Tereza a trecut deja de optsprezece luni. Activităţile ei din timpul zilei pot fi grupate în câteva categorii. E vorba de cele legate de îngrijirea personală şi a mediului, de activităţile de coordonare mână-ochi, de cele de mişcare, lectură şi dezvoltarea limbajului, muzică şi artă sau lucru manual.
În privinţa îngrijirii personale, independenţă este cuvântul de ordine pentru noi. Tereza a început să arate un interes crescând pentru a se îmbrăca sau a se dezbrăca. O încurajăm să facă asta cât mai des, dându-i haine lejere, schimbând-o în picioare sau ţinând-o în braţe, cu spatele la noi, ca şi cum s-ar îmbrăca singură. Pentru spălatul pe dinţi, facem cu rândul, mai întâi noi, apoi ea. Tudor îi spune uneori textul pe care l-am născocit când era mai mic. „Circular pe molari, de sus în jos pe incisivi şi pe canini.” De mâncat, mănâncă singură de la început, acum aproape fără să mai facă deloc mizerie. Foloseşte deja cuţitul ondulat, pentru a-şi tăia fructe sau legume, uneori chiar bucăţi de brânză.
Copiii care se simt respectaţi şi capabili sunt mult mai sănătoşi din punct de vedere emoţional decât copiii cărora li se oferă totul de-a gata. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)
Tereza a început să ajute şi ea la strânsul mesei, punând vesela şi tacâmurile în maşina de spălat. Îşi scoate singură bolul pentru mâncare din sertar, ba chiar a început să îşi toarne singură şi apa, din carafă. Îl imită cu plăcere pe Tudor când vine vorba de măturat sau udat florile şi legumele din grădină. Salută cu energie oamenii pe stradă, chiar dacă ei nu sunt atenţi sau nu îi răspund întotdeauna cu aceeaşi bunăvoinţă. Bineînţeles, nu uită să îi facă tai-tai câinelui din vecini, la plecare, după vizita zilnică de la gard. Seara, în drumul spre pat, se opreşte în uşa băii, pentru a-l saluta pe Tudor, care se spală în văniţă.
Aflată în plină perioadă a efortului maxim, mişcarea este acum la fel de importantă ca aerul, mâncarea sau ordinea. Merge, aleargă, se urcă pe fiecare scaun, uneori şi pe mese sau chiar pe pervazul ferestrei. Treptele sunt bucuria ei, iar în parc, pe lângă preferinţa pentru hintă, toboganul a ajuns la loc de cinste. Mersul cu bicicleta fără pedale este obligatoriu, de câte ori ieşim în curte. Din fericire, odată cu venirea primăverii, petrecem uneori şi câte cinci sau şase ore afară. Şi, la fel ca pentru Tudor când era mai mic, orice rampă este bun prilej de urcare. În plimbările noastre, am trecut adesea de douăzeci, numărând de câte ori alege să urce pe rampa magazinului din colţ.
Un alt tip de efort către care copiii se simt atraşi este acela de a urca scările. Când facem noi această activitate avem un motiv anume, dar copilul o face fără nici un motiv. Atunci când a ajuns în vârf, el nu este mulţumit şi coboară ca să urce din nou şi, astfel, îşi completează ciclul de mai multe ori. Toboganele […] servesc foarte bine acestui scop; dar pentru copilaş nu alunecatul contează, ci urcatul, bucuria de a face efort. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)
Pentru muzică, are tava cu pseudo-instrumente muzicale, pe care le rotim mereu. În ea punem, de obicei, xilofon, tobă, clopoţei, maracas, tamburină sau trianglu. Cântă şi la pian, mai ales după ce-l vede pe Tudor sau pe vreun alt elev de-al mamei. În zilele liniştite, când suntem odihniţi, are la îndemână chiar şi muzicuţa, în care suflă des şi cu putere. În ultima vreme, dansează şi cântă de câteva ori pe zi. Dimineaţa, la trezire, dă drumul casetofonului din cameră şi îl invită pe Tudor la dans. În rest, ascultă cu mare atenţie toate cântecelele pe care le cântăm împreună. Preferatele ei de acum sunt Cucule, pasăre sură şi Vai, săracul pui de cuc!
Pe lângă plastilină, Terezei îi place să picteze la şevalet sau să deseneze cu creioanele colorate. Pentru a o ajuta să înveţe să ţină corect în mână creionul, i-am dat până acum doar cele de tipul Crayon Rocks. Întrucât încă le mai duce la gură, probabil datorită formei şi culorilor atractive, încă nu i le lăsăm la îndemână. În plus, am încercat să pun cât mai multe opere de artă la nivelul copiilor, să le admire în linişte. Până acum, însă, am reuşit să fac asta doar parţial, întrucât după un timp, Tereza reuşeşte să desprindă de pe perete ramele. Când mai creşte, am pregătite diverse imagini pentru înrămat, la care o să mai adaug copii după tablouri cunoscute.
La cursul lui Simone Davies am învăţat să limităm numărul de activităţi şi jucării oferite la un moment dat copilului. Explicaţia este simplă: cu cât sunt mai puţine, cu atât copilul se concentrează mai mult asupra lor. În plus, reuşeşte să păstreze mai uşor ordinea şi, nu în ultimul rând, îşi dezvoltă mai mult imaginaţia. Când sunt prea multe activităţi, copilul trece de la una la alta, nu stăruie suficient asupra niciuneia şi e chiar mai agitat. Îi e dificil să aleagă cu ce anume să lucreze, la fel cum nouă ne e greu să alegem, în magazin, când avem la dispoziţie acelaşi produs, de la diferiţi producători.
Recomandarea lui Simone este de a avea vreo şase activităţi de coordonare mână-ochi, care să presupună mişcări diverse ale mâinii. La fel ca pentru restul activităţilor, acestea pot fi rotite după ce copilul nu mai lucrează cu ele. Astfel, pe raftul de activităţi, avem de obicei o activitate de înşiruit, una de introdus în diferite fante obiecte diverse, un coş pentru deschis-închis sau nişte căni de stivuit. Am început de curând să îi pun şi un puzzle, simplu, cu trei, cel mult patru piese, pentru început. I-am mai pus pe raft şi diverse suporturi cu discuri, acum avându-l pe cel cu trei tije de culori diferite şi câte trei discuri în culorile tijelor.
Pentru dezvoltarea limbajului, pe lângă ce are pe rafturile ei cu cărţi, are acces uneori şi la cărţile din biblioteca lui Tudor. În perioada aceasta, o surprind mereu uitându-se la albumul nostru de nuntă, arătând înspre cei pe care îi recunoaşte sau în cărţile din seria Wimmelbuch. Pe raftul cu activităţi are diverse figurine Schleich, mai ales cu animale domestice. În curând o să îi dau şi cardurile corespunzătoare, pentru a asocia obiectul cu imaginea. Am ezitat să fac asta până acum întrucât până de curând îndoia cardurile, atunci când Tudor lucra cu ele şi ajungeau la ea în mână.
La Tudor, am implementat destul de devreme regula „pui mai intâi la loc activitatea cu care lucrezi şi apoi iei o alta de pe raft”. Nu am reuşit mereu să o respectăm, dar în timp am văzut că l-a ajutat să lucreze mai ordonat şi să pună aproape întotdeauna la loc fiecare activitate. Fiind însă puţine activităţi la îndemână, chiar atunci când nu se întâmplă aşa, restaurăm ordinea în cel mult cinci minute. La Tereza încă punem noi la loc, aşteptând ca, în timp, să înceapă să ne urmeze exemplul.
Cei mici absorb şi reţin fiecare nuanţă a mediului în care au trăit în primii ani. Scopul vostru este să concepeţi activităţi care să capteze interesul copilului şi să-i creaţi un ambient armonios şi frumos. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)
Pentru multe dintre activităţile pe care le pregătesc copiilor mă inspir din lista lui Simone. Aceasta oferă idei pentru fiecare dintre categoriile enumerate mai sus, dar chiar şi pentru altele, potrivite copiilor de până la şase ani.
Vom avea grijă să-i oferim [copilului] ceea ce îi trebuie. Acum trebuie să ştim să ne stăpânim, să ne retragem deoparte şi să-l observăm, să-l urmărim chiar de la o anumită distanţă, fără să-l obosim cu intervenţia noastră, dar şi fără să-l abandonăm. Îl vom vedea aproape întotdeauna liniştit, mulţumit de el însuşi, ocupat cu o treabă care pare serioasă. Ce ne rămâne nouă de făcut altceva decât să-l observăm? (Maria Montessori, Copilul în familie)
(Photo by Susana Coutinho on Unsplash)
