Ești o proastă!

În ultima săptămână, i-am auzit destul de des pe copii spunând: „Ești o proastă!”. Exclamația în sine m-a uimit, pentru că nu știam de unde a apărut. Dar apoi i-am surprins recitând fragmente întregi dintr-o piesă de teatru pe care o ascultaseră pe mașină și am înțeles că era de acolo.

Reacția adulților, când îi aud pe copii vorbind astfel, este să-i certe, rușineze sau pedepsească. Fac asta pentru că așteptarea este că ei trebuie să vorbească frumos sau pentru că se simt direct lezați de vorbele copiilor. Fie de cuvintele în sine, fie de rușinea resimțită ca părinți ai unor copii care vorbesc astfel. În ambele cazuri, o luăm extrem de personal și ne raportăm la copil doar din perspectiva noastră, ca adulți.

Pentru mine, exercițiul este de a mă pune mereu în locul copilului. Ce înseamnă pentru el acele cuvinte? De ce simte nevoia să le folosească? Ce vrea să transmită astfel? Ce se întâmplă cu el? În momentul în care schimbăm perspectiva, reacția noastră devine cu totul alta.

În primul rând, dacă vrem ca ei să vorbească frumos, am putea începe cu noi înșine. Nu știu copil care să inventeze astfel de cuvinte; fiecare le-a auzit, inițial, din partea unui adult. Chiar dacă apoi au fost transmise de la copil la copil, originea lor este, cu siguranță, în vorbele unui adult. Și ați observat felul în care copiii preiau inclusiv inflexiunile vocii celui care le-a rostit (sau răstit) înspre ei prima dată?

Apoi, e important să vedem în ce momente alege copilul să folosească aceste expresii sau cuvinte. Uneori, poate fi doar în joacă, pentru a ne testa sau a le testa puterea. Dar, de cele mai multe ori, ele reapar atunci când copilul se simte amenințat sau temător. Când nu poate să se apere altfel, decât rostind ceea ce a primit, la rândul lui, în momente de tensiune. Când este atât de înfuriat, încât nu are cum să-și mai exprime furia decât strigând. Când „Ești o proastă!” devine un strigăt de ajutor, deghizat drept armă de apărare.

Copiii reacționează întotdeauna la ceva, chiar dacă acel ceva ne este invizibil nouă, părinților – și lor, de asemenea. (Dr. Mona Delahooke, Brain-Body Parenting)

În al treilea rând, copiii mici, mai ales, resimt o singură emoție o dată. Mintea lor nu este încă suficient dezvoltată pentru a percepe, de exemplu, și furie, și iubire sau frică, în același timp. Și chiar dacă ar putea face acest lucru, poate că nu au dezvoltat suficient controlul impulsurilor. Cu alte cuvinte, chiar dacă ar ști că nu e bine să spună acele cuvinte, le-ar fi foarte greu să se oprească. Ceea ce e de înțeles, mai ales dacă ne gândim că nici noi, ca adulți, nu reușim întotdeauna să ne controlăm. De ce să fim ipocriți, atunci, și să cerem asta din partea copiilor?

I-am învățat pe copii de câțiva ani, deja, că nu e despre ei atunci când cineva vorbește sau se comportă nepotrivit. Le-am spus că devine despre ei doar în momentul în care se simt provocați de ceea ce se întâmplă. Dacă îmi spun „Ești o proastă!”, eu înțeleg din asta că ei sunt foarte furioși în momentul respectiv. Și le spun exact asta, în loc să intru în discuții despre vorbele lor. Vreau să îi liniștesc și să restabilesc încrederea între noi, nu să îi îndepărtez și mai tare.

M-am întrebat adesea: „Dacă mi-ar spune în acele clipe că sunt frumoasă sau inteligentă, m-aș simți mai bine?”. Adevărul este că ne simțim provocați doar atunci când noi credem parțial sau total în cuvintele respective. Dacă noi avem dubii despre propria inteligență sau frumusețe, dacă stima noastră de sine este deja afectată, atunci ceea ce spun copiii, sau oricine altcineva, ne va provoca.

La fel, dacă noi am fost pedepsiți sau rușinați, certați aspru atunci când am vorbit urât, probabil că vom reacționa la fel de impulsiv față de copiii noștri. Cum ar putea ei să fie mai liberi decât am fost noi? Cum altfel ar ajunge să vorbească frumos, dacă noi nu facem ceea ce ni s-a făcut? Ceea ce nu vedem în aceste reacții, de fapt, este durerea. Chiar dacă am ajuns să vorbim cuviincios, nu am făcut-o pentru că am interiorizat frumosul, ci frica, rușinea sau furia. Aceleași sentimente care acum ne fac să reacționăm față de copiii noștri.

Nu ne compromitem valorile atunci când spunem că copilul este mai important decât conduita lui; mai degrabă, le afirmăm la nivelul lor cel mai profund. (Dr. Gordon Neufeld, Dr. Gabor Maté, Hold On to Your Kids)

„Ești o proastă!” este doar una dintre expresiile pe care aș fi vrut ca ai mei copii să nu le audă vreodată. Din păcate, clopotul de sticlă sub care mi-aș dori uneori să crească, le-ar deveni închisoare. Așa că, în loc să controlez excesiv mediul extern, aleg să îi ajut să își dezvolte reziliența. Să îi învăț să își exploreze emoțiile, nu să fugă de ele sau să le proiecteze asupra altora. Aleg calea mai lungă și mai grea, dar mult mai plină de însemnătate pe termen lung.

Comportamentul este doar vârful aisbergului. Sub cuvinte urâte, sub scuipat sau lovit, pot exista atâtea cauze nevăzute! La fel cum reacțiile noastre sunt doar umbre din trecut sau dovada unui somn insuficient, la fel și reacțiile copiilor sunt doar porți spre lumea lor interioară.

Îmi place să folosesc metafora elementelor naturale, pe care am regăsit-o și la dr. Shefali. Putem să devenim antidotul emoțional al copiilor noștri. Focul întețit nu are nevoie de vânt aprig, ci de calm. Apa învolburată se limpezește curgând liberă, nu îngrădită de obstacole. Pământul uscat are nevoie să fie udat cu blândețe, nu ignorat sau potopit.

Când vorbim sau încercăm să ne conectăm cu copiii noștri având aceeași stare de spirit ca ei – un lucru la care, ca părinți, suntem predispuși -, noi le intensificăm în mod inconștient starea emoțională, în loc să o temperăm. (Dr. Shefali Tsabary, Familia conștientă)

Reușind să renunțăm la rolul nostru rigid de părinte sau adult, putem să ne conectăm cu adevărat cu copilul nostru. Învățăm astfel să îl cuprindem cu tot ceea ce are el de oferit, acceptându-i pe deplin întreaga ființă. Doar din acceptare și conectare poate veni îndrumarea. Conștiința morală îi succede celei de atașament. Reversul nu poate fi valabil.

(Photo by Mick Haupt on Unsplash)

Lasă un răspuns