Povești ca să te iubești mai mult

Înainte de Crăciun, am găsit într-o librărie o carte minunată pentru copii, Povești ca să te iubești mai mult. Am răsfoit-o mai întâi împreună cu Lucian, ne-a plăcut tare mult și am hotărât să o cumpărăm nu doar pentru copiii noștri, dar și drept cadou.

Cartea e o culegere de „35 de istorioare care cultivă respectul de sine”. Ce mi-a plăcut mie mult este că, după fiecare istorisire, urmează o pagină numită Gândește și crește. Este un ajutor pentru copii și părinți de a înțelege mai profund mesajul povestirii.

Tudor și Tereza ne cer adesea să revenim la cartea aceasta. Uneori, alegem la întâmplare ce anume citim. Alteori, ne spun clar spre ce pagină să ne îndreptăm. Și, la fel ca în cazul multor altor cărți, contează mult ce discutăm cu copiii pe marginea celor citite. Îmi place să găsesc întâmplări din viața lor care se potrivesc cu mesajul istorioarei. Sau să îi ascult pe ei găsind situații în care s-au simțit la fel sau au învățat același lucru cu cel descris.

Sunt foarte multe lecții în această carte. Nu le-aș putea înșirui pe toate aici, dar aleg câteva, care nouă ne-au plăcut în mod deosebit. Din istorioare, copiii află ce înseamnă zona de confort. Sau cum să stea departe de judecăți, descoperind povestea din spatele fiecărui om. Învață despre colaborare sau despre frumusețea prezentului, cu orice ar aduce el, pentru că „o să treacă și asta”. Realitatea e așa cum o facem noi, e dincolo de „bine” și „rău”.

M-am bucurat chiar să văd că una dintre principalele idei ale parentingului conștient e și ea prezentă în această carte. „Nu te poți schimba decât pe tine” este mesajul atât de puternic explicat prin povestirea bufniței care nu e mulțumită de glasul ei.

Marea schimbare se află în tine. Hotărăște-te cine vrei să fii și fă tot ceea ce trebuie ca să reușești. Chiar dacă în jurul tău totul rămâne la fel, dacă te schimbi tu, totul se schimbă. (Àlex Rovira, Francesc Miralles, Povești ca să te iubești mai mult)

Citind această carte, învățăm să trăim, nu doar să fim în viață. Astfel, unul dintre subiectele delicate pentru părinți, moartea, este așezat într-o nouă perspectivă. Nu e suficient să ne întrebăm dacă există viață după moarte. Mai important este dacă știm să ne bucurăm de viață, înainte de a muri.

E o vorbă a lui Bob Marley care descrie perfect ce înseamnă SĂ TRĂIEȘTI cu majuscule: „Unii simt ploaia. Alții doar se udă.” (Àlex Rovira, Francesc Miralles, Povești ca să te iubești mai mult)

Din fericire, am observat de curând o nouă carte a celor doi, tradusă în limba română. Povești pentru copii fericiți e despre cultivarea fericirii. Cu siguranță, cunoscând munca lui Àlex Rovira și Francesc Miralles, autori renumiți și iubiți în lumea spaniolă, și această carte va fi un răsfăț. Pentru copii și adulți, deopotrivă.

Simt că una dintre cele mai prețioase explicații pe care le putem da copiilor este că reacțiile celor din jur nu sunt despre ei. Suntem atât de învățați să dăm vina pe altcineva pentru ceea ce se întâmplă, încât facem asta prea des cu copiii noștri. „Nu mă fă să vin la tine!”, „Iar m-ai enervat!”, „Vezi ce ai făcut?” sunt automatisme, pe care le rostim adesea fără să le gândim. Ele știrbesc stima de sine a unui copil, care se oglindește în ochii și în vorbele noastre.

În cartea sa Cele patru legăminte, Miguel Ruiz spune că nu trebuie să luăm nimic personal, pentru că atunci când cineva încearcă să ne insulte, să ne jignească sau să ne umilească, insulta, ofensa sau disprețul nu are legătură cu noi, ci cu însăși persoana care le exprimă, tocmai pentru că ea nu se respectă și nu se iubește. Cel care se respectă pe sine nu aer nevoie să îi jignească pe ceilalți. (Àlex Rovira, Francesc Miralles, Povești ca să te iubești mai mult)

Povești ca să te iubești mai mult este potrivită pentru copii mici și mari, deopotrivă. Este printre cărțile acelea care merită păstrate la îndemână și citite periodic. Fiind alcătuită din istorioare, poate fi citită în ordine sau pe sărite, după titluri, subtitluri sau chiar ilustrațiile sugestive. Cert e că, citind-o, e imposibil să nu rămânem impresionați sau provocați de ceea ce vom găsi în ea. Cu alte cuvinte, e o carte care merită!

Lasă un răspuns