Comportamentul nedorit este semnul unui sistem nervos copleșit, care reacționează spre a se apăra și a reveni la starea de echilibru cu care este obișnuit. Comportamentul nedorit nu este o alegere, ci o reacție de apărare sau adaptare la factorii de stres din mediu.
Corpul nostru scanează în permanență mediul interior și cel exterior, pentru a detecta pericole. Face asta inclusiv prin folosirea a două simțuri mai puțin cunoscute – interocepția* și neurocepția**. Creierul primește informația colectată de corp și o asociază cu experiențe avute anterior. În funcție de asocierile făcute, prezice ceea ce urmează să se întâmple.
De ce este important să înțelegem această muncă neîncetată a corpului și creierului nostru? Pentru că atunci începem să vedem comportamentele drept ceea ce sunt – ferestre larg deschise înspre fiecare dintre noi.
Un sistem nervos copleșit nu poate susține dezvoltarea. Va căuta doar să se apere, așa cum poate mai bine, fie atacând, fie oprindu-și funcționarea. Deciziile luate din starea aceasta nu au cum să fie raționale. Ele sunt instinctuale, date de experiențe anterioare.
Pentru că fiecare dintre noi este unic, factorii de stres pot fi atât de variați! Poate fi vorba de oboseală, foame, sete sau disconfort termic. Poate fi vorba de un miros prea pregnant, de o textură anume sau de sunete care evocă experiențe neplăcute.
Poate fi vorba de prea mulți oameni în jur, de prea multe informații noi sau de prea puțină stimulare. Poate fi vorba de prea puțină conectare cu cei din jur sau de prea mult control și dependență.
Cei care au avut parte de experiențe stresante repetate, neprocesate, vor avea un sistem nervos sensibilizat. Sau poate l-au moștenit astfel, din cauza evenimentelor și transformărilor prin care au trecut generațiile anterioare.
Când corpul trimite semnale către creier, ne îndrumă să răspundem într-un mod care să mențină bugetul nostru corporal în echilibru – în limbaj științific, să mențină homeostazia. Merită remarcat faptul că avem mult mai multe fibre care merg de la corp la creier, aproximativ 80% dintre fibre transportând semnale către creier și doar 20% transportând semnale înapoi de la creier la corp. (Mona Delahooke, Brain-Body Parenting)
Rușinarea, amenințarea, cearta, pedeapsa, ignorarea sau orice alte mijloace coercitive nu au în niciun caz rolul de a liniști un sistem nervos copleșit. Dimpotrivă, ele întăresc mesajele existente deja, care spun că ceva e în neregulă, fie cu mediul, fie cu noi înșine.
Putem ajuta la restabilirea echilibrului prin transmiterea unor semnale de siguranță și iubire. Dar e nevoie de multe repetări și liniștiri, pentru a crea noi răspunsuri în mintea și corpul nostru. Și chiar și atunci, în situații cu nivel ridicat de stres, reacțiile învățate în primii ani de viață pot reapărea.
Conectarea, nu controlul, este răspunsul de care avem nevoie, mai ales atunci când ne simțim copleșiți.
Când copiii de lângă noi se „zbat” comportamental, în loc să îi etichetăm, judecăm și controlăm, mai bine să ne întrebăm cum le putem da semnalele de siguranță de care corpul și mintea lor au nevoie.
„Primele noastre experiențe creează filtrele prin care sunt trecute toate experiențele noi.” (Dr. Bruce Perry, Oprah Winfrey, Ce s-a întâmplat cu tine?)
* Interocepția este unul dintre cele mai importante simțuri ale noastre – care nu se reduc doar la cele cinci pe care le știm atât de bine. Interocepția este cea care ne anunță ce anume se întâmplă în interiorul nostru. Colectând în permanență informații de la organele interne, ea ne informează despre starea internă a corpului nostru.
** Neurocepția este termenul introdus de Dr. Stephen Porges pentru a defini procesul subconștient și continuu al organismului nostru de a detecta siguranța sau amenințarea, în interiorul nostru, în exterior și în relația dintre noi și ceilalți.
(Photo by Austin Pacheco on Unsplash)
