Despre recunoștință și bucurie

Îndeajuns de bun nu înseamnă că te mulțumești cu ce ai. Îndeajuns de bun nu e o cale de scăpare. Îndeajuns de bun reprezintă o atitudine de adâncă recunoștință pentru orice se întâmplă. Nu doar Perfect e inamicul lui Bun, ci și Bun e inamicul lui Îndeajuns de bun. Urmează crezul lui Îndeajuns de bun pentru suficient timp și ceva remarcabil se întâmplă. „Îndeajuns de” dispare, precum un șarpe care își leapădă pielea, și ceea ce rămâne e pur și simplu Bun. (Eric Weiner, The Socrates Express: In Search of Life Lessons from Dead Philosophers)

Superputerile copiilor

Practic, pe măsură ce creșteai, încetul cu încetul, începeai să uiți de puterile tale și de fiecare dată când o putere a fost înlăturată, a fost înlocuită cu altceva: îngrijorare, anxietate și tot felul de alte gânduri care te fac să te simți oricum altcumva, numai superputernic nu. (Renee Jain, Dr. Shefali Tsabary, Superpowered)

E în regulă, chiar dacă ai greșit

Dacă se simt în siguranță, copiii își pot asuma riscuri, pot pune întrebări, pot face greșeli, pot învăța să aibă încredere, pot să-și împărtășească sentimentele și să crească. Dacă sunt luați în serios, îi vor respecta pe ceilalți. Dacă nevoile lor emoționale sunt împlinite, ei își permit luxul de a fi în stare să împlinească nevoile altor oameni. (Alfie Kohn, Pedepsiți prin recompense)

Kiki și Jax – Ordine și curățenie

-Hai să ne jucăm de-a grămezile. Faci grămezi de obiecte similare. Apoi, poți decide ce vrei să păstrezi, a spus Jax.
-Dar cum hotărăsc?
-E simplu. Dacă îți aduce bucurie în suflet, a spus Jax, păstrezi lucrul respectiv! Dacă nu, îi mulțumești și renunți la el. (Marie Kondo, Kiki și Jax)

Pot să fac singur!

[Lui Caillou] nu îi intră piciorul în papuc. Începe să fie foarte frustrat. Tata îi spune: „Știu că e foarte greu. Nu te grăbi. Cu răbdarea treci marea.” Și îi zâmbește încurajator lui Caillou.

Caillou încearcă din nou. În cele din urmă, piciorul îi alunecă în papuc. E foarte mândru de el. „Te-ai descurcat bine, Caillou! Ai reușit de data asta.”, îi spune tatăl lui. (Christine L’Heureux, Caillou: Pot să fac singur!)