Zilele trecute, am citit pe nerăsuflate un articol de-al dr. Laura Markham. Era explicaţia pe care o căutam în ultima perioadă pentru stilul ales de noi, spusă atât de clar şi frumos! Am rugat-o să mă lase să public aici traducerea articolului. Îi mulţumesc, încă o dată, pentru toată înţelepciunea!
În loc să împărţim şcoala în învăţământ preşcolar, primar, secundar şi superior, ar trebui să împărţim educaţia în planuri şi fiecare dintre acestea ar trebui să corespundă acelei etape de dezvoltare prin care trece individul. (Maria Montessori, The Four Planes of Development)
Adultul care nu înţelege că un copil trebuie să îşi folosească mâinile şi care nu recunoaşte în asta prima manifestare a instinctului de a munci, poate fi un obstacol pentru dezvoltarea copilului. —Maria Montessori (Catherine McTamaney, The Tao of Montessori: Reflections on Compassionate Teaching)
Fiinţele umane pot fi atât de bune pe cât se simt, iar un copil care simte, în secret, că este "rău", nu are cum să se poarte "bine". (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)
De fiecare dată când spunem „Convinge-mă“ sau „Vino cu o soluţie care funcţionează pentru amândoi“, le oferim copiilor noştri şansa de a-şi exersa capacitatea de a soluţiona probleme şi de a lua decizii. Noi îi ajutăm să ia în considerare comportamentele adecvate şi consecinţele - şi, de asemenea, să se gândească la ceea ce simte şi doreşte o altă persoană. Toate acestea, deoarece am găsit o cale de a implica creierul superior, în loc să enervăm creierul inferior. (Daniel Siegel, Tina Payne-Bryson, Creierul copilului tău)
O cultură a compasiunii în casele noastre promovează atitudinea potrivit căreia a fi părtaş la emoţiile, sentimentele şi suferinţa celorlalţi este ceva demn de preţuire. A fi empatic extinde rezonanţa emoţională într-un domeniu mai conceptual, unde limbajul poate fi utilizat pentru a aprofunda dialogul şi a promova înţelegerea. Când membrii familiei se înţeleg şi se repectă unii pe alţii este mult mai probabil să acţioneze în moduri care dovedesc grijă pentru ceilalţi. (Daniel Siegel, Mary Hartzell, Parentaj sensibil şi inteligent)
Una dintre cele mai obişnuite întrebări pe care le aud de la părinţi este: "Cum îmi conving copilul să mă asculte?" [...] Desigur, părinţii care îmi adresează această întrebare nu se referă cu adevărat la ascultare. Se întreabă cum să îşi convingă copiii să facă ce spun ei. Secretul? Conectare înainte de corectare. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)
Fiţi soarele, niciodată judecătorul! Soarele străluceşte asupra tuturor! Cu toţii avem nevoie de conectare şi iubire. Iar conectarea e mai importantă decât controlul. Cooperarea e mai importantă decât obedienţa. Obedienţa dispare imediat ce ne întoarcem spatele. Cooperarea are un scop profund. (Dr. Lawrence Cohen)
Unul dintre cele mai mari efecte pe care pedeapsa le are asupra noastră este că devine vocea interioară pe care o purtăm cu noi. Ce voce a voastră vreţi să poarte copiii cu ei în viaţă? Când dau de greu, vreţi să aibă o voce interioară care le spune: "E greu, dar te descurci! Sunt cu tine, sunt alături de tine, îmi pasă de tine!"? Sau când au un eşec, vreţi să gândească: "Asta a fost tare greu, nu a mers cum trebuie, dar am încredere în tine şi te iubesc!"? Sau vreţi să aibă o voce interioară care să spună: "Sunt un prost! Sunt un idiot! Ce e în neregulă cu mine?!"? Sau o voce interioară care să spună: "Ce proastă-i persoana aia! Ce ticălos e omul ăla! Renunţ!"? (Dr. Lawrence Cohen)
Dacă ar fi acum să recomand o singură carte despre cum să îţi creşti copilul în stil Montessori, aceasta ar fi. Cartea înglobează informaţii importante atât despre metoda şi stilul de viaţă Montessori, cât şi despre disciplina pozitivă sau comunicarea non-violentă.