Aisbergul comportamentelor noastre

Ziua de ieri a început cu un tantrum, adică cu o criză de furie. Nu a fost a copiilor de data aceasta, ci a mea. Și, deși provocarea a venit dinspre Tudor, eu am direcționat-o înspre Lucian. Am profitat apoi de ziua liberă, în care tatăl și copiii au fost plecați la bunica paternă, pentru a încerca să înțeleg ce ascunde partea nevăzută din aisbergul comportamentului meu.

Atunci când ne simțim neputincioși sau anxioși, avem tendința de a controla aceste sentimente rănindu-i pe ceilalți – în acest caz, pe propriii copii. În termeni psihologici, ne referim la „proiectarea” propriei suferințe asupra celuilalt, astfel încât să pară că celălalt este cauza suferinței noastre. (Dr. Shefali Tsabary, Familia conștientă)

Comportamentul înseamnă comunicare. Cea mai mare parte din aisbergul comportamentelor noastre e ascunsă. De fapt, în adâncuri regăsim o listă lungă de experiențe și convingeri de care nici nu suntem conștienți. Am fost învățați că trebuie să controlăm comportamentul copiilor, fără să vedem întreg aisbergul. Tratăm doar efectul, nu și cauza.

Ieri „mi-am ieșit din minți”. Dr. Daniel Siegel numește tipul acesta de reacții emoționale drept calea inferioară. Cortexul prefrontal, adică partea superioară a creierului nostru, nu mai poate fi accesat când suntem cuprinși de furie. Folosind modelul mâinii pentru a explica structura creierului, putem înțelege mai ușor de ce expresia „mi-am ieșit din minți” e atât de potrivită pentru reacțiile noastre emoționale.

Suntem deconectați în acele clipe de momentul prezent, retrăind, fără să ne dăm seama, experiențe trecute. Probabil ne simțim nevăzuți, neiubiți, neputincioși. Cu cât traumele suferite în copilărie sunt mai puțin procesate, cu atât reacțiile noastre necontrolate vor fi mai dese. De aceea e atât de important să discutăm cu copiii despre evenimentele neplăcute din viața lor. Cu cât le dăm mai mult ocazia să integreze cele întâmplate, cu atât mai bine vor putea vindeca rănile suferite.

Modul inferior de procesare presupune blocarea proceselor mentale superioare și lasă individul într-o stare de emotivitate intensă, cu reacții impulsive, răspunsuri rigide și repetitive, care nu implică autoreflecție și nu ține cont de punctul de vedere al celuilalt. (Dr. Daniel Siegel, Mary Hartzell, Parentaj sensibil și inteligent)

Dr. Shefali vede durerea drept un portal al vindecării noastre. Fără durere, nu știm ce anume a rămas neintegrat în interiorul nostru. De aceea copiii ne sunt cei mai buni profesori, pentru că relația cu ei e atât de apropiată. Nu putem fugi de copii și le suntem alături cel puțin vreo două decenii. Timp suficient ca ei să ne arate în mod repetat unde mai avem de lucrat cu noi înșine.

Copiii noștri pot fi mici și neputincioși în ceea ce privește abilitatea de a fi independenți, dar au un potențial imens de a ne trezi conștiința. (Dr. Shefali Tsabary, Familia conștientă)

Maria Montessori sublinia că pregătirea educatorilor trebuie să cuprindă neapărat și o parte spirituală. Ea vorbea despre aptitudinile de ordin moral pe care cei care lucrează cu copiii le au de dobândit. Educatorul, ca parte din mediul de învățare a copilului, nu își poate descărca propriul bagaj emoțional asupra celor aflați în formare. O idee profundă, pe care, din păcate, o regăsim prea puțin sau chiar deloc în pregătirea actuală a celor care lucrează cu copiii, fie ei părinți sau profesori.

Adevăratul educator este omul care se eliberează de obstacolele lăuntrice care îl fac pe copil de neînțeles pentru el; nu este pur și simplu omul care se străduiește să devină mai bun. Instruirea pe care o oferim noi educatorilor noștri constă în a le arăta ce dispoziții interioare trebuie să-și corecteze, așa cum un doctor poate să indice o anumită boală definită care slăbește și amenință un organ fizic. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

Aisbergul comportamentelor noastre e complex. El ascunde în străfunduri nevoi profunde, cum ar fi cea de iubire necondiționată, de a fi văzut sau apreciat. E străbătut de frică, neputință, rușine, dezamăgire, griji sau regrete. E sensibil la stările noastre de oboseală, durere, de foame sau sete. El plutește cu ajutorul nesiguranței, disconfortului, traumelor și tiparelor noastre.

Pentru a-l sparge, e important să îl explorăm cu atenție și prezență conștientă. Asta înseamnă să renunțăm la învinovățiri și judecăți și să ne înfășurăm cu compasiune. Să avem curajul de a ne lăsa trăirile să își spună povestea. Să scriem sau să povestim despre ceea ce simțim, făcând astfel ordine în mintea noastră. Să știm să ne ascultăm corpul și semnalele pe care ni le transmite cu atâta promptitudine.

Învățând să facem asta pentru noi înșine, vom putea să le răspundem diferit și copiilor noștri. Comportamentul lor va deveni doar o poartă spre lumea lor interioară, în care vom ști să privim cu iubire și înțelegere. Îi vom vedea și accepta drept ceea ce sunt în esența lor, nu drept ceea ce vrem noi să fie. Vom ști că facem asta cu adevărat atunci când ceea ce se va întâmpla în fața noastră va fi despre ei, nu despre bucăți nevăzute din aisbergul nostru.

Comportamentul copiilor noștri este, de fapt, ca o rafală de vânt care aprinde tăciunii din noi. (Dr. Shefali Tsabary, Familia conștientă)

(Photo by Alexander Hafemann on Unsplash)

7 thoughts on “Aisbergul comportamentelor noastre

Lasă un răspuns