Când Tudor se întâmplă să fie extrem de agitat îi recomand uneori să își aleagă o carte de citit sau să meargă pe geam. Privitul pe fereastră este una dintre cele mai relaxante activități pe care le face.
Când era mic și eu am mers la serviciu timp de câteva luni, a învățat să mă conducă stând pe geam și, uneori, să mă aștepte acolo. La fel făceau copiii și cu Lucian, înaintea pandemiei, alergând nerăbdători spre fereastră de îndată ce știau că se apropie ora de sosire de la serviciu.
Privitul pe fereastră este o ocazie minunată de a studia lumea din jurul nostru și de a ne dezvolta concentrarea. Copiii mici sunt fascinați de viața de zi cu zi, interesați fiind de tot ceea ce se întâmplă. Și au atâtea de văzut, pentru că imaginea din fața lor nu e niciodată aceeași! Vremea se schimbă în fiecare zi, peisajul e altfel de la un anotimp la altul. Mașinile, oamenii, animalele și păsările sunt mereu diferite, chiar dacă uneori aceleași.
În lumea de astăzi, copiii sunt tot mai puțin obișnuiți cu ritmul lent de viață. Grăbiți asemenea părinților, alergând mereu de la o activitate la alta, de la un loc la altul, nu mai au ocazia să se bucure de simpla observare a unei păsări care ciugulește dintr-o bucată de pâine.
Cei care au acces la ecrane, cu atât mai puțin sunt răbdători să urmărească viața în câteva cadre pe secundă. Obișnuiți cu derularea rapidă a imaginilor, viața în ritm normal nu mai are aceeași atracție pentru ei. Din păcate, ecranul, această dădacă aparent gratuită, își cere plata cu întârziere și cu costuri extrem de mari pentru copii!
Psihologul Adam Cox a observat că, dacă acum 50 de ani copiii se plictiseau după câteva ore în care nu aveau nimic de făcut, în zilele noastre copiii se plictisesc după doar treizeci de secunde, în timp ce majoritatea adulților simt nevoia să își controleze telefonul în cele patru secunde în care încetinesc și se opresc la o trecere de pietoni. (Dr. William Stixrud, Ned Johnson, The Self-Driven Child)
Adesea, stând alături de ei, creăm povestiri despre ceea ce vedem afară. Ne gândim încotro se duce camionul încărcat cu lemne, ne imaginăm ce discută două persoane care se întâlnesc pe stradă. Alteori, numărăm toate mașinile roșii care trec prin fața noastră sau câte ambulanțe vedem în timp ce stăm la geam. Ne uităm la norii sau păsările de pe cer, observăm soarele sau ne mirăm când vedem luna în plină zi.
Când sunt mici, copiii au o mulțime de întrebări despre ceea ce văd. Putem să le susținem curiozitatea aceasta înnăscută, ajutându-i chiar să o dezvolte. A-i învăța pe copii să reflecteze asupra a ceea ce văd e un mod deosebit de a le dezvolta atât imaginația, cât și empatia și compasiunea. Devin astfel mai curioși nu doar despre ceea ce se întâmplă în viața lor, dar și a celorlalți.
Privitul pe fereastră e doar una dintre metodele prin care îi putem ajuta pe copii să rămână ancorați în prezent. Mersul în ritmul copilului, joaca în natură și prezența conștientă alături de ei sunt opțiuni din aceeași categorie.
Visatul cu ochii deschiși este la fel de important pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor precum orice altă formă de gândire. Iar în societatea noastră, în care problemele de anxietate ale adulților și copiilor devin normă, reveria poate fi considerată unul dintre remedii.
Trebuie să creăm cu intenție perioade de reflecție în aceste timpuri în care stimularea este prezentă pretutindeni. (Dr. William Stixrud, Ned Johnson, The Self-Driven Child)
(Photo by Bermix Studio on Unsplash)
