaţiunile geografice am cumpărat pastă modelatoare maro. Recomandarea din carte este de a folosi o tavă pătrată ca matriţă pentru a face formele din ghips. Amânând prea mult prezentarea, întrucât am găsit greu suporturile, am sărit direct la etapa cu pasta modelatoare. Până la urmă, am ales câteva casete dreptunghiulare, pe care le aveam prin casă. Activitatea aceasta este potrivită după trei ani şi jumătate, la scurt timp după prezentarea globului pământesc.

Într-o zi, pe când Tudor s-a trezit mai devreme din somnul de amiază, l-am invitat să lucrăm cu pasta modelatoare. Am făcut mai întâi formele potrivite pentru prima pereche – lac şi insulă. Am turnat apă într-o carafă şi am pus colorant alimentar albastru în ea. Tudor a amestecat bine, după care a turnat apa în tăviţe.

Ne-am uitat apoi cu atenţie cum apa a înconjurat pământul într-una din forme, iar în cealaltă pământul înconjura apa. Tudor a golit apa înapoi în carafă şi a turnat-o din nou în tăviţe. La sfârşit, le-am pus pe toate deoparte, spunându-i că o să mai lucrăm cu ele.

Copilul poate să realizeze singur formaţiunile geografice, din argilă. Modelarea argilei îi permite să aprofundeze conceptele. El îşi va confecţiona singur o insulă sau un lac! (Ève Hermann, 100 de activităţi Montessori pentru descoperirea lumii înconjurătoare)

Mai târziu, luând unul din magneţii noştri de pe frigider, Tudor m-a întrebat ce e acolo. Era insula Corfu, despre care mai discutaserăm, dar de data aceasta i-am atras atenţia asupra pământului înconjurat de apă. I-am spus că e o insulă, la fel ca în formele cu care lucraserăm noi. Am căutat apoi poza unui lac şi am discutat şi despre el.

Pe rând, o să facem din pastă modelatoare şi celelalte perechi: peninsulă şi golf, golfuleţ şi cap, istm şi strâmtoare, arhipelag şi grup de lacuri. Înainte să le văd prezentate în lecţiile Montessori, nu le gândisem niciodată ca perechi! Prezentate astfel, sunt atât de uşor de învăţat, explorat şi recunoscut!

Continuarea acestor lecţii va fi cu nişte forme rugoase, pe care le voi face din carton albastru, cu şmirghel maro. După aceea, vom explora şi imagini reale, decupate sau printate, pe care să le potrivim sub formele rugoase. După cum îl ştiu, Tudor le va căuta apoi cu interes în atlasul geografic pe care îl răsfoieşte des.

Ca orice material Montessori, şi aceste forme de pământ şi apă pot fi explorate mereu, cu tot mai multă profunzime. La început, copiii pot colora contururile diferitelor forme sau găsi perechi corespondente. După învăţarea scrisului şi a cititului, pot fi folosite carduri de nomenclatură, cu etichete. Imaginile reale pot primi nume şi informaţii tot mai complexe despre regiunea unde se găsesc şi caracteristicile lor.

Programa Montessori este adesea reprezentată ca o spirală de informaţii care se lărgeşte tot mai mult, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă. Se începe cu lecţii simple şi concrete, trecându-se în timp spre informaţii complexe şi abstracte. După mine, lecţiile acestea de geografie despre pământ şi apă sunt un exemplu excelent în acest sens.

Şi geografia îi este încredinţată mai întâi mâinii. […] Li se prezintă conceptul formelor de pământ şi de apă, cum ar fi lacuri, insule, golfuri, capuri, strâmtori, istmuri şi aşa mai departe, prin intermediul unor tăvi mici cu modele ale formelor acestora. Copiii toarnă apă în spaţiile corespunzătoare, creând astfel o formă de pământ sau de apă. […] Încă o dată, uniunea dintre mână şi intelect permite o înţelegere aprofundată şi stârneşte un interes mai mare pentru învăţare. (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

19 ianuarie 2020
Geografia pentru copii

În şcoală, relaţia mea cu geografia a fost tumultuoasă. Am învăţat suficient cât să iau note bune, dar nu am făcut-o cu plăcere. Din fericire, în anii de cercetăşie am participat la suficiente trasee de orientare turistică, alături de colegele de patrulă, încât să reţin ceva informaţii despre natură, puncte cardinale sau forme de relief. În plus, discuţiile cu părinţii mei, pasionaţi de geografie şi istorie, au mai depus ceva sedimente de informaţii. Dar de câte ori mă gândesc la educarea copiilor, când vine vorba de geografia aprofundată, ştiu că Lucian va avea rolul principal. Iar eu o să învăţ în rând cu ei, căutând deja moduri inedite de predare, bazate mai ales pe lectură şi experimente.

De curând, am descoperit o serie de cărţi pentru copii de peste patru-cinci ani. Primul volum, despre Vulcani şi cutremure, m-a impresionat mai ales prin experimentele propuse. Cu ajutorul a doi mici geo-detectivi, copiii descoperă informaţii interesante despre Pământ. Află despre tipurile de vulcani, care sunt cei mai mari sau activi, de ce erup, cum se produc cutremurele şi ce înseamnă un tsunami. Experimentele propuse sunt uşor de făcut, cu ce avem prin casă. De exemplu, un sandwich cu gem poate fi prilej pentru o discuţie despre falii şi mişcarea acestora în timpul unui cutremur. Sau un biscuit sfărâmicios poate demonstra ce se întâmplă când se apropie două falii tectonice. Pentru mine, este un cu totul alt mod de studiu decât cel cu care am fost obişnuită! Este învăţarea concretă, care mi se pare cea mai potrivită pentru copii.

Un alt volum al seriei este despre circuitul apei în natură. Din nou, informaţii prezentate într-un mod atractiv şi experimente pe măsură! Şi am văzut că anul viitor vor apărea încă două volume ale seriei, despre vreme şi habitate.

În grădiniţele Montessori, studiul geografiei joacă un rol important. Cu Tudor am discutat deja despre globul pământesc, despre continente şi oceane. A făcut cu plăcere puzzle-urile cu planiglobul sau cu regiunile istorice ale României. Vom continua cu un puzzle al Europei şi discuţii despre formaţiunile geografice. Mă las ghidată deocamdată în explorarea noastră de cartea minunată a lui Ève Hermann. Iar acum abia aştept să ajungem şi la informaţiile şi experimentele interesante din seria cu geo-detectivii!

Studiul geografiei este esenţial, pentru că el conectează copilul la lumea înconjurătoare. Geografia îi dă sentimentul important că face parte dintr-un ansamblu mai vast. (Ève Hermann, 100 de activităţi Montessori pentru descoperirea lumii înconjurătoare)

(Photo by The New York Public Library on Unsplash)

20 noiembrie 2019
O zi fără plastic de unică folosinţă

Vă puteţi închipui cum ar arăta o zi fără plastic de unică folosinţă? Pentru mine, e o imagine greu de creat! De când am citit Alătură-te provocării „Fără plastic!” m-am gândit la asta foarte des. Într-o ţară în care nu facem nici măcar sortarea deşeurilor în mod generalizat, o astfel de idee e de-a dreptul ficţiune. Şi totuşi, aş răspunde cu drag provocării, mai ales după ce am citit cartea.

Călătoria alături de Nick şi prietenii lui are loc de ziua lui de naştere. Iar pentru picnicul aniversar care are loc pe o insulă, provocarea lansată invitaţilor este de a petrece o zi fără plastic de unică folosinţă. Aflăm că aproape jumătate din poluarea produsă de plastic este cauzată de cel folosit o singură dată şi apoi aruncat. Cartea abundă în explicaţii despre plastic şi posibilităţi de înlocuire a lui. Potrivită pentru copiii de peste şase ani, ar putea fi interesantă şi pentru preşcolari. Citind-o, mi-am dat seama că este un subiect care merită discutat intens cu cei mici.

Plasticul are nevoie de sute de ani pentru a se descompune. Când am hotărât să folosim scutecele textile, protejarea mediului înconjurător a fost unul dintre motivele determinante. Ştiaţi că e nevoie de patru sute cincizeci de ani pentru eliminarea unui scutec de unică folosinţă din mediu? Iar alte tipuri de plastic au nevoie chiar de o mie de ani! Din păcate, o cantitate foarte mare de plastic ajunge în oceane, fiind înghiţit de animalele marine sau de păsări. Iar curăţarea apelor de particulele de plastic încă este o provocare! Deloc surprinzător, cartea conţine una dintre cele mai provocatoare propoziţii citite în ultima vreme!

Fiecare bucată de plastic fabricată vreodată există încă şi în ziua de azi! (Scot Ritchie, Join the No-Plastic Challenge! A First Book of Reducing Waste)

Din fericire, cercetătorii găsesc noi modalităţi de a crea produse care nu au în componenţă plastic dăunător. Chiar şi aşa, rata de producere a deşeurilor din plastic a crescut alarmant în ultimele decenii. Iar poluarea apelor ne afectează, în cele din urmă, pe toţi. Microplasticele care se regăsesc în oceane ajung la fiecare dintre noi, prin lanţul trofic.

O carte bună este, pentru mine, cea la care mă gândesc încă şi după ce am terminat-o. Cartea aceasta, în plus, m-a făcut să mă documentez mai mult. Ştiam deja de modificările din legislaţia europeană, dar acum le-am studiat mai atent. De pildă, pe lângă pungi, noile reglementări interzic toate produsele din plastic de unică folosință pentru care există deja materiale alternative.

Printre aceste produse se numără bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele și bețele pentru baloane. Deputații europeni au adăugat în listă produsele fabricate din materiale oxo-degradabile și recipiente pentru alimente și băuturi fabricate din polistiren. (Sursa: Parlamentul European)

Îi învăţăm pe copii să fie schimbarea pe care vor să o vadă în lume. Tocmai de aceea, după ce am terminat de citit cartea, am încercat să fac lucrurile puţin diferit. Am reînvăţat că alimentele se păstrează în frigider şi dacă vasul e acoperit cu capac, nu cu folie transparentă. Am continuat să iau cu noi plase textile sau sticle de apă refolosibile. Şi am evitat, acum mult mai conştient, materialele de plastic de unică folosinţă. Nu am reuşit încă complet, dar primul pas e întotdeauna cel mai greu, nu?

În cartea Factfulness, Hans Rosling considera schimbările climatice ca fiind una dintre cele mai serioase ameninţări actuale şi viitoare la adresa omenirii. Dar tot acolo, atrăgea atenţia asupra generalizărilor. O menţiune care aici mi se pare la fel de importantă precum este şi reciclarea deşeurilor.

Chemofobia, frica de substanțe artificiale, este dată de generalizarea câtorva exemple puternice, dar excepționale, de substanțe nocive. Unii oameni ajung să se sperie de toate „substanțele chimice”. Dar amintiți-vă că totul este făcut din substanțe chimice, atât toate lucrurile „naturale”, cât și toate produsele industriale. (Hans Rosling, Factfulness)

Cărţile precum Alătură-te provocării „Fără plastic”! merită incluse pe rafturile bibliotecii fiecărui copil. Iar discuţiile despre reciclare, sortare selectivă, protejarea planetei ar trebui să înceapă în familie şi să continue amănunţit în fiecare instituţie de învăţământ. Putem crea o lume mai bună doar cu ajutorul copiilor, adică al adulţilor de mâine.

Copilul este atât o speranţă, cât şi o promisiune pentru omenire. (Maria Montessori, Educaţie şi pace)

Coperta Join the No-Plastic Challenge!

(Photo by Brian Yurasits on Unsplash)

20 septembrie 2019
Jane Goodall – recenzia cărţii

Copiii iubesc animalele. Jane Goodall iubeşte cimpanzeii. O carte despre viaţa celebrei cercetătoare, aşadar, nu poate fi decât interesantă pentru cei mici. În colecţia Oameni mici, visuri mari a apărut o nouă carte, despre viaţa lui Jane Goodall.

Deşi ştiam despre celebra femeie primatolog, am aflat din această carte noi amănunte interesante. Tudor a auzit despre ea pentru prima dată din cartea Poveşti de seară pentru fete rebele şi m-a rugat de câteva ori să-i citesc despre Jane. De aceea, când am primit aprobarea celor de la NetGalley de a o vizualiza, am fost tare încântată. La fel ca atunci când citesc o carte nouă pentru copii, mă gândesc la ce anume pot discuta cu Tudor şi Tereza, pe marginea ei. De data aceasta, subiectele ar fi variate şi de actualitate.

În primul rând, despre cum ne putem găsi şi urma pasiunile, chiar şi cele din copilărie. În cazul lui Jane, un cimpanzeu de pluş primit cadou de la tatăl ei, i-a marcat viaţa. În al doilea rând, putem discuta despre răbdare, care e atât de importantă pentru a obţine ceea ce ne dorim! Apoi, ar fi o primă discuţie interesantă despre originile omului, pornind de la uneltele pe care Jane a observat că şi le construiesc cimpanzeii. Nu în ultimul rând, iubirea faţă de animale, de mediul înconjurător şi pericolul real cu care ne confruntăm în zilele noastre. Jane a văzut cum dispariţia pădurilor ameninţă specia cimpanzeilor, şi nu numai. Ea a părăsit jungla şi s-a întors în civilizaţie, pentru a susţine protejarea animalelor sălbatice.

La fel ca în cazul celorlalte cărţi ale seriei, şi de această dată am simţit nevoia ca, după ce am terminat-o de citit, să caut mai multe informaţii despre protagonistă. Pentru mine, asta înseamnă o carte bună, care merită un punctaj maxim! O găsesc potrivită pentru copiii de până la şase ani, având text puţin şi ilustraţii simple, dar frumoase. Ar putea fi folosită şi de cei din clasele primare, care învaţă să citească în limba engleză.

Micuţa Jane iubea animalele. Avea un cimpanzeu de pluş pe care îl purta cu ea peste tot. (Maria Isabel Sánchez Vegara, Jane Goodall)

(Photo by Francesco Ungaro on Unsplash)

3 septembrie 2019