Unul dintre primele sfaturi pe care le-am dat copiilor de când erau mici a fost că nu trebuie să fie cuminți. Am avut încredere că vor ști, când vor fi pregătiți, să aleagă singuri între ce să facă sau nu. „Nu trebuie să fiți copii cuminți, ci să fiți exact așa cum sunteți voi”, rămâne îndemnul după care îi creștem.

Subiectul cumințeniei este unul dintre cele mai interesante atunci când vine vorba de creșterea copiilor. Când sunt mici, majoritatea părinților ar vrea să aibă copii care nu le ies din cuvânt. Când cresc, aceiași copii ar trebui să se transforme, peste noapte, în adulți asertivi, creativi, îndrăzneți. Desigur, e ușor de înțeles dorința părinților, chiar dacă este paradoxală.

În urmă cu câteva luni, Tudor a început să își schimbe comportamentul destul de mult. La început, am crezut că este vorba de transformarea adusă de trecerea într-o nouă etapă a dezvoltării. Când i-am ascultat mai atent mesajul, mi-am dat seama că el încerca de fapt să îmi comunice cu totul altceva. Și a urmat pentru mine și pentru noi o perioadă plină de provocări.

În furia exprimată de Tudor, mi-am regăsit emoțiile reprimate. În zbaterea lui mi-am văzut propria durere. În temerile lui mi s-au oglindit adânc ascunsele anxietăți. Exprimarea lui directă era în puternic contrast cu comportamentul meu de copil uneori mult prea cuminte. Tocmai de aceea, exploziile lui m-au făcut să privesc cu mai multă atenție retragerea și tăcerea Terezei din acele momente.

A durat câteva săptămâni până am descoperit ce anume era greșit în lumea lui Tudor. Când am înțeles, am intrat cu toții într-un proces de reprioritizare, vindecare și transformare. Am învățat să ne ascultăm mai bine pe noi înșine și unii pe alții. Am trecut prin momente de furie, neputință, spaimă și durere, dar și prin clipe dulci, de fericire împărtășită și iubire necondiționată.

Reacția tradițională a adulților este de a corecta comportamentul copilului. Fără a ține cont de stadiul de dezvoltare în care acesta se află, adesea îi punem în cârcă așteptări pe care nici noi nu le putem îndeplini. Lui Tudor i s-a spus să se controleze, să se calmeze, să nu vorbească urât sau să nu lovească de către adulți care făceau exact asta chiar în acele momente. Din păcate, m-am numărat uneori și eu printre ei. Din fericire, am putut reveni repede în colțul copilului meu.

Copiii mici sunt făcuți să creadă că dezvoltarea lor normală, exprimată adesea prin opoziție, accese de furie și chiar printr-un comportament sfidător, extrem de categoric, reprezintă o inconveniență și, prin urmare, că trebuie să le fie rușine de acest lucru. (Dr. Shefali Tsabary, Familia conștientă)

Problema corectării comportamentului este că ignoră complet emoția care stă la baza lui. Mesajul dat copilului nu este să nu lovească, ci că ceea ce simte nu este în regulă. Când doar oprim comportamentul, nu îi lăsăm copilului niciun mijloc de a-și exprima trăirea. Astfel reprimată, ea poate duce la accese de furie necontrolată, la dependențe și boală. În loc să îl educăm emoțional, îl închidem într-o cutie a constrângerilor lipsite de viață, în care nu are cum altfel să se simtă decât singur și neînțeles.

-Tudor, tu te simți iubit?

-Mă mai simt… (A urmat un moment de reflecție.) Azi m-am simțit. Ieri nu.

Mi-a trebuit ceva timp să trec peste trăirile stârnite de această discuție. Dar am înțeles exact ceea ce voia să îmi transmită. Și, din nou, m-am oglindit pe deplin în singurătatea lui. Copiii cuminți sunt iubiți. Cei care provoacă, sunt respinși, amenințați, rușinați, pedepsiți, abandonați. Mesajul e clar: te iubesc atunci când te comporți în așa fel încât eu să mă simt bine. Mai ales la vârsta copilăriei, ne e peste puteri să înțelegem că nu e despre noi, ci doar despre golul din celălalt.

„Furia este energia pe care Mama Natura ne-o oferă, copii fiind, pentru a face un pas în față în numele nostru și a spune <eu contez>”, spune terapeutul Joann Peterson. (Dr. Gabor Maté, When the Body Says No)

Rolul nostru, ca părinți, rămâne să-i învățăm, cu răbdare și blândețe, cum să își exprime furia fără a încălca barierele celor din jur. Lucru destul de greu de făcut, de altfel, întrucât nici nouă nu ne-au fost întotdeauna respectate granițele în copilărie.

Copilul cuminte și baba frumoasă erau iluzii odinioară. Cum de am schimbat între timp așteptările? De ce vrem ca ele să fie acum norma? Ambele, fiecare în felul ei, nu sunt decât fațade sub care învățăm să ne ascundem. Tocmai de aceea, „Să nu fiți copii cuminți” rămâne o permisiune importantă de a rămâne autentici pe care noi, ca părinți, le-o putem oferi copiilor noștri.

Când am reușit să fac un pas în spate și să primesc furia lui Tudor, oricum a simțit nevoia să o exprime, totul s-a schimbat între noi. Am devenit plasa lui de siguranță și i-am arătat că ceea ce simte nu e periculos. De aici, am putut să ne îndreptăm înspre moduri sigure, dar eficiente, de eliberare a energiei care îi străbătea corpul. I-am normalizat trăirile și i-am dovedit, dincolo de cuvinte, că îl aud și îl înțeleg. Am primit, la schimb, unul dintre cele mai senine chipuri de copil pe care le-am văzut vreodată. Un zâmbet abia perceptibil, o ușoară înclinare a capului, urmate de multe îmbrățișări neașteptate în fiecare zi.

Copiii ne vorbesc neîncetat. Uneori, reușesc să articuleze aproape inteligibil ceea ce îi deranjează. Alteori, nu știu nici ei ce e în neregulă în lumea lor. Știu doar să își asculte corpul și să reacționeze la semnalele de alertă primite. Copiii cuminți învață să își reprime trăirile, se refugiază în ecrane, în mâncare, în prea mult studiu, în orice simt că le aduce confort. Copiii fără mantie le exprimă tumultuos, așa cum știu ei mai bine, pentru a se simți văzuți și auziți.

Ultimele luni m-au ajutat să trăiesc profund mesajul parentajului conștient. Copiii cuminți sunt cerința și așteptarea părintelui care se definește prin comportamentul copilului său. „Să nu fiți copii cuminți” e mesajul celui care înțelege că a fi părinte nu e despre ceea ce face copilul, ci despre felul în care adultul alege să îi răspundă, clipă de clipă. Cu prezență, compasiune și înțelegere.

-Tudor, azi te-ai simțit iubit?

-Da, acum mă simt iubit tot timpul.

(Photo by Justin Young on Unsplash)