Ultima perioadă a fost una a zbaterilor tehnologice. În urmă cu câteva săptămâni, mi-am pierdut Kindle-ul. Am întors casa cu susul în jos, dar timp de câteva zile a fost de negăsit. În cele din urmă, Tudor, probabil sătul să mă vadă abătută și întrebând mereu de Kindle, s-a gândit să îl caute și sub pat. În seara aceea, fericiți, am recitit cartea pentru copii pe care o am salvată doar acolo – Caillou: Pot să fac singur!, de Christine L’Heureux.
Stând departe de ecrane, cititul pe Kindle este și un mod pentru Tudor de a fi în contact cu un dispozitiv electronic. Nefiind conectat la internet, l-am învățat cum să acceseze cele câteva cărți pentru copii salvate. În ultima vreme, i-a plăcut să-i folosească funcția de căutare pentru a tasta litere și a scrie cuvinte scurte. Alteori, înșiruie literele una după alta și îmi cere să citesc ce scrie pe ecran. Exercițiile acestea au fost și unul din modurile în care mi-a arătat că e pregătit să facă trecerea de la scris la citit.
Povestea lui Caillou este una dintre cărțile preferate ale copiilor. Am citit-o de așa multe ori, încât acum Tudor i-o spune Terezei, folosind imaginile din carte. De curând, povestind despre ea cu verișoarele copiilor, ele ne-au spus că îl cunosc pe Caillou din desenele animate. Am notat ideea, pentru când vor mai crește copiii; cred că va fi interesant și pentru noi să le urmărim.
Pot să fac singur! este despre dorința lui Caillou de a deveni independent. Sprijinit de tatăl lui, se încalță și îmbracă singur, pune masa și ajută la strânsul ei. Ceea ce m-a atras pe mine cel mai mult la această carte este felul în care tatăl își susține și încurajează fiul. Traducându-le copiilor textul, am înlocuit încurajarea tatălui de a lucra încet cu proverbul „Cu răbdarea treci marea.” Le-a plăcut atât de mult cum sună, încât acum îi aud adesea repetându-și unul altuia cuvintele. Acesta a devenit modul lor de a trece peste micile frustrări ale zilei.
Tudor se uită uneori îndelung la poza în care tatăl l-a luat în brațe pe Caillou, pentru a-l liniști. Obosit, harnicul băiat a scăpat din mâini paharul pe care îl ducea la spălat. Tatăl lui îl încurajează, spunându-i că va reuși data viitoare. Cred că este atras de ea pentru că poza este aproape identică cu cele nenumărate pe care le au copiii pe umărul lui Lucian.
Tatăl lui Caillou îi oferă acestuia opțiuni, e răbdător și îi vorbește blând. Îl susține atunci când greșește și îl consolează când e trist. Din acest punct de vedere, ar putea fi considerată și manual pentru părinți. La fel ca alte cărți din serie, și aceasta este scrisă cu ajutorul unei consultante, psiholog pentru copii.
Am profitat de repararea laptopului și recuperarea datelor din el, cealaltă zbatere tehnologică a acestei perioade, pentru a scrie despre Caillou. O carte care vorbește despre depășirea frustrărilor, cu determinare și efort, despre independență, susținere necondiționată și stimă de sine.
[Lui Caillou] nu îi intră piciorul în papuc. Începe să fie foarte frustrat. Tata îi spune: „Știu că e foarte greu. Nu te grăbi. Cu răbdarea treci marea.” Și îi zâmbește încurajator lui Caillou.
Caillou încearcă din nou. În cele din urmă, piciorul îi alunecă în papuc. E foarte mândru de el. „Bravo, Caillou! Ai reușit de data asta.”, îi spune tatăl lui.
(Christine L’Heureux, Caillou: Pot să fac singur!)
