Etichetă: Şcoală

  • Sub pământ, sub ape

    Sub pământ, sub ape

    Când le-am cumpărat copiilor cartea Hărți am găsit încă una scrisă de aceiași autori, care mi s-a părut interesantă. Tudor nu a fost la început prea încântat de Sub pământ, sub ape, probabil pentru că era prea mic. După ce a împlinit cinci ani, a început să ne ceară să o citim tot mereu.

    Cartea are două fețe, fiecare copertă fiind începutul pentru câte o parte a cărții. Îmbinarea între cele două părți, Sub pământ, respectiv Sub ape e făcută pe pagina din mijloc, când se ajunge la nucleul Pământului.

    La aproximativ 2900 km sub suprafața Pământului începe nucleul, partea planetei noastre aflată la cea mai mare adâncime. Nucleul e alcătuit din metale – nichel și fier – și are două părți: nucleul extern și cel intern. (Aleksandra Mizielińska, Daniel Mizieliński, Sub pământ; Sub ape)

    Plină de informații interesante, Sub pământ, sub ape e o carte cu care copiii vor crește timp de câțiva ani. Tudor e interesat acum de animale și vizuinele lor, răsfoind cu precădere acele pagini. E pentru el și o continuare interesantă a cărții Ce se întâmplă sub pământ?, cu informații mult mai detaliate.

    Un alt subiect care i s-a părut interesant a fost cel al submarinelor, discutând îndelung cu Lucian despre diferitele modele prezentate în carte. Chiar și pentru noi a fost instructiv să vedem evoluția acestora, din 1620 încoace. Eu am urmărit cu plăcere, chiar ușor amuzament, și costumele de scafandru, apărute după anul 1700.

    Sub pământ ne poartă până în cele mai adânci straturi ale Pământului, printre rădăcini, prin vizuini, peșteri, mine, conducte și canalizări, până la stații de metrou, tuneluri sau situri arheologice. Desigur, nu puteau lipsi paginile dedicate paleontologilor și fosilelor de dinozauri. Înainte de a ajunge la nucleul Pământului, aflăm despre plăcile tectonice, vulcani și structura internă a Pământului.

    Sub ape explorăm viața din lacuri și oceane, recifele de corali, gropi abisale sau vietăți marine impresionante. Discutăm despre scufundători, submarine, epave și platforme petroliere, descoperind cum au putut ajunge cercetătorii pe fundul oceanelor.

    Sub pământ, sub ape este o carte potrivită pentru copiii de la patru-cinci ani și până pe la nouă-zece ani. Ca părinte, am găsit-o bine structurată și am descoperit cu plăcere informații necunoscute până acum. Iar formatul reversibil găsesc că îi dă un farmec aparte, alături de ilustrațiile deosebite, care poartă amprenta autorilor.

  • Viitorul dintr-o privire

    Viitorul dintr-o privire

    M-am întâlnit ieri cu o domnişoară de clasa a şaptea, pe care nu am mai văzut-o de un an, pentru că s-a mutat într-un oraş mai mare, la o şcoală privată. Am fost profund impresionată de schimbarea pe care am văzut-o în ea, începând de la privirea senină şi directă şi până la discuţia despre diferenţele dintre şcoli şi oraşe. I-am văzut viitorul în privire. În doar un an, a reuşit să treacă de la fata timidă, care abia îndrăznea să salute, la domnişoara zâmbitoare, dornică de conversaţie. Schimbarea aceasta nu poate fi datorată doar vârstei. O mare parte o atribui sistemului şcolar în care a fost în ultimul an.

    Tudor este întrebat tot mai des, când spune că are trei ani, dacă merge la grădiniţă. Din păcate, cea mai apropiată grădiniţă Montessori se află la o oră distanţă de mers cu maşina. Mai ales pentru Tereza, naveta, plus aşteptatul acolo timp de câteva ore, ar fi prea grele. Pentru noi, beneficiile Montessori sunt evidente şi vrem să continuăm să ne educăm copiii în acest sistem. Cel puţin în viitorul apropiat, Tudor va continua să rămână acasă şi să descoperim împreună lumea minunată din jurul nostru. Pentru mine, asta înseamnă că am început să studiez programa pentru grădiniţă, să adun materialele necesare, să caut cursul pe care să-l urmez, pentru a-l putea educa Montessori.

    Educatoarea trebuie să fie liniştită şi pasivă, aşteptând răbdătoare, aproape retrăgându-se de pe scenă, ca şi când personalitatea ei ar păli, lăsând loc deplin expansiunii spiritului copilului. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    Diferenţa principală dintre sistemul tradiţional şi cel Montessori, este că, în şcolile tradiţionale, educatoarea  „vede comportamentul imediat al copiilor, ştiind că trebuie să aibă grijă de ei şi de ceea ce le predă”, pe când educatoarea Montessori îşi păstrează imaginaţia vie şi „caută, în mod constant, un copil care nu este, încă, acolo”, ci care „se va revela pe sine prin muncă.” (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    Am citit într-o carte frumoasă, The Tao of Montessori: Reflections on Compassionate Teaching, scrisă mai ales pentru educatorii Montessori, despre rolul pe care aceştia trebuie să-l aibă în educaţia copiilor. Mi-a rămas întipărită în minte comparaţia făcută. Copiii sunt ca apa unui râu, iar profesorii pietrele din albia acestuia. Cu cât trece mai multă apă peste pietre, cu atât ele sunt mai şlefuite. Iar apa, trecând peste pietre, se îmbogăţeşte cu mineralele lor şi e tot mai complexă. Pietrele fine fac apa să treacă mai încet şi să zăbovească mai mult, pe când cele dure fac apa să ţâşnească peste ele.

    Rămânând în lumea metaforelor, sistemul tradiţional este, pentru mine, de cele mai multe ori, ca o daltă: încearcă să şlefuiască elevul după un model unic, neţinând cont de particularităţile din interiorul fiecărui bloc de piatră. Educaţia pe care mi-o doresc pentru Tudor şi Tereza este aceea care îi învaţă să fie independenţi, pasionaţi şi liberi în gândire. Vreau să aibă parte de profesori care să îi ajute să-şi păstreze luminiţele din ochi. Vreau să văd în privirea lor, în fiecare clipă, viitorul.

    Prima datorie a educaţiei este de a stârni viaţa, şi să o lase apoi să se dezvolte liberă. -Maria Montessori (Catherine McTamaney, The Tao of Montessori: Reflections on Compassionate Teaching)

    (Photo by Brandon Day on Unsplash)