Învăţ Montessori

Etichetă: Montessori

  • Curăţând morcovi

    Curăţând morcovi

    Tudor a învăţat azi să cureţe morcovi cu curăţătorul de legume. De câte ori mama găteşte, el se învârte în jurul ei şi aşteaptă să primească ceva de ronţăit. Mănâncă morcovi, ţelină, pătrunjel, gulii sau orice altceva mai pregăteşte ea. Dintre toate, cred că cel mai des mănâncă morcovi. În ultima vreme, a început să-şi scoată singur din frigider câte unul şi să ne roage să i-l curăţăm. Aşa că azi am profitat de ocazie şi i-am arătat cum să facă asta singur.

    În timp ce se spăla pe mâini şi îşi punea şorţul, i-am pregătit materialele. Am pus pe masă farfuria cu morcovul spălat, i-am pus dogul şi curăţătorul de legume alături. Am mai adăugat un bol pentru resturi şi o altă farfurie, pentru morocovul curăţat. Ştiu că ar fi fost mai bine să i le pregătesc pe toate dinainte şi să le aşeze singur. De data asta, am preferat să fac eu asta, întrucât era o activitate oarecum spontană.

    I-am arătat la început că lama curăţătorului taie tare, să fie atent întotdeauna şi să cureţe mai jos de degete. Apoi i-am arătat, în tăcere, cum se lucrează. A vrut apoi să facă şi el, iar eu m-am aşezat lângă măsuţa lui, să îl observ.* Tereza terminase de explorat bucătăria şi îmi cerea să o iau în braţe. Am stat aşa amândouă şi ne-am uitat la Tudor. A fost extrem de interesant, a lucrat cu multă migală, a luat fiecare coajă şi a pus-o în bol. Nu a rotit morcovul de tot, pe alocuri a tăiat până aproape de miez, dar a reuşit să îl cureţe aproape complet.

    La sfârşit, a pus morcovul pe farfurie, vesela şi curăţătorul în chiuvetă, pentru spălat. Şi-a dat jos şorţul şi s-a spălat pe mâini. Apoi a venit şi a mâncat cel mai bun morcov din viaţa lui.

    Pentru Tereza a fost o activitate pe care a urmărit-o cu mare atenţie, nu am vorbit cu ea în timpul acesta, am lăsat-o să se concentreze. Nu a dat semne de nelinişte, a privit fiecare gest şi l-a urmărit pe Tudor cu privirea în tot ce făcea.

    Abia aştept să repetăm experienţa, acum e important ca Tudor să aibă la îndemână cele necesare, pentru a putea curăţa, când doreşte, alţi morcovi. În curând vom avea ajutor de nădejde în pregătirea zarzavatului pentru ciorbă!

    *Maria Montessori recomandă ca, o dată ce copilul începe să se concentreze, educatoarea să nu mai intervină nici măcar cu o privire. Mai am multe de învăţat, din acest punct de vedere! Am preferat să îl urmăresc, de data aceasta, din cauza lamei curăţătorului. Deşi, cred, puteam sta liniştită, pentru că, în multe alte ocazii, am observat că dacă eu lucrez altceva şi el foloseşte materialele, lucrează cu deosebită atenţie şi, desigur, multă concentrare.

    A nu interfera înseamnă a nu interfera în nici un fel. Acesta este momentul în care, cel mai adesea, educatoarea greşeşte. […] Lauda, ajutorul sau chiar o privire, pot fi de ajuns pentru a-l întrerupe sau pentru a distruge activitatea. Pare ciudat să spunem asta, dar acest lucru se poate întâmpla chiar şi numai dacă copilul devine conştient că e urmărit. […] Marele principiu care aduce succes educatoarei este acesta: imediat ce a început concentrarea, acţionează ca şi când copilul nu ar exista. Natural, se poate vedea ce face printr-o privire scurtă, dar fără ca el să-şi dea seama de ea. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    (Photo by Sheila Joy on Unsplash)

  • Independenţă

    Independenţă

    În timp ce scriam azi la calculator, mama stătea cu copiii. La un moment dat, Tereza s-a lovit la cap, tot explorând prin cameră. Tudor a fugit în bucătărie, i-a dus repede o lingură, să o pună pe zona unde s-a lovit, apoi a venit să ia un pahar cu apă şi o linguriţă, să îi dea să bea şi puţină apă. (Când plânge tare, i-am spus adeseori că s-ar putea ca apa să îl liniştească.) După ce i-a dus Terezei şi apa, s-a întors în bucătărie, a deschis maşina de spălat vase, a pus linguriţa şi paharul în ea, a închis uşa maşinii şi s-a întors la joacă. Are doi ani şi opt luni. A făcut toate aceste gesturi fără ca cineva să îi spună ceva, să îl roage să le facă. Ne-a dovedit din nou că, dacă mediul e pregătit, copilul poate fi independent.

    Prima dată când a făcut un gest atât de clar de independență a fost înainte de a împlini doi ani, când s-a trezit într-o noapte, s-a dus singur în bucătărie, a aprins lumina mică și și-a turnat un pahar de apă. După ce l-a băut, a stins lumina, s-a întors în pat și a adormit la loc. L-am urmărit atunci de la distanță, nu l-am întrerupt, nu am început să îl întreb ce vrea să facă. Am stat și am observat.

    Independența are nevoie de multă rutină şi de exerciţiu nestingherit. Și de un mediu pregătit, desigur.

    Edward Deci şi Richard Ryan au dezvoltat teoria autodeterminării, conform căreia cu toţii ne naştem cu trei nevoi psihologice de bază: nevoia de conectare, de competenţă şi de control/autonomie. Cred că rezultatele deosebite ale aplicării metodelor Montessori sunt date tocmai din satisfacerea acestor trei nevoi psihologice de bază, încă de la naştere.

    Dezvoltarea ia forma unui impuls către o independenţă din ce în ce mai mare. E ca o săgeată eliberată din arc care zboară drept înainte, iute şi sigură. Câştigarea independenţei de către copil începe din momentul intrării în lume. Pe măsură ce se dezvoltă, el se perfecţionează şi depăşeşte fiecare obstacol ce-i stă în cale. În interiorul lui acţionează o forţă vitală care-i călăuzeşte eforturile spre scopul lor. […] Această forţă vitală a creşterii stimulează copilul să săvârşească multe acţiuni şi, dacă i se permite să se dezvolte normal, fără a fi împiedicat, ea se arată sub forma a ceea ce numim „bucuria vieţii”. Copilul e mereu entuziast, mereu fericit. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    (Photo by Kevin Gent on Unsplash)

  • Pierduţi în timp

    Pierduţi în timp

    Copiii nu au noţiunea timpului la fel cum o avem noi. Într-un fel, ei sunt pierduţi în timp. Pentru ei, există doar „aici” şi „acum”.

    Azi am petrecut o dimineaţă atemporală alături de copiii mei. O dimineaţă de luni, în care am ieşit afară, în curte. Tereza a dormit în cărucior, sub vişin, iar Tudor şi cu mine ne-am jucat cu cartul şi bicicleta, am desenat cu cretă, am rostogolit o cameră de la roata motocultorului. Câtă distracţie! Ce sentiment minunat, să stai în natură, să adie uşor vântul şi să trăieşti doar în prezent! Mi-am dat seama cât de uşor uităm noi, adulţii, să ne simţim bine! Cât de copleşitoare sunt gândurile despre serviciu, casă, familie, copii şi multe altele. Uităm prea uşor să trăim în prezent, să fim doar aici şi acum. Ce bine ar fi dacă am putea să fim pierduţi în timp mai des!

    Avem putere doar asupra momentului prezent. Nu putem schimba trecutul, iar viitorul încă nu a sosit. (Dr. Laura Markham)

    Am auzit asta în cursul dr. Laura Markham, în timp ce vorbea despre emoţii şi despre cum să acţionăm conştient, atunci când suntem copleşiţi de ele. Mai ales ca părinţi, avem nevoie de mult calm, pentru a trece senin peste provocările zilnice. Meditaţia zilnică (de trei-patru minute) este o metodă pe care ea o încurajează, întrucât ne ajută să accesăm starea de calm mai uşor, în special atunci când suntem supăraţi.

    Un articol extrem de interesant despre „Practici în educaţie ale prezenţei conştiente: abordarea Montessori” am găsit aici. Vi-l recomand, deşi e mai lung şi în limba engleză. Cred că e deosebit de valoros, întrucât prezintă câteva idei extrem de interesante. Concentrarea, experienţele senzoriale şi activităţile de viaţă practică sunt privite ca practici paralele de „conştientizare a prezentului”.

    (Photo by Austin D on Unsplash)

  • Concentrarea

    Concentrarea

    Primul lucru esenţial pentru dezvoltarea copilului este concentrarea. Ea stă la temelia caracterului şi comportamentului social. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    Tereza are acum şase luni şi jumătate. Azi a petrecut cam douăzeci şi cinci de minute jucându-se cu o minge de cauciuc, mare cât pumnul ei. S-a târât pe covor după ea, a strâns-o în mână, a dus-o la gură, a muşcat din ea, apoi a început să îi dea drumul să cadă pe parchet, privind-o cum sare. A repetat gestul acesta de câteva ori, până când mingea a ajuns lângă perete, sub două scaune suprapuse. Şi aici a început o muncă de Sisif!

    Mai întâi, a încercat să întindă mâna sub scaunul mic, dar nu a ajuns până la minge. Scaunul mai mare o incomoda. A început să îl studieze, şi-a ridicat capul cât de mult a putut şi, din întâmplare, a început să îl mişte. A mişcat apoi scaunul mai mic de dedesubt. La un moment dat s-a întors înspre noi, ne-a privit, a zâmbit, s-a reîntors la muncă. După aproape douăsprezece minute a reuşit să scoată scaunul mai mic. Şi, împreună cu el, a tras şi mingea, cu care s-a jucat din nou timp de câteva minute. După aceea s-a uitat din nou spre mine şi mi-a cerut să o iau în braţe.

    Nu am întrerupt-o deloc în timp ce lucra, nu am sărit să îi scot mingea de sub scaun, nu am vorbit între noi. Am privit fascinată, m-am simţit ca şi cum mă uitam la o finală de snooker. M-au impresionat concentrarea de care a dat dovadă şi tenacitatea ei. Nu am lăudat-o când a scos mingea, i-am spus doar la final că a avut serios de lucru, scoţând mingea de sub scaune. Mi-a zâmbit, încântată.

    Aşadar, indiferent ce activitate a inteligenţei vom observa la copil, chiar dacă ni se va părea absurdă sau contrarie dorinţelor noastre (cu condiţia, fireşte, să nu-i fie dăunătoare), nu trebuie să intervenim, deoarece copilul trebuie să-şi completeze ciclul propriei activităţi. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    (Photo by Janko Ferlič on Unsplash)

  • Cărţile mele de început, ca părinte

    Cărţile mele de început, ca părinte

    Cititul este una dintre pasiunile mele. De când am devenit mamă, am mai mult timp să citesc, mai ales când alăptez şi copiii adorm (Kindle Paperwhite să trăiască!). Am descoperit cărţile despre cum să îţi educi copiii, despre cum să vorbeşti cu ei, despre cum să ai grijă de ei, atât din punct de vedere fizic, cât, mai ales, din punct de vedere spiritual.

    Când fiul meu avea trei luni, o prietenă mi-a povestit despre Maria Montessori şi despre cum i-a ajutat pe copii „să facă singuri”. După vizita ei, am început să citesc despre Montessori. Şi m-am îndrăgostit. Ceea ce a descoperit despre copii, felul în care a dezvăluit taina copilăriei, mi-a schimbat complet percepţia despre fiul meu. Şi felul în care l-am crescut atât pe el, cât şi pe sora lui. De atunci, învăţ despre Montessori în fiecare zi. E fascinant cum, după mai bine de 100 de ani, descoperirile ei continuă să fie confirmate de cercetările în domeniu.

    Mai jos sunt cărţile cu care poate începe orice părinte interesat de Montessori şi de creşterea frumoasă a copiilor. Pe măsură ce o să descopăr cărţi noi, o să scriu și alte articole despre ele.

    Mintea absorbantă a Mariei Montessori este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit vreodată. Cred că ar trebui citită de toţi cei care vor să înţeleagă cum se formează Omul.

    Am citit The Montessori Toddler de Simone Davies şi mi-a plăcut nespus. Dacă ar fi acum să recomand o singură carte despre cum să îţi creşti copilul în stil Montessori, aceasta ar fi. Cartea înglobează informaţii importante atât despre metoda şi stilul de viaţă Montessori, cât şi despre disciplina pozitivă sau comunicarea non-violentă. Cred că o carte bună este cea care îţi deschide apetitul pentru şi mai multă lectură. Copilul Montessori filtrează informaţii din cărţi precum Parenting necondiţionat, Cum să le vorbeşti copiilor sau Rivalitatea dintre fraţi. Ajunge astfel să fie nu doar o carte despre Montessori, ci şi despre parenting, în general. În plus, este plină de informaţii practice despre activităţi pentru copilul mic.

    Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi. Cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă, de dr. Laura Markham este cartea către care mă îndrept mereu şi mereu, oricând simt că avem nevoie de sfaturi suplimentare. Foarte bine structurată, are idei atât pentru pregătirea înainte de naşterea celui de al doilea copil, cât şi după. Cartea abundă în sfaturi practice pentru rezolvarea problemelor care ar putea apărea în noua structură a familiei. Sunt foarte bune recomandările de jocuri care pot fi făcute cu cei mici, pentru a-şi depăşi diverse anxietăţi. Cartea este o foarte bună îmbinare a teoriei cu practica, pentru a crea o relaţie cât mai bună între fraţi.

    Pentru o şi mai bună înţelegere a copilului şi îmbunătăţirea relaţiei cu acesta, o lectură importantă este cartea Părinţi liniştiţi, copii fericiţi. Cum să înlocuim ţipetele cu conectarea, scrisă tot de dr. Laura Markham.

    Cum să le vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte şi cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească de Adele Faber şi Elaine Mazlish este una dintre cele mai practice cărţi pe care le-am citit. M-am reîntors des la ea, m-a ajutat în discuţiile cu copiii mei, şi în îmbunătăţirea comunicării cu adulţii. Am citit de curând şi Rivalitatea dintre fraţi, care merită citită de toţi cei care au mai mult de un copil.

    Cum să creşti un copil extraordinar de Tim Seldin – o carte scrisă simplu, dar frumos, despre ce înseamnă Montessori, plină de fotografii sugestive.

    Montessori from the Start: The Child at Home, from Birth to Age Three de Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jessen a fost tradusă de curând şi în limba română (Educaţia Montessori în primii ani de viaţă. De la naştere până la 3 ani). O carte în care se explică mai detaliat cum se poate aplica educaţia Montessori acasă. Pentru cei care doresc să aprofundeze conceptul, această carte este lectură obligatorie.

    The Whole-Brain Child de Dan Siegel şi Tina Payne-Bryson sau Creierul copilului tău, cum a fost tradusă în româneşte, e o bijuterie! De altfel, toate cărţile lui Dan Siegel sunt! Le recomand celor care vor să înveţe ce se întâmplă în creierul copiilor noştri. Cărţile lui sunt bogate în tehnici de aplicat în lucrul cu copiii.

    Cartea The Wonder Weeks: How to Stimulate Your Baby’s Mental Development and Help Him Turn His 10 Predictable, Great, Fussy Phases Into Magical Leaps Forward de Frans X. Plooij şi Hetty van de Rijt a făcut ca totul să fie mult mai uşor! Am înţeles de ce sunt anumite zile sau săptămâni mai lungi şi grele. Am învăţat la ce să ne aşteptăm şi ce să facem în acele perioade. Deși nu sunt de acord cu toate recomandările din carte, merită citită în timp, la apropierea fiecărui salt, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă!

    Mă bucur mereu când descopăr cărți valoroase de citit. Aveți vreo sugestie? M-aș bucura să îmi scrieți!

    (Photo by Kimberly Farmer on Unsplash)

    Continuarea acestui articol o puteţi citi aici: Cărţi de parenting interesante.