Muncă, pasiune şi valori

Exemplul pe care îl dăm prin propriul comportament este mult mai puternic decât orice le spunem noi. Copiii absorb orice văd că facem noi, în  special când sunt foarte mici, şi încep să vorbească şi să se poarte exact ca noi. Noi suntem modelele lor. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

Ai grijă!, O să cazi!, Să nu te tai!

Când îi spunem copilului „Ai grijă!”, nu transmitem mesajul că ne pasă, deşi asta este ceea ce simţim, ci mesajul că lumea este un loc nesigur şi că nu avem încredere în copilul nostru că se va descurca în ea. (Dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi)

Stilul parental – când ceilalţi vă critică alegerea

Zilele trecute, am citit pe nerăsuflate un articol de-al dr. Laura Markham. Era explicaţia pe care o căutam în ultima perioadă pentru stilul ales de noi, spusă atât de clar şi frumos! Am rugat-o să mă lase să public aici traducerea articolului. Îi mulţumesc, încă o dată, pentru toată înţelepciunea!

Triunghiul Pikler

Învăţând, în timpul dezvoltării motorii, să se întoarcă pe burtă, să se răsucească, să se târâie, să stea în fund şi să meargă, [copilul] nu învaţă doar aceste mișcări, ci și cum să înveţe. Învață să facă ceva de unul singur, să fie interesat să încerce, să experimenteze. Învață să învingă dificultățile. Ajunge să cunoască bucuria și satisfacția date de acest succes, ca rezultat al răbdării și perseverenţei sale. (Emmi Pikler, Peaceful Babies, Contented Mothers)

Alegeri cu cap

De fiecare dată când spunem „Convinge-mă“ sau „Vino cu o soluţie care funcţionează pentru amândoi“, le oferim copiilor noştri şansa de a-şi exersa capacitatea de a soluţiona probleme şi de a lua decizii. Noi îi ajutăm să ia în considerare comportamentele adecvate  şi consecinţele – şi, de asemenea, să se gândească la ceea ce simte şi doreşte o altă persoană. Toate acestea, deoarece am găsit o cale de a implica creierul superior, în loc să enervăm creierul inferior. (Daniel Siegel, Tina Payne-Bryson, Creierul copilului tău)

Copiii, părinţii şi emoţiile

O cultură a compasiunii în casele noastre promovează atitudinea potrivit căreia a fi părtaş la emoţiile, sentimentele şi suferinţa celorlalţi este ceva demn de preţuire. A fi empatic extinde rezonanţa emoţională într-un domeniu mai conceptual, unde limbajul poate fi utilizat pentru a aprofunda dialogul şi a promova înţelegerea. Când membrii familiei se înţeleg şi se repectă unii pe alţii este mult mai probabil să acţioneze în moduri care dovedesc grijă pentru ceilalţi. (Daniel Siegel, Mary Hartzell, Parentaj sensibil şi inteligent)

Vocea interioară a copilului

Unul dintre cele mai mari efecte pe care pedeapsa le are asupra noastră este că devine vocea interioară pe care o purtăm cu noi. Ce voce a voastră vreţi să poarte copiii cu ei în viaţă? Când dau de greu, vreţi să aibă o voce interioară care le spune: „E greu, dar te descurci! Sunt cu tine, sunt alături de tine, îmi pasă de tine!”? Sau când au un eşec, vreţi să gândească: „Asta a fost tare greu, nu a mers cum trebuie, dar am încredere în tine şi te iubesc!”? Sau vreţi să aibă o voce interioară care să spună: „Sunt un prost! Sunt un idiot! Ce e în neregulă cu mine?!”? Sau o voce interioară care să spună: „Ce proastă-i persoana aia! Ce ticălos e omul ăla! Renunţ!”? (Dr. Lawrence Cohen)