Astăzi, timp de mai bine de o oră şi jumătate, copiii s-au jucat cu nişte pături. Joaca aceasta liberă are loc destul de des, sub diverse forme. Încă de când erau mai mici, le-am lăsat la dispoziţie păturile lor de bebeluşi. De curând, au mai adăugat colecţiei şi un cearceaf mic şi pături ceva mai măricele. Puse deoparte, copiii ştiu că doar pe acestea le pot folosi pentru joaca liberă.
Pe măsură ce cresc, observ că jocul lor devine tot mai complex. La început, foloseau păturile pentru a se îmbrăca. Îşi făceau rochii, pelerine sau apelau la noi, pentru togi romane sau turbane. După aceea, au acoperit triunghiul Pikler şi l-au transformat în cort, casă sau adăpost. Ieri seară au folosit şi nişte pături, pe lângă scaune şi fotolii puf, pentru a face un traseu cu obstacole.
Astăzi, au fost şi la picnic, dar au construit şi un baraj. Tereza a alergat prin casă, cu o pătură-pelerină legată de Tudor, cântând: „Mă plimb prin ploaie!”. Făcând o legătură frumoasă între exerciţiile Montessori de viaţă practică şi joaca liberă, Tudor profită la final de strângerea materialelor pentru a exersa diverse moduri de împăturire. Sunt zile când acesta este chiar singurul mod în care foloseşte păturile respective.
În timp ce ei se joacă astfel, eu reuşesc să fac ordine prin casă, să strâng rufele de pe uscător sau să le rearanjez unele materiale. Azi le-am pregătit şi mâncarea pentru gustarea dinaintea somnului de amiază. Uneori, mă aşez în camera în care stau ei şi citesc. Bineînţeles, periodic sunt chemată pentru a observa stadiul diverselor lucrări sau construcţii.
Iarna, joaca liberă are loc mai ales în casă. De primăvara până toamna, însă, curtea devine tărâmul imaginaţiei, al camaraderiei şi al râsetelor. Fie împreună, fie separat, îi văd lucrând cu intensitate, uneori folosindu-se doar de nisip şi o lopată. Cel mai adesea, joaca lor are legătură cu cărţile citite sau cu ceea ce facem noi, adulţii.
Joaca liberă e o activitate a creierului afirmativ întrucât copilul îşi explorează pur şi simplu imaginaţia, încearcă diverse comportamente şi interacţiuni cu alţii, fără judecată sau ameninţări. (Dr. Daniel Siegel, Dr. Tina Payne-Bryson, The Yes Brain)
Citesc tot mereu articole care fac apel la părinţi pentru a le lăsa copiilor cât mai mult timp pentru joaca liberă. În goana de la o activitate la alta, având programul planificat aproape la minut, copiii nu au uneori nici suficient timp pentru somn. Cât de tristă e o astfel de copilărie!
Chiar nu e o exagerare să spunem că joaca liberă devine tot mai mult o activitate pe cale de dispariţie pentru mulţi copii din ziua de azi. (Dr. Daniel Siegel, Dr. Tina Payne-Bryson, The Yes Brain)
În pedagogia Waldorf sunt folosite nişte eşarfe colorate pentru a încuraja copiii să îşi dezvolte creativitatea. Deşi iniţial am vrut să le fac sau să le cumpăr şi eu copiilor, în timp mi-am dat seama că păturile acestea mici, divers colorate, sunt la fel de utile. Şi, de multe ori, m-am reîntors în copilăria noastră, când foloseam aceleaşi materiale pentru tot atât de diverse scopuri.
Cel mai important este ca materialele folosite să fie cât mai simple şi să lase cât mai mult loc imaginaţiei şi creativităţii. O pătură poate la fel de bine să fie şi haină, cort sau cărămidă într-un baraj. Un costum de pompier, în schimb, nu lasă prea mult loc altor idei de folosire.
O conferință la care am participat la Congresul Montessori din 2013 a vorbit despre a-i oferi copilului pentru joaca de-a pretinsul materiale cu scop deschis, precum blocuri de lemn și eșarfe, mai degrabă decât un costum de pompier sau alegerile fanteziste comune. Acest lucru îi oferă creativitate deplină în a folosi aceste materiale după propria imaginație. (Simone Davies, Montessori şi joaca de-a pretinsul: o întrebare complicată)
Există unii montessorieni care consideră că joaca de-a pretinsul nu este conformă cu Montessori. Deşi explicaţiile sunt elocvente, găsesc că uneori e nevoie şi de acest tip de joacă. Din acest punct de vedere, rezonez mai degrabă cu explicaţiile lui Aubrey sau cu ale lui Simone.
Desigur, nu le voi cumpăra copiilor bucătărie sau unelte de jucărie, ci îi voi lăsa să lucreze şi să folosească obiectele reale. Şi cred în continuare că joaca este munca oricărui copil, după cum frumos spunea Maria Montessori. Bineînţeles, munca trebuie să fie plăcută indiferent de vârstă, în pofida experienţei majorităţii adulţilor, din păcate.
(Photo by Purnachandra Rao Podilapu on Unsplash)
