Etichetă: Scris

  • Întoarcerea lui Arpagic

    Întoarcerea lui Arpagic

    Când eram în liceu, am participat la Școala de vară de la Sighet, organizată de Ana Blandiana și Romulus Rusan. A fost pentru mine o experiență deosebită, care mi-a rămas aproape de suflet. Pe lângă dragostea pentru Maramureș, zilele petrecute acolo mi-au adus trăiri greu de egalat. Căldura și blândețea cu care organizatorii ne-au înconjurat au atenuat șocul informațiilor primite despre tot ce s-a petrecut în închisoarea din Sighet, în special, și în anii comunismului, în general.

    De aceea, când a venit timpul să aleg o nouă carte de poezii pentru copii, gândul m-a dus imediat la Ana Blandiana. Iar Întoarcerea lui Arpagic a fost alegerea excelentă, mai ales pentru zburdalnica imaginație a lui Tudor. Când le-am spus de cine e scrisă cartea, copiii au luat imediat din bibliotecă volumul de eseuri ale Școlii de vară, pe a cărui copertă mă regăsesc și eu. Mă întrebaseră adesea cine sunt cei din imagine și acum mi-au arătat-o încântați pe autoarea noii lor cărți.

    Întoarcerea lui Arpagic reunește mai multe volume de-ale Anei Blandiana: Întâmplări din grădina mea, Alte întâmplări din grădina mea, Întâmplări de pe strada mea și Cartea Albă a lui Arpagic (file de dosar). Ilustrațiile cărții sunt și ele calde și amuzante, făcându-i pe ambii copii să le privească cu mare atenție. Din multe puncte de vedere, am asemănat-o cu Cartea cu Apolodor, de Gellu Naum, care i-a plăcut în mod deosebit lui Tudor.

    Tereza este în perioada interesului pentru sunete și, mai nou, chiar și pentru litere. Ne-am jucat în ultima vreme cu rimele, dar am simțit și nevoia poeziilor de calitate. Iar cele scrise de Ana Blandiana sunt atât de frumoase, încât le-am citit și noi, cu mare plăcere. Uneori, chiar, Lucian și cu mine ne-am amuzat mai tare de subtilitățile lingvistice și contextuale decât au făcut-o copiii.

    Tovarășul Arpagic, / Burghez / Cu origine nesănătoasă, /

    Doarme / Toarce / Și visează / Ca un domn, /

    Ba, fără niciun motiv, / Mai și miaună subversiv / Prin somn.

    (Ana Blandiana, Întoarcerea lui Arpagic)

    Am văzut uneori cărți pentru copii care nu aveau nicio legătură cu textul literar. Am citit poezii care îmbinau doar cuvinte al căror final rima, dar care erau complet lipsite de bogăție lirică. Dezvoltarea simțului estetic este deosebit de importantă la vârsta aceasta. La fel ca atunci când vorbim despre jucării sau despre materialele cu care lucrează copiii, calitatea lor este esențială. Când se simt atrași de ele, copiii le vor studia în mod îndelungat și le vor prețui. În loc să îi copleșim cantitativ, e mult mai important să le educăm dragostea pentru frumos, pentru simplitate și calitate.

    De la naștere și până la vârsta de șase ani, copilul se află în perioada senzitivă a limbajului. Setea cu care rețin uneori cuvintele este uimitoare. În jurul vârstei de patru ani și jumătate, de exemplu, copilul poate învăța 250 de cuvinte pe săptămână! Cât e de important, așadar, să avem răbdarea și înțelepciunea de a le oferi surse cât mai bogate în conținut! De a sta alături de ei și a le povesti sau reciti, uneori pentru a mia oară, aceeași carte. De a-i învăța despre frumusețea și puterea unei rime și a unui cuvânt, prin recitarea unei meșteșugite poezii de noapte bună.

    Unde nu poate pătrunde / Nici o jivină, / Și nici o crimă / Nu se poate petrece /

    Dar orice rimă / E regină / Și este rege / Orice cuvânt.

    (Ana Blandiana, Întoarcerea lui Arpagic)
    Un muzeu de borangic
  • Citirea primelor cuvinte

    Citirea primelor cuvinte

    Tudor a început să citească de câteva săptămâni bune. Când l-am văzut interesat de recunoașterea literelor din cărți, am pregătit lecția introductivă despre citirea primelor cuvinte. După o zi, am reluat-o, mergând de fiecare dată în ritmul lui.

    Dacă scrisul, așa cum a fost prezentat, este un fapt în care predomină mecanismele psihomotorii, cititul, dimpotrivă, implică intervenția unei activități pur intelectuale. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Am pregătit într-un coșuleț șase obiecte mici, atractive. Am căutat ca numele fiecăruia să fie scurt, de cel mult patru litere. Am găsit un inel, un leu, un cal, un pion, un ban și un cub. Am pregătit pentru mine șase bucățele de hârtie, pe care urma să scriu numele fiecărui obiect. După ce le-am denumit pe fiecare împreună cu Tudor, le-am așezat pe covoraș, de sus în jos. Am început apoi să scriu cuvintele aleatoriu, oprindu-mă după fiecare literă, pentru ca Tudor să o poată recunoaște și pronunța.

    Primul început este, deci, așa cum am arătat, nomenclatura, adică citirea unor nume de obiecte cunoscute și, pe cât se poate, prezente. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    După ce am terminat de scris, am citit împreună din nou fiecare literă. Apoi i-am zis să le citim mai repede și tot mai repede. În cele din urmă, am pronunțat împreună numele scris pe bilețel și l-am așezat alături de obiectul corespunzător. Și am făcut la fel pentru fiecare în parte.

    Fiindu-i relativ ușor să citească cuvintele, i-am arătat în aceeași zi și biletele pretipărite cu denumirea fiecărui obiect. După ce le-a citit pronunțând tot mai repede literele, a așezat fiecare bilet lângă cel corespunzător scris de mână. După câteva astfel de exerciții, bilețelele scrise de mână pot fi eliminate și rămân doar cele tipărite.

    Eu nu consider că un copil dă dovadă că citește atunci când verifică un cuvânt pe care l-a scris, […] pentru că copilul cunoaște mai dinainte cuvântul, pe care l-a pronunțat în gând de mai multe ori atunci când l-a scris.

    Eu numesc citire interpretarea unei idei pe temeiul semnelor grafice. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Următorul pas pentru a învăța citirea primelor cuvinte este corelarea între imagine și text. Am folosit câteva carduri pe care erau desenate obiecte a căror denumire e formată din câteva litere. După ce le-am așezat în ordine, de sus în jos, Tudor a citit cardurile tipărite și le-a așezat alături de imaginea potrivită.

    Ultimul exercițiu din această serie este prezentarea unor carduri care să conțină doar cuvinte, fără obiecte sau imagini asociate. Cuvintele scrise pot să conțină două, trei, patru sau cinci litere, ele fiind prezentate progresiv copilului. Pentru Tudor a fost deosebit de interesant să numere câte litere au cuvintele pe care ajungea să le citească. Iar când a ajuns la cele de cinci litere a fost mai mult decât entuziasmat, poate și pentru că erau cele mai greu de citit.

    E important ca aceste prime cuvinte folosite să fie fonetice. Cu alte cuvinte, fiecărei litere să îi corespundă un singur sunet. În unele manuale Montessori, culoarea folosită pentru exercițiile de acest tip este roz. Atât coșulețul în care sunt păstrate obiectele mici, cât și cardurile cu imagini sau cuvinte tipărite au un indicator sau chenar roz.

    Pentru că în limba română există doar câteva grupuri de litere, codurile folosite în citire sunt două. Pe lângă setul roz, care conține cuvinte cu transcriere fonetică unu la unu, mai există setul albastru.

    Exercițiile prezentate pentru culoarea albastră sunt aceleași cu cele de mai sus, cu diferența că denumirea unuia dintre obiectele prezentate are și un grup de litere. Când copilul ajunge la cuvântul respectiv, va citi literele unul după altul. Dacă îi arătăm un cerb, de exemplu, când vom scrie el va citi „c”, „e”, „r”, „b”, care pronunțate repede se aud „cherb”. În acel moment, îi explicăm că „c” urmat de „e” se citește „ce”.

    Fiind deja mai antrenat în citire, dacă e pregătit, poate face exercițiul cu asocierea imaginilor și a cuvintelor scrise în aceeași zi. Putem chiar să îi prezentăm un al doilea grup de litere, dacă e încă odihnit și interesat.

    Când a început să citească primele cuvinte, Tudor a fost interesat de tot ce îi ieșea în cale. Ne întreba, când nu reușea să descifreze singur, ce scrie pe fiecare etichetă sau semn stradal. Și a început să citească singur cuvinte din cărțile preferate, înainte de somnul de prânz sau seară. Nu întreaga carte, ci doar cuvinte!

    Cartea se adresează limbajului logic, nu mecanismului limbajului; și pentru ca ea să poată fi înțeleasă de copil, trebuie ca limbajul logic să se fi stabilit la el. Între a ști să citești cuvintele și sensul unei cărți poate exista aceeași depărtare ca aceea dintre a ști să pronunți un cuvânt și a ști să pronunți un discurs. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Pentru a-i da și mai multe ocazii de citire, am început să scriu litere pe tabla albă de lângă masa din bucătărie, pe care le citește când mănâncă. Observ când o literă e mai greu de asociat pentru el și scriu cuvinte care încep doar cu litera respectivă. Tot acolo, într-o parte, scriem și lista de cumpărături sau cu lucruri de făcut, pe care o citește cu același interes.

    În această perioadă, Tudor scrie și citește zilnic. Uneori folosește alfabetul mobil, alteori scrie cu carioca pe balon. De curând, compune și propoziții, pe care ne pune apoi să le citim, pentru a vedea dacă înțelegem. Și chiar dacă uneori lipsește câte o literă, facem tot posibilul să îi arătăm că ne poate comunica și astfel. Scopul nu este de a scrie perfect, ci de a-i menține viu interesul pentru fascinantul univers al lecturii, care începe cu citirea primelor cuvinte.

    Dacă scrisul îl ajută pe copil să-și corecteze sau, mai bine, să-și dirijeze și să-și perfecționeze mecanismul limbajului articulat, cititul ajută dezvoltarea ideilor, pe care o asociază cu dezvoltarea limbajului. În sfârșit, scrisul ajută limbajul fiziologic, iar cititul, limbajul social. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)


    Puteți citi seria despre învățarea scrisului conform abordării Montessori începând de aici.

  • Alfabetul mobil Montessori

    Alfabetul mobil Montessori

    În primele grădinițe Montessori, materialele folosite pentru învăţarea scrisului erau literele rugoase, alfabetul mobil şi inserturile geometrice. Între timp, au fost adăugate și alte materiale pe rafturile din zona de limbaj, alături de ele.

    După ce Tudor a început să fie interesat de scris, mi s-a părut mai potrivit să îi comand materiale mai apropiate de cele originale. Am înlocuit literele rugoase folosite inițial, care aveau și alte elemente desenate pe ele, cu unele care aveau lipită doar litera șmirgheluită. Și m-am bucurat să găsesc un set din alfabetul mobil Montessori creat special pentru folosit acasă.

    Setul nostru are câte trei bucăți din fiecare consoană și câte cinci pentru fiecare vocală. Pentru început, cât timp copiii scriu doar cuvinte sau propoziții scurte, acestea sunt suficiente. Când vor ajunge să folosească alfabetul mobil Montessori pentru a scrie fraze, vor putea folosi o variantă asemănătoare alfabetarului pe care mi-l amintesc din propria copilărie.

    La fel ca literele rugoase, și vocalele și consoanele din alfabetul mobil Montessori sunt colorate diferit. Importantă este păstrarea aceluiași cod de culori de la un material la altul, pentru continuitate. Cu alte cuvinte, dacă literele rugoase au vocalele colorate în roșu, și alfabetul mobil le va avea colorate la fel.

    După ce au învățat cea mai mare parte a literelor rugoase, copiii pot începe să folosească alfabetul mobil pentru a scrie cuvinte. Recomandările sunt de a-i prezenta copilului acest material după ce poate descompune cuvintele în sunetele corespunzătoare.

    La început, a crea cuvinte este mult mai fascinant decât a le citi; este mai „ușor” decât a le scrie, pentru că scrisul cere intrarea în acțiune a unor mecanisme, care încă nu sunt fixate. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Maria Montessori a analizat mecanismul scrisului și a înțeles nevoia diferențierii între învățarea și reproducerea semnului grafic și abilitatea mâinii de a-l trasa. Pe de o parte, copilul învață literele, ca mod de a transcrie sunetele. Pe de altă parte, mâna lui nu e încă suficient dezvoltată pentru a avea cursivitate în scriere. Ca urmare, ea a introdus alfabetul mobil, prin care copilul poate manipula literele individual și compune, astfel, cuvinte.

    Avem de-a face cu un studiu autentic: un exercițiu pur al inteligenței, care s-a eliberat de mecanisme, s-a desprins de interesul pe care îl prezintă necesitatea de a executa actul scrisului. De aceea, energia intelectuală stimulată de un nou interes se poate exprima neobosită printr-un efort surprinzător. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    La fel ca în cazul altor activități, copiii nu sunt corectați dacă nu scriu corect un cuvânt. Scopul exercițiilor cu alfabetul mobil e de a stârni interesul pentru compunerea cuvintelor, nu scrierea ortografică. Unul dintre primele cuvinte pe care Tudor le-a compus a fost numele lui, apoi cel al Terezei. Și chiar dacă l-a modificat ușor la început, l-am lăsat așa. Totuși, l-am auzit apoi repetând intens sunetele care compuneau numele surorii lui.

    Am folosit alfabetul mobil fie pentru a scrie eu cuvinte dictate de Tudor, fie pentru a compune el singur cuvintele. De fiecare dată, am lăsat să decurgă totul în ritmul lui, oprind activitatea când nu a mai fost interesat.

    Exercițiile care pot fi făcute cu ajutorul alfabetului mobil Montessori sunt nenumărate. Copiii pot scrie denumirile unor obiecte mici sau imagini care le sunt prezentate. Pot compune propriile cuvinte sau unele dictate. Când sunt pregătiți, pot scrie propoziții scurte, apoi fraze sau chiar scurte povestiri.

    Copiilor nu li se cere să citească ceea ce au scris, pentru că e posibil ca acest act să fie încă prea abstract pentru ei. Rolul acestor exerciții e de a răspunde unei perioade senzitive a copilului, când interesul pentru limbaj este cel mai ridicat.

    Copiii care formau cuvinte în felul acesta nu știau nici să scrie, nici să citească. Ei nu se interesau defel de cuvântul scris. Acționau sau mai bine-zis reacționau la un stimul care, în loc de a provoca un reflex interior, producea un răspuns ce corespundea unei sensibilități creatoare. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • Pot să fac singur!

    Pot să fac singur!

    Ultima perioadă a fost una a zbaterilor tehnologice. În urmă cu câteva săptămâni, mi-am pierdut Kindle-ul. Am întors casa cu susul în jos, dar timp de câteva zile a fost de negăsit. În cele din urmă, Tudor, probabil sătul să mă vadă abătută și întrebând mereu de Kindle, s-a gândit să îl caute și sub pat. În seara aceea, fericiți, am recitit cartea pentru copii pe care o am salvată doar acolo – Caillou: Pot să fac singur!, de Christine L’Heureux.

    Stând departe de ecrane, cititul pe Kindle este și un mod pentru Tudor de a fi în contact cu un dispozitiv electronic. Nefiind conectat la internet, l-am învățat cum să acceseze cele câteva cărți pentru copii salvate. În ultima vreme, i-a plăcut să-i folosească funcția de căutare pentru a tasta litere și a scrie cuvinte scurte. Alteori, înșiruie literele una după alta și îmi cere să citesc ce scrie pe ecran. Exercițiile acestea au fost și unul din modurile în care mi-a arătat că e pregătit să facă trecerea de la scris la citit.

    Povestea lui Caillou este una dintre cărțile preferate ale copiilor. Am citit-o de așa multe ori, încât acum Tudor i-o spune Terezei, folosind imaginile din carte. De curând, povestind despre ea cu verișoarele copiilor, ele ne-au spus că îl cunosc pe Caillou din desenele animate. Am notat ideea, pentru când vor mai crește copiii; cred că va fi interesant și pentru noi să le urmărim.

    Pot să fac singur! este despre dorința lui Caillou de a deveni independent. Sprijinit de tatăl lui, se încalță și îmbracă singur, pune masa și ajută la strânsul ei. Ceea ce m-a atras pe mine cel mai mult la această carte este felul în care tatăl își susține și încurajează fiul. Traducându-le copiilor textul, am înlocuit încurajarea tatălui de a lucra încet cu proverbul „Cu răbdarea treci marea.” Le-a plăcut atât de mult cum sună, încât acum îi aud adesea repetându-și unul altuia cuvintele. Acesta a devenit modul lor de a trece peste micile frustrări ale zilei.

    Tudor se uită uneori îndelung la poza în care tatăl l-a luat în brațe pe Caillou, pentru a-l liniști. Obosit, harnicul băiat a scăpat din mâini paharul pe care îl ducea la spălat. Tatăl lui îl încurajează, spunându-i că va reuși data viitoare. Cred că este atras de ea pentru că poza este aproape identică cu cele nenumărate pe care le au copiii pe umărul lui Lucian.

    Tatăl lui Caillou îi oferă acestuia opțiuni, e răbdător și îi vorbește blând. Îl susține atunci când greșește și îl consolează când e trist. Din acest punct de vedere, ar putea fi considerată și manual pentru părinți. La fel ca alte cărți din serie, și aceasta este scrisă cu ajutorul unei consultante, psiholog pentru copii.

    Am profitat de repararea laptopului și recuperarea datelor din el, cealaltă zbatere tehnologică a acestei perioade, pentru a scrie despre Caillou. O carte care vorbește despre depășirea frustrărilor, cu determinare și efort, despre independență, susținere necondiționată și stimă de sine.

    [Lui Caillou] nu îi intră piciorul în papuc. Începe să fie foarte frustrat. Tata îi spune: „Știu că e foarte greu. Nu te grăbi. Cu răbdarea treci marea.” Și îi zâmbește încurajator lui Caillou.

    Caillou încearcă din nou. În cele din urmă, piciorul îi alunecă în papuc. E foarte mândru de el. „Bravo, Caillou! Ai reușit de data asta.”, îi spune tatăl lui.

    (Christine L’Heureux, Caillou: Pot să fac singur!)
    Pot să fac singur! - papuc
  • Tabla pentru scris

    Tabla pentru scris

    Progresia în învăţarea scrierii este de la trasarea literelor rugoase înspre tava cu nisip, apoi la tabla pentru scris şi, în final, scrierea pe hârtie. Desigur, foarte multe dintre activităţile învăţate în primii ani de viaţă sunt gândite special pentru pregătirea mâinii pentru scris.

    Copiii noştri ne văd tot mai puţin scriind pe hârtie. De aceea, am încercat adesea să facem listele pentru cumpărături împreună cu ei. În plus, am cumpărat o hârtie autocolantă specială, pe care se poate scrie cu carioca, pe care am pus-o în bucătărie. Scriem pe ea diverse mesaje, meniul zilei, lucruri pe care le avem de făcut în perioada următoare. Din fericire, datorită cursurilor pe care le-am făcut în ultima vreme, m-au văzut mereu notând în caiete, jurnale sau carneţele.

    Şevaletul pe care l-am cumpărat pentru pictură are şi o parte neagră, pentru scris cu creta. Tabla aceasta are avantajul de a întări umărul şi braţul copilului. Pentru rolul ei în dezvoltarea abilităţilor de pre-scriere şi scriere, folosirea unei suprafaţe verticale e deosebit de importantă şi nu trebuie eliminată. Totuşi, şevaletul mi s-a părut a fi prea greoi de folosit mereu, aşa că am căutat şi o alternativă.

    Am cumpărat un placaj cât o foaie A4 şi l-am vopsit cu vopsea specială pentru tabla de scris. Am ales culoarea neagră, deşi vopselele erau de multe alte culori.

    Copiii sunt tare încântaţi de tabla cea mică şi o folosesc des. Le place mult şi să ude buretele în bideul din baie, pentru a şterge tabla pentru scris. Le-am pus şi câteva bucăţi de cretă şcolară alături, pe care o înlocuiesc când e nevoie.

    La început, copiii sunt învăţaţi să ţină lângă ei litera rugoasă şi să scrie pe tabla neliniată. Îi urmăresc cu degetele conturul, rostindu-i sunetul, apoi o desenează pe tablă. Pentru că mi s-a părut că literele rugoase pe care noi le avem nu sunt potrivite, i-am desenat lui Tudor câte o literă sau două pe tabla pentru scris. El le urmărea conturul şi le scria singur apoi. Pentru Tereza, neavând suficient timp să le fac singură, am comandat literele clasice Montessori. Acestea nu au nimic altceva desenat pe ele, spre deosebire de cele pe care le avem noi acum.

    Fiind mai mică şi uşor de purtat, tabla pentru scris e folosită mereu, inclusiv pentru desenat. Intenţia mea e de a lua şi vopsea albă pentru tablă şi a vopsi un al doilea placaj, cu linii pe o parte, respectiv pătrăţele pe cealaltă. Va semăna astfel mai mult cu o tablă găsită în grădiniţele Montessori, sprijinindu-i mai bine pe copii în scrierea literelor şi a cifrelor. După tabla pentru scris neliniată, progresia se face spre tabla cu pătrăţele, apoi spre cea cu linii.

    Scrierea cu creta formează mâna pentru scris, întărind muşchii mici ai mâinii. În plus, forma literei e întipărită în memoria motorie, deci senzorială, a copilului. Greşelile făcute pe tabla pentru scris sunt uşor de corectat, ştergerea cu buretele fiind chiar interesantă pentru copii. Creta colorată poate fi un mod de menţinere a interesului pentru această activitate.

    Spre deosebire de alte activităţi, cele de scriere sunt mai atent urmărite de către educatoare, la început. Modul în care copilul îşi însuseşte trasarea literelor în această perioadă este important pentru dobândirea corectă a obiceiurilor de scriere.

    Pentru a ţine instrumentul cu care se scrie este necesară nu numai acţiunea celor trei degete care îl prind, ci şi colaborarea mâinii, care trebuie să treacă uşor peste suprafaţa plană pe care se scrie. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • Tava cu nisip, griş sau mălai

    Tava cu nisip, griş sau mălai

    Pentru învăţarea scrisului şi a cititului conform metodei Montessori, materialele esenţiale de avut sunt literele rugoase, alfabetul mobil şi inserturile geometrice. Pe lângă aceste materiale tradiţionale, am observat că tava cu nisip este un mod excelent de a exersa scrierea literelor.

    Am amânat destul de mult introducerea acestei tăvi pentru că nu am găsit în casă nimic potrivit. Nu voiam să cumpăr una făcută special, ci să folosesc ce aveam la îndemână. Din păcate, mă blocasem asupra formei pătrate sau dreptunghiulare, aşa cum văzusem în poze. Tăvile de servit pe care le avem noi sunt rotunde şi de aceea nici nu le luasem în considerare. Din fericire, m-am trezit la timp şi mi-am dat seama că le pot folosi cu succes.

    De multe ori, ne sabotăm imaginaţia din cauza imaginilor găsite pe internet sau în cărţi. De aceea mi se pare atât de important să înţelegem ideea din spatele folosirii fiecărui material sau a fiecărei activităţi, pentru a putea improviza cu ceea ce avem la îndemână. Montessori este, pentru multă lume, sinonim cu costuri foarte ridicate. Noi am descoperit, la îndemnul lui Aubrey, mai ales, că aceasta e doar o falsă impresie. Eu văd Montessori mai mult ca un stil de viaţă, un mod de a sprijini şi îndruma blând copilul în descoperirea lumii, şi nu doar ca o metodă pedagogică.

    Revenind la tava cu nisip, am ales să folosesc, aşadar, o tavă rotundă, în care am pus iniţial griş. Tudor a lucrat cu pasiune, trasând la început, în mod repetat, litera t. Cea mai dificilă parte a fost depozitarea tăvii, întrucât şi Tereza era extrem de interesată de ea. Am ales să o folosim aşadar doar în bucătărie, de unde puteam mătura mai uşor grişul de pe jos.

    Când am reumplut tava, am folosit mălai, care s-a dovedit a fi şi mai interesant. Culoarea lui contrasta mai bine cu tava, desenele se vedeau mai clar. În plus, cred că şi textura îi era mai interesantă. Am văzut că un alt material de folosit ar putea fi sarea. Pentru un contrast bun, cred că am putea chiar colora grişul sau sarea cu vopsea alimentară, deşi încă nu am încercat această variantă.

    Experienţa senzorială este cea mai importantă când vine vorba de scrisul în această perioadă. Trasarea literelor rugoase cu două degete şi pronunţarea simultană a sunetului corespunzător sunt esenţiale. Scrierea cu degetul în nisip eliberează copilul de povara ţinerii unui instrument de scris în mână. Trasarea în tava cu nisip întipăreşte suplimentar în mintea copilului conturul literelor şi cifrelor rugoase.

    Oamenii care susţin că copiii nu trebuie învăţaţi să scrie până la vârsta de şase sau şapte ani nu-şi dau seama că există acest aspect pur senzorial al limbajului. Se gândesc la asta mai degrabă în ceea ce privește scrierea și citirea cuvintelor sau propozițiilor întregi, sau chiar a ideilor pe care acestea le reprezintă. (E. M. Standing, Maria Montessori. Her Life and Work)

    Uneori, trecând pe lângă tava cu nisip, Tudor se opreşte să scrie câte o literă, după care merge mai departe. Alteori, lucrează cu ea şi câte o jumătate de oră. În ultima vreme îi place să traseze cifra şase, după care întoarce tava şi spune: „Acum e nouă!”.

    Desigur, tava cu nisip e folosită în multe activităţi pentru copiii mici. Cu două recipiente puse în ea, transferul materialului îi poate ţine fascinaţi mult timp. O activitate non-Montessori pe care o văd des sunt cutiile senzoriale, în care copiii au diferite figurine sau materiale mici pentru explorat sau recreat diferite scene.

    Spre deosebire de acele activităţi, însă, scrierea în tava cu nisip e bine să fie supravegheată mai atent. Felul în care copilul trasează literele acum se imprimă pentru viitor. Fără a-l corecta direct, îndrumarea este necesară pentru o corectă însuşire a sensului scrierii literelor.

    O continuare interesantă a acestei activităţi este scrierea în tava cu nisip cu ajutorul unui instrument. O dată ce copilul trasează cu uşurinţă suficient de multe litere, poate încerca să folosească un beţigaş sau coada unei pensule pentru a scrie în nisip. Se face astfel o legătură frumoasă între conturarea literei şi manevrarea unui instrument de scris.

    [Desenarea pe nisip] fixează în mintea [copilului] mişcarea pe care trebuie să o facă muşchii mâinii pentru a contura litera respectivă şi îl ajută în eventuala tranziţie către scrisul de mână. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • Literele rugoase Montessori

    Literele rugoase Montessori

    Literele rugoase, şmirgheluite sau din glaspapir sunt, alături de inserturile geometrice şi alfabetul mobil, materialele obligatorii în învăţarea scrisului şi cititului conform metodei Montessori.

    Tudor se află în plină perioadă senzitivă pentru scris şi citit, căutând cu pasiune toate semnele cunoscute în cărţi sau pe afişe. În ultima vreme, a găsit chiar şi în natură similitudini cu litere sau cifre deja cunoscute. În plus, am observat că îi place să formeze semnele folosind sfoară sau crenguţe. Şi exersează zilnic în tăviţa cu griş pe care i-am pus-o la dispoziţie.

    […] Ce altceva este scrierea alfabetică dacă nu o corelaţie între un sunet şi un semn? Limba ca atare este limbajul vorbit; limba scrisă nu este nimic altceva decât transcrierea ei literală. Progresul scrierii alfabetice porneşte din acest punct de contact de la care cele două limbaje pot să evolueze în paralel. La început unul, limbajul scris, se desprinde din celălalt, picătură cu picătură, şi va forma după aceea un curent distinct, cuvinte şi fraze. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

    În urmă cu aproape un an, când i-am arătat primele litere rugoase, Tudor nu a fost prea interesat de ele. Am aşteptat, punându-le sau luându-le de pe raft la diferite intervale. Apoi a venit şi ziua când a început să fie extrem de atent la ele. S-ar putea ca interesul acesta să-i fi fost stârnit de cifrele rugoase pe care i le confecţionasem eu. Am folosit pentru ele o hârtie ceva mai abrazivă decât rugozitatea literelor cumpărate.

    Mă pregătisem să îi fac şi literele din acelaşi material, când am observat că se descurcă şi cu cele avute deja. Deşi m-a deranjat imaginea ataşată fiecăreia şi litera de tipar adăugată, am hotărât să le las aşa. Pentru Tereza voi încerca totuşi să îmi găsesc timp să îi fac literele rugoase Montessori tradiţionale.

    Maria Montessori a creat aceste litere cu gândul la senzitivitatea ridicată a simţului tactil la copiii de această vârstă. După trei ani, copiii îşi rafinează simţurile, pe care până atunci le-au dezvoltat. Copiii sunt ajutaţi de exerciţiile din mediul Montessori, care îi încurajează să pipăie şi clasifice materiale cu rugozităţi diferite. Experienţele senzoriale bogate din primii ani ai vieţii sunt esenţiale. Dacă acelaşi material i-ar fi prezentat unui copil de şase ani, interesul lui ar fi minim. Perioada senzitivă pentru rafinarea simţului tactil se încheie deja la această vârstă.

    Înainte de efectuarea oricăror exerciţii tactile, Maria Montessori recomanda spălarea mâinilor, pentru creşterea senzitivităţii acestui simţ. Acest ritual continuă să fie păstrat în multe dintre grădiniţele care urmează acest sistem.

    Dar învăţarea scrisului folosind literele rugoase Montessori nu este doar o experienţă tactilă. Copiii pronunţă sunetul aferent literei, în timp ce o trasează cu degetul. În plus, vocalele şi consoanele sunt diferit colorate, pentru a face astfel o primă diferenţiere între ele. Am întâlnit litere rugoase în care consoanele sunt roşii, iar vocalele albastre. Eu le-am preferat pe cele în care albastrul predomină, doar cele câteva vocale fiind roşii. O explicaţie care mi-a plăcut e că roşul e folosit pentru atragerea atenţiei, deci ar trebui folosit mai rar, pentru a nu obosi ochiul. Dar oricare ar fi alegerea, ea trebuie să fie păstrată pentru toate materialele folosite. Consecvenţa este mai importantă decât conformitatea, în acest caz.

    Prezentarea literelor se face folosind lecţia în trei paşi. De fiecare dată, sunt prezentate maximum trei litere, existând şi o secvenţă recomandată de introducere a lor. Aceasta ar începe cu c, m, a şi t, continuând apoi cu s, r, i şi p. Al treilea set ar fi b, f, o şi g, apoi h, j, u şi l. Ultimele două seturi sunt d, w, e şi n, respectiv k, q, v, x, y şi z.

    Din experienţa cu Tudor, am observat că interesul lui a fost maxim când i-am arătat litera t. Am mai întâlnit şi alte exemple în care prima literă învăţată de copil a fost iniţiala numelui său. De aceea, chiar dacă ea nu s-ar afla în primul set, aş încerca să i-o arăt de la început sau cât mai devreme.

    În multe grădiniţe Montessori literele folosite sunt cele cursive sau unele cât mai apropiate de acestea, ca stil. Explicaţia ar fi că mâna copilului este înclinată spre trasarea liniilor curbe. Tipul literelor rugoase folosite este important şi în prezentarea liniilor de trasat în interiorul inserturilor geometrice. Unele studii arată că acei copii care învaţă mai întâi literele cursive, nu au nicio problemă în a le recunoaşte şi pe cele de tipar. Contrariul este arareori valabil, însă. Am citit şi că învăţarea literelor cursive i-ar ajuta pe copii să nu confunde unele litere care tipărite ar fi foarte similare, precum b şi d.

    O menţiune pe care o consider importantă este că fiecare copil e unic. Frumuseţea Montessori rezidă tocmai din recunoaşterea şi încurajarea acestui fapt. Atunci când recomandarea este „în jurul vârstei de patru ani”, asta poate însemna oricând după trei ani şi chiar până la cinci ani. Interesul copilului este întotdeauna semnalul pentru învăţare. Şi cu cât facem activităţile mai distractive, cu atât mai bine.

    Literele rugoase Montessori pot fi învăţate cu ajutorul jocurilor. După ce a trasat cu mâna conturul lor, ultimii doi paşi ai lecţiei în trei timpi pot fi făcuţi în joacă. Putem pune literele cu faţa în jos şi să le întoarcem pe rând, după ce facem „cioc-cioc” deasupra fiecăreia. Putem să le ascundem pe rând, într-o versiune a jocului „Ghiceşte ce lipseşte„. Sau să le arătăm câteva obiecte care încep cu litera respectivă şi ei să le potrivească pentru fiecare în parte. Numărul jocurilor este, practic, nelimitat. Desigur, la fel ca în cazul altor activităţi, nu vom corecta copilul atunci când greşeşte, ci îl vom ghida blând spre răspunsul aşteptat.

    Folosind literele rugoase Montessori, copiii pot învăţa alfabetul în doar câteva luni. Dar scopul nu este acela de a-i învăţa să citească, ci de a-i obişnui cu un nou limbaj, acela al scrisului. Citirea va veni abia mai târziu, într-o altă „explozie” de învăţare, după cum frumos o numea Maria Montessori.

    Scrisul se dezvoltă la copilul mic cu o uşurinţă şi cu o spontaneitate asemănătoare dezvoltării limbajului vorbit, care este tot o traducere motorie a unor sunete auzite. În schimb, cititul face parte din cultura intelectuală abstractă, care constă în interpretarea unor idei exprimate în simboluri grafice, şi ea se dobândeşte abia mai târziu. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • Ghiceşte ce lipseşte

    Ghiceşte ce lipseşte

    Ghiceşte ce lipseşte este una dintre activităţile cel mai uşor de pregătit. Înşirând la început între trei şi cinci obiecte, îi cerem copilului să închidă ochii şi apoi luăm deoparte unul dintre ele. Putem să folosim un text pentru a-i spune să-şi deschidă ochii, cum ar fi: „1, 2, 3, uită-te şi ghiceşte ce lipseşte”.

    Scopul acestei activităţi este acela de a-l ajuta pe copil să îşi dezvolte memoria vizuală. Aceasta este utilă, cu precădere, când vorbim despre reamintirea cuvintelor citite, dar şi pentru recunoaşterea diferitelor simboluri, cum ar fi cele matematice sau muzicale. În plus, dacă folosim obiecte pe care copilul atunci le descoperă, ea poate ajuta la învăţarea limbajului. Un alt beneficiu al acestui joc este dezvoltarea atenţiei pentru detalii.

    În grădiniţele Montessori, jocul acesta este făcut cu o multitudine de materiale. Pot fi folosite inserturile geometrice, diferite animale, piese de puzzle din planiglob, alte obiecte din coşurile de limbaj. Când învaţă literele sau cifrele, aceasta poate fi una dintre activităţile interesante prin care copiii sunt ajutaţi să le recunoască.

    La început ne-am jucat cu figurine reprezentând diverse animale, Tudor fiind tare încântat să descopere ce lipseşte de pe covoraş. Când observ că jocul e prea uşor, cresc numărul obiectelor sau le schimb. Dacă figurinele folosite sunt mai puţin cunoscute, atunci trei dintre ele sunt suficiente, pentru început.

    La fel ca în alte activităţi Montessori, nu îi las pe copii să se chinuie în a-mi oferi răspunsuri. Experienţa respectivă ar fi în acest caz similară cu o lecţie de control. Scopul este ca ei să înveţe cu plăcere, fără efort, nu să se simtă chestionaţi şi controlaţi. Dacă nu şi-a amintit unul dintre animale, i-am dat indicii sau i-am arătat o parte din figurină.

    Dacă a spus numele greşit, nu l-am corectat, ci i-am arătat animalul indicat de el. I-am spus apoi cum se numeşte figurina pe care o aşezam pe covoraş. Când copilul greşeşte de câteva ori, înseamnă că încă nu stăpâneşte bine cuvintele respective, e obosit sau distras de alte nevoi neîmplinite. Acesta este un semn că activitatea trebuie reluată altă dată.

    Când ne-am jucat, am văzut-o şi pe Tereza destul de interesată de ce făceam noi. Cred că în curând vom putea face jocul acesta în trei, ceea ce va fi şi mai distractiv. Variaţiunile pe această temă sunt, în fond, nenumărate!

    Organele de simţ sunt puncte de contact între mediul înconjurător şi mintea umană. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

  • Inserturile geometrice Montessori

    Inserturile geometrice Montessori

    Inserturile geometrice sunt în număr de zece, desigur, deloc întâmplător. Copiii Montessori sunt deja familiarizaţi cu ele, de la exerciţiile cu formele geometrice. Pentru că nu le-am făcut cu Tudor atunci, îi ofer limbajul corect de câte ori lucrează cu fiecare în parte. Ştia deja despre cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi şi oval. Acum mai învaţă şi cvadrifoliu, triunghi curbiliniu, trapez, pentagon şi elipsă.

    Recomandarea Montessori este de a avea toate formele la vedere, ca parte a atractivităţii materialului. Iniţial, pentru că nu aveam suficient spaţiu, am ales să îi prezint doar câte două sau trei deodată, schimbându-le periodic. Totuşi, l-am rugat pe Lucian să facă două stative, ca nişte tăviţe de rummy, pe care le pot pune deodată pe raft. Aşezându-le unul în spatele celuilalt, acum este loc suficient pentru a expune toate inserturile geometrice deodată.

    Am aşezat lângă ele o tăviţă cu foi de hârtie, pe care le-am tăiat înainte. Ca parte a exerciţiului cu inserturile geometrice este şi potrivirea formelor deasupra hârtiei, fără a lăsa vreo margine a acesteia vizibilă. De aceea, dimensiunea hârtiei este de 13,8*13,8 cm, identică cu cea a cadrului inserturilor.

    Triunghi curbiliniu

    În plus, copiii îşi aleg creioanele colorate cu care să lucreze, aşezându-le pe un suport anume. I-am arătat lui Lucian o poză şi i-a fost destul de uşor să le facă unul. Bineînţeles, în lipsa suportului, creioanele pot fi aşezate direct pe masă, ori într-un coşuleţ.

    Suport creioane colorate

    La început, i-am demonstrat lui Tudor cum să traseze interiorul şablonului, abia apoi conturând şi insertul propriu-zis. Mişcarea mâinii în jurul insertului este mai dificilă, am observat că la început preferă să lucreze doar cu şabloanele. De curând, a venit să îmi arate, fericit, ce triunghi curbiliniu a trasat. Dintre toate formele, până acum, acesta i-a stârnit cel mai mult interesul.

    Adesea, în timp ce ei lucrează altceva în cameră, mă aşez la măsuţă şi lucrez şi eu cu inserturile geometrice. Într-o clasă Montessori, unde sunt mulţi copii, acest lucru nu ar fi necesar. Dar acasă, neavând alte modele de urmat, am ascultat sfatul lui Aubrey şi am ales eu diverse materiale cu care să lucrez. După scurt timp sau chiar a doua zi, am observat cum copiii sunt interesaţi să lucreze exact cu materialele folosite de mine.

    În mediul tradiţional Montessori, literele cursive sunt cele care se învaţă mai întâi. Dr. Montessori a observat că mişcarea naturală a mâinii copiilor este de a trasa linii curbe, de aceea a preferat să înceapă cu ele. Argumentele sunt mai multe pentru învăţarea mai întâi a literelor cursive, dar o să le scriu mai în amănunt în postarea referitoară la literele rugoase.

    În ceea ce priveşte inserturile geometrice, tipul literelor pe care le învaţă copiii este important pentru felul liniilor pe care le trasează în interiorul formelor. Dacă învaţă literele cursive, atunci mişcarea este una neîntreruptă, cu linii uşor curbate când se ating laturile formei. Dacă sunt învăţate literele de tipar, atunci îmbinările sunt ascuţite, uşor paralele. Mâna şi ochiul copilului sunt deja formate pentru scris şi citit, prin exerciţii concrete şi prin aşezarea materialelor de la stânga la dreapta şi de sus în jos.

    Tudor este acum în stadiul în care trasează conturul şablonului şi al inserturilor şi face linii în interiorul formei. Pe măsură ce va progresa, liniile vor fi tot mai mult în contur, fără a-i spune cineva să facă astfel. Controlul erorii este în acest caz disconfortul vizual de a depăşi marginile. În timp, pe măsură ce stăpâneşte mişcările, desenarea în interiorul formei va veni de la sine.

    Trasarea acestor linii este similară exerciţiilor pregătitoare din anul în care copiii învaţă să scrie la şcoală. Diferenţa este că, în loc să facă rânduri întregi de bastonaşe, fără a vedea o finalitate utilă, copilul desenează de bună voie formele, bucurându-se de frumuseţea micii lucrări de artă astfel rezultate. Ei exersează în felul acesta mult mai mult, fără a resimţi vreun efort.

    Dacă am număra semnele trasate de un copil pentru colorarea figurilor şi le-am transforma în semne grafice de scriere, s-ar umple zeci de caiete! De aceea, siguranţa cu care sunt trasate semnele în scrisul micuţilor noştri a fost asemănată cu aceea la care se ajunge în clasa a treia elementară, în şcolile obişnuite. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    O recomandare primită urmărind videourile de la The Montessory Library a fost de a avea mereu creioanele ascuţite şi suficiente foi la îndemâna copilului. Frumuseţea materialului şi a prezentării lui este parte a modului de a atrage copilul spre lucru. În mod tradiţional, creioanele sunt aşezate în cutii, fiecare culoare având suportul propriu. Am mai văzut şi un stativ unitar, în care era marcat locul fiecărei culori. Când Tudor era mai mic, Lucian i-a făcut un astfel de suport din lemnul tăiat al unui prun din curte. A fost foarte util, inclusiv pentru a-l învăţa pe Tudor să menţină ordinea printre creioane. De aceea, urmează să-i facă unul asemănător şi pentru creioanele folosite la inserturile geometrice.

    După ce a învăţat să traseze bine formele, copilul poate lucra la crearea unor mici opere de artă. Poate suprapune mai multe inserturi, poate aşeza acelaşi insert în unghiuri diferite, poate folosi culori diferite. Am asemănat mereu lucrările astfel rezultate cu nişte mandale. Am fost surprinsă aflând că, de fapt, ele sunt recomandate pentru copiii de peste cinci ani. Acesta este un mod suplimentar de a-şi dezvolta abilităţile dobândite folosind inserturile geometrice Montessori. Ele reprezintă şi o modalitate simplă de a studia simetria, într-un mod relaxant.

    Pentru alternarea exerciţiilor, se utilizează şi contururile desenate, […] care reprezintă combinaţii de diverse figuri geometrice şi decorative, precum şi de flori şi peisaje. Desenele de felul acesta perfecţionează mişcările, pentru că impun limitarea semnelor de diferite imagini şi dau copilului o îndemânare şi o siguranţă tot mai mare în mânuire. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Tudor îşi adună încântat toate desenele făcute folosind inserturile geometrice. A trebuit să îi găsesc un loc în care să le păstreze, fiind deja atât de multe. La sfatul unei formatoare Montessori, venită în vizită la noi, am început să îi scriu numele şi data pe fiecare pagină. În felul acesta, îl familiarizez suplimentar cu literele şi cifrele şi cu scrierea lor. Când scriu, rostesc fiecare sunet al literei, făcând astfel legătura şi cu jocurile cu sunete. Încântarea de pe chipul lui, când îşi vede numele trecut pe foaie, este o recompensă suplimentară. Unii educatori Montessori recomandă chiar înrămarea unor desene, întărind astfel interesul pentru artă. A face asta înseamnă, desigur, şi a creşte frumos stima de sine a copilului, care îşi va vedea munca etalată la loc de cinste.

    Chiar şi atunci când copiii ştiu să scrie, eu aplic în continuare aceste exerciţii, care se desfăşoară în progresie nelimitată, pentru că desenele pot fi în toate cazurile diversificate şi adaptate unui grad mai înalt de complexitate, iar copiii, făcând în esenţă mereu acelaşi exerciţiu, văd cum se formează o galerie de tablouri diferite, tot mai perfecte, care stârneşte mândria fiecăruia dintre ei. Aceasta deoarece eu nu numai că stimulez dorinţa de a scrie, dar şi perfecţionez scrisul, apelând la aceleaşi exerciţii, pe care le numesc pregătitoare. În cazul de faţă, spre exemplu, ţinerea condeiului va deveni mereu mai sigură, nu prin exerciţii repetate de scriere, ci prin exerciţii de colorare a desenelor. În felul acesta, copiii mei îşi perfecţionează scrisul, fără să scrie. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

    Fiind încă destul de cald, ieşim în continuare câteva ore pe zi afară. Astfel, Tudor lucrează cu inserturile geometrice cel mai mult seara. De câteva săptămâni, acesta este unul dintre momentele mele preferate de peste zi. Ne adunăm toţi patru în camera copiilor, imediat după cină şi baia de seară. Uneori ascultăm în surdină colinde, alteori stăm de poveşti între noi. Când nu lucrăm, ne jucăm sau citim împreună, fiecare îşi alege câte ceva de făcut. Cel puţin o dată pe seară, Tudor preferă inserturile geometrice, pe care le conturează din ce în ce mai sigur.


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:

  • Jocul sunetelor

    Jocul sunetelor

    Una dintre cele mai de succes activităţi făcute în ultima vreme este Jocul sunetelor. L-am văzut pentru prima dată în curricula pentru limbaj de la biblioteca online Montessori. Acolo jocul era unul cumpărat, care conţinea o casetă sau cd cu multe sunete din viaţa de zi cu zi şi planşe cu imaginile corespunzătoare. Copiii ascultau cd-ul şi aşezau un jeton pe imaginea al cărei sunet tocmai l-au auzit. Fiecare copil avea alt set de imagini, deci nu exista posibilitatea de a se imita.

    Mie mi s-a părut un joc destul de uşor de aranjat cu obiectele sau cardurile din casă, aşa că nu l-am cumpărat. Când am făcut prima dată jocul sunetelor, am ales câteva dintre figurinele noastre cu animale domestice şi am avut fişierele audio pregătite în telefon. Am observat că, dacă trebuie să caut prea mult după sunete, îşi îndreaptă şi copiii atenţia asupra telefonului, pierzându-şi astfel concentrarea.

    Atât Tudor, cât şi Tereza, au fost extrem de încântaţi de jocul nostru. Am aşezat figurinele în partea stângă a covoraşului de activităţi şi ei le mutau pe rând în partea dreaptă. Când s-au terminat, Tudor şi-a adus imediat o maşinuţă de pompieri şi motocicleta, cerându-mi să ne mai jucăm.

    Altă dată, ne-am jucat cu figurinele cu animale sălbatice. De data aceasta, sunetele au fost mai greu de distins, chiar şi pentru noi, adulţii. Dar dificultatea nu e aşa de mare încât Tudor să renunţe uşor, deci repetarea e binevenită.

    Pentru sunetele din viaţa de zi cu zi, sunt uşor de folosit cardurile de vocabular pe care le avem deja. În lipsa lor, cred că şi nişte imagini decupate din reviste ar fi la fel de bune. Zece sunete de auzit pentru fiecare copil mi se pare un număr potrivit, suficient cât să îşi păstreze concentrarea.

    Mai ales de când am făcut jocul acesta, am profitat de plimbările noastre pentru a asculta diversele zgomote ale oraşului. La fel, când suntem acasă şi e linişte, ne atragem reciproc atenţia asupra sunetelor aparte care se aud. Uneori, copiii reuşesc mai repede decât mine să distingă dacă a trecut pe stradă un camion sau un tractor.

    Jocul sunetelor mi se pare cu atât mai interesant cu cât poate fi jucat oricând şi oriunde. Variaţiunile pe acestă temă pot fi nenumărate. La grădiniţă ne jucam cu copiii cântecelul „Deschide urechea bine”, prin care erau puşi să ghicească cine i-a strigat pe nume. Mama li-l mai cântă uneori, cu versuri uşor modificate. Ascultarea sunetului păsărilor cred că ar fi o altă provocare, potrivită pentru vârste mai mari. Abia aştept să explorăm cât mai multe variante ale acestui joc!

    Discriminarea auditivă este important să fie dezvoltată la copiii mici, fiind esenţială pentru învăţarea scrisului şi cititului. Indiferent de vârsta la care copilul începe alfabetizarea, la fel ca în cazul identificării sunetelor care compun cuvintele, educarea timpurie a auzului aduce doar beneficii. Iar exerciţiul de potrivire a imaginii cu sunetul corespunzător este o pregătire suplimentară pentru identificarea literei corespunzătoare sunetului.

    Abilitățile de discriminare senzorială sunt ceva la care nu avem tendința să ne gândim prea mult până nu le pierdem. […] Dar capacitățile senzoriale fin ajustate sunt critice și se poate susține că, cu cât simțurile sunt mai rafinate (până la un punct), cu atât nivelul funcționării umane este mai ridicat. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

    (Photo by Jelleke Vanooteghem on Unsplash)


    Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici: