Etichetă: Program

  • Ciclul de lucru Montessori

    Ciclul de lucru Montessori

    Ciclul de lucru de trei ore este unul dintre principiile care diferenţiază Montessori de învăţământul tradiţional. Cercetările din ultimele decenii au demonstrat că şi adulţii ar avea un stil similar de lucru. Dar pentru unii dintre noi, acest timp neîntrerupt este un lux. Şi totuşi, când reuşim să beneficiem de el, alegându-ne singuri activitatea şi reuşind să o ducem la îndeplinire, ne simţim atât de bine! Pentru copiii mici, acest lux înseamnă o putere mai mare de concentrare şi un nivel crescut de independenţă. Iar serenitatea cu care ei încheie această perioadă este un bonus.

    Programul nostru de vară presupune trezirea în jurul orei şapte, urmată de joaca individuală sau împreună cu bunica şi micul dejun. Uneori, copiii frământă aluat, pictează sau se joacă cu plastilină. Alteori, abia aşteaptă să termine micul dejun pentru a ieşi la joacă. Cât timp e vreme frumoasă, stau afară dimineaţa câte două sau trei ore. Pentru că acum nu putem pleca nicăieri, ne petrecem ziua doar în curte şi facem planuri de evadare atunci când vom putea.

    Joaca de dimineaţă presupune folosirea tuturor maşinilor şi bicicletelor din curte, grădinărit, desenat cu cretă, dat în hamac. De multe ori, joaca cu nisip e lăsată deoparte, în favoarea unor activităţi de viaţă practică. Ambii sunt preocupaţi acum de tăiat, Tudor folosind foarfeca de grădină, iar Tereza un cleştişor mic. Îşi aleg pentru asta frunze uscate, ramuri căzute din copaci sau fire de iarbă.

    Maria Montessori a organizat programul în grădiniţe în funcţie de ciclul de lucru al copiilor. Pentru cei sub doi ani şi jumătate, acesta presupune o durată neîntreruptă de lucru de cel mult nouăzeci de minute. Pentru copiii mai mari de această vârstă, durata creşte la trei ore. În acest interval de timp, copiii decid singuri ce anume să lucreze. Fiecare îşi alege ce activităţi doreşte, în funcţie de ceea ce îl interesează sau atrage în ziua respectivă.

    O activitate interesantă, liber aleasă, care are virtutea de a induce concentrarea, nu oboseala, sporeşte energiile şi capacităţile mentale ale copilului şi îl conduc la stăpânirea de sine. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    Schematizând această durată neîntreruptă, Maria Montessori a împărţit-o în câteva secvenţe. În prima jumătate de oră, copiii îşi regăsesc mediul de lucru. Îşi salută colegii, îşi iau rămas bun de la părinţi, fac mici sarcini organizatorice. În următoarea jumătate de oră, aleg o activitate mai uşoară, care le e deja cunoscută.

    După prima oră de lucru, aşa-zisa „falsă oboseală” se instalează. Unii compară acest moment cu pauza de cafea a adultului. Dacă momentul nu este bine înţeles, copilul îşi poate pierde concentrarea şi reintră greu în dispoziţie de lucru. Lăsat însă nederanjat, după un timp de agitaţie şi deplasare aparent fără sens, îşi va găsi o activitate. Munca pe care o va face în următoarele nouăzeci de minute va fi partea „serioasă” a zilei de lucru. Va fi acaparat de învăţarea a ceva nou, va fi atras de sarcini mai grele, pentru care are nevoie de maximă concentrare.

    Ultima jumătate de oră va fi cea în care copiii încep să îşi strângă activităţile, reluând eventuale discuţii cu colegii de grupă. Unii aleg să rearanjeze sala de clasă, alţii aleg o carte sau se pregătesc de prânz sau de plecarea spre casă. Uneori, copiii de peste patru ani vor repeta acest ciclu de activitate neîntreruptă şi după-masa.

    Iată un exemplu de ciclu neîntrerupt al unui copil de patru ani şi jumătate pe care l-am observat recent. Făcut puzzle, zece minute. Construit cu blocuri de lemn, cincisprezece minute. Udat plantele, douăzeci de minute. Măturat podeaua, zece minute. Activitate cu cardurile de numărat, cincisprezece minute. Urcat şi coborât treptele, cinci minute. Povestit cu tata, zece minute. Făcut un puzzle de o sută de piese, patruzeci şi cinci de minute. Exersat legatul şireturilor de la papuci, patruzeci şi cinci de minute. ( Maren Schmidt, Dana Schmidt, Understanding Montessori: A Guide for Parents)

    Mi-a fost întotdeauna uşor să observ ciclul de lucru Montessori atunci când sunt afară cu copiii. Când ieşim, aleargă fiecare spre ceea ce i se pare interesant, dar imediat îi atrage altceva atenţia. E ca şi cum ar lua în primire toate maşinile, jucăriile şi uneltele rămase peste noapte afară. După aceea, Tudor îşi alege o sarcină de grădinărit sau pune în practică vreo idee văzută într-o carte. Tereza îl ajută uneori, pe post de asistentă sau îşi găseşte propria îndeletnicire.

    Când încep să aibă mici neînţelegeri, îmi dau de înţeles că este momentul falsei oboseli. Adesea, e suficient să le atrag atenţia asupra unei flori sau a unei furnici, pentru a restaura pacea. Alteori, reuşesc singuri să îşi rezolve problemele, găsind câte o soluţie ingenioasă. Îl văd adeseori pe Tudor absorbit apoi într-o muncă importantă, în timp ce Tereza face cu totul altceva. În perioada aceasta, am observat că lucrează mai mult separat, fiecare prins în sarcina lui.

    Tereza este prima care începe să dea semne de oboseală, alegând să urce în casă sau venind la mine în braţe. Tudor rămâne adesea concentrat asupra propriei sarcini, pentru cel puţin încă o jumătate de oră.

    Când stăm mai mult în casă, le arăt câte un material nou dimineaţa, după ce terminăm micul dejun sau după trezirea din somnul de amiază. Dacă suntem afară, găsim de fiecare dată prilejuri de a integra ceea ce au învăţat în casă sau din cărţi. Sunt zile în care materialele din casă aproape nu sunt atinse şi altele în care lucrează cu ele timp îndelungat.

    În ultima vreme, am observat că Tudor are o perioadă de muncă mai îndelungată şi în timpul după-amiezei. În timpul acesta, Tereza preferă să stea alături de adulţii din preajmă.

    Majoritatea dintre noi, chiar şi copiii mici, avem un ciclu de lucru înnăscut de trei ore. L-am putea compara cu ciclul nostru de somn. Când ştim că avem la dispoziţie cel puţin trei ore de lucru neîntrerupt la dispoziţie, vom îndeplini o multitudine de sarcini şi vom face asta cu plăcere. Dacă timpul ne este întrerupt, s-ar putea să nici nu ne apucăm de lucru. (Maren Schmidt, Dana Schmidt, Understanding Montessori: A Guide for Parents)

    Perioada aceasta de carantină, cu tot disconfortul creat, poate fi momentul ideal pentru observarea şi dezvoltarea unor astfel de cicluri. Nefiind nevoiţi să alergăm din loc în loc, îi putem lăsa pe copii să lucreze neîntrerupţi. Repetând tiparul acesta zilnic, beneficiile vor apărea, cu siguranţă!

    Darul timpului neîntrerupt ne oferă, atât adulţilor cât şi copiilor, ocazia de a ne angaja în propriul ciclu de trei ore de muncă asiduă. Creăm astfel un succes personal în învăţare, concentrare şi independenţă. (Maren Schmidt, Dana Schmidt, Understanding Montessori: A Guide for Parents)

    (Photo by Michał Parzuchowski on Unsplash)

  • Mergem la culcare, acum

    Mergem la culcare, acum

    În dimineaţa aceasta, Tudor a fost destul de agitat. După micul dejun, am mers împreună în cameră, să doarmă. Dar nu a reuşit, era probabil prea obosit, sau nu era ora potrivită. Mama a spus că poate are nevoie doar de odihnă, nu neapărat de somn, având în vedere că nu e ora la care, de obicei, doarme. Şi a avut dreptate, a fost nevoie de o jumătate de oră de lectură, liniştită, pentru a se calma şi a-şi încărca bateriile.

    După cum spuneam, am încurajat mereu rutina şi ritualurile în viaţa noastră de zi cu zi. Somnul de prânz este în jurul orei 12.30. Astăzi, după toate activităţile de dimineaţă, Tudor mi-a cerut să-l alăptez. După ce a mâncat o tartă cu carne tocată, ca gustare, s-a ridicat de pe scaun şi a zis: „Mama, mergem la culcare, acum!”. Nu e prima dată când a cerut să meargă la somn. De curând, Tereza a venit înspre saltea şi a început să urce spre locul ei. Era obosită şi aşa îmi spunea că vrea să se odihnească. Cât de mult contează rutina!

    Cât despre somnul de seară, noi începem ritualul de la ora 7. Tereza începe cu baia, în timp ce eu cinez cu Tudor. Apoi o alăptez pe Tereza, iar Tudor face baie, apoi citeşte cu Lucian şi după 8.30 vine în cameră, să-l alăptez. Eu dorm împreună cu ei, ne este mai uşor aşa, inclusiv pentru hrănirea lor noaptea. De obicei, pe la 9.10 seara dorm amândoi. În zilele neobişnuite (care, din fericire, sunt mai rare), programul se decalează pentru încă un pahar de apă sau mers la oliţă, pentru încă o carte, o poveste sau o plimbare. Ştiu că mai avem de lucrat la impus reguli pentru un somn liniştit. Pentru moment, ritualul şi rutina ne ajută.

    Dr. Laura Markham spunea că pentru fiecare oră de somn în minus (faţă de necesarul său), copilul se comportă de parcă ar fi cu un an mai tânăr, întrucât îi este mai greu (cu câte un an) să îşi acceseze funcţia cerebrală. Nici nu e de mirare, atunci, că sunt atât de dificili cei care nu reuşesc să doarmă suficient!

  • Dimineţi liniştite

    Dimineţi liniştite

    Azi am avut o dimineaţă ieşită din rutină. Am schimbat aşternutul ud, punându-l la spălat, am aspirat nasul copiilor şi o tavă spartă în bucătărie, le-am făcut aerosoli. Apoi am schimbat-o pe Tereza pentru a patra oară în ziua respectivă. Când m-am uitat la ceas, am văzut că era abia ora 9.30. Şi încă nici nu mâncaserăm… Pentru noi, nu e deloc una din acele dimineţi liniştite, pline de rutină, cu care ne-am învăţat.

    De când s-a născut Tudor, am aflat despre importanţa predictibilităţii în viaţa copiilor mici. Când ştiu ce urmează să se întâmple, ei se simt în siguranţă, în control, pregătiţi pentru ziua respectivă. Mutându-i dintr-un loc în altul, mai ales fără a le spune ce se întâmplă, îi facem să depindă de noi.

    Copiilor le place să ştie ce urmează să se întâmple. De aceea, de când s-au născut, am evitat călătoriile mai lungi de o zi, reducându-le şi pe acestea la minimum. Am observat că după fiecare deplasare, tot programul era dat peste cap în următoarea zi. Uneori asta dura chiar două-trei zile, iar copiii erau mai agitaţi. Aşa că am preferat să avem parte în primii ani de dimineţi liniştite şi copii mulţumiţi.

    Au fost unii prieteni care ne-au sugerat că e mai bine îi pregătim pentru lumea în continuă schimbare. Dar noi preferăm să facem asta după ce mai cresc. Până pe la trei ani, au suficient de multe de învăţat şi descoperit în lumea din jurul lor!

    „Ca regulă generală, cu cât există mai multă rutină şi mai mult ritual în primii trei ani din viaţa copilului, cu atât devine mai liniştit, mai relaxat şi mai conectat la un program zilnic. […] Stabilind ce urmează să se întâmple, rutina şi ritualul îl ajută pe copil să îşi clădească încrederea în lume şi să se simtă în siguranţă în viaţă.” (Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jensen, Educaţia Montessori în primii ani de viaţă)

    (Photo by Marjorie Bertrand on Unsplash)